ÎNAINTEA PEDEPSIRII
Pe măsură ce ne apropiem de data de 16 iulie 1936, data pedepsirii lui Mihail Stelescu de către Decemviri, observăm pe de o parte atacuri din ce în ce mai violente și mai ticăloase la adresa Căpitanului și a altor legionari și de cealaltă parte, apariția primelor reacții fizice la violentele scrise.
Stelescu face teoria crimei politice
“Cruciada Românismului”, alături de alte publicații locale și naționale, răspândește în luna mai 1936 un text scris de Stelescu imediat după Târgu Mureș. Intitulat “Între revoluţionarism şi terorism”, articolul este o pledoarie împotriva crimei politice, scrisă cu talent, inteligență dar și multă viclenie. Textul aproape convinge daca îl citești fară să ții cont de toate cele întâmplate între 1934-1936. Și fără să tii cont de cine este semnatarul și de toate ticăloșiile făcute și scrise de el atâția ani.
Îndreptat împotriva “violențelor teroriste” ale Mișcării, textul explică inutilitatea crimei și a sancțiunilor agresive în viața publică punându-le atât în contradicție cu morala creștină cât și cu utilitatea pe plan politic și social. În fapt este o încercare disperată, o pledoarie necinstită pentru salvarea propriei vieți. Stelescu pune iar în discuție a mia oară căderea lui I. Gh. Duca pe care iarăși nu o înțelege – deși la momentul Nicadorilor nu a avut nicio problemă cu acceptarea ei. Stelescu îl scoate pe Duca nu numai nevinovat, dar și prim ministru din întâmplare la acel moment politic sângeros cu care nu avea de altfel nicio legătură. Arată dezamăgit că moartea lui Duca nici măcar nu a avut ca efect schimbarea regimului politic. Despre asta a fost vorba în decembrie 1933? Despre câștigarea puterii sau despre întreruperea șirului de crime săvârșite de Duca în numele statului român? Nu e creștinește să ucizi. De acord. Dar o spui tu, cel care ai complotat și încercat să-l ucizi pe Căpitan și regreți că nu ai reușit? Tu, cel care calomniezi și ponegrești niște oameni care nu numai că nu ți-au greșit cu nimic, dar te-au iertat pentru toate greșelile tale și ți-au lăsat șansa să îți recâștigi poziția mergând pe drumul onoarei?
Sânt convins că dacă voi cădea va învinge spiritualiceşte o întreagă generaţie, care va merge pe drumul trasat de Cruciadă, spune Stelescu. Câtă mândrie și aroganță zadrnică! După moartea sa Cruciada nu numai că nu a fost inundată de adeziuni, dar s-a spulberat de una singură. Vom atașa acel text integral episodului nostru pentru a putea fi parcurs integral.
Iată un fragment dintr-un alt text semnat de Stelescu tot în luna mai 1936. Unde este aici morala creștină despre care vorbea atât de grav în textul precedent?: Iată-ţi originea Zelinschi-Launer! Măcar o picătură de sânge românesc nu se găseşte în vinele tale, străinule. Şi tu ai neruşinarea să vorbeşți în numele românilor. Tu ai avut curajul să murdăreşti purtându-l, frumosul costum naţional? Azi l-ai părăsit, căci n-ai nici o aderenţă cu el, veneticule. Tu porţi în origina ta sângele cotropitorilor acestei Românii. Cei din sângele tatălui tău au ucis Plăeşii lui Ştefan, cei din sângele mamei tale, au ucis eroii noştri de la Mărăşeşti. Şi tu vii azi să te ridici ca viitor conducător al acestei naţii? Înlături liftă spurcată! Afară cu tine din ţară, Zelinschi-Launer! Te-am auzit cu scârbă vorbind şi la Galaţi, de români şi naţionalism. Ce legătură ai cu ei, decât pofta ta de a robi din nou un neam prea răbdător? Tu străinule ai ucis un român. Dece un român? Oricât de canalie ar fi fost acel român, TU, TOCMAI TU n-aveai dreptul să fii judecătorul lui. Din cauza ta leşule-german, au căzut tinere vlăstare româneşți, înşelate de minciunile tale. Ba mai mult. Tu, pripăşitule, tu veneticule, vii şi ne faci pe noi românii, trădători şi ne condamni la moarte? “Dreptatea” 15 mai 1936
Liderii de la Târgu Mureș atacați în paginile Cruciadei
După Târgu Mureș calomnia și murdăriile lui Stelescu încep să fie vărsate peste un număr mai mare de nume legionare. Până acum Căpitanul și Generalul Cantacuzino erau cam singurii atacați cu nume și prenume. În fața hotărârii luate de studențimea creștină legionară la Târgu Mureș, Stelescu se vede nominalizat direct și public pe lista scurtă a celor ce vor fi pedepsiți dacă nu părăsesc mișelia și trădarea. Furdui, Cantacuzino și Craja intră sub tăvălugul condeiului „Cruciadei”:
Polemica dintre gruparea „Totul pentru ţară” a d-lor Cantacuzino şi Codreanu şi „Cruciada Românismului” a d-lui Mihail Stelescu, ia forme tot mai violente. Iată, de pildă, ce publică în numărul său ultim revista d-lui Stelescu: „Văzând că asasinii dela Tg. Mureş au fost prinşi, Codreanu încearcă să solidarizeze studenţimea cu ei pentru a arăta că are studenţimea în mână. Dar studenţimea refuză pactizarea cu criminalii. Furdui, e gardist şi asasin, nu student şi n-a făcut ntmic pentru studențime. Absolut nimic. Alexandru Cantacuzino, e un morfinoman şi cocainoman, decăzut care n-are nimic cu studențimea. Craja e patron de bordel. Studenţimea nu se poate şi refuză să se solidarizeze cu astfel de căzături omeneşți. De gustul lui Codreanu ea nu-şi va părăsi nici cartea, nici examenele. Studenţimea gardistă poate să se agite, studenţimea respinge îndemnurile lor la agitaţie”. “Lupta” 3 mai 1936
Arestarea celor nominalizați mai sus pentru judecarea „Procesului de la Târgu Mureș” face ca tabăra lui Stelescu să repire ușurată pe moment. Cei care se angajaseră cu pedepsirea sa directă erau acum în arest. Încercând să profite de ocazie, Stelescu încearcă să devină parte civilă în proces, pe motiv că unul dintre cei amenințați cu moartea este el și această „calitate” îi dă dreptul de a fi parte în proces. Tribunalul aplică însă legea și nu permite așa ceva.
TG.-MUREŞ, 9. — Azi dimineaţă a început înaintea secției I a tribunalului local, judecarea celor șapte studenți acuzați că au produs dezordinile dela Sinaia și Târgu-Mureș. Curtea s-a format din d-nii primpreședinte Hagi Chira și magistrații Purav și Merișor. Fotoliul ministerului public este ocupat de d. procuror Ambrozie Butor. S-au înscris că apărători douăzeci și cinci de avocați, în frunte cu d. Corneliu Zelea Codreanu. După identificarea acuzaților Gheorghe Furdui, Paul Marculescu, Alexandru Cantacuzino, Paul Craja, Nicolae Crudu, Teodor Ioraș și Ștefan Georgescu s-a procedat la audierea martorilor. D procuror Butor a ridicat un incident cerând amânarea dezbaterilor pe motivul că partea civiliă deși figurează în acest proces nu e reprezentată. D-ii av. Corneliu Codreanu, Radu Budișteanu și Nelu lonescu, au cerut respingerea incidentului și continuarea dezabaterilor. După o oră de deliberare, tribunalul respinge incidentul, prin care se cerea amânarea procesului, declarând că d-nii: Mihail Stelescu, Beza și Tăzlăoanu nu sunt în situația de a se constitui în parte civilă. Totodată, s-a respins, în plină ședință lista specială de martori, propusă de avocaţii apărării, printre care figurează și câţiva miniștri. Între martorii prezenţi se află: generalul Cantacuzino-Grănicerul, dr. Gerota, căpitan Şiancu, Zelea Codreanu și alții. “Dimineața”, 12 iunie 1936
O nouă trădare și mai multe bătăi
Toață agitația și victimizarea lui Stelescu post Târgu Mureș nu reușește să rupă din unitatea legionara decât câte o așchie, deja desprinsă de trunchi de ceva timp. Este vorba despre Alexandru Ceapraz din Brăila, comandant ajutor, care se făcuse remarcat ca șef al Corpului Legionar Brăila în 1933.
Ceapraz anunță public ieșirea din Mișcare imediat după Târgu Mureș: D. Ceapraz Alexandru, comandant legionar al dizolvatei Gărzi de Fier, ne roagă să arătăm că s-a retras din cadrele mişcării legionare condusă de d-nii Cantacuzino şi Corneliu Z. Codreanu. Roagă totdeodată să arătăm că se alătură acţiunii politice întreprinsă de d. George Beza. “Dimineața” 8 aprilie 1936
Interesant că asemenea anunțuri sunt publicate de presă deși nu aveau nicio relevanță nici pe plan local și nici național. Imediat după anunțul plecării, sare în barca „Cruciadei” și iese la atac: Dar din nenorocire nu am fost decât o unealtă în mâna acelui care se erijează în cel mai mare conducător al tineretului, a acelui tineret căruia când mâine îi vă cădea vălul de pe ochi, vă vedea ca şi mine că nu a fost decât unelta unui om care nu luptă pentru un ideal, ci pentru îmbogăţire personală, trăind din exploatarea tineretului, a acelui tineret care îşi pusese credinţa în el, dar s-a înşelat după cum am păţit şi eu. Acum însă când am văzut intențiile lui şi toate murdăriile comise, când am văzut că am de căpitan un adevărat terorist, care numai ordonă, dar de răspundere se ascunde, nu îmi rămâne decât să-mi fac datoria şi să-i demasc intenţiile murdare la care îl mai slujesc vreo câţiva tineri care mai cred în nenorocita lui putere. “Lupta” 3 mai 1936
Apărând pe Stelescu, Ceapraz trece la amenințări: Ai căutat să-l compromiţi pe Stelescu, dar nu-ai reuşit. Acum ai format bande să-l omori. Ei bine, dacă un glonţ va fluiera pe la urechea lui, atunci să şti că nici bine nu va fi de acei ce ordonă această crimă sau alta. Am trecut în Cruciada să lupt alături de acei ce luptă pentru cinste, muncă, adevăr şi dreptate, şi sunt sigur că aici voi primi o şcoală de la aceia de mai sus, şi mai cred că mâine vor trece lângă mine şi acei camarazi din Brăila, cărora le-am dat şcoală sufletească şi cu care am împărţit în suferinţă ultima bucăţică de mămăligă, şi ultimul leu. Iar tu Codrene ai stat acolo unde ai stat trăind pe picior mare. Ţi le-am spus toate cu curaj şi ţi-o mai spun că frică nu îmi este decât de Dumnezeu, aşa că dacă e vorba de luptă eu o primesc cu pieptul deschis. AL. CEAPRAZ Comandat Leg. Ajutor, decorat cu Crucea Albă, deținut în închisorile Brăila, Galaţi, Cetatea Albă, Ramnicu Sărat . “Lupta” 3 mai 1936
Ceapraz în sine nu reprezenta nimic pentru Mișcare, desolidarizarea lui nu zdruncina nimic, nu convingea pe nimeni. Am povestit aici cazul Ceapraz pentru că el marchează și începutul reacțiilor fizice, imediate ale legionarilor la ticăloșiile „Cruciadei”. Camarazii pe care Ceapraz îi aștepta ca să îl urmeze, indignați atât de trădarea acestuia cât și de pretenția de a-i rupe de Legiune, vor lua atitudine imediată. Relatările sunt prezentate de presa aservită puterii, de aici și caracterul apocaliptic al prezentării faptelor. Lucrurile nu au fost nici atât de spectaculoase și nici atât de sângeroase precum reies din citatul de mai jos:
Brăila 3 iunie. O sălbatecă agresiune s-a săvârşit azi după amiaza în centrul oraşului nostru, asupra tânărului Alexandru Ceapraz, fostul comandant al batalionului local al organizaţiei gărzii de fier. În urma disidenţii provocată de d. Mihail Stelescu, Alexandru Ceapraz a părăsit garda de fier şi a trecut în rândurile „Cruciadei românismului”, publicând în ziare, cunoscuta scrisoare prin care explica motivele cari l-au determinat să abandoneze pe d. Corneliu Zelea Codreanu. Acum două zile d. Alexandru Ceapraz a revenit în oraşul nostru, delegat de conducerea centrală a Cruciadei să formeze şi la Brăila o secţiune, după normele stabilite de statutele organizaţiei. În acest scop, el a lansat eri în localitate un manifest, prin care atacă vehement pe actualii conducători ai Gărzii de fier. Deasemenea, anunţă că vă publica o serie de documente compromiţătoare despre conducătorii partidului „Totul pentru ţară“ şi încheie cu un apel către tineret să-l susţie la campania de demascare pe care a pornit-o. Că urmare a acţiunii sale, Alexandru Ceapraz a fost atacat astă seară, în Piaţa Sfinţii Arhangheli din centrul orşului, de doi fruntaşi ai partidului „Totul pentru ţară”, anume Vasile Balaban din str. Ştefan cel Mare 232 şi Ștefan Teodorescu din str. Grivţei 25, foşti camarazi ai săi, cari l-au lovit în mod sălbatec. Cu mare greutate, datorită intervenţiei trecătorilor, tânărul Alexandru Ceapraz a putut fi salvat din mâinile agresorilor. Cazul se cercetează de d. comisar Răzvan, şeful circumscripţiei de poliţie. “Dimineața”, 6 iunie 1936
Și la Sibiu reprezentantul „Cruciadei” este bătut, autorii rămân însă necunoscuți desi se încearcă culpabilizarea legionarilor. Acesta, Gheorghe Scovarza, vă fi bătut de doua ori în decursul lunii iunie 1936 potrivit presei locale.
Sibiu 5 iunie. Corespondentul revistei „Cruciada Românismului“ care este și şeful organizaţiei locale a formaţiei d-lui Mihail Stelescu, a fost bătut de agresori necunoscuţi. Victima a fost salvată de public şi transportată la spital, unde n-a fost primită din cauza lipsei de locuri. “Adevărul”, 8 iunie 1936
Cuțitul ajungea la os după atâția ani de calomnii și atacuri, după atâta otrava revărsată asupra sufletului legionar. E ușor să spunem astăzi că au greșit și că trebuiau să rabde, violența nu este o soluție, creștinește este să rabzi. Daca ne uitam cinstit în interior, fiecare dintre noi, cred că vom observa că limitele răbdării noastre nu-s cele mai flexibile și că răbufnim uneori pentru lucruri mult mai puțin grave decât cele din 1934-1936. Fiecare să își dea răspunsul.
Am văzut cu ce ocupau cruciații și Stelescu. Între timp nici Decemvirii nu stăteau degeaba. Hotărârea pedepsirii era deja luată. Desfășurându-și activitatea legionară și personală ca și până atunci, Decemvirii lucrau la planul de eliminare a trădării din sânul Mișcării și mai ales, din sânul neamului.
*
Mihail Stelescu : Între revoluţionarism şi terorism
Ştiu precis că în cartoanele Siguranţei statului “Cruciada” e trecută sub denumirea de „mişcare revoluţionară”. Nu ştiu dacă s-au gândit la ceva când au scris, dar au găsit termenul just.
Şi acum nu mai sperie pe nimeni faptul grav de a afirma o mişcare drept „revoluţionară”.
Acest termen n-are nimic subversiv iar cei care-l confundă cu anarhicul, fac o greşeală. În primul rând că revoluţia implică o voinţă totală sau majoritară a naţiunii, şi în al doilea rând ea poate fi spirituală şi nesângeroasă.
Revoluţionarismul nu condiţionează violența. Nu include dezordinea.
El marchează doar un mers accelerat şi viu, însoțit de o răsturnare mai grăbită a stării de fapt. Tendinţele oricărei mişcări, partid sau organizație este de a schimba fața lucrurilor, de a îndrepta răul.
Căile sunt: evoluţia, revoluţia şi lovitura de stat.
Ultima e o sinistră aventură, care dacă reuşeşte nu se poate menține, neavând un reazăm de atmosferă sau de pregătire spirituală. Din acest din urmă punct de vedere, evoluţia e cea mai bună, dar necesită atât de mult timp şi scapă atâtea momente istorice încât aproape întotdeauna a compromis scopul şi a stagnat într-un conservatorism dăunător.
Revoluţionarismul, ţinând seama de spiritul evolutiv de până în preajma lui, a realizat şi realizează mersul înainte al societații omeneşti.
Revoluţionarismul se caracterizează printr-o pleiadă de cercetători spirituali şi torţe aprinse de energie.
Ei nu aşteaptă ca gândurile lor să-şi facă drum singure. Ei le susţin. Se duc pe teren, în mulţime şi le difuzează. Forţează nota receptivă a cetăţeanului.
Deaceia cadrele revoluţionarilor sânt tinere. Ele au nevoie de energie de mobilitate, de acţiune.
Nu puterea interesează pe revoluţionar, ci transformarea spiritului public, re-evoluţionarea lui. Zguduirea mulţimilor din toropeala grijei de pâine şi interesarea lui în grijile sociale şi publice. Pregătirea de elemente dinamice şi capabile.
Revoluţia nu se face în stradă, cum greşit se interpretează, ci în transformarea lăuntrică a sufletului omenesc, în biblioteci, în laboratoare, în presă. Strada, adică mulţimea dacă devine mai nervoasă, mai sensibilă, e tocmai realizarea în masă, a spiritului de receptivitate revoluţionar, care vrea schimbarea lucrurilor accelerat.
Şefii unei mişcări revoluţionare care poate avea în frunte un monarch sau un republican, un naționalist sau un comunist, trebuie să fie oameni de cultură, elemente superioare ca spirit şi caracter, îmbibaţi de energia corespunzătoare şi mari iubitori de oameni. O revoluţie se face pentru mai binele oamenilor.
Nu tot acelaşi sens are terorismul şi anarchismul.
A sta la pândă cu pistolul după colţ şi a trage într-un om fără apărare, pentru simplu motiv că îți este adversar politic, e cea mai abjectă murdărie şi cea mai degradantă atitudine umană. Revoluţionarul nu trage după colt, nu ucide. Cel mult el stă faţă în fată cu adversarul pe baricadă şi luptă deschis, expunându-şi viaţa ca şi celălalt.
Apoi teroristul nu reprezintă expresia mulţimilor. Mulţimea ca să execute un vinovat n-are nevoie de Arhangheli.
Ea cere capul lui Moţoc, fără iniermediari. Mulţimea când e nemulţumită se revoltă sau linşează. Acei cari afirmă că în numele mulțimei ucid, sânt nişte siniştri impostori.
Uciderea de oameni politici, vinovaţi sau nevinovaţi, nu poate caracteriza o mişcare socială sau de redresare publică.
Focul de revolver însemnează reclamă, alarmă, atragere de atenţie. Atât. Dar niciodată, absolut niciodată, mişcarea care a ucis, n-a realizat o redresare socială. Terorismul, anarhismul rămâne armă de ameninţare, de care uzează unul sau altul, dar nu realizează niciodată nimic.
Acel care trage în numele unei idei chiar, atrage poate admiraţie. Asasinii politici au fost socotiţi totdeauna eroi. Dar prin acest titlu n-au realizat nimic social.
Să luăm ca exemplu asasinarea lui I. Gh. Duca. Ce rezultat a adus căderea acestui om, întâmplător prim ministru, în acele vremuri de enervare generală? Ce s-a realizat real? Că s-a băgat frica în oasale unor neputincioşi guvernanţi? Dar nici măcar o cădere de regim n-au adus gloanţele dela Sinaia. Şi atunci? Dece au fost trase? Dece s-a ordonat să se tragă? O răzbunare? Atunci e crimă pasională. O pedepsire? Atunci sântem în deplin terorism.
Mobilul politic nu-l văd nicăieri.
Nici măcar pentru organizaţia care a tras. În loc s-o întărească, a slăbit-o, a distrus-o chiar.
În politică nu există acţiune fără scop. Şi odată acţiunea efectuată scopul trebuie realizat. Ce s-a realizat?
Ce au văzut realizându-se aşa de formidabil, ca să fie necesară viaţa unui om, miile de tineri ce-au crezut în gloanţele dela Sinaia?
Şi oare trăgaciul invizibil care a slobozit dela distanţă pulberea ucigătoare era atins de o mână sinceră?
Nici măcar atâta!
Nouile ameninţări cu moartea dovedesc că sistemul e în evoluţie şi perseverează. Încă alte braţe oarbe vor trage fără scop politic şi vor pecetlui pe veci pe trăgători drept terorişti, stălvilindu-le în viitor orice ascensiunea către conducerea politică a ţării.
E dureros pentru acel tineret încăput în calapoadele crimei, ale unui nevropat, dotat cu o incapacitate politică totală.
Cum se poate crede că în creştinismul de faţadă trâmbiţat de un Nae lonescu sau diferiţi preoţi verzi, când un teolog care şi-a format sufletul în scriptură şi dogmă creştină, JURA moartea cuiva? Să mi-se dovedească de cineva că e creştineşte acest gest şi în clipa aceeea voi crede şi eu în crimă. Dar cine poale combate acel: „Să nu ucizi”? Cine poate dărâma cuvintele de pace şi de înfrăţire ale lui Isus Hristos? Nimeni în lume. Acel care le nesocoteşte se dărâmă pe el.
De azi înainte organizaţia tinerilor legionari, E MOARTEA PENTRU VIITORUL POLITIC, dacă persistă în greşeala terorismului.
Ca să poată realiza ceva, trebuie dat terorismul peste bord. Dacă nu, organizaţia lor va fi un O. R. I. M. bulgăresc, care va însemna o pată de sânge în Istorie.
Printre cei ce Garda a hotărât să fie suprimaţi, de curând sunt şi eu. Nu mă tem. N-o spun cu bravadă, că e inutil. Glontul nu gândeşte, loveşte. E orb şi fatal. Nu te poți apăra de el. Cel mult îl poţi preveni şi să cazi luptând. Iată de ce sunt complet senin în faţa ameninţărilor. Ba mai mult. Sânt convins că dacă voi cădea va învinge spiritualiceşte o întreagă generaţie, care va merge pe drumul trasat de Cruciadă.
Atitudinea mea de frondă nu este pentru a dărâma o organizaţie, ci pentru a transforma o mentalitate. E atitudinea revoluţionară a unui luptător ce vrea să înlăture putregaiul.
În virtutea cărei justiţii imanente se poate condamna un om la moarte? Care e justificarea morală şi istorică a aceluia ce se erijează în judecător al vieţilor omeneşti?
Dintr-un popor de 20 de milioane, chiar sufragiul a 100 de mii de oameni nu-ţi poate da dreptul de tribunal al națiunei.
Dacă poți – trecând peste alte considerente – dă dreptul unui Hitler, Mussolini sau Stalin, să hotărască astfel de fapte, în baza sufragiului de 90-98 la sută ce-1 au ca aderenţi, nu poţi să primeşti caragialescul spectacol al unui om ce înconjurat de o mână de tineri fanatici, se crede întruparea Arhanghelului Mihail pe pământ.
Şi e păcat. E păcat pentru masa de tineri, cari şi-au şubrezii viaţa prin puşcării, e păcat da tinerii, cari şi-au găsit moartea, e păcat că acestor tineri li se închid azi drumurile creatorilor politici spirituali şi sociali, reducându-se la o mână de terorişti, veşnic tracați de revolta opiniei publice. Fosta Gardă de Fier, a falimentat politic, fără posibilitate de revenire. Ultimele svârcoliri indiferent de timp sunt iluzii, alimentate cu mult patos şi încăpăţânare.
Şi acum spre convingere o oglindă a activităţii fostei Gărzi de Fier. Iată bilanţul realizat de şeful ei „spiritual”.
MORŢI PRIN ASASINARE.
De mâna lui Codreanu: Manciu, prefect de politie. Fajik, elev evreu.
Căzut pentru Codreanu: Virgil Teodorescu, student creştin.
Căzut pentru Codreanu: Niţă Constantin, muncitor.
I.Gh. Duca — prim ministru,
Căzut pentru…? Sterie Ciumetti, Macedonean.
Căzut pentru Codreanu: Toma Toader.
MORŢI PRIN PERSECUŢII
Bălăşeanu, Melicescu
ÎNCHIŞI PE VIAŢĂ
Nicu Constantinescu, Doru Belemace, Caranica
CONDAMNAŢI 3/2 ANI EXECUTAŢI
Dumitrescu Zăpadă
CONDAMNAŢI ÎNCĂ SUB INSTANŢĂ DE JUDECATĂ
Mihail Stelescu 1 an jum.
Soţia mea şi alte 2 fete câte 6 luni şi 40 de legionari cu pedepse variind între 2 ani şi 6 luni.
Arestaţi:
Peste 10.000 de oameni.
Totalizând peste 800.000 de zile de închisoare adică 2400 de ani.
Realizările taberelor de muncă
1) O cabană pe Rarău, care s-a prăvălit.
2) Un dig de Vişani care nu s-a făcut niciodată.
3) O «casă verde» la Bucureştii Noi, din banii lui Malaxa.
4) Câteva sute de metri de şosea.
5) Zeci de mii de cărămizi cu care s-a făcut comerţ.
6) Scoaterea de pietre din Mare la Carmen Sylva, ca astăzi Codreanu să stea într-o vilă comodă şi moşier.
7) Spiritual nimic în afară de broşuri de hărţuiaiă.
Are această organizaţie cu aşa bilanţ tenebros vreo bibliotecă în afară de cele înfiinţate de mine? Are vreun cerc de studii? Singura faptă creştinească cu care văd că se luptă viitorul meu asasin Gh. Furdui – Crucea dela Eroul necunoscut – a fost făcută de mine.
Încolo, propagandă electorală, jurăminte, paradă şi… praf şi… pulbere.
Acestea nu sunt decât terorism, anarhism şi n-au nici o legătură cu revoluţionarismul sfânt al regenerării unui popor.
Eu mi-am făcut datoria şi mi o fac, faţă de generaţia mea. Răspunderea greşelilor ei de-aci înainte îi aparţine.
Dar o repet, e păcat că într-o ţară unde au strălucit eroi ca Horia şi Tudor, ca Ştefan şi Mihai Viteazu, oameni de arme la câmp deschis şi unde au gândit un Heliade, Kogălniceanu, Brătienii, Take lonescu, unde avem un Iorga, un Cuza, unde a murit un Istrati şi unde au domnit un Carol şi Ferdnand să poată trăi o organizaţie teroristă ordinară, iar tinerii induşi în eroare să persiste în greşală.
Mihail Stelescu
Tribuna Sibiului, 10 mai 1936
