Pe urmele lui Sterie Ciumetti (1)

Ziua Legiunii a fost sărbătorită și anul acesta printr-o serie de activități derulate în perioada 24-26 iunie 2022: Sfânta Liturghie și parastas la Biserica Sfântul Ilie Gorgani, Comemorare și Te-Deum la Țigănești, închinare la Tâncăbești, pelerinaj la Cimitirul Reînvierea cu mormintele familiei Codreanu și al lui Mircea Nicolau.

Încununarea lor a fost o acțiune inedită: identificarea și vizitarea locului în care Sterie Ciumetti a fost asasinat de autorități în 29/30 decembrie 1933. Bucuria noastră a fost enormă, iar emoția copleșitoare. Că să înțelegeți mai bine de ce, am hotărât să pregătesc acest material închinat martirului Sterie Ciumetti. Despre Ciumetti s-a scris relativ puțin în literatura legionară și în ziua de astăzi se vorbește tot mai rar. Voi încerca în cele ce urmează să vă prezint pe scurt cele mai importante secvențe din viața și moartea sa martirică.

Cine a fost Sterie Ciumetti?

Sterie Ciumetti s-a născut în ianuarie 1904 în orasul Veria din Macedonia Centrală aflat în Imperiul Otoman (anexat mai apoi de Grecia în 1912 după încheierea Războaielor Balcanice). A urmat școală primară la Veria și cursurile liceului comercial în Salonic. Coleg de școală cu Constantin Papanace și nicadorul Iancu Caranica, avea să fie obișnuit de mic cu lupta pentru identitatea națională. Așa cum veți putea citi în textul contex acestui material, semnat de Papanace, a merge la școala românească în inima Greciei era o aventură care se lasa uneori cu capete sparte. În 1926 ajunge în România alături de familia să în cadrul colonizărilor făcute în Cadrilater, ulterior se înscrie la Academia Comercială din București.

În iulie 1930 Sterie Ciumetti împreună cu numeroși macedoneni vor fi arestați în contextul încercării de asasinat făcută de macedoneanul Gheorghe Beza asupra ministrului Costică Angelescu. Pentru că refuză să înfiereze fapta lui Beza cu care nu avea nicio legătură, Corneliu Zelea Codeanu este și el arestat – pentru detalii revedeți episodul 13 din serialul Decemvirii. În duba care îl ducea la Văcărești, Căpitanul cunoaște șapte tineri macedoneni: Constantin Papanace, Iancu Caranica, Grigore Pihu, Stamuli Mamali, Anton Ciumetti, Sterie Ficata și George Ghețea. În temniță va întâlni și mai mulți, între ei pe Sterie Ciumetti. Acolo în temnița Văcăreștilor, sub icoana Arhanghelului Mihail, macedonenii se leagă sufletește de Căpitan și de Mișcarea sa.

Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul său bun și curat că roua, să fie, prin tragica sa moarte și chinuire, cel mai mare martir al mișcării legionare, la României legionare. Corneliu Zelea Codreanu, “Pentru Legionari”

După ieșirea din închisoare macedonenii, în frunte cu cei ce fuseseră închiși la Văcărești, se înscriu masiv în Legiune. În 1930 Sterie Ciumetti se va încadra ca legionar în cuibul “Bucur” din capitală, aflat sub conducerea inginerului Aurel Serafim, un alt martir al Mișcării asasinat la Râmnicu Sărat în 21-22 septembrie 1939. Deși era căsătorit și avea un copil, Ciumetti rămâne mereu în preajma Căpitanului. În anul 1932 devine casier și secretar al Mișcării Legionare.

Sterie Ciumetti trăiește zi și noapte cu mine. E un tânăr de o mare corectitudine și de o credință de câine. El devine casierul central al Gărzii. Toate zilele – câte le va mai avea – nu se va gândi decât la Gardă, nu se va frământa și nu va acționa decât pentru Gardă, nu va trăi viața lui decât pentru ea. Corneliu Zelea Codreanu, “Pentru Legionari”

În mai 1933 Ciumetti pornește alături de “Echipa Morții” într-o mare luptă legionară, lupta propagandei pe fondul unei ostilități violente din partea autorităților:

Dar în fața obstacolelor, loviturilor, uneltirilor, prigoanelor, care ne asaltau de pretutindeni, noi, având sentimentul acesta grozav al singurătății, al nici unui ajutor la care să putem alerga, opuneam: hotărârea morții. „Echipa morții” este expresia acestor stări de suflet ale tineretului legionar din întreaga țară. Ea însemnează hotărârea acestui tineret de a primi moartea. Hotărârea lui de a merge înainte, trecând prin moarte. La începutul lui mai 1933, se formează o echipă din: preotul Ion Dumitrescu, Nicolae Constantinescu, Sterie Ciumetti, Petru Țocu, Constantin Savin, Bulhac, Constantin Popescu, Rusu Cristofor, Adochiței, Iovin, Traian Clime, Iosif Bozântan, Gogu Serafim, Isac Mihai, profesor Papuc, Rădoiu…

Corneliu Zelea Codreanu, “Pentru Legionari”

Pe traseul „Echipei Morții” Ciumetti va fi rănit în timpul ciocnirilor de la Chier/Arad. Aici jandarmii și evreii au instigat pe locuitori vestindu-i că trec prin satul lor bandele roșii din Ungaria. Țăranii păcăliți au pus mâna pe ciomege și fără să îi întrebe pe vizitatori cine sunt și ce culoare politică poartă, au trecut la atac. Sterie Ciumetti a fost rănit grav, a avut mâna dreaptă ruptă și a fost găsit în stare de inconștiență. Ca și cum asta nu era suficient, toți legionarii bătuți la Chier au fost arestați și transportați de urgență la Arad. Aici au fost trimiși în judecată pentru “rebeliune”. Procesul a fost fixat peste 10 zile – timp în care legionarii cu tot cu Ciumetti rănit au stat închiși în închisoarea Arad – și a fost câștigat fără probleme de o echipă de avocați legionari arădeni cărora li s-au adăugat Căpitanul, Moța și Marin.

Un alt rol important pe care l-a jucat Ciumetti în anii 1932 și 1933 a fost acela de pivot în atragerea de donații în beneficiul Gărzii de Fier din partea macedonenilor înstăriți. Cum depunerea listelor electorale presupunea și o componentă financiară însemnată de care Mișcarea nu dispunea, Ciumetti este cel care îi convinge pe negustorii macedoneni din București să doneze banii necesari depunerii listelor electorale pentru alegerile din iulie 1932 și din decembrie 1933.

Ciumetti în prigoana Duca

Așa cum știți, guvernul I. Gh. Duca decide să dizolve Garda de Fier în plină desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie 1933, noaptea, trecând imediat la represalii – după ce deja asasinase mișelește 6 legionari angajați legitim și legal în propagandă electorală. Iată ce aflăm de la Ilie Gârneață:

Era în seara de 9 spre 10 decembrie 1933. Un telefon de la Bucureşti m-a trezit din somn la ora 1 noaptea. La capătul firului telefonic vocea caldă dar hotărâtă a lui Sterie Ciumetti mă anunţa că guvernul Duca a desfiinţat Mişcarea, că poliţia va veni să mă aresteze şi că e ordin să rezistăm samavolniciei. Aici conversaţia s-a întrerupt. Venise poliţia să-l aresteze şi pe el, care rămăsese la datorie pe poziţie până în ultimul moment. Ilie Gârneața în “Mișcarea Legionară și Macedoromanii” de Constantin Papanace

Arestat în noaptea dizolvării Gărzii de Fier alături de câteva zeci de legionari, Sterie Ciumetti va rămâne închis la Jilava până cursul zilei de 29 decembrie. La acel moment în Jilava mai rămăseseră numai Ciumetti, Ionel Moța și Vasile Marin, restul legionarilor fuseseră eliberați în zilele anterioare. Cei trei se despart.

Potrivit informațiilor din presa legionară a anului 1940 (ziarul „Cuvântul”, 31 decembrie 1940, articol „Primul legionar ucis de călăii neamului: Sterie Ciumetti”, nesemnat) putem urmări parcursul lui Sterie Ciumetti în acea zi de la eliberare și până la arestare. De la Jilava Ciumetti a mers acasă la fratele sau Nicolae Ciumetti care locuia în adresa Colentina nr. 62. De aici a plecat să se întâlnească cu Căpitanul care era ascuns, fiind căutat prin toate mijloacele de autorități pentru a fi asasinat. Nu am idee cum Ciumetti abia eliberat după o detenție de 20 zile știa adresa la care se ascundea atunci Căpitanul, ori o aflase cumva în temniță ori s-a întâlnit în acea zi cu un curier legionar care făcea legăturile, din păcate nu am nicio informație concretă. Iată ce aflăm din articol:

După ce i-a povestit acestuia toate umilințele îndurate în închisoare a așteptat să se întunece și s-a dus să-l vădă pe Căpitan a cărui ascunzătoare o cunoștea. După ce a prezentat raportul și după ce a primit noi ordine, Sterie Ciumetti urma să plece. Căpitanul l-a condus până la poartă dar la despărțire un câine din curte începu să urle tânguitor. Căpitanul se întoarse atunci spre Sterie și-i supuse:

– Un semn rău Ciumetti, cine va muri?

– Eu voi muri Căpitane căci spre mine urmă câinele.

„Cuvântul” 31 decembrie 1940

Ciumetti s-ar fi întors apoi la casa fratelui său unde a luat masa, apoi, știind că e urmărit părăsește locuința fratelui ieșind prin strada Calimachi aflată în spatele casei, îndreptându-se spre strada Baicului.

Când sosi la fratele său observă pe urmăritori care isbutiseră să îl găsească așteptându-l, astfel că se hotărî să plece cât mai repede pe o poartă dosnică.

Totuși fratele său îl retinu să-i povestească din închisoare. Apoi îl întrebă care e motivul pentru care este urmărit.

– Am precise indicații că se urmărește asasinarea mea. Am înaintat de altfel parchetului Ilfov o cerere împreună cu Moța și Marin pentru garantarea vieții noastre.

„Cuvântul” 31 decembrie 1940

La scurtă vreme după plecarea sa, casa lui Nicolae Ciumetti este luată cu asalt de agenții Siguranței aflați în căutarea lui Sterie. Acesta ajunge la locuința sa (dacă știa că e urmărit și că se vrea asasinarea lui de ce se duce acasă?!) de unde va fi arestat de Siguranță în aceeași seară. Între timp, așa cum știți, Nicadorii pedepsiseră pe I.G. Duca la Sinaia. Nu știm dacă vestea ajunsese sau nu la Ciumetti, eu cred că aflase în timpul întâlnirii cu Căpitanul și de aceea rostise cuvintele de mai sus și față de Căpitan și față de fratele său.

Vestea împușcării lui Duca începuse să circule în seara de 29 decembrie 1933. Iată ce notează Ana Maria Marin în legătură cu acea seară în care își revedea soțul după 20 de zile de temniță:

După masă, în ziua de 29 Decembrie, telefon: „Sunt liber”. Mergem la un film cu Harry Piel (poliţist). Ieşim de la film pe la 21:30 şi mergem la un restaurant vis-a-vis de Cartea Românească (văd şi acum, că în vis, restaurantul, chelnerul, mâncarea). Chelnerul şopteşte unui domn de la masa de alături: „L-au împuşcat legionarii pe Duca, acum au spus la radio”… Plătim, Vasia îşi pune fularul, era în verde, telefonăm lui Moţa care nu ştia nimic şi se hotărăşte să dispară. Telefonăm lui Ciumetti care nu e de găsit… l-a găsit însă siguranţa statului… Ana Maria Marin, “Prin poartă cea strâmta”.

Ciumetizarea

Asasinarea mișelească a nevinovatului legionar Sterie Ciumetti după ce fusese torturat sălbatic, a făcut ca în literatura legionară a anilor 30 să apară un cuvânt care să întruchipeze acest tip de asasinat comis împotriva unui legionar: ciumetizarea.

Să încercăm să reconstituim ciumetizarea lui Sterie după informațiile pe care le avem din articolul mai sus menționat din “Cuvântul” și dintr-un alt text din același ziar, “Șapte ani de la asasinarea lui Sterie Ciumetti” pe care îl veți citi integral în completarea articolului nostru. Chestorul Constantin Călătorescu, comisarul Aurelian Negrescu și sublocotenentul de jandarmi Popescu conduc echipa care îl caută pe Ciumetti acasă la fratele său. Apoi, în împrejurări pe care nu le-am deslușit încă, îl ridică pe Ciumetti din locuința sa unde acesta se afla în cămasă de noapte alături de soție și copil, și îl duc la circumscripția 17. Potrivit articolului nesemnant din „Cuvântul” adresa la care se afla Ciumetti ar fi fost smulsă prin bătaie de la o anumită Maria Sas fostă servitoare în locuința Căpitanului. Nu am putut verifica informația dar îmi vine greu să cred că exista o servitoare în casa acestuia, din toate informațiile reiese că dna Elena Codreanu asigura singură gospodărirea familiei sale.

Negulescu îl duce pe Ciumetti la circumscripția 17 unde îl preda comisarilor Ion Panova și Iancu Mateescu care ar fi trebuit să îl ducă la Prefectura Poliției. Ciumetti este interogat de cei doi în cadrul circumscripției 17 (a se citi torturat), apoi Panova și Mateescu îl ridică, semnează pentru asta și teoretic pleacă cu el spre Prefectura unde nu ajunge niciodată. Panova și Mateescu după ce îl torturează pentru a afla locul în care se ascunde Corneliu Zelea Codreanu, poate și pentru alte informații, îl vor duce cu o mașină pe marginea lacului Fundeni. Aici, lângă terasamentul de cale ferată din vecinătatea podului CFR care traversează lacul Fundeni, îl împușcă, îi iau ceasul, portofelul și hainele (probabil că să simuleze un jaf) și îl aruncă în apele lacului.

A două zi cadavrul este descoperit de oameni și este dus la morgă ca necunoscut. La autopsie, din cadavrul lui Sterie Ciumetti au fost recuperate 7 gloanțe de 2 calibre diferite, ambele aflate în dotarea poliției române.

Între timp familia află de apariția unui cadavru neidentificat și pornește în căutarea lui. Nicolae Ciumetti ajunge până la Procurorul General, Colonelul Pomponiu, care îi spune:

 – Nu te teme, Sterie Ciumetti trăiește, e bine și fumează. (“Cuvântul” articolul nesemnat)

Cu greu se obține aprobarea pentru identificarea cadavrului. Acesta nu este însă predat familiei ci îngropat în secret, de două ori de către poliție, în cimitirul Izvorul Nou. Înmormântările se fac în secret în prezența comisarului Panova. Aici va fi găsit până la urmă și identificat de familie pentru a doua oară.

*

 

Cum a fost ucis casierul Mişcării Legionare în noaptea de 29-30 decembrie 1933. Restabilirea adevărului

 

Prima bătălie

Am dat-o împreună cu Sterie Ciumetti. Era în toiul luptelor naţionale din Pind şi Macedonia. Grecii încercau prin teroare să desnaţionalizeze elemental românesc. Afuriseniile Patriarhului din Fanar şi cu deosebire boicotul negustorilor greci se făcea din ce în ce mai simţit. Dar şi rezistenţa românească era crâncenă.

Toţi erau mobilizaţi în această decisivă luptă pentru apărarea limbii strămoşeşti.

Nici noi, copiii – a căror viaţă abia înmugurise – nu ne puteam sustrage atmosferei de luptă.

Într-o dimineaţă – mi-aduc aminte – pe când ne duceam la şcoala noastră primară care se găsea situată într-un craftier grecesc din oraşul natal Verria, am fost întâmpinaţi cu o ploaie de pietre. Un numeros grup de pui de greci bara strada cu intenţia să ne împiedice de a urma la şcoala română. Deodată ne-am grupat şi noi., dar grupul nostru era cu mult mai mic. În el se găsea şi Sterie Ciumetti. Fără să stăm prea mult pe gânduri, ne-am hotărât să mergem cu orice preţ la şcoală. Înapoi nu puteam da. Întreaga mândrie a naţiei o simţeam la spatele nostru. Şi astfel înarmaţi cu pietre am pornit năvală să luăm cu asalt şcoala. Şi am luat-o! în primele rânduri am văzut pe îndrăzneţul copil cu ochi albaştri care era Sterie Ciumetti. De atunci am simţit luptătorul din el. Şi am căpătat încredere. Din această primă bătălie, mulţi dintre noi am ieşit cu capetele sparte. Cicatricele acestor răni formează şi astăzi amintirea şi mândria zbuciumatei noastre copilării. Dar toţi am dobândit sentimental încrederii. Iar Sterie Ciumetti, element de frondă prin temperament, şi mai mult.

Înarmat cu acest sentiment de încredere, el s-a avântat în lupta vieţii. Şi din toate încercările a ieşit biruitor. Se formase luptător de rasă.

Aşa l-a cunoscut Căpitanul cans i-a dat misiuni în conducerea centrală a Legiunii. Şi intuiţia lui nu s-a înşelat…

Nu ştiu cum s-a patrecut scena de la lacul Fundeni când, acum şase ani, Sterie Ciumetti a fost torturat şi chinuit ca să arate locul unde era ascuns Căpitanul. Dar mi-l închipui. Îi văd figura calmă cum respinge dispreţuitor târgul prin care I se oferea „viaţa” în schimbul trădării Căpitanului. Şi cred că a murit fericit şi cu figura luminată de mândria rasei noastre întregi că a învins în Ultima Bătălie, aşa cum mi-a rămas în amintire din copilăria petrecută în zbuciumata Macedonie când am câştigat Prima Bătălie.

Constantin Papanace

Noaptea de groază

Asasinarea lui Sterie Ciumetti în noaptea de 29-30 Decembrie 1933 deschide cel mai dureros şi ruşinos capitol din istoria politică a ţării noastre, acela al prigonirii şi uciderii tineretului roman.

Se inaugura acum şapte ani şcoala distrugerii, şcoala în care trebuia să se formeze canaliile, laşii şi criminalii pentru ca din rândurile lor să se recruteze apoi oamenii de comandă şi de răspundere istorică. Şi şcoala aceasta şi oamenii ei care-şi afişau aptitudinile: ura şi minciuna au pregătit prăbuşirea unui ideal realizat cu cele mai sfinte sacrificii naţionale.

Sterie Ciumetti pătimise mult până la ispăşirea de apoi. Îndurase chinul, umilinţa, fărădelegea şi închisoarea. Toate acestea pentru că era legionar, pentru că-şi iubea ţara şi vedea cum alţii nu puteau să vadă în Căpitan, mântuitorul neamului românesc.

Până în ajunul aprigei lui morţi stătuse în închisori făcute pentru infractorii de drept comun, nu pentru bărbaţii ce luptau pentru apărarea ţării pe deasupra hoţilor şi nelegiuirilor omeneşti.

Fusese eliberat în seara în care cel ce scotea în afara legii mişcarea de regenerare naţională cădea pedepsit de Nicadori.

Abia venit acasă, în mijlocul familiei, lângă copila lui dragă, Sterie Ciumetti mai înainte de a-şi fi recapitulat povestirea tristelor suferinţi, mai înainte de a-şi fi mărturisit gândurile de luptă viitoare, mai înainte de a fi respirat aerul curat al căminului, căldura dragostei şi a odihnei întremătoare, este luat de oamenii legii fără de lege, chinuit, batjocorit şi ucis mişeleşte în plină noapte sub şfichiuirea crivăţului de iarnă şi aruncat peste gheaţa lacului Fundeni, pentru ca trupul lui care purta semnele criminalilor să dispară sub ea, în adâncul apei.

Dar cerul n-a ocrotit mişelia.

Familia a trăit zile de crâncen zbucium sufletesc. Legiunea, de înfrigurare. Căpitanul, de amărăciune.

Toate încercările de a afla ceva de Sterie Ciumetti rămâneau infructuoase.

Cei ce-l arestaseră, cei ce-l uciseseră nu mai spuneau nimic. Ordonaseră tăcerea. Înmormântarea.

Criminalii Panova, Negrescu, Marinescu şi acoliţii lor aranjaseră totul. Pe cine îi supăra  stăruinţa de a şti adevărul, îi ameninţa cu arestarea. Era singurul lor mijloc de scăpare: teroarea.

Teroarea şi crima dezlănţuită asupra legionarilor, teroarea întinsă şi asupra celor ce ştiau ceva despre moartea lui Ciumetti.

Se află adevărul

Familia este inform,ată de moareta eroului. Stăruie să ştie adevărul întreg. Ce spusese medical legist, ce spuseseră paznicii cimitirului era de ajuns ca să formeze convingerea despre moarte. Poliţiştii refuzaseră însă să recunoască, să informeze. Căutau, dimpotrivă, să se acopere ei, să acopere crima. O mică înscenare odioasă cu o scrisoare apocrifă, că Sterie Ciumetti s-a sinucis. Dar infamia nu s-a prins. Cadavrul care fusese descoperit la lacul Fundeni şi despre care presa franceză scria că este al lui Sterie şi dădea şi detalii cum a fost ucis, a fost, după multe peripeţii şi intervenţii pe la Parchet, recunoscut în fotografiile de la institutul medico-legal şi de d-na Ciumetti. Atât. Nu ştia însă unde este înmormântat. Când a aflat că este la cimitirul Izvorul Nou s-a dus să ştie locul, să pună o cruce la căpătâiul lui. Era pe la 18 februarie 1934. Stabilise locul cu concursul paznicului. La 25 februarie Sterie era deshumat clandestin şi transportat în altă groapă, în altă parte a cimitirului. „Autoritatea” nu voia să-i fie descoperită crima.

Scandal în Parlament

Cazul nu mai putea fi ascuns. Transpirase în opinia publică. Se cerea arestarea criminalilor. În Parlament au loc dezbateri furtunoase. Se interpelează guvernul, acuzat de crimă.

La 10 martie, Octavian Goga discută această monstruoasă crimă.

Prof. Ion Petrovici şi Griigore Iunian interpelează guvernul. Victor Iamandi, călăul de atunci, ca şi cel de mai târziu, s-a bâlbâit, a formulat o apărarea dramatică.

De la tribuna Parlamentului a început să se facă lumină.

Crima a trecut în cercetarea Justiţiei. Asasinii au fost arestaţi.

Cum a fost asasinat Sterie Ciumetti. Rolul sinistrului călău Parizianu. Precizările justiţiei

Şi acum iată un fragment desprins din ordonanţa definitivă No. 102 a cabinetului de instrucţie al cărei titular era d. jude Ion P. Stănescu.

Cităm textual:

„Chemând de îndată la cabinet pe comisarul Aurelian Negrescu, el ne-a afirmat că voieşte a spune adevărul, însă ne-a cerut ca în prealabil să facem dovada că s-a procedat de către poliţie la deshumarea clandestină a cadavrului din locul unde fusese înmormântat la început în locul unde l-au găsit la deshumarea ordonată de Parchet – ceea ce în susţinerea lui de atunci avea să probeze cum că alţii ar avea interes să se acopere crima, iar nu el.

Repunând cauza pe rol şi procedând la audierea martorilor: Cenuşoiu Grigore, autopsierul Institutului medico-legal şi Pavel Ştefan, intendentul cimitirului „Izvorul Nou”, din declaraţiile acestora a rezultat cele mai sus arătate, şi anume că, în adevăr, cadavrul lui Sterie Ciumetti a fost înmormântat în seara de 31 decembrie 1933 în figura T, No. 1, lângă groapa Mariei Boroş şi peste trei săptămâni, mutat în figura 24 No. 1, la locul unde s-a găsit la deshumarea ce am ordonat, la cererea familiei.

Acest fapt ne-a fost confirmat ulterior de comisarul şef Emil Constantinescu de la circ. 14 care, cu ocazia suplimentului de declaraţie ce i-am luat în ziua de 9 iunie 1934 a declarat că deshumarea şi transportarea cadavrului în altă groapă s-a făcut din iniţiativa sa şi în urma temerii ce intendentul l-a inspirat, că s-a căutat de către indivizi necunoscuţi să se fure cadavrul. A încunoştiinţat pe prefectul Poliţiei care l-a aprobat, socotind fapta ca o măsură de prevedere şi de pază a ordinii publice”… iar mai departe ordonanţa precizează şi cum a fost asasinat Sterie Ciumetti şi anume „descărcării a 7 gloanţe de revolver. Două au fost trase dintr-un pistol automat 7,65 mm, model scurt, întrebuinţat şi de poliţia română”.

„Cadavrul a  fost înmormântat ca necunoscut în cimitirul „Izvorul Nou”, fără să fi fost trecut în registrul de înmormântări.

La înmormântare a asistat, fără nicio calitate sau împuternicire, comisarul Ioan Panova de la circ. 12, deşi cimitirul nu se afla în circ. sa.

Cele 7 gloanţe au fost trase pe la spate cu două arme de calibre diferite, lovituri grupate: două în cap, patru în spate şi una în fesa dreaptă, ceea ce învederează intenţia de a ucide.

Arestarea lui Ciumetti s-a făcut în urma dispoziţiunilor direcţiunii generale a Poliţiei transmise Prefecturii de Poliţie şi executate prin serviciul de poliţie socială, condus de subinspectorul V. Parizianu. Tablourile de arestaţi membri ai Gărzii de Fier au fost întocmite sub conducerea lui Vasile Parizianu. Cu arestarea lui Sterie Ciumetti a fost însărcinat chestorul Const. Călătorescu – „în urma dispoziţiunilor d-lui prefect Gabriel Marinescu”.

Din dosarul nr. 2153 al serviciului poliţiei sociale, la nota din pagina 345 şi 545 numele lui Sterie Ciumetti a fost ras.

Cuvântul, 31 decembrie  1940

 

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Biruinţa Învierii

Subiectul următor

Centenar Gelu Gheorghiu

Cele mai recente din

Decemvirii (20)

Ionel Moța justifică și întărește deciziile de la Târgu Mureș Luna aprilie