Lumina învinge întunericul

-Interviu cu domnul Petru Codrea, Cetățean de Onoare al Sighetului-

Ultimul sighetean supraviețuitor al temnițelor comuniste, domnul Petru Codrea, în vârstă de 91 de ani, a fost declarat recent Cetățean de Onoare al municipiului, prin hotărârea Consiliului Local din 29 septembrie a.c., fiind primul deținut politic anticomunist care primește această recunoaștere din partea autorităților orașului, Laudatio fiind prezentat de prof. Ion Ardeleanu Pruncu în numele Asociației „Firul Vieții”. După ce emoția momentului a trecut, domnul Codrea a acceptat să ne răspundă liniștit la întrebări legate de acest eveniment deosebit (preot prof. Marius Vișovan)

Rep.: Stimate domnule Petru Codrea, joi 29 septembrie, într-o atmosferă emoționantă, autoritățile orașului nostru v-au declarat Cetățean de Onoare al Sighetului. Cum ați trăit acest important eveniment?

P.C.: Da, mă simt onorat de cinstea care mi se face, am fost plăcut surprins și foarte emoționat. Mulțumesc autorităților, Asociației „Firul Vieții” și tuturor celor care s-au implicat în acest demers. Mulțumesc și familiei mele care a fost alături de mine, sporind astfel bucuria și emoția momentului.

Rep: În cadrul ceremoniei, mai multe luări de cuvânt au evidențiat laudativ aspectele esențiale ale vieții și activității dvs și mai ales faptul că sunteți primul deținut politic anticomunist care primește la Sighet această distincție din partea autorităților…

P.C.: În mod categoric această onoare o merită toți sighetenii care au luptat și s-au jertfit împotriva barbariei comuniste și eu simt că o primesc în numele lor! Putem spune că lumina a învins întunericul și Sighetul de azi s-a regăsit în valorile și jertfa Sighetului de ieri… Nu îi voi uita niciodată pe camarazii cu care am petrecut împreună anii de închisoare (și care unii au suferit mult mai mult decât mine), de comuniunea de dragoste dintre noi, de solidaritatea deplină care ne-a ajutat să rezistăm și să rămânem fideli idealurilor noastre, identității creștine și libertății naționale a neamului românesc! Vreau să-i pomenesc nominal măcar pe cei cu care am fost arestat împreună, așa-numitul „lot Vișovan”: Ioan Virag și Găvrilă Coman (cei doi morți în detenție), Aurel Vișovan (profesorul nostru), Petru Ulici, Vasile Dunca, Ioan Motrea, Iuliu Vlad, Constantin Rad,  Ștefan Deac,  Mihai Vlad, Gheorghe Bulacu, Iosif Andreica, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico, Ioan Ilban, cu toții trecuți la cele veșnice, și să urez multă sănătate colegilor Nistor Man și Nelu Dunca care trăiesc în alte orașe din țară și cu care sunt permanent în legătură, precum și celorlalți deținuți politici maramureșeni care mai sunt în viață. Placa memorială de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, sfințită în februarie la inițiativa Asociației „Firul Vieții”, va rămâne o mărturie luminoasă în acest sens, importantă dupa ce noi nu vom mai fi…

Rep: A fost evocată și activitatea dvs profesională, în general cunoscută sighetenilor, munca la tipografia sigheteană acoperind mai bine de trei decenii… Muncă în care ați lăsat mereu amprenta seriozității, competenței și dăruirii. Mai puțin cunoscute sunt însă dificultățile începutului și ciocnirile cu „oamenii sistemului” care nu vă lăsau în pace…

P.C.: Da, după ce am fost eliminat de două ori din facultate datorită statutului meu de fost deținut politic, m-am temut că mă vor da afară și de la Școala Poligrafică… ofițerul de Securitate care s-a interesat de mine dându-mi mari emoții… dar nu a fost așa. Rămân veșnic recunoscător directorului Niță Ernest care m-a apreciat foarte mult și mi -a luat apărarea, facilitând apoi integrarea mea în munca la tipografia Sighet, unde fiind singura persoană cu studii de specialitate am exercitat și responsabilitatea de coordonator al activității. Mi s-a reproșat însă mereu că nu sunt membru în Partidul Comunist și, cu toată discreția și  prudența mea, activiștii de partid din întrprindere (majoritatea cvasi – analfabeți) nu mă puteau suporta și mi-au creat probleme de mai multe ori.

Rep: A lipsit totuși ceva din ceremonia de la Primărie, ceva ce mai trebuia spus despre dumneavoastră… pasiunea pentru pescuit!

P.C.: (zâmbind) Nu știu dacă era locul și momentul pentru așa ceva… dar adevărul e că am fost foarte pasionat de pescuit. Atracția am avut-o din copilărie, dar după anii de închisoare pescuitul a fost principala mea formă de a petrece timpul liber… mă refugiam în natură pentru a scăpa de privirile Securității și ale uneltelor sale omniprezente. Socializam cât mai puțin fiindcă știam că orice persoană care mi-ar fi arătat simpatie sau prietenie putea avea necazuri. În timp, atmosfera s-a mai schimbat și riscurile au fost mai mici dar eu am rămas pe mai departe cu această frumoasă și plăcuta ocupație, ajungând să particip la numeroase concursuri naționale și câteva internaționale obținând premii de care îmi amintesc cu bucurie. Am pus undița deoparte acum vreo 10 ani, dar dau și acum cu plăcere sfaturi tinerilor pasionați, între care și Ioan, ginerele dumneavoastră, pe care îl felicit pentru frumoasele succese.

Rep: Domnule Petru Codrea, vă mulțumim și în numele sighetenilor vă urăm „La multi ani”, cu multe bucurii și noi împliniri !

P.S. La ora trimiterii la redacție a acestui articol (15 octombrie) situația la Sighet este foarte tensionată. Institutul „Elie Wiesel”, prin directorul său Alexandru Florian, a cerut Primăriei retragerea titlului de Cetățean de Onoare acordat domnului Petru Codrea pe motivul apartenenței sale la Mișcarea Legionară și eliminarea plăcii memoriale de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” dedicată profesorilor și elevilor care au suferit în temnițele comuniste, pe același motiv. Primarul Vasile Moldovan a declarat că nu cedează, asumându-și deschis aprobarea celor două inițiative, ca acte reparatorii pe deplin justificate și consideră neavenite pretențiile Institutului „Elie Wiesel”. Opinia publică sigheteană și-a exprimat, prin mai multe articole de presă, indignarea față de agresiunea Institutului „Elie Wiesel” asupra Sighetului.

A consemnat Marius Vișovan

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Comemorare Aiud – 2022

Subiectul următor

Decemvirii (21)

Cele mai recente din

Decemvirii (21)

Codreanu și Stelescu la Galați  Suntem lunile aprilie – mai 1936. Ecourile