Naţiunile Unite

Atitudini din exil – Împotriva balaurului roşu

Spectacolul de la New York – Popoarele din Răsărit şi Naţiunile Unite – Viciul fundamental al instituţiei – Genocizii bolşevici, mentori ai omenirii – Naţiunile Unite clădite pe o minciună – Charta ONU, un petec de hârtie – Reforma instituţiei – Idealurile Naţiunilor Unite nu pot coexista cu specialiştii în masacre – Expulzarea Rusiei Sovietice

Atenţia popoarelor s-a concentrat în aceste luni spre New York, sediul Naţiunilor Unite, unde se desfăşoară un spectacol unic în analele instituţiei: toate căpeteniile mari şi mici ale lumii şi-au dat întâlnire la a 15-a Adunare Generală pentru a-şi expune punctele de vedere în faţa acestui for, oferind soluţii de uşurare a tensiunii internaţionale. Dar în loc ca prin prezenţa şefilor de state dezbaterile Adunării să câştige în prestanţă şi seriozitate, reuniunea a degenerat, prin intervenţiile grosolane ale lui Hruşciov, Castro şi alţi şefi comunişti, într-o întrunire de mahala. O mulţime de gazetari, dezgustaţi de spectacolul ce le-a fost dat să-l trăiască – Hruşciov dezlănţuit ca o brută, bătând cu pumnul în pupitru şi azvârlind potop de injurii la adresa puterilor occidentale- pentru a caracteriza atmosfera ce domneşte la ONU, în dările lor de seamă, au recurs la expresia de “circul mondial de la New York” (New York Times).

De fapt, ceea ce se dezbate acum în sânul Naţiunilor Unite, nu este cutare sau cutare problemă înscrisă în agenda ei, ci însăşi soarta acestei instituţii. Atacurile furioase ale lui Hruşciov, care urmăreşte să modifice structura ei, transformând-o într-un instrument al imperialismului sovietic, se izbesc de rezistenţa puterilor occidentale, şi în special de a Statelor Unite, care se luptă să o menţină în forma ei actuală şi să o consolideze. Şi unii şi alţii caută să câştige favoarea ţărilor recent emancipate din Asia şi Africa, de al căror vot depinde încotro va înclina balanţa.

Popoarele din răsărit n-au niciun motiv să se bucure de existenţa Naţiunilor Unite şi nici de activitatea lor de până acum, după cum n-ar avea nici de ce să se întristeze dacă – Doamne fereşte – organizaţia ar fi lovită de o paralizie progresivă din cauza rivalităţii crescânde dintre cele două blocuri. Popoarele din răsărit ştiu că nici din duelul Hruşciov-Hammarskjöld nu poate să iasă nimic bun pentru soarta lor. După schimbul de invective va urma schimbul de surâsuri şi totul va începe de la capăt.

În timp ce ONU deliberează, aceste popoare, năpăstuite de toată lumea, suferă cele mai groaznice chinuri, lâncezesc şi mor sub jugul bestial al tiraniei bolşevice, aşteptându-şi scăparea numai de la mila lui Dumnezeu. Ce-a făcut actualul Secretar al forului internaţional de la New York – aplaudat de Occidentali – pentru a le uşura soarta? Sovietele au intervenit în Ungaria, înăbuşind aspiraţia spre libertate a acestui popor, iar Organizaţia Naţiunilor Unite, sub conducerea d-lui Hammarsköld, n-a crezut de cuviinţă nici măcar să ia elementara măsură impusă de împrejurări, şi anume să expulzeze din sânul ei pe reprezentanţii regimului comunist de ocupaţie din această ţară. Defuncta Societate a Naţiunilor s-a purtat mai brav: când Sovietele au atacat Finlanda, reacţia forului genevez a fost fulminantă. Delegaţii Moscovei, ai puterii agresoare, au fost obligaţi să-şi ia genţile şi să plece.

Dealtminteri, popoarele in Europa răsăriteană nici nun sunt reprezentate în acest for. Acei ce oficial asistă la aceste dezbateri, în numele acestor popoare, un Gheorghiu-Dej, un Kadar, un Gomulka, deţin titluri uzurpate. Ei sunt miniştrii armatei sovietice de ocupaţie. Şefii partidelor comuniste din aceste ţări n-au nicio calitate să stea pe aceleaşi bănci cu guvernele legal constituite din Occident, decât aceea pe care le-o împrumută forţa străină. Organizaţia Naţiunilor Unite nu numai că n-a făcut niciun pas eficace pentru a impune respectul dreptului de auto-determinare în Europa răsăriteană – îndatorirea ei capitală – dar tolerează frauda politică, îngăduie ca guverne de ocupaţie să se bucure de onoruri internaţionale şi să fie membre ale unui for cu ale cărui principii se găsesc în conflict. Popoarele din răsărit sunt absente din Naţiunile Unite, deoarece călăii nu pot reprezenta victimele. Naţiunile Unite au abandonat aceste popoare bandelor de criminali ai Moscovei organizaţi în Stat.

Cum se mai pot săvârşi în zilele noastre, când atâtea mijloace de cunoaştere a adevărului stau la dispoziţia opiniei publice, violări atât de grosolane ale legii internaţionale? Cum este posibil ca Charta Naţiunilor Unite să fie călcată în picioare tocmai de paznicii ei? Cum s-a ajuns la situaţia grotescă de astăzi, când tocmai puterile care au întocmit statutele asociaţiei, care au pus-o pe picioare, care i-au dat viaţă şi şi-au luat angajamentul să vegheze la respectarea legilor ei fundamentale, să-şi bată joc de propria lor operă, transformând-o într-o pocitură a gândurilor şi idealurilor cu care au pornit pe drumul înfrăţirii universale?

Pentru a înţelege comportamentul vitreg al Naţiunilor Unite faţă de popoarele din răsărit, trebuie să ne întoarcem la originile acestei instituţii, trebuie să-i cercetăm primele ei aşezări, pentru că vicioasa ei funcţionare nu se datoreşte unor circumstanţe trecătoare, ci e de natură organică, zace adânc în fiinţa ei, în însăşi măruntaiele ei.

Organizaţia Naţiunilor Unite a luat fiinţă la Conferinţa de la San Francisco, în Aprilie 1945. Chiar din momentul ce s-au pus bazele instituţiei, s-a călcat cu piciorul stâng. Copacul a fost rău plantat şi a crescut strâmb. În loc să se înalţe spre cer, monumentul umanităţii împăcate cu sine însăşi s-a târât prin toate văgăunile pământului, din compromis în compromis. Pactul ei fundamental a fost violat chiar din momentul în care a fost semnat de întemeietori. Era un lucru elementar de observat chiar de când s-a pus piatra fundamentală a instituţiei că cu Rusia Sovietică ca membră fondatoare nu puteau fi ocrotite nici drepturile omului şi nici dreptul ginţilor. Cineva trebuia să fie sacrificat. Şi cum Rusia Sovietică continuă să figureze până astăzi printre membrii organizaţiei de la New York, înseamnă că a avut să sufere partea cealaltă, înseamnă că de la înfiinţarea instituţiei şi până astăzi principiile ONU au fost permanent maltratate prin prezenţa bolşevicilor în sânul ei. Organizaţia Naţiunilor Unite s-a menţinut până astăzi numai graţie dublei vieţi în care se complace: o declaraţie de principii pe care nu o respectă nimeni şi o activitate care stă în flagrantă contradicţie cu declaraţia de principii.

“Idealurile” unui stat care a ridicat asasinatul la rangul de filosofie politică sunt incompatibile cu idealurile Naţiunilor Unite. Dar cum această ofensă nu părea suficientă pentru a compromite ţelurile instituţiei, Rusiei Sovietice i s-a rezervat un rol şi mai important. A fost acceptată printre statele chemate să servească de mentor celorlalte naţiuni şi, ca şa nu fie deranjate în “înalta şi nobila misiune”, a fost înzestrată şi cu dreptul de veto, pentru a putea bloca, la nevoie, orice hotărâre a Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate, ce i s-ar părea că este “în contradicţie cu Charta Naţiunilor Unite”, drept de care bolşevicii au făcut uz în mod copios.

Naţiunile Unite sunt clădite pe o minciună şi minciuna le devorează existenţa. Odată acceptată marea minciună în actul ei de naştere, celelalte minciuni, mai mărunte, celelalte transgresiuni ale Constituţiei ONU trebuiau să vină de la sine, ca o implicaţie a păcatului originar. Într-adevăr, dacă Rusia Sovietică, patroana celor mai mari crime din istoria omenirii, fusese proclamată membră fondatoare a instituţiei şi înzestrată cu drept de preeminenţă în afacerile ei, de ce n-ar fi fost acceptate mai târziu toate acele formaţiuni politice constituite după modelul ei, emanaţie din carnea şi sângele ei, regimuri de teroare, asasinat şi genocid? Dacă Belzebut este admis în Societatea Creştină, de ce s-ar face excepţie cu slugile lui credincioase?

În actuala lor structură Naţiunile Unite reprezintă un pericol pentru pacea şi viaţa omenirii. Pentru că, sub masca unor idealuri sublime, ocroteşte crima şi pe criminali. Una este partea ce-o expune publicului -nobilă, frumoasă şi generoasă- şi alta  realitatea ce-o adăposteşte. Puterile occidentale, în cadrul instituţiei destinate să apere cauza micilor popoare, merg la tranzacţii nedemne cu puterea care a suprimat independenţa politică a unei mulţimi de popoare. Ce valoare mai poate reprezenta pentru puterile occidentale Charta Naţiunilor Unite decât aceea a unui petec de hârtie, când organizaţia, în decurs de 15 ani de continue agresiuni din partea blocului comunist, n-a fost capabilă de niciun gest real de împotrivire?

Este necesară o reformă a instituţiei. Dar numai o reformă care elimină răul din rădăcină poate salva existenţa Naţiunilor Unite. Orice modificare de statute în competenţă sau organizaţie n-are nicio valoare dacă nu e rezolvată problema capitală, dacă nu este întovărăşită de o reformă morală a instituţiei. În primul rând, marile puteri occidentale trebuie să-şi clarifice poziţia: sunt ele dispuse să-şi respecte obligaţiile ce decurg din pactul fundamental? Odată această chestiune lămurită, trebuie să urmeze faza a doua: Rusia Sovietică trebuie somată să-şi retragă trupele de ocupaţie din Europa răsăriteană şi să acorde dreptul la auto-determinare popoarelor care astăzi se găsesc înlănţuite sub jugul imperialismului comunist. Dacă nu aplică în propria ei sferă principiile înscrise în pactul Naţiunilor Unite, Rusia Sovietică trebuie expulzată din organizaţie, sau, dacă acest lucru nu este posibil, instituţia trebuie reconstituită fără ea, numai din naţiuni libere, iubitoare de pace şi respectuoase faţă de drepturile altor popoare. În faza a treia, trebuie să urmeze boicotul permanent şi sistematic, organizat de Naţiunile Unite, contra blocului comunist pentru a-l constrânge la capitulare.

Naţiunile Unite se găsesc la o răscruce. Dacă nu iau măsurile necesare pentru a face să înceteze colonialismul bolşevic în Europa şi să se elibereze de tovărăşia compromiţătoare cu gangul genocizilor, se acoperă definitiv de oprobriu, confirmându-se bănuiala că nu sunt decât o oficină în plus a conspiraţiei comuniste, creată cu scopul de a canaliza nemulţumirile popoarelor şi nedumeririle opiniei publice şi de a servi ca paratrăznet pentru interesele şi obiectivele comunismului mondial. Cu Hruşciov, Gheorghiu-Dej, Kadar şi alţi monştri sangvinari nu se pot îndeplini idealurile Naţiunilor Unite.

Dacă Organizaţia Naţiunilor Unite nu poate fi purificată de miasmele care îi otrăvesc existenţa, atunci naţiunile care nu şi-au pierdut complet instinctul de conservare şi mai păstrează încă o fărâmă de demnitate umană trebuie să urmeze calea indicată de generalul american Mark Clark: să părăsească instituţia.

Horia Sima, Sentinela, Octombrie 1960

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Rusia şi restul lumii

Subiectul următor

Decemvirii (17)

Cele mai recente din

Decemvirii (23)

ÎNAINTEA PEDEPSIRII  Pe măsură ce ne apropiem de data de 16 iulie