Un Nürnberg pentru bolşevici

Atitudini din exil – Împotriva balaurului roşu

Crime contra umanităţii – Hitler, ucenicul lui Lenin şi Stalin, maeştrii genocidului – Crimele lui Hruşciov, dovezi zdrobitoare – Gheorghiu-Dej, asasinul a un milion de români – Duplicitatea Occidentului – Tribunalul de la Nürnberg trebuie reconstituit – Lichidarea regimurilor comuniste – Punerea sub acuzaţie a super-asasinilor bolşevici

După cel de-al doilea război mondial, puterile victorioase nu s-au mulţumit să negocieze condiţiile de pace cu puterile învinse la masa verde – aşa cum se proceda de secole în istoria Europei- ci au arestat şi trimis în faţa justiţiei pe şefii naţiunilor înfrânte, acuzându-i de crime contra umanităţii şi condamnându-i la moarte prin spânzurătoare în faimosul proces de la Nürnberg. Crimele săvârşite de nazişti, au susţinut Aliaţii, n-au nimic de a face cu ororile inerente oricărui război. Aceste crime nu pot fi iertate, nu pot fi încadrate în întâmplările obişnuite ale războiului, pentru că prin săvârşirea lor se atacau însăşi fundamentele existenţei umane. Exterminarea unei populaţii, în numele unei doctrine sau al urii rasiale, este un atentat contra vieţii însăşi, o încercare de a distruge creaţiunea în sine, de a desfiinţa varietatea de forme etnice sub care se înfăţişează omenirea. Hitler, nimicind milioane de fiinţe dintre evrei şi alte naţionalităţi, s-a făcut culpabil de o crimă care loveşte societatea umană în totalitatea ei. Competiţia naturală dintre popoare a fost înlocuită cu suprimarea fizică a acelor grupe etnice considerate a forma obstacolul major în calea imperialismului german.

Condamnarea conducătorilor celui de-al Treilea Reich este un act arbitrar din punct de vedere al uzanţelor juridice. Procesul s-a judecat fără a avea la bază o legislaţie anterioară, un cod internaţional recunoscut de toate puterile beligerante, în care să se fi prevăzut delictele imputate acuzaţilor, instanţa îndreptăţită să-i judece şi pedepsele ce le corespund. S-a violat principiul “nulla poena sine lege”.

Dacă facem însă abstracţie de jurisprudenţă, de fundarea de drept a sentinţei, şi ne referim exclusiv la noţiunile de just şi injust, la gradul în care cu această sentinţă s-a împlinit dreptatea, în sensul ei pur, nealterat de contingenţe, de formalismul juridic, aşa cum este trăită dreptatea în conştiinţa fiecărui om, atunci judecata de la Nürnberg, deşi vicioasă din punct de vedere al formelor juridice, se poate justifica în numele idealurilor permanente ale omenirii. Se presupune în acest caz că s-au călcat normele de justiţie în sens instituţional, pentru a se da satisfacţie conştiinţei umane ultragiate de crimele nazismului. S-a violat dreptul, dar s-a salvat dreptatea.

Judecătorii de la Nürnberg au ieşit din cadrul justiţiei formale pentru a putea da un avertisment istoric conducătorilor de popoare, determinându-i la reflecţie şi circumspecţie înainte de a mai intreprinde acţiuni sangvinare de genul celor săvârşite de Hitler. Prin acest proces, s-a creat un precedent, s-a stabilit o jurisprudenţă internaţională în materie de crime împotriva umanităţii: cei ce în viitor vor mai săvârşi acte de genocid riscă să se înfrunte cu Tribunalul Internaţional şi să sufere aceeaşi soartă.

Acest proces înseamnă o dată în istoria omenirii. Naţiunile care au judecat la Nürnberg s-au făcut interpreţii conştiinţei universale, contractând o obligaţie esenţială şi inalienabilă faţă de toate popoarele lumii, Oriunde pe suprafaţa pământului s-ar mai produce acte de genocid, aceste naţiuni sunt datoare să intervină, să repete procedura de la Nürnberg, trăgând la răspundere pe vinovaţi şi aplicând cuvenitele pedepse. Tribunalul de la Nürnberg se justifică numai prin permanentizarea ideii ce i-a dat naştere, numai prin aplicare legilor lui oriunde s-ar ivi necesitatea.

Între puterile care şi-au trimis delegaţi în completul de judecată de la Nürnberg figurează şi Rusia Sovietică. Nu se putea imagina o mai mare ofensă adusă ideii de justiţie. Când se judecă o anumită categorie de delicvenţi, nu poţi să inviţi ca judecători indivizi care s-au făcut vinovaţi de aceleaşi crime şi care sunt mai degrabă indicaţi să stea pe banca acuzaţilor. În momentul când s-au deschis dezbaterile procesului de la Nürnberg, Aliaţii erau în posesia dovezilor că Sovietele practică genocidul ca sistem de guvernare încă din timpul revoluţiei care i-a adus la putere. Era încă proaspăt în memoria tuturor masacrul de la Katyn, întâmplat în anul 1941, unde şi-au găsit moartea 11.000 de ofiţeri polonezi.

Hitler, în definitiv, n-a fost decât un elev al lui Lenin şi Stalin. Aceţia sunt maeştrii genocidului. Aceştia pentru întâia oară au preconizat şi pus în aplicare sistemul asasinării în masă a unei naţionalităţi. Victimele dominaţiei bolşevice sunt incomparabil mult mai numeroase decât ale regimului naţional-socialist. Faptul că ultimele s-au recrutat precumpănitor dintre evrei, iar victimele bolşevismului dintre alte popoare, nu este o indicaţie suficientă pentru a fi trecute la capitolul uitării. E stupid şi ridicol ca să fie pedepsiţi discipolii bolşevicilor pentru crima de genocid şi să li se facă acestora din urmă onoarea să facă parte dintre judecătorii tribunalului care judecă aceste crime şi în acelaşi timp să nu se sesizeze nimeni de crimele infinit mai mari ale creatorilor sistemului de exterminare al popoarelor.

Ceea ce este mai grav, mai susceptibil să anuleze valoarea morală a sentinţei de la Nürnberg, este faptul că în Rusia Sovietică şi în ţările de obedienţă moscovită continuă să se practice genocidul şi după condamnarea de la Nürnberg, fără ca lumea occidentală să ia act de noile crime contra umanităţii şi să trateze în consecinţă pe asasini. Admitem că în cursul războiului s-a creat o tovărăşie de arme cu bandiţii Moscovei greu de rupt de la o zi la alta, dar de atunci au trecut 15 ani, 15 ani de orori săvârşite de bolşevici în aria popoarelor care au avut norocul să cadă în mâna lor. Statele Unite, Anglia şi Franţa sunt perfect informate de ceea ce se înâmplă dincolo de cortina de fier. Ele nu mai au niciun dubiu că milioane de fiinţe au trebuit să plătească cu viaţa lugubra experienţă comunistă. Să luăm, de pildă, pe actualul stăpânitor al Rusiei Sovietice şi şef al comunismului mondial, Hruşciov. Bilanţul crimelor lui este înfricoşător. În Septembrie 1959, Comisiunea Activităţilor Antiamericane, formată din reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, a întreprins o anchetă referitor la crimele lui Hruşciov, chemând să depună înaintea ei martori din toate ţările cotropite de bolşevici. Materialul adunat s-a publicat într-o serie de broşuri sub titlul “The Crimes of Khruschhev”. Extragem din cuprinsul lor câteva din isprăvile acestui super-asasin al zilelor noastre:

  • din ordinul lui Stalin. Hruşciov a provocat teribila foamete din Ucraina dintre anii 1930-1933, pentru a-i constrânge pe ţărani să intre în colhozuri. 6-7 milioane de ţărani s-au prăpădit în cursul campaniei de colectivizare a pământului din Ucraina
  • tot Hruşciov a condus marea epuraţie din Ucraina din perioada “Jejovcinei”, 1937-1938, când au fost lichidaţi 500.000 de ucrainieni, acuzaţi de deviaţionism naţionalist. Din această perioadă i se trage numele de “Călăul Ucrainei”.
  • Hruşciov este responsabil şi de asasinarea miilor de patrioţi ucrainieni descoperiţi în 1943 în gropile de la Vinnitsa
  • după război, tot în execuţia ordinelor lui Stalin, a distrus patru grupe etnice din Rusia, ca pedeapsă pentru simpatia cu care aceştia au primit armatele germane: Tătarii din Crimeea, Calmucii, Cecen-Unguşii şi Caracai-Balcazii din Caucaz. Acest grupe au fost ridicate din locurile lor de baştină şi împrăştiate în Siberia.
  • după moartea lui Stalin, sub masca destalinizării, a continuat genocidul. Planul de extensiune al culturilor agricole în teritoriile virgine din Siberia nu-i serveşte în realitate decât pentru a face deportări masive de populaţii în Kazahstan.
  • din Rusia Albă au fost deportaţi începând cu 1954 peste un milion de tineri; numărul total al pierderilor suferite de această ţară sub dominaţia sovietică se ridică la 3.200.000 în raport cu ceea ce exista sub regimul ţarist.
  • deportări masive s-au realizat şi în Estonia, Letonia şi Lituania, ameninţând existenţa fizică a acestor popoare. Un mare număr de tineri din Republica Moldovenească au avut aceeaşi soartă.
  • Hruşciov a înecat în sânge revoluţia georgiană din Martie 1956, ucigând la Tiflis mii de oameni care au luat parte la revoltă.
  • în acelaşi an, în Decembrie 1956, a trimis divizii de mongoli ca să înăbuşe revoluţia maghiară, adăugându-şi un nou titlu de glorie sangvinară: măcelarul de la Budapesta. 000 de tineri au fost masacraţi în cursul operaţiilor de înăbuşire a revoltei.
  • Stalin şi Hruşciov sunt principalii responsabili pentru masacrele săvârşite de proconsulii Moscovei în ţările subjugate din Europa de răsărit.

În România, Gheorghiu-Dej a patronat asasinarea a peste un milion de români în cursul celor 15 ani de ocupaţie sovietică. Această fiară cu chip de om nu se mai satură de sânge. Speculând calitatea lui de român, pentru a-şi crea o anumită simpatie în populaţie (săracul Gheorghiu-Dej, ar vrea să facă ceva, dar nu-l lasă Moscova), în fond este un om de o insensibilitate totală la suferinţele conaţionalilor lui, incapabil de cel mai mic gest de apărare a intereselor poporului român. Tot secretul menţinerii lui la putere constă în tributul sângeros ce este gata să-l plătească în fiecare an pentru a hrăni Molohul bolşevic. El omoară, chinuie, pradă din substanţa şi averea poporului român oricât i s-ar cere. Servilismul lui abject nu mai cunoaşte limite.

Toate aceste crime nu pot rămâne nepedepsite. Sângele a milioane de fiinţe nevinovate, sacrificate pentru a asigura dominaţia Moscovei, strigă după răzbunare. Occidentalii nu pot măsura cu două măsuri: severi cu conducătorii nazismului şi indulgenţi până la bănuială de complicitate cu bandele de criminali ale Kremlinului. Tribunalul de la Nürnberg a creat o nouă situaţie în relaţiile internaţionale, care obligă pe Occidentali politic şi moral să cheme în faţa justiţiei şi pe super-asasinii de la Moscova.

Destinul întregii omeniri este în joc. Duplicitatea Occidentului trebuie să înceteze dacă vrea să supravieţuiască în lupta contra comunismului. Convenţia Naţiunilor Unite din 9 Decembrie 1948 asupra genocidului declară că genocidul, săvârşit în timp de război sau în timp de pace, este o crimă internaţională. Rusia Sovietică, ca membră a Naţiunilor Unite, a ratificat şi ea aceste acorduri în anul 1954. În consecinţă, Hruşciov şi banda lui de asasini pot fi traşi la răspundere pe baza propriilor lor semnături.

Scandalul de la ONU trebui să înceteze. Această instituţie n-a fost creată pentru a ocroti pe maeştrii genocidului. În numele acestei organizaţii, în numele Chartei care-i stă la bază şi a Convenţiei asupra genocidului din anul 1948, trebuie să se instituie un nou Tribunal Internaţional, în faţa căruia să fie aduşi să se justifice Hruşciov cu întreg clanul lui de monştri. Coexistenţa pacifică pe care o mai caută încă Occidentul este în fond o coexistenţă în crimă şi această politică de promiscuitate istorică şi morală nu poate duce decât la catastrofă pentru lumea liberă.

Să se termine cu lamentaţiile ipocrite pentru soarta popoarelor subjugate, să se termine cu surogatele de atitudini, ca “anul refugiaţilor” şi “săptămâna naţiunilor captive” şi să se păşească energic la fapte. Regimurile comuniste de esenţă satanică trebuie distruse, căpeteniile lor arestate şi deferite în faţa unui nou Tribunal Internaţional, reconstituit la Nürnberg sau în altă parte.

Horia Sima, Sentinela, Septembrie 1960

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Eşecul de până acum al Rusiei în Ucraina: o analiză

Default thumbnail
Subiectul următor

Victor Puiu Gârcineanu

Cele mai recente din

Decemvirii (23)

ÎNAINTEA PEDEPSIRII  Pe măsură ce ne apropiem de data de 16 iulie