Comemorare Aiud – 2022

Ca în fiecare an, la data de 14 septembrie, în ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, a avut loc la Aiud comemorarea martirilor și mărturisitorilor anticomuniști din temnița Aiudului. Ca și în alți ani am participat la Sfânta Liturghie și la această comemorare alături de Fundația ’’Profesor George Manu’’. A fost un prilej bun de a revedea vechi prieteni, de a întâlni foști deținuți și membri ai familiilor foștilor deținuți și de a achiziționa cărți care ajută la înțelegerea celor întâmplate la Aiud și nu numai.

Ca multe alte localități din România, Aiudul a fost ’’pus pe hartă’’, adică a căpătat o semnificație mai mare, nu datorită vreunui motiv de sărbătoare, nu datorită vreunei încoronări, nu datorită încheierii vreunei păci, nu datorită vreunei administrații exemplare și nu datorită vreunei remarcabile echipe de fotbal, ci datorita acelei închisori blestemate și în urma unei mari suferințe. Aiudul se remarcă prin destine frânte, prin morți premature și chinuri acumulate. Aici au suferit mii de tineri români, care s-au luptat cu comunismul cu prețul libertății și al vieții lor. Aici oameni de o înaltă cultura și credință au oferit cea mai mare jertfă. Și tot aici s-au născut sfinți.

Printre cei trecuți la Domnul pe calea Aiudului se numără foști demnitari, preoți și intelectuali, între aceștia ii remarcăm , printre alții, pe profesorul George Manu, sociologul Traian Brăileanu, generalul Constantin Petrovicescu, filosoful Mircea Vulcănescu, preotul Ilarion Felea și Constantin Gane.

Din păcate această comemorare, acest prilej de a face cunoștință cu trecutul dureros, cu exemplele de rezistență și luptă împotriva comunismului, cu eroismul și sfințenia celor ce au fost forțați sa își trăiască cei mai frumoși ani între zidurile închisorii, a strâns doar puțni oameni în acest an.

În timp ce alte popoare, chiar pe teritoriul nostru, își înființează instituții, organizații și ridică monumente prin care să își rememoreze suferințele, unele reale, altele doar pretinse, românii ignoră acest aspect. Ei refuză să își cunoască trecutul, nu foarte îndepărtat. Acest lucru se întâmplă nu datorită vreunei înalte demnități care să refuze orice fel de statut de victimă, ci mai de graba din cauza unei ignoranțe inexplicabile. Noi nu doar că nu facem nimic în această direcție, ca și popor, sau națiune, dar nici măcar nu ne bucurăm de ceea ce există deja, adică de nenumăratele monumente și mărturii.

Acei puțini prezenți la aceasta comemorare au avut ocazia ca într-un cadru solemn să se roage, să își amintească de acei sfinți martiri și să îi asculte pe Demostene Andronescu și Vasile Jacques Iamandi, foști deținuți, care au fost închiși și la Aiud, și care în ciuda vârstei foarte înaintate refuză să ne părăsească și vin în continuare la astfel de evenimente, pentru ca mai au încă ceva de zis și noi mai avem încă ceva de învățat. Printre vorbitori s-a numărat și Maria Trifan, fiica fostului deținut Traian Trifan.

Nădăjduim ca în viitor mai mulți români să înceapă se regăsească în astfel de evenimente, fiind puține locuri și ocazii în care dragostea de țară și de istorie se mai pot manifesta public și ar fi păcat ca astfel de moșteniri să se piardă.

Veșnică pomenire!

PREZENT!

Dieter Maurer

*

Cinstite feţe bisericești, onorați oaspeți, dragi camarazi,

Iată-ne că în fiecare an veniți aici să cinstim memoria celor care au fost și cărora le-am fost camarazi de ideal și credință.  Însă, așa cum spune poetul Radu Gyr în creația sa Mormântul căpitanului:  

Dar de-or veni, cândva, cu pași usarnici,
la groapă ta, mi
șeii și viclenii,
și se vor bate’n piept cu pumni fãtarnici,
slãvînd lumina sfintelor vedenii,

Mormântul tãu, gemând, sã se ridice
și duhul tãu, tâsnind din veșnicie,
într’un nãpraznic fulger sã despice

pângãritoarea lor nimicnicie!  

Încep cu sfintele cuvinte ale părintelui Iustin Pârvu, starețul și duhovnicul neamului care a slujit și ridicat mănăstirea Petru Vodă:

Toată ideologia generației luptătoare interbelice s-a bazat pe teologia jertfei unei generațîi de tineri luptători români care au înfruntat iadul”.

Sub amenințarea legilor fără de lege și antistatale ne-au obligat să ridicăm case memoriale și să omagiem victimele nevinovate ale unui holocaust fascist , pe care le compatimim, dar cu care nu avem nimic în comun și nicio vină. Poate doar vină că nu am reușit un proces, un Nurenberg în care să tragem la răspundere comunismul că cea mai criminală doctrina care a depășit fascismul, lăsând moștenire umanitățîi oarbe și mute un holocaust de 200 de milioane de victime tot atât de nevinovate, dar  trecute la rubrica nepăsării și a convingerii că creștinii vor întoarce și celălalt obraz, că de obicei. Uităm însă că atunci când a fost cazul și Mântuitorul însuși a pus mâna pe joardă pentru a goni samsarii din templu.

Ingenunchem și ne închinăm rugându-ne pentru sfințîi eroi, pentru o biserica și o țară pe care o voiau că “soarele sfânt de pe cer”. Cei închiși au fost aleșîi Domnului și nicio lege din lume nu le poate întina memoria pentru că ei sunt eroii acestui neam care și-au dat sângele cu care s-a scris istoria noastră.

Azi, politică aparține bandiților și codosilor care o sucesc precum porcul bostanul. Cei care ne-au ucis în gulag-uri sunt cei care ne conduc, se bucură de libertate și se numesc democrați.

Ei vorbesc în numele tuturor, renegandu-ne martirii și sfințîi care au căzut pentru grădina Maicii Domnului râvnită de toți veneticii, grădina pe care noi am aparat-o cu fapta, cu armă în mâna și cu viață.

Astăzi asta este istoria: o istorie a unui occident al cărui scut ne-a abandonat fără regrete de câte ori interesele i-au cerut-o. O istorie a unei țărișoare al cărei suflet îi depășește hotarele cum spunea părintele Calciu.

Așa să ne ajute Dumnezeu, să luăm îndemn și curaj de la eroii noștri și să inviem, precum spune poetul Vasile Alexandri în poezia: “Cristos a înviat!”:  

 “Cristos mântuitorul din morți a înviat,
Și fruntea-i că un soare,
Lucind peste popoare,
Fiori de nemurire în lume a-mpră
știat.

Cristos, zeul credinței, ieșit-a din mormânt!
Ș-a Să reînviere
Ne-arată că nu piere
Dreptatea,
și credința, și adevărul sfânt!

Cristos e viu! Că dânsul, o! voi ce suferiți
În lan
țuri de robie,
Curând la via
ța vie
Din umbră tristă-a mor
țîi veți fi cu toți ieșiți!”  

Vom învia, ne vom întoarce într-o zi, neapărat, nu pentru ura sau răzbunare. Ne vom întoarce pentru a cere iertare Celui a toate iertător din ceruri pentru tot ce am greșit.

Vasile Jacques Iamandi

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Fundația „George Manu” susține Sighetul!

Default thumbnail
Subiectul următor

Lumina învinge întunericul

Cele mai recente din

Decemvirii (21)

Codreanu și Stelescu la Galați  Suntem lunile aprilie – mai 1936. Ecourile