Ion Banea: 24 iunie

Niciodată nu am avut sufletul încărcat de atâtea emoții și sentimente, ca în momentul când vreau să aștern pe hârtie acest articol. Gândul meu nu poate urmări un fir stabilit și amintirile de tot felul – frânturi din viață, imagini, prieteni și camarazi, în viață și dincolo de hotarele ei – îmi apar în fața mea, creând o extraordinar de curioasă stare sufletească, peste care stăruiește puternic: emoția.

Și Doamne, cum nu ai fi zguduit, privind înapoi peste cei zece ani care s-au scurs de la începutul Mișcării noastre Legionare!

Zece ani, cât un veac! Zece ani, cât un ev!

Cum s-ar cuprinde într-un biet articol, toată viața acestor zece ani, cu faptele ei și mai ales cu minunile ei. Cum să concentrezi în câteva coloane ceea ce nu poate încăpea în opere întregi! Căci, ceea ce au însemnat pentru Neamul românesc  acești primi zece ani de viață nouă, nu noi biete unelte ale unui destin sfânt, vom putea scrie și însemna.

Alții, în liniște, și după ce istoria și timpul va cerne cotidianul și pleava de pe această decadă, vor putea cu grijă și imparțialitate să pună la locul cuvenit, în rafturile de comori românești, bogăția cuprinsă în cei dintâi zece ani de viață verde. Cu jertfa lor și cu sfințenia lor. Cu suferința lor. Cu suferința și credința, cu morții și cu închisorile nenumărate.
Abia atunci se va putea vedea clar însemnătatea excepțională a acestor ani, care au rezistat absolut tuturor încercărilor de vrăjmășie, de la intrigă până la moarte.

Din șirul anilor de viață românească, șir pe care îl vedem nesfârșit, în lumina frumoasă a viitorului, ne oprim un moment, pentru a însemna pe cei dintâi zece ani, care stau la temelia credinței și Mișcării Legionare.

Legiunea noastră, asemenea unui pârâu curat de munte, vijelios și rece, a biruit toate piedicile. A șerpuit frumos pe după stânci, a intrat în canaluri subpământene, a măturat cu asprime digurile care i-au fost așezate în cale, urmându-și pe deasupra tuturor obstacolelor, cursul său firesc spre mare, adică spre Biruință.

Astăzi pârâul legionar, pornit din creștet de munte, e Dunăre! Dunăre mare, al cărei curs nimeni nu-l poate nici abate din albia lui și nici stăvili.

În acest marș spre viitor, apele legionare de multe ori au măturat din calea lor pe aceia care în mod diavolesc au căutat să le nimicească, împrăștiindu-le.

Și tot la fel, în acest curs de zece ani, când nevoia și păcatele noastre erau așa de mari încât nu puteau șterge și îndrepta decât prin preț de viață și jertfă, Legiunea și-a dăruit pe cei mai aleși soldați ai săi. A jertfit! Măsura credinței legionare a fost jertfa. Biruința acestei credințe stă numai și numai în puterea de jertfă.

Simbol desăvârșit al jertfei legionare, conștiente și voluntare, este martirul și eroul de la Majadahonda, Ion Moța, și camaradul său, Vasile Marin.

Dacă nu ar fi în acești zece ani decât fapta de jertfă a lor și atunci ei sunt atât de plini încât se vor revărsa cu prisosință peste cei următori, cât va trăi istoria românească.

Ideea legionară dacă nu ar fi dat decât monumentul de credință până la transfigurare al lui Ionel Moța și ea este sortită să învingă și să strălucească. Căci el este etalonul cel mai mare și mai curat al posibilității omenești de a trăi și a muri, în dăruire pentru Dumnezeu și pentru neam.

Ion Banea, Buna Vestire, Anul I, Nr. 100, 27 Iunie 1937

Subiectul precedent

Atrocităţi sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord

Default thumbnail
Subiectul următor

Părintele Justin Pârvu: 10 ani de la mutarea la ceruri

Cele mai recente din

Default thumbnail

Criza democraţiei

A stârnit o mare nelinişte în cercurile politice şi intelectuale din Occident