Să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi pe drumul urcuşurilor Sale. Să mulţumim lui Hristos că ne-a arătat nouă drumul suferinţei şi al pătimirii. Să tresărim de bucurie că viaţa noastră Domnul a binevoit să îngăduie să se asemene cu a Lui…
Căci altfel ce bucurie albă ne-ar lumina sufletul, ce nădejde fără sfârşit ne-ar întări puterile, ce surâs de biruinţă ne-ar ilumina ochii şi ce răsunet tainic ne-ar întări cuvântul, dacă nu ne-ai fi învăţat, Doamne, că puterea cea adevărată abia în străfundul fiinţei noastre o găsim, acolo unde nu putem ajunge decât după ce soarta ne-a apus pe umeri povara grea a pătimirii, silindu-ne să ne căutăm sprijin în nădejdea cea mai din adânc.
Ce-am fi fost noi, Doamne, fără mila de a ne fi trimis în cale suferinţa?
Iată, Doamne, noi îţi mărturisim, că tot ce e mai bun în noi, din suferinţă a rodit – din suferinţa de care Te-ai milostivit să ne învrednicim. Gândul nostru cel mai adânc în tăcerea împietrită a închisorilor l-am găsit. Platoşa curajului nostru în faţa loviturilor asupritorilor am aflat-o. Călirea ideilor noastre prin biciul ironiilor şi al iubirii am împlinit-o. Tăria noastră morală în proces nedrept am dobândit-o. Pe Tine, Doamne, prin moartea noastră Te-am aflat.
Da, Doamne, îţi mulţumim pentru toate ce ne-ai învrednicit să îndurăm până acum. Şi ne rugăm ca să putem îndura până la capăt. Ştim că vom sui Golgota până sus, dar că acolo ne aşteaptă lumina Învierii Tale.
Ştim că altă cale nu mai avem şi aşteptăm să se întâmple toate. Căci am văzut că se împlineşte Scriptura şi pentru noi. La fel ca în scriptură, când s-a făcut de ziuă, toţi preoţii cei mai seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva noastră ca să ne omoare.
Apoi ne-au legat şi ne-au dus în închisori.
Şi ne-au bătut şi ne-au scuipat.
Şi ne-au judecat ani de-a rândul. Şi la judecată ne-au întrebat: Oare voi sunteţi neamul? – Da, am răspuns noi, suntem.
Dar n-am vrut să răspundem nimic la calomniile preoţilor celor mai de seamă şi ale bătrânilor.
Şi deoarece la fiecare praznic mare, stăpânirea avea obiceiul să mai sloboadă pe cei întemniţaţi – şi erau acum mulţi întemniţaţi vestiţi, cari furaseră visteria stăpânirii şi multe nelegiuiri făcuseră – Pilat a ispitit norodul: „Pe care voiţi să-i slobozesc? Pe cei cari au furat, sau pe cei tineri ce se numesc legionari?”
… Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele – (adică opinia publică) – să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-l prăpădească.
Şi iată, Doamne, punct cu punct, cum se îndeplinesc toate patimile şi cum se împlineşte azi, aidoma, scriptura şi pentru noi, în aşteptarea Învierii pe care ne-ai învrednicit s-o întrezărim.
Victor Puiu Gârcineanu, Cuvântul Argeşului, 1 mai 1937