Reperele biografice ale românului de excepţie care a fost George Manu sunt binecunoscute. Născut acum 120 de ani, pe 13 februarie 1903 într-o familie nobilă, s-a dovedit a fi înzestrat cu o minte genială, însuşindu-şi o cultură enciclopedică. Specializat în fizică nucleară, cu un doctorat strălucit susţinut în anul 1933 la Laboratorul Curie din Paris, el revine după aceea în ţară, pentru a-şi pune întreaga capacitate intelectuală în slujba neamului său.
După cum vom vedea, în radiografia pe care o face intelectualităţii româneşti din perioada anterioară comunismului, el remarcă afinităţile naturale ale acesteia cu curentele naţionaliste. Desigur, nici el nu face aici excepţie, căci în anul 1937 (după alte surse încă din 1935) aderă la Mişcarea Legionară. Cu toate acestea, sau poate şi pentru că până la momentul ianuarie 1941, când Antonescu i-a eliminat pe legionari de la puterea exercitată în comun, el nu a dat dovadă de un activism ostentativ, el nu a avut de suferit de pe urma prigoanei antonesciene. Începând cu anul 1943, când conducerea Legiunii refugiată în afara ţării era internată în lagăre de concentrare germane, iar majoritatea legionarilor de frunte din ţară erau de asemenea închişi, George Manu face parte din cadrul comandamentului legionar din ţară, asumându-şi un rol de lider în clandestinitate. După ocupaţia sovietică începând cu 23 august 1944, dar materializată efectiv după 6 martie 1945, el face parte din „Mişcarea Naţională de Rezistenţă”, în speranţa că o rezistenţă organizată va putea opri comunizarea României.
În acest context el redactează între anii 1945-47 o analiză amplă a situaţiei de atunci a României, care include toate nivelurile: social, politic şi economic. Textul „În spatele cortinei de fier – România sub ocupaţie rusească” redactat sub pseudonimul Testis Dacicus (Martorul dacic) avea să fie trimis marilor puteri occidentale, în special Statelor Unite şi Marii Britanii, în speranţa (dovedită în final iluzorie) că acestea vor conştientiza pericolul expansionismului sovietic şi căderea României în sfera de influenţă a acestuia. Deşi această acţiune de lobby pro-românesc avea la bază o analiză lucidă, echilibrată, şi în acelaşi timp convingătoare, zarurile fuseseră din păcate deja aruncate, iar soarta României pecetluită în numele altor interese.
Regimul comunist află, după cum era de aşteptat, de acest document şi de identitatea autorului său, astfel încât George Manu, după o perioadă petrecută în clandestinitate, este arestat în martie 1948 şi condamnat pentru „înaltă trădare”, una din principalele probe împotriva lui constituind-o textul „În spatele cortinei de fier”.
Închis la Aiud, George Manu avea să fie un reper intelectual şi moral pentru ceilalţi deţinuţi. Înzestrat cu o minte genială şi cu o capacitate de memorare fenomenală, el avea să ţină în închisoare o serie de prelegeri pe temele cele mai diverse, îmbogăţind astfel nivelul cunoştinţelor camarazilor săi de detenţie, care l-au supranumit „rectorul din zarca Aiudului”. Dar, dincolo de acestea, a rămas în memoria lor drept un om demn şi vertical, care a refuzat să facă cel mai mic compromis cu regimul comunist. Această atitudine intransigentă, manifestată inclusiv în timpul „reeducării” de la Aiud din anii 1960-61, avea să-l coste în final viaţa. Bolnav de tuberculoză ganglionară şi ulterior şi de meningită tuberculoasă, George Manu a refuzat orice compromis sugerat de conducerea închisorii, care i-a pus în vedere că, în urma lepădării de crezul său, ar putea primi medicamentaţia care i-ar putea salva viaţa. George Manu a refuzat cu demnitate, dovedind până la capăt o atitudine de martir. Şi-a sfârşit zilele pe 12 aprilie 1961, rostind celor de lângă el cuvintele „să le spui tuturor că nu am făcut niciun compromis!”
Pentru a onora memoria marelui român care a fost George Manu, al cărui nume îl poartă şi fundaţia noastră, prezentăm în cele ce urmează câteva fragmente exemplare din analiza pătrunzătoare a acestuia cuprinsă în textul „În spatele cortinei de fier”. Ele descriu practic „la cald” atmosfera anilor 1945-47, când regimul comunist îşi consolida dominaţia şi ne fac totodată să înţelegem care a fost contextul în care au fost judecate procesele aşa-numitelor „Tribunale ale poporului”, ale căror sentinţe sunt recunoscute integral, fără nicio nuanţă sau diferenţiere, prin lege şi de statul român actual. Dacă la acea vreme intelectualii români erau acuzaţi deocamdată de „fascism” mai ales prin campanii orchestrate de presa filo-comunistă, spre a fi marginalizaţi social şi condamnaţi la şomaj pe viaţă, nu mult după aceea ei aveau să fie judecaţi şi condamnaţi la temniţă grea de justiţia aservită comuniştilor, ei fiind stigmatizaţi până în ziua de azi cu acele sentinţe infame de „criminali de război”, doar pentru atitudinea lor pro-românească, manifestată în scris sau prin diverse atitudini.
Fundaţia „George Manu”
