Cinstite fete bisericești, onorați oaspeți, dragi camarazi,
Înainte de a vă spune câteva cuvinte, trebuie să vă mărturisesc că sunt copleșit de o mare bucurie: aceea de a vedea printre noi înflorind iarăși cântecul și zâmbetul preacuvioaselor măicuțe de la Mănăstirea Paltin.
Mulțumesc Domnului și celor care au făcut posibilă această minune.
Cinstite feţe bisericești, onoraţi oaspeti și dragi camarazi,
Iată-ne, ca în fiecare an, veniți aici să cinstim memoria celor care au fost și cărora le-am fost camarazi de ideal şi credinţă. Pe toți cei veniți aici ca să răspundem „Prezent”, vă întâmpin cu tradiționalul nostru salut: „Trăiască Legiunea și Căpitanul!”.
Azi, peste tot în jurul nostru se urlă, se țipă, se vorbeşte de pandemie, de cataclisme, de războaie, de foamete. O lume plină de mizerie. Se scutură pământul de noi sau noi ne-am săturat de el. Ne ajunge! O viață are omul și așa cum ne spunea poetul, te așteptăm pe tine Ţepeş Vodă să faci dreptate în această hoardă de bandiți:
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a silă să i-aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! (Scrisoarea a III-a, Mihai Eminescu)
Nebunii sunt la putere. Sunt cei ce ne conduc, se numesc politicieni și mânuiesc cnutul dresorului de circ politic mondial în lumea asta mare pe care o înjosesc, mințind-o, furând-o, înșelând-o, călcându-i în picioare speranțele, drepturile și libertățile.
O Europa care se opinteşte să imite America, o Americă care se opinteşte să-şi judece președintele pentru că e patriot. O Asie care se opinteşte să civilizeze omenirea. O Rusie care se opinteşte să execute visul unui țar, creând un imperiu, deja decăzut, numit comunism și care, să nu uităm, că prin uciderea a 200 de milioane de victime visează să conducă omenirea.
Nouă, poporul sortit să fim victimă, ni se impune să recunoaștem o istorie a trădătorilor și vânzătorilor de neam în locul celei adevărate, scrisă cu sângele martirilor care au înfruntat gulagurile şi teroarea comunistă.
Un pământ al nostru, strămoșesc, pentru care am luptat în trecut, deși nu avem niciun motiv să-i idolatrizăm istoria, ea fiind vitregă cu noi.
Ce-I foloseşte omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sunt cuvintele mântuitorului Hristos. Până unde? Până când? Încotro?
Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie” (1952) câteva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul, da, surprinzător, din două pagini. Înțelegi tot adevărul cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului.
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.
„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită, în primul rand, incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
„Istoria se făcea în Apus; fără noi, dar datorită sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta această între frați, veri și cumnați nu putea avea aceeașI sângeroasă intensitate ca prin părțîle noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”
„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșîi noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”. (Mircea Eliade)
Aceasta este sângeroasa și trista realitate a unui popor care s-a irosit luptând pentru cei care l-au ignorat, disprețuindu-l.
Suntem aici ca să îngenunchem și ne închinăm, rugându-ne pentru sfinții eroi ai neamului. Cei închiși au fost aleșii Domnului și nicio putere din lume nu le poate întina memoria pentru că ei au fost vitejii acestui neam.
TLC