Ionel Moța justifică și întărește deciziile de la Târgu Mureș

Luna aprilie 1936 a fost așa cum v-ați dat seama deja, una extrem de încărcată de evenimente și tensiuni create de și în jurul Mișcării Legionare. După Congresul de la Târgu Mureș, după tot scandalul iscat de presă și autorități, după arestări și infirmari de mandate, studențimea română – majoritar legionară – rămânea umilită și nedreptățită. În plus se afla iarăși în pragul incertitudinii politice și – datorită semnalelor primite prin aceleași canale enumerate mai sus – pe marginea mormântului.

Congresul Asociației Generația Mișcării Studențești de la 1922

Reacția lui Ionel Moța, și prin el a întregii Mișcări pe care o întruchipa, nu se lasă așteptată. La două săptămâni după Târgu Mureș are loc la București Congresul Asociației Generația Mișcării Studențești de la 1922. Așa cum am aflat în cadrul serialului nostru, această Asociație fusese înființată în 1935 de și sub președinția lui Ionel Moța, grupând în cadrul ei majoritatea foștilor conducători ai studențimii române de la 1922 până în vremea constituirii ei. Pentru detalii revedeți episodul 9 din serialul nostru.

În zilele de 18 și 19 aprilie 1936 are loc al doilea Congres al Asociației. Congresul nu este cauzat de evenimentele de la Târgu Mureș, organizarea lui fiind începută și anunțată public încă din ianuarie 1936. Dar după toate cele petrecute la Târgu Mureș desigur că agenda Congresului se adaptează noilor probleme și realități. Congresul are loc la București în Palatul Mediciniștilor și se desfășoară în prezența a 200 de persoane – numărul maxim de persoane care puteau încăpea în sală.

Puțini au fost fericiții care vor putea purta până la săvârșirea din viață imaginea sufletească a acestor dezbateri și cu regret nesfârșit de mult că sala palatului mediciniștilor nu primește mai mult de 200 de persoane, că cele dezbătute în congres nu au făcut obiectul unei adunări care să cuprindă toată floarea României de azi, toată tinerimea studioasă a țării, câteva zeci de mii de suflete. Ion Diaconescu în “Cuvântul Argeșului”, 1 mai 1936

La Congresul din 1935 miza fusese captarea fostelor energii studențești pe făgașul legionarismului și așezarea lor ca temelie a generației studențești legionare din prezent, smulgându-le astfel din mâna autorităților care încercau să le manipuleze împotriva Mișcării. În același timp miza era și expunerea trădărilor și a trădătorilor. E vorba atât despre foștii conducători studențești care între timp trecuseră în slujba camarilei creând fără succes paralelul Bloc la Mișcării Studențești, cât și despre Mihai Stelescu care din comandant legionar devenise trădătorul și calomniatorul fostei sale organizații.

Stelescu îndrăznise să își facă apariția la Congresul din 1935 sperând să poată semăna niște zânzanie sau măcar să strice dispoziția participanților. Reacția fermă a lui Moța i-a anulat atunci și participarea și planurile. Deși ne întoarcem cu un an în urmă, vreau să citiți relatarea acestui moment pe care nu am integrat-o în text la episodul în cauză. Povestește Horia Sima:

Venisem la Bucureşti pentru a lua parte la constituirea Asociaţiei „Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922”. Era în aprilie 1935. De la sediu am plecat cu Vasile Marin la Palatul Mediciniştilor, unde era fixat locul adunării. Ne-am aşezat amândoi chiar în fundul sălii. Deodată se deschide uşa şi apare Stelescu. Îl văd pe Vasile Marin că începe să se schimbe la faţă şi neliniştit îmi şopteşte: „numai să nu-i treacă prin cap să se aşeze lângă noi”. La începerea şedinţei, Moţa s-a ridicat şi a somat pe Stelescu să părăsească sala. Nici nu i s-a pronunţat numele. Acesta s-a strecurat pe uşă cu ochii înveninaţi. Vasile Marin privea îndurerat scena. La ieşire mi-a spus: „Am trecut prin momente penibile. Am fost buni prieteni. Îmi face rău când îl văd. Pentru mine, mai proaspăt intrat în Legiune, a reprezentat o întruchipare a adevăratului legionar. Nu pot să înţeleg cum în acelaşi om pot să convieţuiască atâtea elanuri eroice şi atâta abjecţiune. Ceva n-a funcţionat normal în capul acestui om de la început”. Vasile Marin suferise o cruntă decepţie. Fusese lovit în prietenia ce-o acordase acestui om. Mai nou intrat în Mişcare, el nu vedea în legionari decât oameni întregi, echilibraţi şi incapabili de cel mai mic act de mişelie. Horia Sima, “Vasile Marin” în “Mari Existențe Legionare”

La Congresul din 1936, după experiență anterioară, dar mai ales după nominalizarea de la Târgu Mureș, Stelescu nu își mai face apariția.

Discuțile și dezbaterile se duc pe marginea celor petrecute la și după Târgu Mureș. Peste acestea se suprapune teama unei noi prigoane de tip Duca cu dizolvarea Mișcării și din nou, încercarea de asasinare a Căpitanului. Cel care conduce dezbaterile este Ionel Moța.

Președintele d. Ion I. Moța a comunicat congresiștilor soarta ce se pregătește tineretului de către anumite forțe oculte: dizolvarea organizației politice a tineretului, arestarea și asasinarea creatorului spiritului nou, încarcerarea a zeci de mii de tineri, ciumetizarea multora dintre ei, pentru a-i exaspera și a-i atrage în anumite curse abil pregătite și mascate, care să-i înghită pentru vecie.

Președintele a remarcat perfectul paralelism între întețirile, asmuțirile, calomniile și amenințările de la finele lui 1933 și ceea ce se petrece astăzi citând atitudinea presei jidănești și a partidului național-țărănesc.

S-a declarat deschisă discuția asupra acestei chestiuni și asupra măsurilor de apărare. Ion Diaconescu în “Cuvântul Argeșului”, 1 mai 1936

Desigur că Moța a vorbit cu subiect și predicat, nu atât de vag cum reiese din relatare. Ziarul trebuia să treacă prin cenzură înainte de a ieși pe piață. Moța se adresa unei elite de 200 de persoane, legionari sau simpatizanți, în mod evident a vorbit despre explicit despre Căpitan și Mișcarea Legionară.

Discuția deschisă de Moța rămâne un timp mută. Cel care ridică vocea dând glas durerii tuturor celor aflați în sala patatului mediciniștilor este Gheorghe Clime (în imaginea de mai sus):

Obidă din suflete brobonește fețele, încleștează pumnii, încremenește mișcările. Se scurge astfel într-o tăcere de mormânt un bun sfert de oră.

Nu mai aveai în față 200 de persoane ci spiritul colectiv întrupat într-o singură ființă materială care se muncește, se trudește să-și exprime tot potopul de electricitate acumulată în suflet.

Un sfert de oră de tăcere, fiecare gândindu-se cine ar putea exprima cel mai răspicat simțirea tuturora.

Deodată se ridică Gheorghe Clime, veteran al mișcării și veteran față de ceilalți asistenți și rostește în cuvinte dăltuite în stâncă dură acest îndemn: „În țară românească nu ni se permite nici sfânta împărtășanie”.

În sală s-a produs o adevărată exploziune sufletească greu de zugrăvit în cuvinte. Ion Diaconescu în “Cuvântul Argeșului”, 1 mai 1936

Cuvintele lui Clime vor fi apoi transformate în punctul fierbinte al moțiunii congresului, moțiune pe care o puteți citi într-un articol semnat Ion Banea în completarea acestui text. Moțiunea adoptată la finele congresului merge pe linia trasată cu ani în urmă de Moța prin toate învățăturile și atitudinile sale:

– declară că studențimea de la Târgu Mureș se află într-o situație de legitimă apărare și exasperare, dar transmite un mesaj de pace cu mențiunea că pacea nu va funcționa dacă atacurile și calomniile autorităților vor continua;

– se ridică împotriva presei jidovești, a presei partidelor jidovite și a forțelor iudeo-masonice unite cu unii exponenți ai vieții politice între care primul nominalizat este Ion Mihalache;

– îndeamnă pe membrii congresului la pregătirea pentru luptă și pentru iminenta moarte (propria lor moarte, nu a adversarilor!) prin primirea imediată a Sfintelor Taine.

Acum nu va imaginați că cei prezenți acolo erau toți oameni nespovediți și neîmpărtășiți și aveau nevoie de o decizie oficială, semi-politică care să îi ducă oarecum obligatoriu la biserică. Acest îndemn are două semnificații.

Pe de o parte mută taina spovedaniei și împărtășaniei din sfera personală în cea colectivă. Adică, dincolo de rânduiala personală a fiecăruia în viața duhovnicească, acum era nevoie de un scut și o pregătire colectivă în față primejdiei. Că atunci când, pe lângă rânduiala noastră personală de rugăciune alegem să facem o rugăciune în comun la o anumită oră sau ne înțelegem între noi să postim toți într-o anumită zi pentru o cauză, o persoană etc.

Pe de altă parte acest îndemn se vrea ca o avertizare în plus pentru autorități în încercarea de a le face să renunțe la planurile anti legionare. O „armată” împărtășită pentru a fi pregătită imediat de moarte e poate mai înfricoșătoare, decât o lista cu numele trădătorilor care urmează să fie eventual pedepsiți cândva în funcție de evoluția lor ulterioară.

Ionel Moța pe aceeași linie

Ionel Moța a continuat să vorbească și să scrie despre aceste lucruri și după Congres. Avem numai două texte care au ajuns la noi, dar e posibil că ele să fi fost mai multe. „Slove de la Târgu Mureș” este un text semnat de Moța ca editorial în revista lui Valeriu Cardu „Cuvântul Nou” din 28 iunie 1936, pe care vă îndemn să îl citi integral alături de serialul nostru.

Ce cutremur trebuie să fi produs acest text în rândul trădătorilor nominalizați la Târgu Mureș! Voi transcrie aici doar două fragmente extraordinare: Au mărturisit, au amenințat (verbal și legal) și au înfierat. Dar n-au răpus, n-au răzbunat, n-au salvat. Încă. Acest „încă” mi se pare că atârnă mai greu decât întregul Congres de la Târgu Mureș. La Târgu Mureș studențimea legionară vorbea în numele ei din poziția pe care o avea în cadrul Mișcării Legionare. Ionel Moța era însă întruchiparea fizică a Mișcării Legionare, co-creator al ei și creierul ei ideologic și doctrinar.

Dacă azi e așa, dacă azi nimicul acesta e comoară, să știe bine cei înfierați și preveniți la Târgu Mureș că mâine va fi altfel. Vom cere și vom lua tot, toată onoarea pe care o dorim, tot dreptul pe care-l pretindem și întreagă biruință românească pentru care vom muri.

Încă o somație clară și dură pentru autorități și aserviți de a se opri din nebunia în care înotau de la prigoana Duca încoace și să oprească uneltirile și să înceteze a semăna comploturi, dizolvări și moarte. Îmi pot imagina cât de îngrozit a fost Stelescu citind aceste rânduri. Dar groaza nu a fost suficientă că să îl salveze. Deși simțea lațul strângându-se în jurul sau, știind că poate opri totul dacă încetează cu mizeriile și calomniile, alege să meargă înainte spre propria moarte.

Un alt text al lui Moța din această perioadă ni s-a păstrat datorită lui Andrei C. Ionescu care publică un fragment din el în cadrul amplului material dedicat lui Moța în Almanahul ziarului „Cuvântul” pe anul 1941.  Este vorba despre un manifest semnat de Moța în 1936 pe fondul aceluiași subiect al violențelor la care este supus tineretul legionar:

Tineretul naționalist legionar nu e nicidecum anarhic. El nu practică violența în virtutea unui principiu nihilist și nici măcar ca metodă normală de luptă. Tineretul nostru e strâns legat de ideea de ordine, ordine morală în rândul întâi, ordine națională în rândul al doilea și chiar și ordine legală. Dovadă, că se prezintă de bunăvoie în fața autorităților legale, pe care le-ar fi putut eluda. Tineretul acesta declară că îi sunt suficiente cadrele legale pentru a-și împlini misiunea să istorică și pentru a birui.

Dar atunci când cei înspaimântați de progresul normal și legal al luptei tineretului, concep cei dintâi și pun în aplicare cei dintâi scoaterea tineretului din lege, uneltind împotriva lui și întrebuințând cele mai perfide mijloace (dizolvări, împușcări, uneltiri împotriva vieții conducătorilor, cumpărarea și încurajarea trădătorilor, etc.), mijloace cărora acest tineret nu le poate face față pe căile legale, atunci ținem să se știe că noi nu ne putem să ne resemnăm, acceptând înfrângerea noastră prin aceste lovituri imorale, ilegale și piezișe, ci înâelegem să răspundem cu toate mijloacele la care ne da dreptul cea mai legitimă și mai sfântă apărare.

Aceste afirmații ale noastre pot fi desigur foarte ușor răsturnate de către adversarii noștri, afirmând că nu sunt adevărate provocările despre care vorbim, atacurile infame, imorale și ilegale despre care ne plângem. Voi ați început uneltirile și violențele, zic ei. Dar noi afirmăm în fața lui Dumnezeu și a istoriei, că niciodată violențele noastre nu au fost decât legitime apărări. Începutul ilegalităților și al violențelor a fost la dușmanii noștri. Dumnezeu și istoria vor decide asupra acestei chestiuni a priorității atacului nedrept și deci a justificării uneia sau celeilalte violențe.

Iar dacă, pe viitor, acești politicieni vor cu adevărat pace și liniște în țară, să binevoiască a se feri de piaza rea a ceasului când sunt tentați, spre a scapa mai ușor de adversari, să uneltească din nou împotriva vieții noastre, să ne scoată din nou din lege și din lupta egală și cavalerească, și vor avea liniște și pace.

Dar dacă violențele și uneltirile lor vor continua, vor trebui să se izbească în plin de acest tineret care-și apără, chiar cu sălbăticie, misiunea și idealul său.

Desigur Dumnezeu știa și atunci și știe și acum care e adevărul, istoria însă continuă să fie și azi scrisă, cenzurată și controlată de același tip de autoritate aservită, și la aproape 100 de ani distanță Mișcarea Legionară continuă să fie umilită, mistificată, învinovățită și lovită. Dar nu-i nimic, așa cum suntem, cei care mai suntem continuăm să credem în învierea României legionare și în sfărâmarea zidului de ură și de miselie care o împresoară.

Nouă ofensivă anti legionară

În cadrul congresului Moța vorbea de o nouă ofensivă împotriva Legiunii. În fapt din 1933 autoritățile o ținuseră din ofensivă în ofensivă. Și din păcâte nu aveau să se oprească niciodată. Nici asasinarea Căpitanului, nici cea a elitei legionare din 1939, nici exterminarea din temnițele antonescine, nici cea din cele comuniste nu aveau să fie suficiente pentru ca aceasta ofensivă să înceteze. Și azi ofensiva continuă, mai puțin asupra noastră, a celor de astăzi, dar la fel de virulent asupra celor morți de zeci și zeci de ani. Satanică și complexă lucrare mai e și asta, dar Dumnezeu știe de ce o îngăduie.

Revenind la aprilie 1936, Căpitanul se afla în continuare la Carmen Sylva după terminarea cărții „Pentru Legionari”. De fapt, pentru corectitudinea informației, se afla la ferma Frunzescu, proprietate a avocatului Constantin Frunzescu, simpatizant legionar, care o pusese la dispoziția Legiunii. Ferma se afla în localitatea Tuzla, pe malul lacului Techirghiol. Aici pe spațiul de 30 ha se lucra de zor la semănat grâu, plantat cartofi, ceapă etc, pentru a fi de folos în vară, în timpul taberei anuale de muncă de la Carmen Sylva. Ferma deținea și un conac, vie și numeroase dependințe. În 24 aprilie 1936 Căpitanul trimite de aici o circulară familiei legionare de la centru, în cadrul ei vorbește și de nouă ofensivă:

Aud de nouă ofesiva mișelească.

O, prin câte am trecut de acestea! E cel puțin a 30-a. Stau și râd.

Tot nu s-au învățat minte canaliile de la Prefectura Poliției că noi nu putem fi învinși prin minciună și infamie?

Așteptați numai puțin să-i vedeți la urmă.

Cu mult drag tuturora,

C.Z.C.

Corneliu Zelea Codreanu, “Circulări și Manifeste”

Și Armand Călinescu are ceva de spus despre această nouă ofensivă. În 30 aprilie 1936 Călinescu a avut o întâlnire cu Ion Inculeț (ministrul de interne la momentul august 1936), care îi povestește despre discuția sa cu Regele Carol al II-lea:

Regele s-ar fi schimbat mult în ultimul timp și ar fi câștigat ideii guvernării prin partide. În ce privește Garda de Fier, ei nu ar fi intenționat să o protejeze; au crezut însă că o pot supraveghea mai bine lăsând-o să activeze fățiș. Naționalismul nu e ceva specific nouă, e o realitate. E un curent general, dar crede că nu va dura. I s-a recomandat de unii să suprime pe Codreanu; nu a vrut, nici nu servește, apoi e odios. Audiența lui Furdui a fost cerută de Gusti. Acum regele e montat contra gărzii.

Armand Călinescu, „Însemnări politice”

Cine or fi acei „unii”, care au cerut asasinarea Căpitanului, nu știm. Interesant că între ei nu se numără Călinescu și că regele considera crima că ceva „odios”, dar nicidecum ilegal, imoral, penal.

Între timp autoritățile nici vorbă să își reconsidere poziția după Târgu Mureș, din contră, vin cu o nouă provocare despre care vom vorbi în numărul viitor al revistei noastre. Mihai Stelescu este folosit încă o dată pe post de agent provocator într-o nouă încercare de atatare a legionarilor: Stelescu va fi arestat împreună cu Căpitanul într-un simulacru de proces.

*

Slove de la Târgu Mureş

9-10 Iunie 1936

După zilele de 3, 4, 5 Aprilie 1936, când Târgu Mureşului a primit în inima lui biruinţa românească a Congresului studenţesc prin care poporul românesc a dovedit străinilor un atât de impetuos potenţial sufletesc de neam stăpân, zilele de 9 şi 10 Iunie vor rămâne şi ele temei de nădejde pentru zilele de acum şi de cinste, pentru amintirea zilelor de azi.

Căci cei care mâine îşi vor aminti de zilele de azi, se vor ruşina atât de adânc pentru înjosirea la care a putut, cândva, ajunge neamul lor! Iar în această penibilă amintire, doar zilele ca cele de Târgu Mureş vor aduce reconfortarea unei reabilitări oarecare.

Desigur, nu s-au petrecut lucruri mari la Târgu-Mureş, în aceste zile, la procesul conducătorilor studenţimii. Doar câteva cuvinte, câteva fraze răspicate zvârlite impetuos în obrazul turpitudinilor intangibile ale lumii româneşti de astăzi. Dar dacă aceste lucruri – mici în materialitatea lor: câteva cuvinte, câteva linii de atitudine dreaptă şi îndrăzneaţă – au totuşi o importanţă atât de mare, încât ele să constituie temei de reconfortare pentru un neam întreg, zestre de reabilitare pentru o întreagă lume românească – apoi această misiune dovedeşte cât de pustiitoare şi tristă e seceta care istoveşte sufletul românesc de astăzi. Biet suflet românesc, care ai ajuns să te transfigurezi de elan şi nădejde în faţa în faţa unor atitudini care, în zece cuvinte, au mărturisit un adevăr, au înfierat o nemernicie, au ameninţat pe un inamic. Au mărturisit, au ameninţat (verbal şi „legal”) şi au înfierat. Dar n-au răpus, n-au răzbunat, n-au salvat viitorul. Încă. Şi bietul popor românesc de azi se mândreşte cu atât, iar poporul de mâine va găsi numai în atât temei de a se ruşina mai puţin de înaintaşii lui. Câtă sete sufletească pustieşte inimile noastre, pentru a ne mulţumi cu aceşti stropi puţini şi săraci, pentru a-i primi cu atâta sete, cu atâta tremur…

Dar dacă azi e aşa, dacă azi nimicula cesta e comoară, să ştie bine cei înfieraţi şi preveniţi la Târgu-Mureş, că mâine va fi altfel. Vom cere şi vom lua tot, toată onoarea pe care o dorim, tot dreptul pe care-l pretindem şi întreaga biruinţă românească pentru care vom muri.

Ion I Moţa

Cuvântul Nou, nr. 8-9, 28 Iunie 1936

 

Congresul „Generației mișcării studențești”

Ion Banea

În zilele de 18 și 19 Aprilie a avut loc la București un important congres, asupra dezbaterilor căruia anumita presă nu s-a oprit deloc, iar din rândul celorlalte cotidiane, numai Universul și Porunca Vremii au ținut să semneze cele cuvenite.

Importanța acestui congres s-a evidențiat prin două fapte.

Întâia: însușirile și caliatea participanților și a doua: dezbaterile și hotărârea luată.

Au participat la acest congres aproape 200 de foști conducători ai studențimii sau distinși luptători naționaliști, în frunte cu președintele lor, Ion Moța.

Reprezentând un trecut de 14 ani de luptă intransigentă și fără oscilații, s-a adunat această elită morală a neamului românesc, în aceste zile de frământare surdă, când dușmanul împotriva căruia ei au luptat necontenit, a devenit mai obraznic și mai stăpân […] să examineze situația, să-și verifice din nou forța sufletească și să indice cărările viitorului.

În vremea aceasta de cumpănă, generația care prin lupta ei a despărțit în două istoria românească, purtând pe umerii ei o mare răspundere, trebuia să se găsească și să-și spună cuvântul ei, clar și greu.

Să-l audă aceia cărora le este trimis, să-l înțeleagă și să se cutremure dușmanul și să fie un îndreptar pentru cei care năzuiesc spre alt ideal de viață românească.

După judecarea amănunțită a punctelor de sprijin și credință ale acestei generații și după chibzuielile pline de maturitate, asociația și-a fixat poziția ei față de evenimentele actuale.

Justificarea existenței acestui organism călăuzitor o dovedesc prea bine următoarele puncte cardinale, pe care în mod clar le-a expus în cuvântarea de deschidere președintele asociației.

I) Păstrarea nealterată a patrimoniului moral al mișcării și al idealului de la 1922.

II) Intransigență în problema jidovească.

III) Intransigență în privința înnoirii sufletești a României.

IV) Ofensivă morală.

Un adevărat și mare program.

În baza acestor îndatoriri pe care membrii acestui congres le au săpate în sufletul lor, călit prin trecerea anilor, de la zbuciumul lui 1922 și până astă zi, după ședințele celor 2 zile, s-a votat următoarea moțiune, care nu este și nu va rămâne o simplă concluzie la oarecare dezbateri:

I. Congresul constată cu adâncă satisfacție cum, în mijlocul sporirii intensității tuturor adversităților, marea mișcare națională pornită la 1922 cuprinde tot mai mult conștiința poporului românesc, îi sporește zi de zi hotărârea de luptă și se apropie astfel tot mai mult de marea zi a biruinței.

II. Congresul examinând acțiunea națională a actualei studențimi, constată o desăvârșită unitate de idei și simțăminte cu acea studențime. Examinând în special congresul studențesc de la Târgu Mureș, Congresul Asociației „Generația Mișcării Studențești” constată că sunt complet inadecvate și de rea credință atacurile pornite împotriva studențimii pe temeiul unor acte de profanare care ar fi avut loc la Sinaia. Congresul mai constată că spiritul de ordine cel mai desăvârșit a stăpânit toate dezbaterile Congresului de la Targu Mureș.

Congresul Asociației „Generația Mișcării Studențești” nu poate ignora tensiunea de mare gravitate care a fost produsă în legătură cu acest congres de la Targu Mureș în urma faptului că studențimea a fost pusă în situația de a lua măsuri de apărare împotriva valului nesfârșit de nedreptăți, nelegiuiri, crime și trădări săvârșite împotriva ei, în urma atacurilor zilnice ale presei jidovești și ale forțelor iudeo-masonice.

Deci congresul Asociației „Generația Mișcării Studențești” înțelege pe deplin dreptatea unei situații de legitimă apărare și exasperare, totuți el trimite un apel de pace pentru studenți, îndemnându-i să-și stăpânească revolta și să aibă încredere în concursul pe care îl vor găsi în toată țara românească, pentru a determina dezarmarea nedreptelor atacuri.

Dar totodată, congresul Asociației „Generația Mișcării Studențești” simte de datoria sa să denunțe în fața țării întregi nevrednicele atacuri ale presei jidovești, ale presei partidelor jidovite și ale forțelor iudeo-masonice unite cu unii exponenți ai vieții politice actuale, dintre care Congresul înfierează în rândul întâi pe dl. Mihalache. Aceste atacuri au dus la tensiunea atât de primejdioasă de acum, prin care jidovimea caută să distrugă în sânge și închisoare tineretul naționalist, întrebuințând ca unelte pe românii care primesc să îndeplinească acest atac primejdios și odios.

Congresul trebuie să constate că apelul de pacificare pe care îl adresează studențimii este sortit a rămâne inoperant dacă nu vor înceta atacurile acestea nedrepte, calomniile și toate ațâțările.

III. Congresul înregistrează informațiile privitoare la pregătirea unei noi acțiuni de mare prigoană împotriva mișcării naționale, mergând până la asasinarea conducătorilor mișcării și la dizolvarea organizațiilor politice naționaliste, spre a se ajunge astfel la distrugerea acțiunii de renaștere națională și morală a poporului român pornită la 1922, prin eroica luptă studențească. Congresul, față de aceste pregătiri ale ocultei iudeomasonice, unite cu acei oameni politici români care s-au degradat până la rolul de a servi jidanilor drept unealtă pentru distrugerea mișcării naționale și deci a poporului român, decide ca, în continuarea liniei de atitudine pe care totdeauna a avut-o mișcarea noastră națională, să întâmpine acest nou atac cu hotărârea de a primi cu bucurie moartea în luptă pentru biruința idealurilor ei. Congresul reamintește întregului popor românesc că mișcarea națională va putea fi lovită, dar nu distrusă prin asasinarea unor mari și scumpi conducători sau prin dizolvarea unor organizații politice. Mișcarea națională nu va putea fi distrusă decât prin coborârea în mormânt a zecilor de mii de luptători ai ei.

Poporul românesc este pus în fața unei generații care nu înțelege să-și înece mișcarea în compromisuri și dezarmare morală, ci este hotărâtă să și-o îndeplinească primind orice jertfă, până la jertfa supremă a vieții fizice. Aceste jertfe ale noastre nu vor fi necesare decât în măsura în care mișcarea națională va fi lipsită de libertatea mărginită în legile egale pentru toți.

Congresul declară că membrii săi sunt așadar gata să primească în acest spirit de jertfă nedreptele atacuri care se pregătesc.

Iar, în vederea acestor vremuri de cumpănă care par a bate la ușă, Congresul a decis ca membrii lui să se împărtășească cu sfintele taine creștine, pentru a intra astfel în vremurile supremelor jertfe cu sufletul curat, întărit prin harul Dumnezeiesc, și pentru ca cei ce vor cădea, sporind astfel șirul mormintelor luptătorilor noștri căzuți în prigoanele de până acum, să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu cu sufletul împăcat și creștinește rânduit.

Congresul considerând că cea mai folositoare primă atitudine a luptătorilor mișcării naționale în vremuri de prigoană este această apropiere de Dumnezeu, îndeamnă atât pe actualii studenți din mișcarea națională cât și pe ceilalți luptători, să se împărtășească, în așteptarea noii furtuni care se ridică pe orizontul, întunecat astăzi, strălucitor mâinte, al mișcării naționale.

Ceea ce se desprinde din această frumoasă dovadă de eroism și hotărâre românească, fiecare cititor poate ușor înțelege.

“Cuvântul Nou”, Anul II, Nr. 6-7, 15 Mai 1936

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Un discurs perfid şi ameninţător

Default thumbnail
Subiectul următor

Dubla măsură sau ipocrizia propagandei corecte politic

Cele mai recente din

Decemvirii (19)

CONGRESUL STUDENŢESC DE LA TÂRGUL MUREŞ (II) Mihai Stelescu pe lista canaliilor

Decemvirii (18)

CONGRESUL STUDENȚESC DE LA TÂRGUL MUREȘ (I) Constituirea echipelor de pedeapsă Între

Decemvirii (17)

Se cere redeschiderea cazului Gheorghiade În ultimele episoade ale serialului nostru am

Decemvirii (16)

Căpitanul în Casa Cernăianu (II) Pe baza celor trei mărturii legionare legate

Decemvirii (15)

Căpitanul în Casa Cernăianu (I)   Întâlnirea Călinescu – Stelescu continuă Suntem