In memoriam – Aspazia Oțel Petrescu și Gheorghe Stănescu

Aspazia Oțel Petrescu, Noblețea feminină legionară

Doamna Aspazia Oțel Petrescu, una dintre Doamnele suferinței românești, cum frumos o caracteriza prietenul, camaradul de suferință și colegul de generație, vrednicul de pomenire, scriitorul Gheorghe Stănescu – ambii aflați acum, în Împărăția lui Dumnezeu, în rândurile Sfinților Martiri, Marturisitori și Pătimitori Români din secolul XX, în Legiunea cea mare a Arhanghelului Mihail – împlinește la 23 ianuarie 2023 – o altă dată ce punctează jertfa legionară provocată de generalul Antonescu, prin puciul său sau lovitura de stat din 21-23 ianuarie 1941 – 5 ani de la nașterea sa la cele întru Hristos.

Despre elita mărturisitoare feminină din Cetățuile legionare am mai scris și se pot scrie încă foarte multe lucruri, pagini despre Patericul suferinței legionare românești, pornind de la câteva figuri exemplare ale martirajului precum: Nicoleta Nicolescu, Mihaela Iordache, Maica Mihaela de la Vladimirești de mai târziu, Olga Gologan și atâtea nume de legendă până la Viorica Călinescu, Sofia Cristescu Dinescu, Anastasia Sica Popescu, Xenia Mămăligă (Maica Mina), Ana Maria Marin, Tațiana Vlad Guga, Eugenia Indreica Damian, Geta Gheorghiu, Ileana Samoilă ș.a. Toată această elită mărturisitoare feminină am putea să o așezăm sub semnul unei frumoase rugăciuni pe care sfânta martiră legionară Nicoleta Nicolescu o rostea mereu:

„… Și ocrotește, Doamne, Țara aceasta, Neamul acesta, Organizația aceasta și pe Omul acesta și le dă lor puterea să se ridice la înălțimea iubirii și dreptății Tale.

            Ai milă, Doamne, de toți mucenicii noștri și primește jertfa celor dragi nouă”.

Doamna Aspazia Oțel Petrescu este una dintre reprezentantele de vârf ale acestei generații nu numai prin dimensiunea formației sale intelectuale, una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, a talentului său scriitoricesc, a erudiției sale culturale, ci și prin profunzimea sa duhovnicească, a unui discernământ de factură patristică sui generis, a unei trăiri autentice a creștinismului, experiate la școala jertfelniciei și muceniciei legionare. Pe această coordonată esențializată a marilor duhovnici români din secolul XX, pe linia Părintelui său Arsenie Boca, a prietenului și colegului său de facultate, Părintele Ioan Iovan, ucenicul Sfântului Ardealului, a Maicii Mihaela Iordache, a Maicii Teodosia, a Părintelui Justin Pârvu, Doamna Aspazia Oțel Petrescu a lăsat generațiilor viitoare adevărate testamente despre războiul nevăzut ce se va abate asupra tuturor, întărindu-ne prin glasul Duhului Sfânt în nădejde, răbdare, credință, dar și în curajul mărturisirii în examenele de cernere care vor urma.

Este adevărat că cipuirea legitimațiilor nu este pecetluirea din Apocalipsă, care va fi pe trupuri, dar este degetul după care luarea mâinii întregi va fi floare la ureche. Acțiunea aceasta este demonică și nu o vom accepta sub scuza că dăm Cezarului ce este al Cezarului. În cazul acesta ni se cere să dăm mamonei ce crede ea că este al ei, al mamonei, lucru pe care Iisus ni l-a semnalat ca pierdere a mântuirii. Cred că doar atâta este și rezerva părintelui (Pr. Justin Pârvu, n.n.) care este „ochiul care veghează”.

Îndreptarul Doamnei Aspazia nu putea fi decât învățătura lui Hristos, dublată de o cercetare amănunțită a propriei conștiințe, pentru a ști în ce măsură există o greșeală personală ce se cere a fi corijată, printr-un act de pocăință, de smerenie și de un dar al plânsului purificator pentru suflet. Noblețea creștină nu poate anula noblețea legionară care implică o trezvie permanentă, rugăciune, dar și acțiune lucrătoare, în spiritul mărturisirii Adevărului, fără nico putință de tăgadă, printr-o asumare plenară a curajului. Iată, de pildă, în privința dezbaterii ridicării de centre culturale pe locurile sfinte ale Aiudului, idee împotriva căreia s-a ridicat Părintele Justin Pârvu, doamna Aspazia a mers pe aceeași linie a Părintelui, după o aspră examinare a propriei conștiințe:

„Eu, după ce am luat o porție zdravănă de plâns, am purces la recitit „circulările” ca să văd dacă și unde greșesc eu legionărește, deoarece creștinește știu cu certitudine că nu am greșit; nici un bun creștin nu ridică pe morminte decât cruci și eventual paraclise sau mânăstiri, unde se spun rugăciuni și nu se fac dezbateri. Așa spune și părintele Arsenie Papacioc. După ce mi-am făcut lectura și m-am întâlnit reconfortant cu legile Căpitanului, mi-am tras concluziile și m-am liniștit. În sinea mea și pentru sine, căci nu am greșit. Legionarul nu face polemică, își spune punctul de vedere dacă este întrebat (eu nu am fost întrebată) și în rest suferă și suportă toate loviturile până la capătul suferinței și până la înviere.

Până atunci mă rog fierbinte să mă scutească Domnul, Milostivul, de moarte și blestem, căci mă nevoiesc să cred nelimitat că „biruința veșnică și adevărată este biserica născută din martiriu”. Păcat că martirii nu pot fi interogați și nu pot da răspunsuri decât celor ce în viață fiind se pot ridica până la înălțimea jertfei lor. În rest… tăcere!”.

Sunt mâhnită că s-a obținut confiscarea Aiudului, cu pumnul în masă, așa cum era de altfel de așteptat. Știam cu certitudine că așa va fi, totuși câteva decepții amare mă costă. Cât de adevărat este că Domnul ne dă ceea ce alegem și cât de dureros este când ne aduce la lumina adevărului Său ca să înțelegem ce am ales! Am aflat că la schitul Huta, Maica Domnului a plâns cu lacrimi de mir în ziua de 29 august 2009. Plânge Maica Domnului lacrimile pe care noi nu suntem în stare să le plângem!”

Tema majoră pe care Doamna Aspazia ne-a ridicat-o tuturor rămâne tema iubirii. Acesta este și va fi examenul hotărâtor în virtutea căruia vom obține sau nu mântuirea, cu care nu este de glumă, vorba Părintelui Episcop Macarie al Europei de Nord. Un suflet avem și o singură mântuire și nu ne putem juca cu ele. Moștenirea Maicii Aspazia, așa cum îmi place să o numesc, după plecarea sa la Domnul, gravitează în jurul esenței învățăturii creștine: dragostea ca posibilitate de mântuire și de salvare a noastră de la o pieire, altfel, iremediabilă.

În acești 5 ani care au trecut de la mutarea dânsei în Împărăția lui Hristos, vedem cu ochiul liber că tot ceea ce se întâmplă în lume ține de acest examen al cernerii. Toată această mascaradă mondială cu îmbotnițarea, țepuirea omului cu seruri experimentale pentru a modifica genomul uman creat de Dumnezeu nu sunt decât etape pregătitoare pentru instaurarea unei dictaturi globale în care omul să fie aneantizat în dimensiunea sa esențială, prin anularea libertății și prin transformarea sa într-un soi de mutant.

Apelul la modelul întrupat de Doamna Aspazia Oțel Petrescu și de întreaga elită mărturisitoare devine imperativ în aceste timpuri în care războiul nevăzut începe să se transforme întru-un război văzut, iar astfel de repere nu numai de ordin identitar, ci și de ordin duhovnicesc constituie adevărate puncte de sprijin pentru un mărturisitor al lui Hristos.

Recunoaşterea acestor jertfe, dovezi peremptori ale sfinţeniei aduse de femeile legionare, ar trebui să devină o prioritate atât pentru agenda autorităţilor laice, cât şi pentru cea a Bisericii pentru care au acceptat această suferinţă. De aceea, în contextul aniversării unui centenar de la înființarea Patriarhiei Române (1925), ierarhia Bisericii Ortodoxe Române ar trebui să fie profund onorată de aceste modele ale martiriului feminin, să treacă la o canonizare a lor, pentru dreapta cinstire a Ecclesiei şi a misiunii lor harismatice. Frica, teama şi reaua-voinţă trebuie să dispară pentru a face loc unei binemeritate recunoaşteri. Modestia acestor martiri ai Bisericii creştine nu împiedică autoritatea ecleziastică să procedeze la măsurile de îndreptare a situaţiei, prin actele de canonizare şi sfinţenie a mucenicilor din secolul XX. Canonizarea sfinţilor şi martirilor români ar reprezenta un act firesc de reparaţie faţă de memoria lor şi o recunoaştere din partea Bisericii Ortodoxe Române a jertfei lor pentru credinţa creştină.

 

Gheorghe Stănescu sau despre boieria legionară întru Hristos

La 6 ianuarie 2023, de botezul Domnului, s-au împlinit 20 de ani de la nașterea în împărăția lui Hristos a lui Gheorghe Stănescu, reprezentant de seamă al rezistenței anticomuniste românești, trecut prin infernul concentraționar bolșevic între 1952-1956 (Constanța, Peninsula Valea Neagră, Aiud, mina Cavnic, Gherla, Jilava, Iași) ca urmare a apartenenței sale la Frăția de Cruce din Constanța. Cu o bună formație intelectuală – era student în anul al III-lea la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, precum și la Facultatea de Drept –, Gheorghe Stănescu se remarcă ca un poet talentat, autor al volumului Pseudo-Jurnale Poetice (2000), dar și ca un fin memorialist, autorul Jurnalului din Prigoană (1996) și un foarte bun condeier, publicând un volum semnificativ pentru ceea ce înseamnă atitudinea intelectualului de vocație, care mărturisește Adevărul, prin denunțarea oricărei forme de minciună, Cabala tăcerii și dreptul la replică (2000). Mărturisitorul Gheorghe Stănescu educat la Școala Frăției Legionare avea un cult pentru prietenie, cum rar îl întâlneai, manifestând o deschidere sufletească enormă pentru semenii săi pe care îi ajuta din preaplinul inimii sale curate – a sprijinit pe mulți dintre colegii săi de suferință să-și publice lucrările de memorialistică: Dr. Nae Nicolau, Pr. Liviu Brânzaș, Victor Ioan Pica, Ilie Tudor și foarte mulți alții).

Gheorghe Stănescu (1926-2003) provine dintr-o familie de luptători anticomuniști, sora sa, Felicia Stănescu (n.1921), o fire distinsă și de o delicatețe aparte, membră a Cetățuilor legionare, pătimitoare în închisorile comuniste, a trecut la Domnul în 1998 – se împlinesc, așadar, anul acesta, 15 ani de la nașterea sa în Hristos.

Un om al literelor, dar și al faptelor, pe linia oratoriei lui Corneliu Codreanu, Gheorghe Stănescu s-a implicat substanțial, după decembrie 1989, în viața cetății.  În 1990, în calitate de participant la fenomenul „Piaţa Universităţii”, vorbeşte din balcon, în numele studenţilor trimişi de regimul comunist la „studii”, în temniţele şi lagărele de muncă forţată. În 1994 înfiinţează Filiala Rm. Vâlcea a Fundaţiei Culturale „Memoria” pe care o conduce ca preşedinte până la moartea sa. În această ipostază, ia iniţiativa realizării unor emisiuni radio (peste 100 de episoade) şi TV (peste 200 de episoade) „Restituiri din istoria confiscată” care se bucură de o largă audienţă, o întreprindere salutară şi unică în spaţiul românesc postdecembrist pentru recuperarea memoriei colective. Aici, reuşeşte să prezinte mărturii esenţiale ale unei istorii recente adevărate, prin intermediul unor supravieţuitori ai gulagului comunist; să discute despre Mişcarea Legionară şi despre rolul ei în România modernă. O parte a acestor emisiuni constituie un fond documentar la „Memorialul Sighet” şi la „Memorialul Fortul 13-Jilava”. La iniţiativa Domniei Sale, sunt aduse să ţină conferinţe câteva dintre figurile rezistenţei anticomuniste: dr. Nae Nicolau, în mai 1997, cu o conferinţă despre Martiriul în Biserica Ortodoxă Română, regretatul Pr. Liviu Brânzaş, în mai 1998, cu o conferinţă despre Eroi şi trădători, ambii apropiaţi de suflet ai autorului, ş.a.

Din 1994, pentru a onora memoria rezistenţei anticomuniste, iniţiază un program ce include, printre altele, sfinţirea unor cruci memoriale, precum Crucea memorială din cimitirul Schitului Ţigănia-Bistriţa, aşezată pe groapa comună a luptătorilor anticomunişti din grupul Arnota, căzuţi în prima zi a Sfintelor Paşti din 1949, sfinţire la care reprezentanţii BOR, prin Episcopia Râmnicului (P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului şi P.S. Irineu, vicarul Episcopiei, actualmente Mitropolitul Olteniei) nu au participat, continuând aceeaşi mentalitate bolşevică care încă mai domină în Ortodoxia românească şi care are alergie la anticomunismul semenilor săi, cu atât mai mult la cel legionar.

Publică în diverse periodice locale şi la numeroase reviste naţionale: Permanenţe, Memoria, Puncte Cardinale, Lumina Lumii (coordonatorul rubricii „Martiri în vremuri moderne” al revistei) ş.a., remarcându-se printr-o ţinută intelectuală elevată şi printr-o conştiinţă etică accentuată.

Boieria legionară întru Hristos care cuprindea nume apropiate domnului Gheorghe Stănescu: Pr. Justin Pârvu (coleg de suferință la mina Cavnic), Pr. Liviu Brânzaș, Pr. Constantin Voicescu, Dr. Nae Nicolau, Aspazia Oțel Petrescu și foare mulți alții reprezintă dominanta comună a acestei elite mărturisitoare, boierie nu doar la nivelul unor virtuți excepționale: dăruire, noblețe a spiritului, generozitate, dar, mai ales, la nivelul profunzimii duhovnicești care se traduce prin iubirea arzătoare pentru semenul tău, dragostea care merge până la jertfă. Nu se poate onora mai bine memoria lui Gheorghe Stănescu (Nea Ghiță, pentru cei apropiați) decât prin cultivarea acestui tip de boierie întru Hristos, specific Mișcării Legionare, prin arderea la cote înalte pentru celălalt, prin topirea oricărui egoism, prin desprinderea de orice patimă a individualismului și prin deschiderea totală spre celălalt.

Rugăciunea permanentă împletită cu acțiunea lucrătoare pentru trezvia inimii, dar și pentru trezirea conștiinței lumii românești, încă adormită, sunt doar câteva din căile sale pentru atingerea esenței omului înduhovnicit, o ființă care nu trebuie să uite trecutul jertfelniciei strămoșilor, dar și permanența neamului care trăiește prin eroi, sfinți, martiri și mărturisitori. Figura luminoasă a lui Gheorghe Stănescu din rândul cetei de Sfinți din împărăția lui Hristos se proiectează ca un far pentru toți cei care l-au cunoscut și au cunoscut această generație mărturisitoare, unică în istoria României, a cărei memorie se cade a fi mereu cultivată cu respect, prețuire și smerenie. Dincolo de cuvinte, rămâne oratoria faptei rostuitoare și dătătoare de sens în existența românească.

 

„Ce vom răspunde, când vom fi întrebaţi

de ce purtăm în vânt mai multe steaguri

decât în vremea când eram cruciaţi

în ţară ori pe îngheţate meleaguri?

 

Ce vom răspunde neuitaţilor fraţi

căzuţi în munţi, la Aiud, în Siberii:

că nu ne-am schimbat, dar trăim dezbinaţi,

precum ne vor duşmanele imperii?

 

Ne mustră, întrebându-ne Lumina:

Am dezertat? Ne pregătim de comând?

Am prohodit, resemnaţi, Bucovina?

Înmormântăm Basarabia; tăcând?

 

Cum am pierdut celeste giuvaeruri?

De când, aliaţi cu vechii apostaţi?

Mai suntem fiii Tatălui din ceruri?

Ce vom răspunde, când vom fi întrebaţi?

(Gheorghe Stănescu, Scrisoare către cruciații bătrâni).

 

 

 

 

 

Subiectul precedent

Comemorarea anuală Valeriu Gafencu 2023

Default thumbnail
Subiectul următor

Divagaţiile d-lui Papanace

Cele mai recente din

Decemvirii (28)

Presa oficială și clasa politică la moartea lui Stelescu  Vestea morții lui