La festivitatea de absolvire a Academiei Militare din Sibiu, unul din momentele pline de emoţie a fost interpretarea unei melodii pe versuri de Radu Gyr de către formaţia folk în uniforme militare „Band of Brothers and Sisters”. E vorba de celebra poezie „Ne vom întoarce într-o zi”, cu un mesaj liric, care face să vibreze orice suflet cuprins de nostalgia întoarcerii unui „ceva” sau „cineva”. Un mesaj în primul rând pur estetic, universal, care rezonează cu imaginaţia fiecăruia care se lasă pătruns de aceste versuri cu adevărat geniale, generând de fiecare dată sensuri şi posibilităţi inedite.
Nu se poate spune prin urmare că avem de-a face cu un mesaj ideologizant, chiar dimpotrivă. Aceasta, cu toate că e evident care erau gândurile cu care îşi hrăneau speranţa legionarii întemniţaţi de comunişti şi ce contururi lua proiecţia din sufletele lor la auzul unor asemenea versuri. Ca atare, se poate spune că într-un fel avem de-a face şi cu o frumuseţe subversivă … dar care se vede că nu poate trece de ghilotina cenzurii. Aceasta pentru că unul din organele de presă care veghează cu străşnicie la respectarea cutumelor corectitudinii politice, pătruns de o vigilenţă tovărăşească, a sesizat cu promptitudine caracterul profund periculos şi subversiv al mesajului unor versuri puse pe o muzică inspirată şi interpretată cu sensibilitate artistică. Şi care apărea chiar într-un clip video de pe contul oficial de Facebook al Ministerului Apărării Naţionale.
Câteva clişee bine plasate, amintind de retorica ideologiei proletare demult apuse, au fost suficiente: Radu Gyr este etichetat drept „poet legionar”, figură de seamă a Mişcării, fiind autorul imnului acesteia, condamnat drept „criminal de război” (pentru acribie e dată şi durata exactă a condamnării în ani şi luni, precum şi numărul dosarului în cauză). Deşi vina sa principală o constituie tot creaţia sa poetică, pătrunsă de la un cap la altul de o frumuseţe subversivă în faţa căreia atât vechii, cât şi noii tovarăşi cenzori nu pot reacţiona decât cu iritare şi punerea ei la index.
Reflexele de tip pavlovian, despre care unii vor fi crezut în mod eronat că ar fi putut dispărea odată cu căderea comunismului, s-au dovedit a funcţiona în continuare fără cusur. Reacţia celor vizaţi în faţa clişeelor cu care au fost confruntaţi a fost promptă. Ca atare, acel text scurt, care sesiza călcarea pe alături a tinerilor de la Sibiu, a fost nu după multă vreme actualizat cu precizarea lapidară că Ministerul Apărării a şters postarea cu pricina de pe pagina sa de Facebook.
Internetul a făcut valuri pe această temă, unii au solicitat chiar explicaţii din partea Ministerului, care într-adevăr au venit, formulate într-o desăvârşită limbă de lemn. Una perfect compatibilă cu toată acea alcătuire sufletească sterilă şi ca atare incompatibilă cu frumuseţea lăuntrică şi adevărul unei creaţii poetice care transcende universul şi epoca în care a luat naştere. Astfel, în comunicat se precizează că videoclipul cu versurile lui Radu Gyr a fost şters, amintindu-se de îndată că poetul a fost condamnat pentru „crime de război”. Aceasta cu toate că această asociere e absurdă. Creaţia sa intelectuală plină de spirit, incompatibilă cu rigiditatea ideologiei comuniste, a fost de fapt cea care i-a atras condamnarea în virtutea unei legi abuzive, menită să-i elimine nu doar pe criminalii de război în înţelesul obişnuit al termenului, ci şi pe toţi adversarii ideologici ai comuniştilor, inclusiv scriitori, intelectuali, care nu au luat nicio decizie de natură politică sau militară. Căci s-a considerat că Radu Gyr, alături de alte figuri de seamă din panteonul culturii româneşti precum Nichifor Crainic sau Vintilă Horia, s-au pus prin scrisul lor „în slujba hitlerismului şi fascismului”.
Ca atare, acest act ritualic pe altarul „denazificării” este completat în comunicatul Ministerului de o precizare-şablon, menită a sublinia inevitabila „delimitare” de orice „poziţie contrară normelor şi principiilor democratice, care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale (…) care încurajează, fie şi indirect, discursul urii (…) apologia cultului morţii sau a mişcărilor cu caracter fascist sau legionar.” Cu mici ajustări, un text care ar fi mers de minune şi în anii întunecaţi ai stalinismului, în care elitele spirituale ale României putrezeau în închisori tocmai datorită unor asemenea capete de acuzare…
Până la urmă, toate aceste reacţii crispate se vor dovedi în zadar. Un mesaj fluid, alcătuit dintr-o materie subtilă, spiritualizată, de genul lui „ne vom întoarce într-o zi”, nu poate fi pus sub obroc. El se va întoarce, iarăşi şi iarăşi. Nu doar într-o zi, ci în multe zile de-acum încolo. Pătrunzând uşor ca fumul, vaporos precum apa care se întoarce în nori, curgător prin toate crăpăturile existente ale unui eşafodaj ideologic fals şi impus cu forţa, asemeni apei subterane care trece dintr-o fântână în alta. Caracterul peren şi adevărata putere a acestor versuri nemuritoare stă tocmai în caracterul lor eteric, spiritual, menit să facă să vibreze coardele sufleteşti ale celor capabili să rezoneze la ele.
Şi, în mod sigur, în orice epocă, indiferent prin ce vitregii istorice ar mai trece România, în toate generaţiile de români, se vor găsi asemenea suflete care să vibreze până în străfundul lor atunci când sunt atinse de aripa de înger a autenticităţii, de care numai puţini creatori sunt capabili să dea dovadă. Iar Radu Gyr se numără în mod incontestabil printre ei, în ciuda vicisitudinilor istorice prin care a fost silit să treacă, atât el, dar şi creaţia lui. Din păcate, receptarea ei e încă despicată de o veritabilă prăpastie care se cască între atitudinea unui neam care se va regăsi pururea în ea şi ostilitatea oficială, răceala de care au dat dovadă toate regimurile politice de mai bine de opt decenii încoace.
Ne vom întoarce într-o zi
Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.
Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.
Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.
Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!
E bine să ne reamintim, ori de câte ori se iveşte ocazia, de aceste versuri nemuritoare ale genialului Radu Gyr…
