CONGRESUL STUDENŢESC DE LA TÂRGUL MUREŞ (II)
Mihai Stelescu pe lista canaliilor şi trădătorilor
Trădătorii şi pedepsitorii de la Târgu Mureş
Congresul a dat aprobarea, echipele s-au format pentru fiecare trădător/canalie în parte şi au depus jurământul în faţa Congresului. A se vedea în acest sens şi conţinutul întregii Moţiunii adoptată la finalul Congresului (România Creştină, 9 aprilie 1936) publicată în episodul anterior. Conducerea generală a acestor echipe a fost asumată de prinţul Alecu Cantacuzino. Din păcate nu ştim cu exactitate cine au fost toţi trădătorii şi toate canaliile nominalizate la Congres şi nu ştim nici componenta completă a echipelor. Ziarul România Creştină, 9 aprilie 1936, menţionează că între şefii echipelor se numărau Gheorghe Furdui, Alecu Cantacuzino, Viorel Trifa, Paul Craja.
Câteva nume din categoria “trădători şi canalii” le aflăm de la Şerban Milcoveanu, participant şi conferenţiar în cadrul Congresului de la Târgu Mureş: În numele Congresului, valorosul, energicul dr. Paul Craja a pus concluzii practice de aplicat şi a cerut celor 6.000 de studenţi participanţi să facă propuneri nominale pentru eventualele atentate colective dacă se va repeta trădarea naţională şi dacă Mişcarea Legionară va fi a patra oară ilegalizată şi dizolvată.
Din sală au început să se facă propuneri. Relatez în calitate de martor de la faţa locului. Nu s-au pronunţat numele Nicolae Titulescu, Gheorghe Tătărescu, Ion Inculeţ. Îmi amintesc a se fi pronunţat numele: Armand Călinescu, Victor lamandi, Gavrilă Marinescu şi Mihail Stelescu. Din sală s-a strigat în mod sigur numele Elena Lupescu, poate înţelegându-se în locul Regelui Carol II. (Şerban Milcoveanu, “Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu?”)
Detalii despre trădători şi pedepsitori aflăm şi dintr-o notă informativă a Direcţiei Generale a Poliţiei: Bozânţan a propus formarea listelor acestor inamici. S-au format în fine 10 echipe cu câte 10 legionari fiecare sub comanda d-lui Alexandru Cantacuzino pentru a trece la fapte. În rândurile inamicilor codrenismului, meniţi să fie pedepsiţi după sistemul codrenist, primii sunt vizaţi: Armand Călinescu pentru care s-a angajat cu pedepsirea Craja; d Colonel Gavrilă Marinescu pentru care s-a angajat cu pedepsirea Ioraş; d chestor Parizianu pentru care nu s-a indicat numele pedepsitorului; d Tăslăoanu pentru care s-a angajat cu pedepsirea Crudu; d Pleşea pentru care s-a angajat cu pedepsirea Ştefan Georgescu; d Madgearu pentru care s-a angajat cu pedepsirea Paul Mărculescu; pentru executarea domnilor colonel Gavrilă Marinescu şi chestor Parizianu s-a mai angajat şi Furdui. Dl Mihail Stelescu „trădătorul” cauzei legionare pentru care s-a angajat cu pedepsirea tot Furdui. (Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, volumui IV, 1934-1938)
Mai multe nume apar citate de Marin Bărbulescu: Se citeşte lista celor ce s-au descoperit a complota: Magda (Elena) Wolf Lupescu amanta regelui, Iamandi, Inculeţ, Titulescu, Victor Antonescu, Valer Roman, Gen. Dumitrescu şeful Jandarmeriei, Eugen Cristescu şeful Siguranţei, Moruzov şeful Serviciului Secret, Colonel Gabriel Marinescu.
Din Centrul Studenţesc Timişoara, Eugen Necrelescu şi Petru Fleschin s-au prezentat lui Furdui anunţându-i decizia lor de a constui o echipă; de nu, să fie admişi în orice echipa existentă. (Marin Bărbulescu, „Centrul Studenţesc Legionar Timişoara. Mărturii pentru istorie”)
Şi Armand Călinescu ne ajută cu o enumerare: 13 aprilie. Aflu că la Tg. Mureş a fost în realitate un congres al Gărzii de Fier. S-au desemnat echipele şi s-a luat jurământul celor ce vor pedepsi „canaliile”, adică pe mine, Madgearu, Gavrilă Marinescu şi alţii câţiva. S-a expediat o telegramă asasinilor lui Duca, s-a vorbit şi contra doamnei L[upescu], deşi Furdui prezidentul fusese în audienţă la rege. (Armand Călinescu „Însemnări Politice”)
Jurământul şi misiunea echipelor de pedepsire
Din aceeaşi notă a poliţiei citată mai sus aflăm cum a decurs depunerea jurămintelor după consituirea echipelor: Furdui a jurat cel dintâi în faţa lui Alexandru Cantacuzino. Alexandru Cantacuzino a jurat apoi în faţa lui Furdui. Toţi ceilalţi şefi de echipe au jurat apoi în faţa lui Cantacuzino. Iată şi formulă jurământului: „Jur cu preţul sângelui că ne vom apăra onoarea şi vom pedepsi pe canalii şi trădători. Dacă vreunul din noi va da un pas înapoi, asupra noastră să cadă blestemul neamului întreg. Aşa să îmi ajute Dumnezeu”. Nu am putut verifica informaţia din alte surse. Totuşi acelaşi text al jurământului apare şi în volumul fabricat de regimul Antonescu pentru acuzarea şi demonizarea Mişcării Legionare, „Pe marginea prăpastiei”. Sintagma “preţul sângelui” nu este însă de rezonanţă legionară.
Misiunea acestor echipe este parţial evidentă din denumirea lor. Membrii se angajau să pedepsească cu moartea, la nevoie, pe cei nominalizaţi dacă aceştia ar fi continuat cu planurile de trădare a neamului, de suprimare a Căpitanului şi a Legiunii. Doar la nevoie şi nu obligatoriu şi nici imediat, să se înţeleagă foarte bine, ideea nu era să fie omorâţi toţi cei nominalizaţi după terminarea Congresului. Nădejdea era ca cei vizaţi, odată avertizaţi şi ameninţaţi public, să îşi revină şi să părăsească de bunăvoie, sau măcar de frică, planul de nimicire a tineretului legionar. Dacă nu ar fi gândit aşa, legionarii ar fi trecut la fapte imediat secerând majoritatea persoanelor nominalizate. Aveau şi capacitatea şi determinarea să o facă, dar nu ăsta era scopul echipelor de pedeapsă. Iată ce spune Armand Călinescu în memoriile sale, „Însemnări Politice”: 21 aprilie. Sunt consiliat de toţi să mă păzesc. Practic aceasta e imposibil. Acum înţeleg de ce Duca nu a putut să evite asasinatul. Deci reuşita unei pedepsiri imediat după Târgu Mureş era lesne de obţinut de aceea cei vizaţi au intrat în panică.
Legionarii au încercat să atragă atenţia pe principiul: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! (Iezechiel, 13:11). Din nefericire „păcătosul” nu şi-a venit în fire. Primul şi singurul păcătos care cade sub pedeapsa legionară a echipelor de la Târgu Mureş este Mihail Stelescu aşa cum bine ştiţi. Restul celor nominalizaţi nu au păţit nimic. Desigur nu şi-au revenit şi nici nu s-au îndreptat, dar atâta timp cât viaţa Căpitanului nu a fost direct ameninţată/periclitată, echipele nu au acţionat. Ulterior, după ce camarila îl arestează, condamnă şi asasineaza mizerabil pe Corneliu Zelea Codreanu, Armand Călinescu avea să cadă sub gloanţele echipei Miti Dumitrescu în septembrie 1939. Peste încă aproximativ 1 an, noiembrie 1940, în timpul Statului Naţional Legionar, mai cad şi alte nume de pe lista de la Târgu Mureş (Marinescu, Iamandi, Moruzov), dar într-un cu totul alt context.
Foarte important de menţionat este faptul că în afara cazului Mişu Stelescu, cei care vor pedepsi peste ani pe Călinescu, Marinescu, Iamandi, Moruzov nu au participat la Congresul de la Târgu Mureş şi nu a făcut parte din echipele de pedeapsă alcătuite aici. Mai mult, liderii Congresului de la Târgu Mureş vor fi cei arestaţi şi duşi în lagăre de Armand Călinescu şi asasinaţi mai apoi că represalii la moartea acestuia. Mă refer aici la Gheorghe Furdui, Alecu Cantacuzino şi Paul Craja. Deci pedepsitorii au devenit victimele canaliilor şi nu invers.
Tot s-a întâmplat la Congresul de la Târgu Mureş şi mai apoi cu Armand Călinescu reprezintă punerea în aplicare a învăţăturilor lui Moţa. Am mai scris despre asta şi o voi face ori de câte ori va fi nevoie. Moţa este cel care trasează atitudinea şi conduita legionară faţă de trădare şi faţă de încercările de suprimare a Căpitanului. Voi relua aici un singur citat din Moţa rugându-vă să recitiţi episodul 11 din serialul nostru care se ocupă pe larg cu acest subiect: ei cunosc formidabila organizare de răzbunare, pusă în întregime la punct din partea legionarilor, care nu vor cruţa pe nimeni şi vor distruge pe absolut toţi vinovaţii, convinşi că misiunea legionarilor, fără Codreanu, nu poate fi alta decât aceea de a zgudui istoria românească pentru secole, prin plida îngrozitoare a unei nemiloase pedepsiri. Ştim că acest război de pedepsire ne va costa viaţa noastră a tuturor, dar o vom da cu bucurie, siguri fiind că în acelaşi timp împreună cu noi vor muri sute de vrăjmaşi vinovaţi de trădarea patriei. (Ion I. Moţa, „Corespondenţă cu Welt-Dienst 1934-1936”, Munchen, 2000). Poziţia lui Moţa faţă de Târgu Mureş va fi expusă clar cu ocazia celui de-al doilea Congres al Generaţiei de la 1922 care va avea loc în a doua jumătate a lunii aprilie 1936.
Pentru cei care s-au înscris pe lista pedepsitorilor, acest act asumat conştient şi voluntar, odată săvârşit, însemna propria lor moarte. De aceea putem numi echipele de pedepsire de la Târgu Mureş şi echipe de sacrificiu. Încă o dată vreau să fac distincţia între aceste echipe şi Echipa Morţii care a fost funcţionat timp de 2 luni în anul 1933, alcătuită dintr-o serie de legionari dispuşi să îşi rişte viaţă pentru a face campanie Gărzii de Fier. A există o singură echipă cu acest nume, membrii erau pregătiţi a-şi pierde viaţa în încercarea lor, nu pentru a provoca moartea cuiva. Existenţa Echipei Morţii încetează odată cu întoarcerea membrilor ei la Bucureşti după ce timp de două luni au străbătut zeci de localităţi.
Căpitanul, între Carmen Sylva şi Târgu Mureş
Poate vă întrebaţi unde era Căpitanul în timpul acesta şi ce gândea despre cele petrecute la Congresul de la Târgu Mureş? Nu există nicăieri o relatare scrisă/comentariu aparţinând lui Corneliu Zelea Codreanu despre cele petrecute. În timpul Congresului Codreanu se afla la Carmen Sylva terminând de redactat „Pentru Legionari”. Cuvintele pe care le scrie în încheierea acestui volum rezonează perfect cu Târgu Mureş. Să le reluăm aici:
DRAGI CAMARAZI,
Vouă celor ce aţi fost loviţi, huliţi sau martirizaţi, vă pot aduce vestea, care doresc să treacă dincolo de valoarea şubredă a unei fraze oratorice ocazionale: în curând vom birui.
În faţa coloanelor noastre vor cădea toţi asupritorii noştri. Să iertaţi pe cei ce v-au lovit din porniri personale. Pe cei ce v-au chinuit pentru credinţa voastră în neamul românesc, nu-i veţi ierta. Să nu confundaţi dreptul şi datoria creştină de a ierta pe cei ce v-au făcut vouă rău, cu dreptul şi datoria neamului de a pedepsi pe cei ce l-au trădat şi pe cei ce şi-au asumat răspunderea de a i se împotrivi. Să nu uitaţi că săbiile pe care le-aţi încins sunt ale neamului. În numele lui le purtaţi. În numele lui, deci, veţi pedepsi cu ele: neiertători şi necruţători.
Astfel şi numai astfel veţi pregăti un viitor sănătos acestei naţii.
Carmen Sylva, 5 aprilie 1936.
Moţiunea de la Târgu Mureş cu tot cu crearea echipelor s-a votat tot în data de 5 aprilie 1936, dată pe care o poartă şi cuvintele lui Codreanu. Unitatea de gândire, simţire şi atitudine legionară între Căpitan şi camarazii săi este perfectă. Cum putea fi altfel? Legionarii mergeau pe calea trasată de Moţa, iar Moţa trasa această cale pentru a asigura drumul Căpitanului în istoria şi în memoria neamului său. Aşadar putem afirma fără dubiu că aceste echipe au fost create cu acordul Căpitanului.
La scurtă vreme după finalizarea Congresului, în faţa valului de aberaţii lansat de autorităţi la adresa studenţilor participanţi (vezi în episodul anterior acuzaţiile de profanare de la Sinaia, dezordinile invocate etc) Mişcarea Legionară răspunde prin publicarea unei broşuri cu titlul „Dezordinile” de la Târgu Mureş. Broşura, ce are 47 de pagini, contine un text semnat de Victor Puiu Garcineanu (text pe care îl puteţi citi în completarea serialului nostru) şi 43 de fotografii din care rezultă impecabila organizare şi ordinea desăvârşită în cadrul Congresului. Parte din acele imagini le-aţi putut vedea în numărul trecut al revistei noastre, parte le vedeţi acum. Broşura se încheie cu următoarele rânduri: Iată care au fost „dezordinile” de la Târgu Mureş. „Dezordini” inventate cu o caracteristică rea credinţă şi răspândită de presa iudeo-comunistă a Sărindarului cum şi de anumite oficine deopotrivă vrăjmaşe gândului şi faptei noastre. Opinia publică creştinească şi românească are a judeca! Apariţia şi distribuirea reviste arată încă o dată faptul că atât Corneliu Zelea Codreanu cât şi Mişcarea Legionară a aprobat şi a susţinut toate cele întâmplate şi hotărâte la Congresul de la Târgu Mureş.
Nominalizarea lui Stelescu la Târgu Mureş
Apariţia numelui lui Mihail Stelescu pe listele de la Târgu Mureş nu cred că a reprezentat o surpriză pentru nimeni. La capitolul trădători el ocupa locul întâi, la canalii locul întâi era disputat de mai multe personaje, dar la trădători câştiga detaşat. Nominalizarea nu a fost o surpriză nici pentru Stelescu. Să ne amintim cum sistematic a făcut referire şi chiar a instigat la suprimarea sa fizică prin împuşcare, suprimare pe care a tot fluturat-o în paginile revistei sale având grijă că să-i alăture câteva acuzaţii mizerabile Căpitanului de fiecare dată:
Vrei să mă omori fizic? Nu mi-e teamă de glonţul de oţel, deoarece ştiu că numai cu el mă poţi omorî, eu am însă gloanţe care te omoară moralmente şi află că nu le-am tras încă pe toate. E lupta cam inegală, o recunosc. Dar e frumoasă, între întuneric şi lumină. Vino, de ai curajul, şi mă omoară singur, nu mai trimite la ocnă alţii. (Mihail Stelescu, „O scrisoare către Corneliu Zelea Codreanu”, „Cruciada Românismului”, 4 aprilie 1935)
După prima mea scrisoare mi s-au promis câteva gloanţe. Le-am aşteptat în zadar. De data aceasta le aştept iarăşi, şi îi rog să se grăbească, deoarece eu mai posed multe gloanţe dintre aceste „morale” şi „curăţirea mea” ar aduce un real folos. Dar cer şi eu o îngăduinţă, să vie „Şeful” în persoană şi, dacă se poate, nu pe la spate. (Mihai Stelescu, „Conducătorii Gărzii de Fier homosexuali”, Cruciada Românismului, 27 iunie 1935 apud Zigu Ornea „Anii treizeci: extrema dreaptă românească”)
Te-aş întreba, acum, de ce vrei să mă împuşti? Când ai hotărât excluderea mea, de ce nu m-ai condamnat cavalereşte la moarte? De ce n-ai luat pistolul în mână să tragi? Ai dat o sentinţă prin care îmi permiteai chiar să revin. Iar a doua zi dădeai ordin să fiu făcut trădător. De ce? Ţi-era teamă să nu te acuze pe d-ta cineva de trădare? Căci d-ta eşti trădătorul… Ai insinuat că am trădat Garda?… Dacă ţii neapărat să mă împuşti, ai tot dreptul… Numai d-ta. Nu trimite alte suflete în iad. (Mihail Stelescu, „A 2-a scrisoare deschisă lui Corneliu Codreanu”, Cruciada Românismului, 7 martie 1936, apud Zigu Ornea „Anii treizeci: extrema dreaptă românească”)
După Târgu Mureş Stelescu va trimite o „circulară” către presa regimului şi către unele personalităţi politice în care denunţă alcătuirea echipelor de la Târgu Mureş şi încearcă să atragă atenţia asupra pericolului în care se află propria-i persoană. Din păcate nu avem textul acestei circulări, dar aflăm câte ceva despre ea de la Argetoianu: 21 aprilie. Am primit şi eu o circulară semnată de Stelescu (renegatul) prin care această lichea denunţă „oamenilor cinstiţi” o bandă de asasini adunată în jurul lui Codreanu. Om de ordine, nu aprob violenţele săvârşite sau proiectate, dar mi le explic prin exasperarea la care au ajuns toţi oamenii tineri şi curaţi faţă de corupţia celui mai neruşinat regim din câte au guvernat ţara noastră. (Constantin Argetoianu, „Însemnări Zilnice”, Volumul I, 2 februarie 1935-31 decembrie 1936)
În acelaşi timp Stelescu va continua atacurile, în ciuda sentinţei de la Târgu Mureş. Prezentăm conex textului un interviu acordat de Stelescu presei controlate de camarilă.
Decemvirii la Târgu Mureş
Aşa cum spuneam mai sus, Mihai Stelescu este singurul care va cădea pedepsit de o echipa alcătuită din legionarii participanţi la Congresul de la Târgu Mureş. Ştim sigur că 4 viitori Decemviri au participat la Congres, dar este foarte posibil că şi ceilalţi 6 să fi fost acolo.
Ion Caratănase, Iosif Bozânţan, Ştefan Georgescu şi Ştefan Curcă au participat la Congres după mărturiile scrise şi vizuale rămase în urma evenimentelor de la Târgu Mureş. Ion Caratănase a participat la Congresul Studenţesc de la Târgu Mureş ca organizator în calitatea sa de vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (funcţie în care fusese ales în 1935). Iosif Bozânţan este cel care propune întocmirea listelor nominale cu numele canaliilor şi trădătorilor. Fane Georgescu se angajează să formeze o echipă de pedeapsă. Despre ei am vorbit în ambele episoade dedicate Congresului.
Ştefan Curcă este şi el prezent la Congres şi deţine un rol extrem de important: Pentru a se înăltura orice provocare s-a creat o poliţie studenţească puternică din grupe de legionari din diverse centre, toate sub conducerea lui Ştefan Curcă. (Marin Bărbulescu, „Centrul Studenţesc Legionar Timişoara. Mărturii pentru istorie”). Misiunea lui Curcă a fost una de importanţă crucială, de eficienţa structurii pe care a condus-o în acele zile a depins onoarea studenţimii, dar şi a Mişcării pe parcursul Congresului. Curcă şi-a făcut treaba cu brio: În mijlocul rânduielii şi a cinstei desăvârşite în care s-a desfăşurat congresul, s-a întâmplat o singură faptă nevrednică: unul din cei peste 3000 de studenţi, om stricat, a înşelat pe câţiva negustori din Tg. Mureş cu 12000 lei. Lucru s-a aflat de poliţia studenţească adică de către studenţii care ţineau ei înşişi rânduiala. Nevrednicul student a fost adus în faţa congresului, i s-a arătat pe faţă nevrednicia, iar preşedintele studenţilor dl. Furdui a spus că înapoiază îndată banii celor înşelaţi. („Libertatea”, 26 aprilie 1936).
Pentru băieţii de la Târgu Mureş urmează arestări, procese, condamnări, pledoarii extraordinare şi în final punerea în libertate. Povestea lor e lungă şi se întinde până anul 1937, dar noi o vom părăsi cu speranţa că la un moment dat o vom continua şi o vom închega într-un proiect separat.
Revenim la firul subiectul nostru. Vom vedea în numărul viitor cum s-a desfăşurat şi care a fost moţiunea adoptată de Congresul Generaţiei de la 1922 sub preşedenţia lui Moţa, vom vedea şi cum s-a încercat redeschiderea cazului Duca.
*
„Dezordinile” de la Tg. Mureş
În zilele de 3, 4 şi 5 Aprilie a avut loc la Târgu-Mureş congresul anual al studenţimii române.
Studenţimea română a arătat acolo măsura sufletului său nou.
Dumnezeu a hărăzit, în sfârşit, neamului nostru, ca răsplată a lungilor lui suferinţe istorice, tineretul pe care l-am văzut în lumina de slavă a zilelor de la Târgu-Mureş.
Cea mai mândră întrupare a puterii noastre româneşti. Răscumpărare a căderii unui neam întreg. Răsplata pentru toate aşteptările noastre. Botez de glorie şi lumină.
Au trecut în dimineaţa cu soare de primăvară în cântecele lor de vitejie, cu mâna spre cerul înalt al lui Dumnezeu, cei 4000 de tineri în cămăşi verzi, oţel în privire, aramă în cântec şi aur în podoaba mândriei lor.
Au plâns, transgiguraţi, acei care cu ochii lor au văzut şi cu inima lor cea vie au simţit măreţia clipei. Şi au ridicat mâinile lor de la inimă la cerul albastru, toţi românii, să se închine… Ochii lăcrimau în lumină… Şi au ridicat mâinile spre cer, nu din voia lor conştientă, ci din tainica poruncă a sufletului lor cucerit.
Integrată armonic într-o admirabilă coeziune de disciplină colectivă, masivă, sobră, ascetică, curată şi unitară, gata pentru jertfă, adică pentru adevărata creaţie a României de mâine – aceasta s-a arătat a fi studenţimea românească în cele trei zile ale congresului de Târgu- Mureş.
Înaltă ţinută academică, seriozitate, destoinică pregătire intelectuală, moralitate aspră, maturitate, eliminarea vanităţilor personale, impresionant efort comun spre acelaşi unic ideal şi, mai ales, spiritualitate. Rapoartele acestui congres, care se vor publica, spre lămurirea întreagă a sufletului românesc de pretutindeni, vor arăta ce înaltă şi covârşitoare spiritualitate însufleţeşte fapta celor tineri, în uriaşa lor sforţare de deschidere a porţilor spre o nouă istorie românească.
Această manifestare de autentică putere românească nu se putea să nu ridice zvârcolirile de deznădejde şi muşcăturile cu venin ale hidrei iudaice.
Duşmanul cel mai rău al neamului nostru a simţit piciorul pus pe grumaji şi a presimţit cu deznădejde lovitura de moarte care trebuie să i se abată în creştet. Şi au urlat, săptămâni, gurile cu bale ale presei din Sărindar: Dezordinile de la Tg. Mureş – Anarhia extremismului.
Despre ce au însemnat „dezordinile” de la Târgu-Mureş arată, în chipuri, fotografiile ce urmează.
Iar în cuvinte, ca sinteză a tuturor observaţiilor obiective asupra acestui congres, a ţinutei lui şi a marilor lui semnificaţii, repetăm mărturisirea pe care Părintele protopop al Târgu-Mureşului, cucerit de duhul noilor Legiuni, a făcut-o studenţimii, vorbind iluminat de lângă altar:
„Pe noi, Românii de aici, ne bucură nespus venirea d-stră pe locurile noastre. Pentru că văzând, în sfârşit, şi puterea noastră românească, străinii să se cutremure. Şi după cutremur vine respectul. Şi după respect, dragostea. Şi după dragoste, împăcarea”.
E în aceste cuvinte iluminate, însăşi linia istorică a destinului românesc, aducător de forţă, de pace şi de mântuire pe toate meleagurile pământului strămoşesc.
Av. Puiu Gârcineanu
Disidenţele din „Garda de Fier”
De ce a fost întemeiată „Cruciada Românismului”
Se ştie că o parte din foştii legionari ai Gărzii de Fier nu militează în organizaţia „Totul pentru Ţară”, succesoarea oficială a Gărzii, ei au constituit alte organizaţii. Una dintre ele, „Cruciada Românismului”, are în frunte pe fostul deputat Mihail Stelescu.
Ziarul „Raza” de ieri publică un interviu cu d. Stelescu din care reies motivele care au dus la această disidenţă. Reproducem părţile esenţiale din acest interviu:
– În definitiv, de ce aţi plecat din Garda de Fier? „Sunt trei cauze şi o singură realitate: 1) adăpostirea d-lui Codreanu la o gazdă care pentru mine e identică, pur şi simplu cu trădarea cauzei legionare; 2) nesinceritatea «şefului» faţă de «colaboratori» şi de crez; 3) incapacitatea politică şi incultura lui universală, observate în timp, fără să le găsesc posibilităţi de a le vindeca. Realitatea e plecarea mea fără drept de apel”.
– N-a avut substrat politic? „Panta pe care alunecase d. Codreanu cu mişcarea sa spre un extremism sângeros, mi-a repudiat. Înţeleg să fiu revoluţionar, dar nu un terorist ordinar. Nu admit compromisuri şi «ştiam prea multe». Devenisem jenant în Gardă, ca şi cei înlăturaţi prin cunoscuta cerneală simpatică gardistă”.
– Cum s-a născut „Cruciada Românismului”? „De fapt, e o continuare a spiritului meu de organizare, fiindcă tot ce există «real» în Gradă a fost şi va rămâne al meu. În Gardă nu m-am înscris individual, ci am aderat cu o întreagă mişcare ce exista. Şi „Cruciada Românismului” e o mişcare izvorâtă din necesitatea tineretului român de a rezolva problemele, morale, spirituale şi mai ales sociale româneşti, fără a face apel la discursurile lui Mussolini, «Capitalul» lui Marx, sau «Mein Kampf» al lui Hitler şi fără a se integra totuşi, pe linia de mijloc a democraţiei”.
– Însă eşti antisemit… „Nu, sunt român. Şi românismul meu nu include o eliminare a elementelor străine, ci o triere, care se aplică deopotrivă şi unora şi altora. Elemente capabile, canalizarea însuşirilor individului şi o echitabilă repartiţie a bunurilor. Pentru mine rasa se situează pe plan ştiinţific social mondial. Pe plan naţional, ca realitate politică şi morală, există două categorii de oameni: buni şi răi, în înţelesul larg al capacităţii şi moralităţii”.
– Ce ne spuneţi despre cazul Duca? „Revolta unui om cinstit şi muncitor împotriva elementelor intruse de ultimă oră în Gardă, colorate de atitudinea de culise a d-lui Codreanu şi faptul că multe elemente care pleacă din Gardă se îndreaptă spre stânga – deşi d. Codreanu afişează o atitudine de extremă dreaptă – se datoresc, în primul rând, lipsei totale de axă socială a mişcării. Mai ales tendinţei dlui. Codreanu de a crea o nouă aristocraţie. Dovadă: se găsesc lângă el atâţia reprezentanţi ai sângelui albastru de dubioasă origine”.
– Bine, dar cu ce scop? „Nu cunosc scopul. Cauza, da. D. Codreanu, după tată e polonez, după mamă e de origine germană. Ceea ce, de la început, îl desolidarizează de masa ţărănească. E deci, normal şi «moral» ca veneticii să aspire…”
Ziarul Dimineaţa, 1936 aprilie 22, Bucureşti
