Mulţi duşmani, în neputinţa lor, au aruncat împotriva noastră fel de fel de calificative.
Cu asta nu ne-au făcut niciun rău şi nici n-au spus vreun lucru nou.
Oameni cu greutate ai zilei, când şi-au dat osteneala să aprecieze mişcarea noastră, au dezaprobat-o, în aceeaşi formă brutală şi lipsită de măsură: ne-au judecat simplist, considerându-ne un caz patologic al vieţii sociale, primejdios prin proporţiile ce le-ar putea lua şi necesar a fi îngrădit cu asprime şi la timp.
Verdictul repetat atât de des n-a impresionat nicicând şi, cu atât mai puţin, astăzi.
E soarta tuturor acţiunilor eroice ca, în primele începuturi să fie atacate pe căi lăturalnice.
Adversarul puternic, neavând la îndemână argumente oneste, refuză să stea de vorbă omeneşte şi recurge la metoda mai comodă a batjocurei, insinuaţiei perfide şi a falsei prezentări.
A pretinde, în epoca aceasta de mârşave socoteli politice, restaurarea cinstei în viaţa de Stat şi a neamului românesc în drepturile lui uzurpate, e un act de pură nebunie, neînţeles de spiritul zeflemist al timpului şi de cuminţenia colectivă a cluburilor politice.
Suntem nişte izolaţi, însetaţi după dreptate, şi o rânduială mai bună în ţară. Acesta este crezul nostru şi îl mărturisim zi şi noapte până la sfârşitul vieţii. Să nu creadă adversarii că ne intimidează! Nu!
Răbdarea noastră se toceşte greu. În noi sunt zăcăminte nebănuite de rezistenţă: ne vom bate, cum spune în poveşti, până când sângele va trece peste creştet, căci numai nişte nebuni ca noi mai pot întocmi o ţară risipită şi ruinată de atâtea capete cuminţi.
Horia Sima, profesor, Garda Moldovei, 22 Noiembrie 1931
