Mircea Nicolau : La 10 ani de la moartea lui Horia Sima

30 ani de la trecerea la Domnul a Comandantului Horia Sima

Detractorii lui Horia Sima pot dormi linistiti. În cei 10 ani de când a murit, oricât l-au evocat legionarii pentru a fi efectiv între ei, nu l-a zãrit, totusi, nimeni si nimãnui nu i s-a pãrut cã ar fi mãcar pe aproape. Moartea lui este categoricã si definitivã. Iar dacã legionarii nu se îndoiesc de ea, – tocmai ei care, dupã spusele unora, cred cã existã morti cãrora li s-a acordat privilegiul sã se ridice din mormântul ignominiilor debitate asupra lor, – atunci, cu atât mai vârtos, adversarii lui sã nu aibe dubii cã a murit.

Ca atare, diriguitorii treburilor publice si bunii cetãteni sã fie siguri cã o rãsturnare de regim, cum a dezlãntuit-o Horia Sima la 3-6 septembrie 1940, în urma cãreia capul statului, rãspunzãtor de înstrãinarea unei masive bucãti din teritoriul national, a fost alungat, nu va mai avea loc. Banda de asasini intangibili si uneltele lor care, în deceniul al patrulea au îngrozit tara cu cadavre si trupuri schilodite de-a lungul unei perioade a crimelor puterii de stat, dar si-au primit pedeapsa tocmai când era sã fie scosi pe poarta disculpãrii totale, un astfel de deznodãmânt va fi prevenit din fasã. La fel, incredibila, unica prin absurditatea denumirii ei, asa zisa „rebeliune” din ianuarie 1941, când legionarii s-au opus loviturii de stat date chiar de factorul cãruia îi incumba ordinea statalã si legalitatea, rãmâne o paginã ce nu se va rescrie nicicând. Hecatombele de evrei despre care se spune cã au fost atunci mãcelãrite de legionari în case si pe strãzi si spânzurate cu un fabulos sadism de belciuge la Abator, – crime atât de evidente, încât au fost scutite si pânã astãzi de dovezi, – n-or sã se repete niciodatã, de vreme ce autorul lor moral a pierit. Dar „marea trãdare nationalã a Guvernului de la Viena”, care a pus la grea probã constiinta proaspetilor guvernanti, intrati în pâine dupã 23 august 1944, somându-i sã nu dea tara pe mâna eliberatorilor de la rãsãrit, setosi sã întindã prosperitatea de pe meleagurile lor pe meleagurile noastre, se va repeta oare si ne va împinge cu nu stim câti pasi înapoi? Dacã însã, nici dupã 10 ani de la moartea fizicã, spiritul lui Horia Sima nu a dat semne cã pregãteste o asemenea ispravã, sã fim siguri cã nu va da nici de aici înainte.

Totusi, vrem nu vrem, revolutia din decembrie ’89 si activitatea vãzutã a oamenilor politici care au gestionat România de atunci încoace, ridicã anumite obstacole în examenul critic întreprins de noi asupra lui Horia Sima. Rãsturnarea guvernãrii marxist-leniniste, o datã cu condamnarea atrocitãtilor ei, chiar dacã retoricã, pune brusc într-o luminã favorabilã figurile care i s-au opus ori cel putin s-au dezis de ea. Mai îndrãzneste vreunul dintre tovarãsii îndulciti la demnitãtile vechiului regim sã-si declare activitatea si succesele din timpul lui? Dimpotrivã, chiar numai ratarea uneia din ofertele de promovare care le-au venit din partea fostei orânduiri, le asigurã accesul la trai bun, investitii astronomice si carierã parlamentarã. Or, iatã cã Horia Sima, dãruindu-si fiinta întreagã zi de zi crezului legionar si combãtând colectivismul marxist mai bine de cincizeci de ani la noi si în lume, se înscrie în aceastã curbã a evenimentelor anticomuniste cu o pondere pe care numai denigratorii lui incurabili o mai pot contesta. Initiator al unei adevãrate cruciade împotriva bolsevismului, pe toate fronturile cu putintã, sustinute prin centre de culturã crestinã si nationalã pe patru continente si rãspândite prin multiple reviste, ziare si cãrti, dezvãluie esenta si tarele comunismului, de la origini pânã la obiectivele finale. Pe lângã investigarea lui teoreticã, aduce solutii capabile sã-l demoleze fãrã drept de apel. O bunã parte din opinia publicã ignorã, probabil, cã începutul împotrivirii la cotropirea sovieticã asupra României l-a fãcut Horia Sima prin actiunile militare ale Guvernului de la Viena, atrãgându-si condamnarea la moarte de justitia partidului comunist, singura sentintã, dupã câte stim, si astãzi în vigoare, sfidând decretele de amnistie si gratiere date de atunci. Rezistenta din munti a venit ca o rezultantã a initiativelor acestui guvern si, tot ca o urmare a lor, Securitatea a umplut în acea perioadã închisorile cu luptãtori antimarxisti, între care legionarii au reprezentat 80%.

Paradoxal este cã de la primele manifestãri ca lider al Legiunii, lui Horia Sima i s-a creat reputatia de pro-nazist si partizan al dictaturii, desi conducerea national-socialistã l-a tinut patru ani în lagãr si închisoare, iar la un moment dat l-a osândit la moarte, sentintã finalmente nepusã în practicã, dar neanulatã oficial. Tratamentul aplicat lui, si dupã el legionarilor, a fãcut ca Miscarea Legionarã sã nu fie adusã înaintea Tribunalului de la Nurnberg, neîntrunind caracterele organizatiilor fasciste judecate acolo. Cât priveste scrierile lui, ele aprofundeazã esenta libertãtii, asa cum doar un trãitor patetic, dar lucid, al ei ar fi fost în stare. Ca sã nu mai amintim cã, pledând pentru atenuarea divergentelor din viata politicã internã, tocmai crema dezintegratilor din etosul românesc i-a confectionat fizionomia permanentului instigator la discordie nationalã. Nu e de mirare atunci cã propunerile fãcute partidelor pentru normalizarea raporturilor dintre ele dupã 1989, îngemãnând libertatea creatoare cu exigentele organizatorice, au fost sistematic zãdãrnicite.

Portretul lui Horia Sima, asa cum este zugrãvit în cronica tinutã de oficialitãti si comparsii lor, suferã aceeasi anulare de merite rezervatã vizionarilor care si-au îmboldit contemporanii pe un drum providential, dar încã nevalidat de optica vremii. Deosebindu-se de acesti vizionari prin vrerea împrejurãrilor, care i-a secerat printr-o moarte violentã, pusã la cale de dusmani, le seamãnã, în schimb, purtându-i în el din vocatie, precum soldatii lui îl urmeazã din instinct. Am fi prezumtiosi dacã ne-am închipui cã linia istoricã a politicienilor autohtoni va fi corectatã de revelatia scrierilor lui Horia Sima cât de curând.

Însã, la fel cum revolutiile lui Doja, Horia, Tudor si Iancu l-au însufletit pe Corneliu Codreanu în drumul Legiunii pânã la biruinta care, subminatã de factori antinationali, n-a putut fi ieri durabilã si deplinã, mâine ecoul luptelor lui Horia Sima o vor duce la împlinire.

Mircea Nicolau

 

Default thumbnail
Subiectul precedent

Filon Verca: Horia Sima - Omul

Subiectul următor

Între „Hanibal ante portas” și „mineriadă à la russe”

Cele mai recente din