Se cere redeschiderea cazului Gheorghiade

În ultimele episoade ale serialului nostru am urmărit atacurile lui George Beza la adresa Căpitanului și a Mișcării, am văzut cum au decurs întâlnirile lui Armand Călinescu cu Mihai Stelescu și Beza și ne-am ocupat de situația Cernăianu, o acuzăție lansată de Stelescu și continuată de Beza prin care s-a încercat în mod repetat răspândirea ideii de colaborare a Mișcării cu Palatul prin plasarea Căpitanului sub protecția directă Elenei Lupescu.

Legionarii stau în continuare scut în jurul Căpitanului

Trădarea lui Beza, și mediatizarea ei de către presa aservită camarilei, a stârnit un nou val de revoltă în rândul legionarilor care, ca de fiecare dată, condamnă trădarea și își reafirmă încrederea nestrămutată în Căpitan și în biruința legionară.

În publicăția focșăneană „Brațul de Fier” din 9 februarie 1936, învățătorul Constantin Caragaţă publica un îndemn „Către frații mei de luptă” în care amintește de trădarea lui Stelescu și de planul adversarilor de a zdrobi unitatea legionară prin ademenire:

Noi suntem singurul element de care dușmanul se poate folosi pentru distrugerea noastră. Și cum? Prin renunțarea la luptă, prin pierderea credinței în victoria finală, prin slăbirea sfintei camaraderii care ne leagă unul de altul și în sfârșit prin trădare. Pe Stelescu nu l-a învins nici închisoarea, nici Tutova, nici Neamțul, ci ademenirea, mirajul măririi, pofta de câștig.

În același număr din „Brațul de Fier” Nicolae Voinea reacționează împotriva atacurilor antilegionare din presa condusă de „șefii județeni ai partidelor iudeo-masonice” și avertizează asupra consecințelor viitoare. Iată un fragment din articolul „Spre a se lua aminte”:

Nu vom răspunde niciodată și nimic prin scrisul nostru legionar acestor degenerați puși în slujba exclusivă a iudeo masonilor. Și Iuda a vândut pe Domnul, însă cu prețul vânzării și-a procurat la rându-i funie și săpun. Totuși celor ce-și găsesc locul și se complac în a ne împroșca de la aceste fițuici sau din alte locuri, le spune doar atât: Să ia aminte căci

„Vom plăti noi tuturor/ Iudeo-francmasonilor/ Și vouă liberalilor/ Și vouă țărăniștilor/ Și tuturor partidelor/ Tălharilor, tălharilor./ Cine suntem și ce putem/ Acei ce-n liniște azi tăcem/ Ei bine vă vom arătă/ Când Căpitanul va striga/ Flăcăi vă cheamă patria/ Răspundeți toți, răspundeți toți”*.

Și dacă nici asta nu îi mulțumește și în hrubele lor drăcești chibzuiesc ce vor face cu noi la cazul – cel mai nenorocit pentru țară – când vor veni la putere, atunci să afle că: “Nici ziduri reci/ Nici temnițe, nici sânge/ Nu-i vor putea opri din calea lor/ Căci nouă viață nimeni nu o poate frânge/ Din falnicul ei marș biruitor.”**

Ce-ar putea face cu noi decât ceea ce au mai încercat și alții, adică ne vor aresta, ne vor bate, ne vor schingiui? Asta-i prea puțin pentru adevărații legionari ai Arhanghelului Mihail, pentru “legionarii sacrificiilor sfinte”, căci cu atât mai mult se vor oțeli în credința lor sfântă pentru dreptate și adevăr.

Aurul prin foc își capătă adevărata lui valoare.

Ne vor omorî?! Puțin ne pasă, am avut grijă să aranjăm din timp cine ne urmează pe fiecare dintre noi.

Dar atunci va fi cu adevărat scrâșnirea dinților căci pe mormintele noastre va răsări din belșug floarea răzbunării și a dreptății.

“Vai de ei tâlhari păgâni/ Unul nu va scapa din mâini/ Vor fi tratați că niște câini”.  

* fragment din cântecul legionar “Prigoana”, cântec apărut în timpul prigoanei din 1933/1934

** fragment din cântecul legionar “Cu fruntea sus” versuri de Virgil Rădulscu și Traian Puiu, o traducere adaptată a celebrului lied al lui Horst Wessel “Die fahne hoch”

Cuvintele lui Nicolae Voinea înmănunchiate la momentul 1936 într-un articol de revistă legionară de provincie cu tiraj mic și distribuție inexistentă erau profetice. Nicolae Voinea avea să fie asasinat trei ani mai târziu, în 21-22 septembrie 1939 în județul Putna. Floarea răzbunării și a dreptății a fost ridicată de pe mormântul său de Comandantul Horia Sima prin dobândirea biruinței legionare din septembrie 1940. După cum mărturisește în textul de mai sus, în urma lui s-au ridicat ca legionari fiii săi, Octavian și Ion Voinea, care vor da proba eroismului și a martiriului în temnițele comuniste, inclusiv în iadul de la Pitești. Am ținut să subliniez toate acestea că să înțelegeți că legionarii nu scriau editoriale de propagandă pompieristică și nu-și dădeau cu părerea aflându-se în treabă.

Sergiu Florescu, comandant legionar și director al ziarului „România Creștină” face în martie 1936 un scurt bilanț al celor doi ani (împliniți de Mișcare de la achitarea în procesul Gărzii de Fier din 1934) de miselii comise de autorități împotriva legionarilor. Concluzia lui: „după doi ani de teroare şi uneltiri diavoleşti, duşmanii noştri nu au reuşit să arunce în corpul legionarilor decât 2 săgeţi de foarte mică importanţă”. Este vorba de Stelescu și Beza. Textele semnate de Florescu și Caragață le puteți citi integral în continuarea acetui material.

Se cere redeschiderea cazului Gheorghiade

Pe finalul anului 1935 ziarele relatau cu abundență știri despre moartea Titei Cristescu, fostă Miss România în 1926, fiica lui Gheorghe Cristescu Plăpumarul, primul secretar general al PCR din România. Tita fusese otrăvită cu cianură de potasiu și suspiciunea a căzut asupra unuia dintre amanții săi, magnatul imobiliar Liviu Ciulei (tatăl regizorului Liviu Ciulei). În acest context la data de 4 februarie 1936 procurorul Niculescu, însoțit de judele instructor Tretinescu și de un grefier se prezintă la domiciliul lui Cristian Leu pe care îl acuză de complicitate la asasinarea Titei Cristescu. Și de aici povestea începe să se intersecteze cu subiectul nostru. Sursa informațiilor pe acest subiect este revista “România Creștină” din 5 aprilie 1936.

Cristian Leu era doctor în chimie și funcționar în Ministerul Apărării Naționale, prieten cu o serie de personalități publice între care se număra și Liviu Ciulei și, foarte important pentru noi, nu era legionar. În data de 10 februarie 1936 Cristian Leu depune o reclamație penală prin care îl acuză pe Luca Gheorghiade de tentativă de asasinat în cazul Codreanu și cere redeschiderea acestuia. În cuprinsul ei relatează cum a fost vizitat și acuzat de autorități, povestește despre legătură cu Gheorghiade, cere redeschiderea cazului încercării de otrăvire a Căpitanului.

Revenim la descinderea din 4 februarie în cadrul cărei potrivit lui Leu: Domnul jude Tretinescu mi-a adus de la început acuzarea că eu am furnizat lui Liviu Ciulei cianura de potasiu pentru că am furnizat-o și lui Luca Gheorghiade în vara lui 1934 pentru suprimarea lui Corneliu Codreanu.

Despre intențiile lui Gheorghiade mărturisește: Timp de două luni de zile Luca Gheorghiade s-a interesat de cianură, de efectele ei, mi-a cerut cianură de potasiu, l-am încurajat în credința că îi voi da spre a afla în ce scop. Și am aflat în adevăr scopul: asasinarea lui Corneliu Codreanu. Luca Gheorghiade mi-a arătat în repetate rânduri și anumite nume de persoane importante care ar fi inspirat asasinatul.

În ziua de 25 iulie 1934 urma să plece în Elveția la congresul internațional de la Zurich. Era limpede după insistențele lui Gheorghiade că dacă eu nu îi dau cianură el își va procura singur cu ușurință, găsindu-se foarte ușor. Întrucât aflasem tot ce se putea în această crimă premeditată pentru așa zisele interese de stat superioare, am trecut imediat la demascarea complotului.

În acest scop m-am prezentat profesorului Nae Ionescu căruia i-am dezvăluit absolut toate amănuntele.

Am examinat și posibilitățile de a-i da în loc de cianură o sare inofensivă cu un indicator oarecare de natură a înlesni demascarea.

Ne-am convins însă că acesta nu este cu puțință date fiind legăturile lui cu Gheorghiade. […] Anterior demascării făcute prin profesorul Nae Ionescu care a și luat contact cu Corneliu Codreanu care se afla la Balcic, am pus la curent și alte persoane. […] Din ziare am aflat mai târziu despre descoperirea fiolelor cu cianură și despre toate amănuntele cunoscute foarte sumar în ziar. Era cert că toată acesta descoperire s-a făcut după alarma dată de mine. Am cerut prin prof. Dan Rădulescu Cluj lui Corneliu Codreanu ca și prin prof. Nae Ionescu să se păstreze cea mai desăvârșită discreție cu privire la numele meu. […] Și în adevăr discreția a fost absolută. Atât de perfectă încât organele instrucției dela acea epocă nu au putut afla nimic.

Cristian Leu acuză autoritățile de tăinuirea de informații cerând socoteală pentru faptul că undeva la dosarul din 1934 el apare că furnizor al cianurii de potasiu și cu toate astea nu a fost niciodată cercetat în legătură cu o acuzație atât de gravă, complicitate la crimă cu premeditare.

În vara anului 1934 este cert că organele instrucțiunii au stabilit încercarea de asasinare premeditată contra lui Corneliu Codreanu. Instrucția a fost făcută în fașă dat fiind importanță persoanelor în joc, persoanele indicate mie de Gheorghiade a fi inspiratorii asasinatului.

Dacă deci în vara anului 1934 s-a confirmat că eu aș fi dat cianură de potasiu lui Gheorghiade intervin niște prezumții foarte suspecte cu privire la veracitatea afirmațiilor acestui Gheorghiade. Căci dacă în joc ar fi fost numai Gheoghiade și Cristian Leu – adică eu – instrucția s-ar fi dus până la capăt. Pentru care motiv în august 1934 nu am fost cercetat? Pentru care motiv nu s-au făcut imediat descinderi și confruntări? Pentru ce s-au înregistrat și s-au ținut sub tăcere fapte atât de grave? Cine era în spatele lui Gheorghiade? Pentru ce pe baza afirmatiunilor nu știu căror persoane de la epoca din 1934 mi se aduc astăzi 4 februarie 1936 prejudicii morale de o gravitate excepțională?

În data de 30 martie 1936, în baza reclamației penale depusă de Cristian Leu, 20 de legionari în frunte cu Ionel Moța cer arestarea imediată a lui Gheorghiade și redechiderea anchetei asupra tentativei de asasinat a Căpitanului.

Subsemnații, considerând că destăinuirile cât și dovezile puse la dispoziție de către dl Cristian Leu prin această reclamație sunt de o excepțională importantă, iar acuzațiile fățișe ce i se aduc lui Luca Gheorghiade sunt de o incontestabilă gravitate, ne alăturăm la cererea de anchetă a domnului Cristian Leu și cerem imediata arestare a lui Luca Gheorghiade spre a fi pe această cale obligat:

  1. Să spună cine sunt acele persoane care l-au determinat să asasineze pe Corneliu Codreanu. Unde locuiesc?
  2. Să arate prin ce mijloace a cumpărat pe ruda sa Mihai Stelescu? Câți bani i-a plătit lui Stelescu? În ce împrejurări? În ce loc? Câți bani i-a dat la tabăra de la Budachi și câți la Legiunea Sportivă?
  3. Să explice în ce împrejurări a fost numit în vara anului 1934 într-un înalt post la Direcția Marinei din Ministerul Comunicațiilor?
  4. Să precizeze de unde și-a procurat cianură de potasiu (două sticluțe depuse la parchet) care a fost găsită la percheziția domiciliară ce i s-a făcut în vara anului 1934.

Din demersul lui Cristian Leu și al celor 20 de legionari nu s-a ales nimic. Instrucția a ales să ignore reclamația și solicitarea redeschiderii cazului.

Studențimea legionară se pregătește de luptă

În luna martie 1936 studențimea legionară se pregătește de lupta împotriva autorităților. În 1935 la Craiova în cadrul Congresului studenții arsesera simbolic de la tribună ziarul lui Mihai Stelescu “Cruciada Românismului”. An după an congresele studențești deveniseră din ce în ce mai legionare. În 1936 ele vor deveni exclusiv legionare și nu pentru că existau restricții de participare pentru non legionari, ci pentru că în sfârșit tinerimea universitară în majoritatea ei covârșitoare forma torentul neamului care se canalizase pe făgașul care avea să zguduie la Târgu Mureș întreaga clasa politică.

Al XII-lea Congres studențesc de la Craiova ne-a dat prilejul să admirăm nouă orientare a tineretului universitar al României întregite, de forța sa indiscutabilă și precumpănitoare în conducerea statului național și creștin […] de mâine, altul decât cel clădit din mozaicul masonic și din simpatiile capitaliste jidovești. E tineretul care, conștient, se oferă carne de tun în lupta pentru promovarea exclusivă a naționalismului și creștinismului. Un tineret legionar, plămăditor al unei apropiate Românii legionare. […]

Să sperăm că și al XIII-lea Congres studențesc de la Târgu Mureș va fi (cel puțin) la înălțimea celui din capitală Olteniei. Țara o cere!

Hotărârile congresului mureșan al studențimii române trebuie să fie legionare. Neapărat legionare: tăcere, construcție, jertfă.

În așteptarea acestui mare eveniment urăm din toată inima cuvântul cel bun: Cu Dumnezeu înainte pentru Credință, Neam și Rege!

“România Creștină” din 5 aprilie 1936

Astfel ajungem la Congresul de la Târgu Mureș, episod legendar în literatura legionară, capăt de acuzare în versiunea autorităților, prilej de lovire în Mișcarea Legionară din 1936 și până astăzi. În numărul viitor vom vedea cum s-a organizat Congresul, care au fost peripețiile deplasării studenților la Târgu Mureș, „incidentul” din gara Sinaia, hotărârile Congresului și pedepsele stabilite pentru trădători.

Încheiem cu un citat din Gheorghe Furdui, președintele Uniunii Naționale a Studenților Creștini Români, organizatorul Congresului de la Târgu Mureș. Chiar înainte de Congres Furdui dă cea mai corectă și mai frumoasă definiție a dreptății legionare. Dar jertfa legionară ridică pentru acest neam românesc și o altă mare problema: dreptatea legionară, adică răzbunarea morților și a nedreptăților suferite de acest neam de la proprii lui fii. Seninătatea cu care s-au jertfit atâția din mijlocul nostru înseamnă pentru noi porunca implacabilă de răzbunare. “Jertfă legionară”, Cuvântul Argeșului, 20 martie 1936

*

Către camarazii mei de luptă

Ne menţinem hotărâţi pe poziţie. Lupta noastră este aspră, tăcută, dar sigură.

Voi, camarazi, răspândiţi pretutindeni, fiecare fiind o luminiţă aprinsă în noaptea învierii neamului românesc, nu uitaţi că de pe culmea cea mai înaltă a răspunderii faţă de patrie, ne priveşte Căpitanul. El ne-a aprins şi el ne supraveghează. Niciuna nu trebuie să se stingă. O luminiţă stinsă ne arată pe omul trădării.

Gândiţi-vă că în faţa Căpitanului, trădătorul nu mai are nicio posibilitate de revenire. Adversarului învins nu-i mai rămâne decât uneltirea vicleană ca să ne poată zdrobi. Şi aceasta, prin noi înşine. Noi suntem singurul element de care duşmanul se poate folosi pentru distrugerea noastră. Şi cum?… Prin renunţarea la luptă, prin pierderea credinţei în victoria finală, prin slăbirea sfintei camaraderii care ne leagă unul de altul şi, în sfârşit, prin trădare.

În tabăra de la Carmen Sylva, Căpitanul spunea: „Nicio forţă din lume nu ne mai poate distruge”. Fiecare legionar stă neclintit ca o stâncă de piatră, pe care nici valurile cele mai puternice n-o va putea urni din loc. Vor trece peste noi arestări, schingiuiri, asasinări, cenzură, stări de asediu, noi tot mai sus ne vom ridica, tot mai mult se va adânci în sufletul nostru credinţa legionară. Distrugerea noastră nu va veni decât de la noi, dacă va veni. Toţi legionarii din întreaga ţară suntem strânşi uniţi într-un singur cerc. Până acum fiecare din noi eram întorşi cu faţa în afară de cerc, pentru a privi la duşman. Astăzi duşmanul nu ne mai interesează. Ne-am întors cu faţa înspre cerc, să ne privim unul pe altul. Să ne cunoaştem mai bine. Din exemplul acesta, aşa de lămurit dat de Căpitanul, iată că trebuie să înţelegem:

De azi înainte nu ne vom mai ocupa decât de noi înşine. Vom lăsa certurile, polemicile, injuriile, expresiile grele pe seama celor obişnuiţi cu ele. Mai mult, ne vom abţine de la discuţii sterile. În ţara noastră, de la război încoace, se discută mereu. Se discută în parlament, la cafenea, în tren, în tramvai, la întruniri, pretutindeni. Dar numai atât. Căpitanul vrea tăcere şi muncă. Vorba ta, discuţia ta să nu fie decât rezultanta faptei. Altfel, e inutilă. Nu discuta chestiuni politice, financiare sau economice cu niciun politician. Taci. Căci tăcând, vei avea siguranţa de sută la sută că nu vei spune niciun neadevăr.

Prigonitorii noştri, văzând că mijloacele de represiune nu mai au asupra noastră niciun efect, au schimbat tactica de luptă. Întrebuinţează atacul ademenirii, discreditării comandanţilor noştri legionari. Nu simţiţi că tactica aceasta înceată, prietenoasă ne poate fi mai ucigătoare decât vârtejul luptei?… Pe Stelescu nu l-a învins nici închisoarea, nici Tutova, nici Neamţul, ci ademenirea, mirajul măririi, pofta de câştig.

Fii atent, camarade. Dispreţuieşte pe omul care te laudă. Căci toate laudele lui au un scop precis: debarcarea ta de la datorie, renunţarea la luptă şi uitarea suferinţelor tale. Te va invita la masă, la petreceri, va fi mai mult decât amabil cu tine în discuţii, îţi va spune că iubeşte lupta ta, te va convinge că şi el este 99% naţionalist, c-a stat mai bine de 10 ori de vorbă cu Căpitanul, c-a făcut sacrificii pentru Mişcare, dar nu înţelege în felul acesta naţionalismul, că sunt anumite lucruri care nu-i plac etc. Şi-ţi va înşira tot focul inimii lui, vei vedea mârşava lui intenţie de-aţi suci minţile, de-aţi nimici credinţa. Tu-l vei crede?… Şi vei da ascultare?… Priveşte-l bine în ochi şi-i vei cunoaşte numaidecât intenţia. Ascultă-l liniştit, lasă-l să vorbească, iar tu rămâi ca stânca în mijlocul valurilor. Ademenirea lui n-a prins. Valurile s-au sfărâmat. Stânca a rămas.

Camarazi, suntem cu toţii pe drum. Pe drumul cuceririi României Legionare. Nu putem vedea altceva decât victoria, nu auzim altceva decât strigătul disperat al strămoşilor din mormânturi, nu ascultăm decât de chemarea Căpitanului. Numai pe el îl cunoaştem, numai pe el îl ascultăm, numai pe el îl urmăm.

Const. Caragaţă,

învăţător

Braţul de Fier, Anul II, nr. 9, februarie 1936

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Naţiunile Unite

Subiectul următor

Profeţiile lui Agatanghel în închisorile comuniste: adevăr sau legendă?

Cele mai recente din

Decemvirii (23)

ÎNAINTEA PEDEPSIRII  Pe măsură ce ne apropiem de data de 16 iulie

Decemvirii (22)

Legiunea între amenințările țărăniștilor și calomniile lui Stelescu Țărăniștii suflă vânt de

Decemvirii (21)

Codreanu și Stelescu la Galați  Suntem lunile aprilie – mai 1936. Ecourile

Decemvirii (20)

Ionel Moța justifică și întărește deciziile de la Târgu Mureș Luna aprilie

Decemvirii (19)

CONGRESUL STUDENŢESC DE LA TÂRGUL MUREŞ (II) Mihai Stelescu pe lista canaliilor