23 August 1944 – 23 August 1969

Atitudini din exil – Împotriva balaurului roşu

Un sfert de veac de la invazia bolşevică a României. Întuneric, deznăndejde şi moarte peste poporul românesc. – Chemare către toată suflarea românească

Fraţi Români!

În ţara înlănţuită tiranii, susţinuţi de armatele Antichristului, vor sărbători 23 August cu un fast deosebit, considerând invazia României de hoardele roşii ca o dată „epocală“ în istoria neamului nostru.

Nu se poate o mai mare farsă şi ticăloşie. Pentru masele populare, pentru imensa majoritate a poporului nostru, pentru toţi cei ce simt şi cugetă româneşte, 23 August 1944 constituie o ruptură istorică, o cădere sub stăpânirea altor forţe. Nu mai suntem noi, românii, care, cu virtuţile şi defectele noastre, ne hotărâm soarta, ci alţii dispun de noi, de destinul nostru, de istoria noastră.

Istoria monstruozităţilor săvârşite de partidul comunist, denumite “realizări” şi “progres”, nu e istoria poporului nostru.

Nu e de conceput ca poporul nostru, drept şi cuviincios, poate prea bun cu acei care nu meritau, să-şi ucidă propria lui elită, ieşită din sânul lui: magistraţi, ofiţeri, profesori, preoţi, medici, înalţi funcţionari.

Nu e de conceput ca poporul nostru să trimită la moarte mii şi mii de tineri, din cei mai bravi şi mai aleşi, chinuindu-i şi desfiinţăndu-i trupeşte şi sufleteşte.

Nu e de conceput ca fii din poporul nostru să prigonească Biserica şi să ucidă în chinuri grele pe capii ei.

Nu e de conceput ca poporul nostru să se năpustească cu instincte e fiară asupra ţărănimii, care a suferit atât de mult în trecut sub toate domniiloe, pentru a-i răpi pământul şi a o condamna la robie perpetuă în blestematele colhozuri.

Nu e de conceput ca poporul nostru să-si înfometeze propriii lui copii, smulgându-le şi bucăţica de la gură.

Nu e de conceput ca un neam abia ieşit la lumină după secole de robie, dezunire şi suferinţă să-şi renege trecutul supunându-l la deformări odioase.

Nu e de conceput ca un neam care nu se mai numără printre cele mai mari ale lumii, să săvârşească acte de genocid contra propriei lui substanţe biologice.

Chiar când regimul comunist crează industrii, nu o face cu scopul de a moderniza ţara şi de a-i ridica nivelul de viaţă, ci pentru a înlănţui şi mai bine poporul muncitor şi a-l distruge cu şi mai mare uşurinţă, atât fizic cât şi spiritual.

25 de ani de regim comunist s-au scurs pentru poporul român într-o avalanşă neîntreruptă de chinuri şi suferinţe de neînchipuit. Abia se încheia o prigoană şi alta îi lua locul, mai feroce şi mai criminală, până ce a ajuns în starea de plâns de astăzi, flămând, dezbrăcat, bolnav, extenuat şi cu morţi, nenumăraţi morţi, în toate familiile.

În nicio ţară din Europa răsăriteană nu s-au petrecut atâtea orori şi atrocităţi ca în România şi proporţional, nici Rusia nu a pierdut atâţia oameni, atâta substanţă biologică, în cei 50 de ani de bolşevism.

Întrebăm pe Ceauşescu şi tovarăşi, cu ce conştiinţă şi cu ce obraz vor mai veni să vorbească la 23 August 1969 în numele unui popor pe care l-au masacrat fără milă? Unde e românismul lor? Atâtea fiinţe nevinovate, răpuse de demenţa lor sangvinară, vor forma cortegiul invizibil şi acuzator al crimelor lor. În zadar vor scoate masele flămânde şi goale, ca sub ploaia de drapele roşii, să scandeze lozincile marxiste. Milioanele de morţi vor ţintui la stâlpul infamiei istorice pe Paukerii, Kişinevschii, Dejii şi Ceauşeştii.

Istoria celor 25 de ani este istoria ocupaţiei străine, istoria Moscovei care şi-a întins ghearele însângerate de milioane de victime din alte neamuri şi asupra poporului nostru. Partidul comunist din România, care a executat acest lanţ înfiorător de crime, n-a fost decât o unealtă a Moscovei. Anemicul partid comunist din România, format din mai puţin de o mie de oameni, după 20 de ani de existenţă a acestuia şi în mare parte străini, nu putea să ia puterea dacă nu ar fi fost impus de tancurile sovietice. Conducătorii comunişti nu pot justifica crimele săvârşite nici cel puţin cu elanul unei revoluţii, care să fi măturat vechea întocmire “burghezo-moşierească”, căci ei nu au săvârşit o revoluţie, ci au fost instalaţi în posturile de comandă de urgia Moscovei. Aşa se explică şi lipsa lor de orice consideraţie pentru poporul nostru. Un călău, o slugă, ce concepţie poate să aibă despre naţiune, despre stat şi afacerile publice? Pe el nu-l interesează decât să se menţină la putere, executând “normativul” de crime impus de stăpânul real al ţării şi tremurând necontenit de teama să nu fie înlăturat.

Echipa lui Ceauşescu a început să-şi aducă aminte de nedreptăţile săvârşite sub Gheorghiu-Dej unor figuri comuniste şi le-a reabilitat. Dar întrebăm pe aceşti vajnici apărători ai legalităţii, când îşi vor aduce aminte de nedreptăţile săvârşite poporului român şi îl vor reabilita? Când vor înceta cu muncile caznice, prigonirea religiei, furtul colectiv, realizat sub eticheta proprietăţii de stat, privilegiile nedrepte şi exploatarea întregului popor în profitul Moscovei şi al Internaţionalei Comuniste? Când vor înceta să mai ucidă români, pentru a experimenta o doctrină scelerată?

Regimul comunist, după ce a clădit stive de cadavre din trupuri daco-romane, ar vrea ca toate aceste crime să se uite şi să se şteargă din istoria ei, făuritorii acestor fărădelegi, să apară ca întemeietorii unei vieţi noi, din care să dispară orice urmă şi orice suspin din vremea de odinioară.

Dar ţara robită nu uită şi nu iartă. Nu-şi poate uita morţii ei scumpi, seceraţi de fruntea îngustă a barbarilor. Nici tineretul nu e atât de scurt de minte şi atât de lipsit de pietate ca să nu i se încrusteze în suflet toate grozăviile trăite în familiile lor.

Înglobată în imperiul moscovit al groazei şi al întunericului, ţara reală, ţara care suferă şi plânge, nu-şi poate striga durerea.

Dar voi, o fraţi pribegi, sunteţi aici, liberi şi netemători, ca să-i exprimaţi necunoscutele suferinţe.

Voi sunteţi aici pentru ca, prin inteligenţa şi curajul vostru, să sfâşiaţi atât blestemata cortină de fier cât şi cortina complicităţii şi a laşităţii, ridicată în Occident de conspiraţia comunistă. Pe voi v-a salvat şi ales Dumnezeu ca să depuneţi mărturie pentru jalea unui popor părăsit de creştinătatea occidentală. Prin glasul vostru profetic să pătrundă în lumea liberă lista actelor de genocid săvârşite de 25 de ani contra neamului nostru, denunţând nu numai pe vechii ucigaşi, dar şi pe cei mai recenţi, pe actualii conducători, care nu sunt decât continuatorii infami ai celor de ieri.

Oare vom sta muţi şi nepăsători, când tiranii se pregătesc la 23 August din acest an să sărbătorească triumful Crimei în România? Dacă occidentalii au uitat originea acestor regimuri, impuse de armata de ocupaţie şi acoperite de sânge, refugiaţii nu se pot asocia acestui păcat contra lui Dumnezeu şi contra omenirii.

Această zi de doliu din istoria neamului nostru, când ne-am pierdut independenţa naţională, să fie pentru noi o zi de meditaţie asupra greşelilor săvârşite de cei care aveau răspunderea ţării, o zi de reculegere în faţa nenumăratelor victime ale mişcării de rezistenţă contra cotropitorului şi o zi de încordare supremă pentru a denunţa în faţa lumii civilizate pe autorii acestor fărădelegi, începând de la originile tragediei până la ultimul dintre răufăcători.

Prin manifestaţii, manifeste, broşuri şi cărţi, strigaţi în cele patru colţuri ale lumii Adevărul. Nu uitaţi că singura armă care ne-a mai rămas şi pe care comuniştii se străduiesc şa ne-o smulgă din mână este Adevărul! Adevărul e mai tare decât toate tunurile, tancurile şi bombele lor atomice, căci în spatele lui stau gata să intervină Forţele Divine.

13 ianuarie 1969

Horia Sima, Ţara şi exilul, an V, 1968-69

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Constante geopolitice: între atlantism şi euroasianism

Subiectul următor

Avram Iancu – lupta pentru libertate şi simboluri perene ale naţionalismului românesc

Cele mai recente din

Decemvirii (21)

Codreanu și Stelescu la Galați  Suntem lunile aprilie – mai 1936. Ecourile