14/15 mai 1948 – cel mai mare val de arestări politice din istoria României

Acum 75 de ani, în noaptea de 14/15 mai 1948, a avut loc cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Regimul comunist acaparase deja puterea absolută pe parcursul anilor anteriori în mai multe etape, eliminând tot ce putea constitui o opoziţie organizată: de la aşa-zişii „criminali de război”, la partide politice şi sfârşind cu instituţia Monarhiei. Înainte de a lichida structurile economice ale sistemului „burghezo-moşieresc” (prin naţionalizarea industriei la 11 iunie 1948 şi colectivizarea agriculturii, petrecută în etape întinse pe parcursul a unui deceniu şi jumătate),  guvernul comunist a trecut mai întâi la măsuri dure împotriva oricărei potenţiale opoziţii care ar fi putut alcătui focare de rezistenţă, demnitate şi adevăr.

Această ierarhie a priorităţilor este într-un fel edificatoare în privinţa concepţiei bolşevismului. Inamicul fundamental era întruchipat de conştiinţele celor care s-au opus în numele unor valori autentice, în timp ce structurile economice, care urmau a fi schimbate radical în numele unei pretinse echităţi sociale, erau de fapt un ţel secundar, care putea fi atins numai după o eliminare masivă a tuturor celor care erau suspectaţi că nu se vor supune regimului de dictatură comunistă.

Desigur, în toţi anii acestei perioade negre, orice atitudine considerată duşmănoasă la adresa regimului era aspru pedepsită, fie că era vorba doar de cuvinte critice, sau de refuzul de a-şi da pământul la colectiv. Dar represiunea urma întotdeauna unei acţiuni concrete de împotrivire. În schimb, arestările masive care au început cu anul 1948, din care primul şi cel mai important val a avut loc în noaptea de 14/15 mai, au însemnat altceva: anume eliminarea tuturor acelora care erau consideraţi din capul locului a reprezenta potenţiale obstacole în impunerea puterii şi a ideologiei oficiale a regimului comunist asupra întregii populaţii a României.

Celor care prin simpla lor prezenţă (azi am folosi termenul de „influencer”) puteau deveni, fie şi printr-o rezistenţă pasivă, buturugi mici menite să împiedice carul dictaturii, sau celor care prin participarea lor la structuri clandestine de rezistenţă erau pregătiţi chiar să lupte la momentul potrivit cu arma în mână, le-a fost rezervat Gulagul, exterminarea lentă în hrubele temniţelor comuniste. În ele au pătimit –după afirmaţiile cercetătorilor- peste trei milioane de români. Desigur, nu toţi au fost consideraţi la fel de „vinovaţi”, iar duratele condamnărilor au fost cât se poate de diferite. Principala ţintă a comuniştilor, cel mai mare grup împotriva căruia s-a început prigoana, au constituit-o însă legionarii. Cu ei s-au început arestările din 14/15 mai 1948, scrierile istorice sau memorialistice amintind de o cifră de peste 10.000 de arestaţi într-o singură noapte şi duşi cu faimoasele „dube negre” ale Securităţii.

Ordinul de operaţii numărul 5 din 13 mai 1948, emis de Ministerul de Interne condus pe atunci deTeohari Georgescu, menţiona următoarele ţinte ale prigoanei:

„Arestarea legionarilor reîntorşi din Germania după 23 august 1944 şi a celor ce trăiau ascunşi şi s-au legalizat în urma Ordinului din 10 decembrie 1945.

Arestarea elementelor legionare care s-au încadrat în partidele istorice, adică în fostul PNŢ, PNL şi Partidul Social Democrat Independent după 23 august 1944 şi au avut de la această dată până azi o activitate ostilă regimului democrat.

Arestarea legionarilor care, constituiţi în organizaţii, au fost descoperiţi după 6 martie 1945, trimişi în cercetări şi puşi în libertate în decembrie 1945 în baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne.

 Arestarea persoanelor identificate ca activitate în organizaţii legionare.”

După această enumerare urma descrierea modului de execuţie, prin alcătuirea echipelor, strategia de acţiune şi coordonarea acestora, detaliind toate amănuntele necesare.

Dintre cei peste 10.000 de arestaţi în acea „Noapte a Sf. Bartolomeu”, care şi-au început atunci calvarul pe Golgota Neamului Românesc, majoritatea o alcătuiau studenţii legionari. Constantin Stan, în scrierea sa memorialistică „Crucea reeducării”, explică astfel: „Cel mai mare pericol pentru comuniştii aflaţi la putere îl reprezentau însă studenţii, deoarece ideile legionare în­cepuseră să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în rândurile lor. Diriguitorii de la Moscova şi Bucureşti ştiau foarte bine că tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă, mai lesne de manipulat, prin urmare mai uşor de influenţat, dar care s-ar putea adapta ceva mai repede noului regim politic. Locul cel mai nimerit de a cunoaşte şi aprofunda con­cepţiile marxist-leniniste era închisoarea, ferită de ochii unor curioşi şi unde se puteau utiliza metode de constrângere. În noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparţinând Mişcării Legionare ori Frăţiilor de Cruce. Această acţiune de amploare s-a desfăşurat pe tot cu­prinsul ţării. Ea s-a derulat concomitent în marile oraşe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulţi legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni.”

Acestor studenţi legionari, majoritatea arestaţi în acea noapte, comuniştii le-au rezervat ulterior rolul de cobai în cel mai macabru experiment din istoria spaţiilor de detenţie, cunoscut sub numele de „Fenomenul Piteşti”. Scopul numit „reeducare” nu era de fapt altceva decât acela ca printr-o tortură continuă, individul să fie smuls din matricea valorilor sale şi transformat într-o unealtă obedientă, dezumanizată, capabilă la rândul ei să pună în practică faţă de alţii, fără şovăială sau remuşcări, acelaşi tratament inuman la care a fost supus el însuşi. A fost o piatră de încercare teribilă, o înfruntare de ordin spiritual, în care doar credinţa şi ajutorul divin au putut fi armele celor care în cele din urmă au biruit pe plan moral, fie rezistând reeducării, fie ridicându-se după o cădere temporară datorită slăbiciunilor inerente ale firii omeneşti.

În privinţa memoriei instituţionalizate a acestui trecut de suferinţă, statul român se dovedeşte a fi într-o situaţie schizofrenică. Dacă printr-o lege impusă de urmaşii celor care au adus bolşevismul în România este condamnată memoria celor mai aprigi oponenţi ai comunismului, precum legionarii sau cei consideraţi „criminali de război” gen Mircea Vulcănescu, prin legea 127/2017 ziua de 14 mai este declarată „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, recunoscându-se astfel oficial calitatea de martiri şi de repere morale pentru generaţiile viitoare a celor care au început urcuşul pe muntele suferinţei începând cu valul de arestări din 14/15 mai 1948.

În ciuda acestei rupturi pe planul oficial, suntem siguri că românii de bună credinţă ştiu să discearnă de care parte se află dreptatea şi adevărul şi unde îşi pot găsi reperele veritabile.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Creştinul în luptă : scopuri şi mijloace

Default thumbnail
Subiectul următor

Filon Verca: Horia Sima - Omul

Cele mai recente din

Default thumbnail

Criza democraţiei

A stârnit o mare nelinişte în cercurile politice şi intelectuale din Occident