S-au împlinit pe 14 iunie 2023, 6 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Chesarie Gheorghescu (născut la 12 martie 1929) de la Mânăstirea dintr-un Lemn (Vâlcea), una dintre figurile proeminente ale Bisericii luptătoare din secolul XX, un teolog rafinat cu numeroase studii și o teză de doctorat sub coordonarea Pr. Prof. Dumitru Stăniloae despre învățătura ortodoxă referitoare la iconomia divină și iconomia bisericească, dar și un pătimitor al închisorilor comuniste (1959-1964), ca urmare a denunțării în Occident a decretului 410/1959 de desființare a monahismului românesc.
Provenind dintr-o familie luptătoare, nepot al primarului legionar din Vaslui, un elev meritoriu atât la Seminarul teologic, cât și la Universitate, Pr. Chesarie Gheorghescu (pe numele său de mirean, Constantin) nu putea rămâne indiferent la suferința generației sale asumată plenar atât în universul concentraționar bolșevic, cât și în rezistența armată din munți sau în exilul anticomunist, fiind format într-o atmosferă intelectuală și duhovnicească interbelică sui generis, dominată de adevărate modele de trăire și de simțire ortodoxă.
Traseul Părintelui Chesarie Gheorghescu a fost unul de mucenicie nu numai în timpul celor 5 ani de recluziune concentraționară comunistă, dar și după evenimentele din decembrie 1989, atitudinea sa fermă de condamnare a comunismului și a securității deranjând nu numai autoritățile neocomuniste ale statului, dar și o parte a ierarhiei BOR care l-a menținut în aceeași poziție de ostracizare, în pofida anvergurii sale teologice și duhovnicești. Ar fi meritat cu prisosință un loc de cinste într-o Facultate de Teologie contribuind, din plin, la formarea tinerei generații de teologi, într-un duh curat de mărturisire a Adevărului, fără pietisme, ideologizări și un aer de bolșevism care respiră, din păcate, în așezarea religioasă românească.
Pledoaria Părintelui Chesarie pentru canonizarea Sfinților Martiri, Mărturisitori și Mucenici Români din secolul XX, de la Ionel Moța, Vasile Marin, Corneliu Zelea Codreanu și pînă la tinerii din Frățiile de Cruce Legionare a fost o constanta a ultimei părți a vieții sale, supărând mentalitatea bolșevizantă a unor prelați care nici nu doreau să audă așa ceva.
Chiar dacă nu a apucat să vadă cu proprii săi ochi canonizarea acestor Sfinți Martiri din rândul cărora provenea, Dumnezeu i-a dăruit o mică bucurie cu 4 ani înainte de a trece la Domnul, prin ridicarea unei cruci comemorative în curtea Bisericii Toți Sfinții din Râmnicu Vâlcea, în memoria acestor Sfinți Români din secolul XX, grație efortului depus și de tatăl meu, Constantin-Nicu Mihai, trecut la Domnul la 4 ani, după plecarea Părintelui Chesarie.
Un lucru rămâne cert: Mișcarea legionară a fost, este și va rămâne o Școală de Sfințenie, iar când ierarhia BOR va înțelege acest lucru, își va asuma cu curaj canonozarea tuturor acestor Sfinți Martiri care țin lumea românească la Dumnezeu, canonizare care implică nu numai o recunoaștere a lor de către ierarhia Bisericii Ortodoxe, dar și o cinstire a jertfei lor mântuitoare.
Voi reda în acest sens câteva fragmente din predica Părintelui Chesarie la Sărbătoarea Sfintei Înălțări, atunci când celebrăm și ziua tuturor Eroilor și Martirilor Români:
„E bine să avem în vedere și faptul că, o dată cu Sărbătoarea Înălțării Domnului la ceruri, pentru noi românii ortodocși și pentru cei din trecutul istoriei este și Ziua cea binecuvântată (de pomenire) a ostașilor-eroi români, precum și a fraților noștri (strămoși, moși, părinți etc.), din epoca tristă a dictaturii comuniste ateiste, căzuți și torturați prin lagărele morții și ale închisorilor nedrepte, pentru apărarea Patriei, întregirea neamului și pentru slava sfintei noastre Biserici. Prin urmare, la Înălțarea Domnului comemorăm și sărbătorim și Ziua Eroilor Poporului Român, ziua de mari victorii, dar și de doliu pentru noi toți!?
Astfel, în calitatea mea de preot român ortodox, de smerit monah neînsemnat și marginalizat de la Mânăstirea Cozia, fost condamnat politic în timpul dictaturii comuniste de la noi, la 10+7 ani, pentru „trădare de patrie”, iar din anul 1965 până în prezent (anul 2009, n.n.C.M.) considerat persona non grata la Mânăstirea Dintr-un Lemn, mă adresez și eu acum, cu încredere, tuturor fraților noștri români conștienți de însemnătatea momentului pe care îl sărbătorim, dar, în mod special, preoților, monahilor și monahiilor de pe aceste meleaguri binecuvântate, adică acelora care, cu vocația și dragostea lor, în epoca ateismului devastator, reprezentau armata de geniu a Bisericii Ortodoxe și luptau pentru apărarea credinței și a Legii noastre străbune religioase și patriotice: să nu uite nimeni că jertfa noastră a fost și este cea mai sigură și necesară virtute pentru întărirea convingerii față de ideea națională, față de credința cea dreaptă și bimilenară a poporului Român și a Bisericii sale străbune. Nu se poate crede cu adevărat decât în misionarii și eroii pe care îi urăsc și îi persecută dușmanii lui Hristos.
Astăzi, poporul român dorește ca Biserica strămoșească să-și îndeplinească misiunea ei esențială de a fi un autentic exemplu spiritual în învălmășeala și dezorientarea morală din țară și din viața întregului popor. A venit timpul și este un act de dreptate în favoarea credinței, ca Biserica să-și îndrepte atenția spre universul celor ce au pătimit pentru adevăr și libertatea poporului în toate închisorile și lagărele de concentrare și deportare forțată. Ne-am săturat până peste cap de atâta nedreptate și minciună. Am ferma convingere că a venit vremea ca, pe lângă alte preocupări, să devenim și noi, românii cei prigoniți, niște pelerini la locurile sfinte ale românismului: Mormântul Eroului necunoscut, Monumentul Eroilor de la Mărășești și de la Pravăț (Muscel), de la Aiud, Dej, Gherla, Pitești, Târgșor, Jilava, Uranus, Sighet, Periprava, Cavnic, Ieud-Maramureș, Ip, Miercurea Ciuc, Mislea etc. Să privim cu evlavie acele Catacombe ale neamului românesc, în care am fost torturați și noi ani la rând, și în care a fost crucificată elita părinților și a fraților noștri. Străduiți-vă să cunoașteți care a fost idealul spiritual și național al acestor eroi-luptători, care au salvat onoarea neamului nostru, căci jertfa lor a făcut ca acest popor să nu mai fie acoperit de rușinea de a fi fost ocupat de tiranii unguri-hortiști sau de comuniști, și exterminați fără nicio rezistență. Căutați să descoperiți taina puterii lor morale care i-a făcut să suporte suferințele iadului necruțător creat pentru noi și pentru exterminarea marilor luptători ai neamului românesc și ai Bisericii noastre.
Numai eroii neamului nostru din toate timpurile, căzuți la datorie și sutele de mii de deținuți politici pot să vorbească, fără să mintă, despre dragostea de neam și despre interesele naționale ale poporului nostru atât de încercat acum. Numai ei pot să facă mărturisire, fără să șovăiască, despre adevărata libertate și sacrificiu după care se zbate atât de mult poporul nostru. Numai ei, eroii neamului și foștii deținuți politici-patrioți pot să rostească, fără să comită un sacrilegiu, numele zecilor de mii de eroi ai neamului din trecut, sau numele marilor patrioți Horia, Cloșca și Crișan, al lui Avram Iancu, al lui Eminescu, precum și numele sutelor de mii de apărători ai patriei căzuți la datorie, prin temnițe, prin lagăre și prin munți, în timpul uraganului devastator și criminal al dictaturii ateiste, comuniste și maghiare.
Să ne îndreptăm aspirațiile și străduințele noastre sub ocrotirea lor morală. Să fim cu luare aminte la sfârșitul vieții lor și să le urmăm credința și exemplul. Să ținem în permanență vie amintirea sfântă a martirilor neamului nostru, să ne plecăm cu smerenie în fața lor și să-i determinăm și pe cei care nu i-au cunoscut să-i prețuiască și să-i păstreze cu sfințenie în marea galerie a eroilor patriei și a martirilor Bisericii Ortodoxe”.