Nici aşa, tovarăşe Ceauşescu!

Românii recent evadaţi din ţară aduc uluitoarea veste că secretarul general al partidului comunist posedă la Mangalia o vilă ca-n poveşti, mobilată cu un lux şi rafinament cum nu şi-a permis niciun exploatator al poporului, sub regimul burghezo-moşieresc, detestat de comunişti. Mai spun că vila a fost clădită de două ori. Întâia oară, nu i-a plăcut Doamnei Ceauşescu, nici ca stil şi nici ca împărţire interioară. Şi atunci, fără să mai întrebe pe ilustrul ei soţ, a certat aspru pe arhitecţi şi le-a poruncit să o radă din temelii şi să ridice alta, după gustul ei. Bineînţeles, capriciul Doamnei Ceauşescu a costat statul câteva sute de milioane de lei în plus, dar asta puţin a interesat-o, căci doar statul e în slujba Partidului, iar ea este prima Doamnă a Partidului.

Noua vilă e atât de încântătoare încât rivalizează cu vilele vaporoase din Beverly Hills – Hollywood, ale stelelor de cinema. Cu certitudine că ar provoca, dacă ar fi văzută, gelozia lui Liz Taylor şi chiar a ilustrului nostru compatriot înstrăinat, dl. Dr. Constantin Drăgan, posesorul unei vile la Palma de Mallorca, care smulge admiraţia tuturor vizitatorilor.

Bine, tovarăşe Ceauşescu, Liz Taylor şi stelele de la Hollywood aparţin Occidentului decadent, iar dl. Drăgan a luat apucături ciocoieşti în exil, de când s-a îmbogăţit, dar dta, om din popor, cum te poţi simţi bine în palatul de la Mangalia? Înţelegem că trebuie să dispui de o casă mai arătoasă, dar nici să pălmuieşti mizeria ţării, înotând în lux şi opulenţă. Dacă nu pentru masele populare, pe care le dispreţuieşti, pentru propriul dtale trecut, puţină decenţă!

Ceauşescu reaminteşte scriitorilor pe un ton ameninţător poziţia partidului în artă şi literatură. O lugubră cuvântare în faţa Adunării Generale a scriitorilor din România, în care decretează moartea gândirii libere.

Cuvântarea ţinută de Nicolae Ceauşescu în 16 Noiembrie 1968 va rămâne în analele istoriei româneşti ca o piatră de hotar în gâtuirea culturii româneşti. Părându-i-se lui Ceauşescu că botniţa marxist-leninistă nu e destul de bine fixată pe creierul creatorilor de artă şi literatură, le-a ferecat-o bine, în aşa fel încât nicio undă de gândire liberă să nu străbată în public. O amară dezminţire pentru toţi acei care îşi imaginau că marele pontif al sclaviei naţionale se va arăta mai „liberal“ cel puţin în artă şi literatură. Ceauşescu cu o brutalitate fără precedent le-a dat un picior undeva „oamenilor subţiri“ ai partidului, chemându-i la ordine şi reamintindu-le îndatoririle lor de a servi numai şi numai liniei ideologice a partidului. « Înapoi la tractor, laminate, combinate, furnale, lupta de clasă, indice de producţie ». Ce poezie, ce romantism, ce filosofie, ce contacte culturale, ce creaţie personală, ce inspiraţie! Talentele lor trebuie să se consume placid în cadrul filosofiei materialiste a istoriei şi cine iese din acest cadru va simţi varga partidului pe piele.

Bineînţeles, tovarăşii scriitori au aplaudat furtunos intervenţia anti-culturală a tovarăşului – preşedinte, căci deasupra capetelor lor plutea sabia lui Damocle. Noul preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor, Zaharia Stancu, a asigurat pe « marele îndrumător » al culturii naţionale, pe ghidul infailibil în materie de artă şi literatură, că scriitorii îşi vor îndeplini « norma » cu « entuziasm » şi « dragoste » pentru România Socialistă. Iată acum asprele porunci ale tovarăşului:

Revizuirea literaturii clasice

Ceauşescu reclamă că operele scriitorilor români antecedenţi lui 23 August să fie revalorizate din perspectiva ideologică a partidului:

“O analiză ştiinţifică obiectivă a moştenirii culturale cere o disociere clară a ceea ce a fost înaintat, valoros, a tot ceea ce a exprimat necesităţile progresului social, de lucrările şi ideile inspirate din ideologia claselor exploatatoare. De aceea, relevând ceea ce este preţios în literatura trecutului, nu trebuie să trecem cu vederea lucrările cu tendinţe retrograde, reflectând concepţii naţionaliste, şovine, etc. “

Dacă luăm pe Eminescu, de pildă, după criteriul ceauşist de artă, e tolerată poezia « Împărat şi proletar » şi pusă la index opera lui politică. Creaţia majorităţii scriitorilor noştri din trecut va fi mutilată şi prezentată în fragmente susceptibile de a se încadra marxism-leninismului.

Ce teme trebuie să trateze scriitorii

Ceauşescu nu rămâne în vag, nu le reaminteşte în linii generale îndatoririle lor faţă de partid, ci le indică clar şi precis ce teme trebuie să trateze:

  • un sfert de veac de la eliberarea ţării de sub jugul fascist
  • marile victorii obţinute de popor sub conducerea partidului comunist
  • alegerile pentru Marea Adunare Naţională din Martie 1969, ca o nouă şi elocventă materializare a democraţiei socialiste.

“Aceste evenimente oferă creatorilor de artă şi cultură teme de inspiraţie pentru opere de mare valoare artistică şi nu ne îndoim că scriitorii patriei noastre vor făuri şi în viitor asemenea opere.”

Într-adevăr, Ceauşescu e de o generozitate fără margini, îndemnându-i pe scriitori să mediteze asupra a 25 de ani de sclavie naţională, asupra banditismelor şi violurilor săvârşite de armata roşie, asupra marilor realizări ale partidului “de la Canal” şi finalmente asupra proximelor alegeri, în care cetăţenii nu pot vota decât pe candidaţii pre-selecţionaţi de partid. Ce entuziasm delirant trebuie să fi cuprins sala când Ceauşescu le-a oferit “indicii de producţie” în materie culturală.

Înapoi, la literatura cavernelor

Ceauşescu cere scriitorilor “să trăiască cu maximum de intensitate comandamentele supreme ale societăţii noastre de azi …”, adică directivele partidului, în “dezvoltarea multilaterală” a României, care bineînţeles se găsesc concentrate în discursurile lui fluviale.

“Numai aşa, poeziile, romanele, piesele de teatru vor putea exercita o puternică influenţă asupra minţii şi a inimii omului de astăzi, vor putea deveni purtătoare de mesaj ale celei mai înalte etici – umanismul socialist”.

Credem că bieţii scriitori, când au auzit de “umanismul socialist”, li s-a încreţit pielea pe ei de groază şi şi-au făcut cruce cu limba în cerul gurii, zicând în sinea lor: “Fereşte-mă, Doamne, de binefacerilr umanismului socialist”, adică de Canal, torturi chinezeşti şi descompunerea lentă în închisori.

“Societatea noastră are nevoie de o literatură militantă…”

A greşit aici tovarăşul Ceauşescu. Nu societatea (care e poporul românesc) are nevoie de o literatură militantă de tipul celei indicate de el, ci vârfurile partidului, pentru ca, cu ajutorul ei, să poată desăvârşi acţiunea de îndobitocire morală şi intelectuală a naţiei.

“Arta scrisului”, mai porunceşte tovarăşul, “poate fi eficace în lupta societăţii noastre împotriva acelora care se sustrag de la obligaţiile sociale. Ea trebuie să-şi aducă aportul ei la lichidarea fenomenelor negative din viaţa socială, a mentalităţii înapoiate, a moravurilor reprobabile.”

Ceauşescu atribuie nefericiţilor scriitori misiuni poliţiste. Ei trebuie să constituie o para-poliţie a statului, care să-şi dirijeze tirul contra acelora care nu se încadrează în dispozitivul partidului.

Tăierea contactului cu culturile şi filosofiile străine

Am ajuns la momentul culminant al cuvântării tovarăşului Ceauşescu, când acesta cu voce de profet aruncă anatema asupra oricărei culturi, oricărei filosofii, oricărui gând care nu se inspiră din marxism-leninism:

“Nu trebuie să uităm însă niciun moment că mai persistă încă în societate rămăşiţe ale concepţiilor vechi, moştenite de la clasele exploatatoare, concepţii idealiste, mistice, retrograde, care mai pătrund într-un fel sau altul din lumea capitalistă. Tocmai de aceea una din cerinţele progresului societătii noastre este combaterea hotărâtă a influenţelor filosofice străine în toate domeniile vieţii sociale şi mai cu seamă în sfera artei şi literaturii. Ideologia noastră nu poate accepta sub nicio formă coexistenţa paşnică cu concepţiile idealiste, mistice, cu filosofiile care şi-au trăit traiul”.

Gândirea unui scriitor, după declaraţiile lui Ceauşescu, trebuie să fie unilineară, monolitică şi să nu se mişte decât în sfera marxismului. Rolul scriitorului este să contribuie prin operele lui “la triumful în arta timpurilor noastre a ideilor filosofiei marxist-leniniste”.

Contra vizitelor în Occident

Pentru ca tinerii să nu se contagieze de ideile mistice sau idealiste din Occident, Ceauşescu opune un veto categoric dorinţelor exprimate de anumite sectoare ale scriitorilor ca să se organizeze vizite în străinătate “pentru informare şi documentare”.

Nu e nevoie de aceste vizite, afirmă Ceauşescu. În ţară la noi, găseşte tânărul tot ce-i trebuieşte pentru documentare. Mai bine ar face scriitorii să viziteze ţara, şi să cerceteze realităţile ei sociale, ca să obţină apoi materialul pentru lucrările lor.

Ce se ascunde sub acest veto, e uşor de înţeles. Tinerii care vizitează Occidentul fie că nu se mai întorc acasă, fie că vin cu alte idei decât cele cu care au fost îndoctrinaţi de partid. Probabil că experienţa ultimilor ani nu a fost prea încurajatoare.

Ce înţelege Ceauşescu prin libertate

Repetând una din lozincile comune ale gândirii hegeliene şi apoi marxiste, declară că “libertatea înseamnă necesitate înţeleasă”.

“Omul societăţii socialiste doreşte să acţioneze în deplină cunoştinţă şi în sfera creaţiei spirituale, doreşte făurirea unei culturi care să nu fie rodul activităţii întâmplătoare, ci a necesităţii înţelese, o cultură nouă, inspirată din realismul societăţii noi, din umanismul socialist, închinat poporului şi numai poporului”.

Ceauşescu suprimă procesul creator al artei, care se caracterizează prin spontaneitate, prin unicitatea efortului creator. Odată libertatea înlocuită cu necesitatea, scriitorul devine o simplă anexă a unui sistem. El produce în contul sistemului, care îl plăteşte. Personalitatea lui e anulată. El devine un birocrat al regimului şi “operele lui” nu mai au nicio valoare literară sau artistică.

Singura libertate ce-o concede Ceauşescu scriitorilor e în maniera de a trata subiectul şi în stil. Cu părere de rău în această chestiune nu poate interveni încă. Să mai aştepte până ce se vor perfecţiona maşinile electronice. Atunci va apăsa numai pe buton şi va ieşi din teasc literatura care şi în formă va corespunde perfect ideologiei partidului.

Horia Sima, Ţara şi exilul, an V, 1968-69

Subiectul precedent

Victor Popa din Tarcău – 100 de ani

Default thumbnail
Subiectul următor

Coudenhove-Kalergi şi Basarabia

Cele mai recente din

Decemvirii (27)

MIHAI STELESCU PE CATAFALC, DECEMVIRII ÎN AREST Am urmărit derularea evenimentelor până