DECEMVIRII SE PREDAU AUTORITATILOR
DECEMVIRII PARASESC SPITALUL
Impuscaturile au provocat panica si haos in spital astfel ca Decemvirii au putut iesi fara probleme din incinta lui. S-au retras in curtea spitalului in frunte cu Ion Pele care, cu revolverul in mana, a asigurat retragerea echipei. Cu totii au iesit pe poarta spitalului care dadea in Cheiul Dambovitei si s-au urcat doua taxiuri. La urcarea in automobile a incercat sa intervina agentul de circulatie Nicolae Firan aflat in zona, acesta nu i-a putut opri fiind amenintat cu revolverul, fara a fi ranit in niciun fel. „Adevarul” 24 iulie 1936
Automobilele merg intai la Caminul Medicinistilor pe strada Schitu Magureanu, unde Caratanase coboara si revine dupa scurt timp, apoi se opresc pe strada Sfintii Apostoli, la Palatul Justitiei. Acolo ajung insa doar 8 din cei 10 Decemviri si se predau judecatorului de instructie Ionel Stanescu. In momentul predarii cei opt, Bozantan, Curca, Pele, State, Gavrila, Vlad, Atanasiu, Caratanase aveau asupra lor 3 revolvere si un incarcator cu 8 cartuse. Ceva interesant de mentionat, Palatul Justitiei si Spitalul Brancovenesc erau despartite de o strada, Calea Rahovei. Cele doua cladiri se aflau vizavi una de alta, despartite doar de latimea Caii Rahovei.
El n’au voit sa dea nicio lamurire asupra celorlalti doi complici disparuti declarand ca au savarsit fapta din proprie initiativa fara stiinta vreunuia din conducatorii Miscarii si ca nu o regreta. „Adevarul”, 18 iulie 1936
In data de 17 iulie 1936 autoritatile fac o descindere in garajul dn strada Ankara nr 1 unde dormisera 7 din legionarii care se predaresera autoritatilor. In aceeasi zi are loc la ora 21 o consfatuire la prefectura politiei la care iau parte colonelul Gabriel Marinescu – prefectul politiei, maiorul Cernat – directorul sigurantei statului, Gheorghe Bunescu – seful politiei judiciare si chestorul Vasile Parizianu – seful politiei locale. Marinescu prezinta imediat un raport ministrului justitiei Ion Inculet.
Intre timp interogatoriul celor 8 continua sub conducerea primului procuror Prosper Constantinescu si a presedintelui Ionel Stanescu, Decemvirii fiind trimisi in cursul zilei de 17 iulie la sediul prefecturii politiei. Acestia audiaza si martorii: personalul spitalului si pe sotia lui Stelescu.
Au fost ascultati pana in prezent martorii: Ion Cioculescu, portar la Sanatoriul Brancovenesc, Gheorghe Cotrău portar la Spitalul Brancovenesc, Nicolae Cotache functionar la acest spital, Sevasta Mateescu supraveghetoare si Luțcan Aglaia sora eleva la sus zisul spital.
A mai fost ascultat deasemeni si agentul de circulatie Nicolae Firan, cel care a incercat sa opreasca automobilele in care se urcasera atentatorii dupa savarsirea asasinatului. De asemenea au fost audiati si soferii Iohan Balaș si Ursu Nicolae care au condus cele doua taximetre cu care au fugit atentatorii dupa cum a fost ascultat si portarul “Caminului studentilor medicinisti” de pe cheiul Dambovitei. Intr-un cuvant au fost audiati toti martorii de fapt ai celor petrecute in ziua asasinatului. “Adevarul”, 21 iulie 1936
In noaptea de 16-17 iulie au fost cautati pentru a fi interogati atat Capitanul, Corneliu zelea Codreanu cat si Georghe Furdui dar autoritatile nu i-au gasit la domiciliu. Cei doi se aflau la acel moment in tabara de la Carmen Sylva.
CARATANASE, GEORGESCU SI TRANDAFIR
Asa cum au stabilit autoritatile din declaratiile luate la ancheta preliminara, cele doua masini au plecat de la Spitalul Brancovenesc direct la Caminul Medicinistilor pe Schitu Magureanu nr 2 si dupa o scurta oprire acolo, unde doar Ion Caratanase a coborat pentru o clipa, s-au intors practic Palatul Justitiei aflat, dupa cum spuneam, fix langa Spitalul Brancovenesc.
Intrebare fara niciun raspuns clar: de ce s-au oprit acolo, de ce a coborat doar Caratanase si ce a facut acolo? Stim ca Ion Caratanase era seful echipei celor 10, mai stim ca in Caminul Medicinistilor locuiau legionarii din facultatea de medicina si ca seful lor, presedintele Societatii Studentilor Medicinisti era Paul Craja. Paul Craja, comandant legionar, este cel care, in cadrul discursului sau de la Congresul Studentesc de la Targu Mures, a propus constituirea unor echipe de pedeapsa.
Presupunerea mea este ca Ion Caratanase s-a oprit pentru a-l anunta pe Craja ca Mihai Stelescu a fost suprimat. Asta nu inseamna ca Paul Craja stia de planul asasinarii, dimpotriva. Daca Craja stia sau conducea din umbra planul ar fi aflat de reusita lui imediat din presa si de la autoritati, nu mai era necesara deplasarea lui Caratanase si practic punerea in pericol a lui Craja. Tocmai pentru ca nu stia, Caratanase a vrut sa comunice personal suprimarea, celui care a venit cu ideea intemeierii echipelor de pedeapsa. Inca ceva, Schitu Magureanu nr 2, Caminul Medicinistilor se afla la 100 m de str. Gutemberg nr 3, sediul Miscarii Legionare.
Desi autoritatile au dat peste cap Bucurestiul in noaptea de 16/17 iulie, Stefan Georgescu si Ion Trandafir, cei doi camarazi care faceau parte din grupul Decemvirilor dar nu se predasera parchetului, nu au putut fi gasiti.
In dimineata zilei de 17 iulie 1936, la ora 10 cei doi s-au prezentat singuri la parchet declarand procurorului Prosper Constantinescu ca fac parte din grupul care l-a suprimat pe Mihai Stelescu. Amandoi au fost trimsi dub paza la prefectura politiei pentru a fi interogati „Adevarul”, 18 iulie 1936
Culmea este ca in seara de 16 iulie 1936, ulterior predarii celor 8, Georgescu si Trandafir vin la Palatul Justitiei sa se predea dar paznicul le refuza accesul din cauza orei inaintate.
Azi dimineaţă s-au prezentat şi ceilalţi doi studenţi cari au făcut parte din grupul celor care au asasinat pe Mihail Stelescu. Ei se numesc Stefan Georgescu student in anul III al Facultatii de Teologie, de fel din Constanta si Trandafir Ion, student in anul III al Facultatii de Drept, de fel din Bucuresti. Ei au fost interogati in cursul diminetii de d-nii chestor Bunescu seful serviciului Sigurantei Capitalei si comisar sef Stoenescu. Asasinii au facut declaratii similare celorlalte facute de grupul studentilor. Ei au mai declarat ca au voit sa se predea aseara dar nu le-a mai dat voie portarul sa intre in Palatul Justitiei. “Lupta” 18 iulie 1936
Desigur intrebarea ce se pune este urmatoarea: de ce nu s-au predat Stefan Georgescu si Ion Trandafir impreuna cu ceilalti? Raspunsul nu il avem nici in ziua de astazi. Iata ce aflam din “Adevarul” 24 iulie 1936: a doua zi dimineata s-au predat si ultimii acuzati, Georgescu Stefan si Trandafir Ion scuzand intarzierea lor pe faptul ca au avut misiunea sa arunce revolverele.
Nu reusesc sa gasesc o explicatie logica pentru faptul ca au mers sa arunce revolverele. De ce aveau nevoie sa faca asta? Intai de toate fapta lor s-a petrecut la lumina, au fost vazuti la spital cu revolverele in maini, gloantele au fost recuperate din salon si la autopsie, ei insisi au declarat ca toti au avut pistoale si toti au tras. Mai mult, asa cum se va stabili in urma autopsiei si a cercetarilor, in momentul in care Georgescu si Trandafir au tras, Stelescu era deja mort, deci ei nu puteau fi incadrati la asasinat. Ca sa spulberam orice speculatie ca cei doi ar fi vrut sa se sustraga justitiei trebuie sa va reamintesc ceea ce am punctat in episodul trecut, si anume ca in timpul procesului, desi erau judecati pe alta incadrare decat cea a asasinatului, Ion Trandafir a sustinut ca Stelescu era viu in momentul in care el a tras cerand ca atat el cat si Georgescu sa fie incadrati, judecati si condamnati pentru omor la fel cu ceilalti opt camarazi.
Pentru mine e o mare intrebare unde au fost si ce au facut Georgescu si Trandafir intre Spitalul Brancovenesc ora 19, 16 iulie 1936 si ora 10, 17 iulie 1936. Pare ca au avut o misiune de indeplinit, dar nu imi pot da seama care ar fi aceasta.
TRUPUL LUI STELESCU
Imediat dupa predarea Decemvirilor magistratii dispun ridicarea de urgenta a cadavrului si mutarea lui la morga in vederea autopsierii.
Autopsia este efectuatat de profesorul doctor Nicolae Minovici asistat de doctorul Vasiliu in prezenta judecatorului de instructie Ionel Stanescu. Informatiile preliminare apaute in presa in 18 iulie 1936 erau urmatoarele:
S’an constatat numeroase orificii de intrare la partea anterioara a cosului pieptului. Proiectilele au sfaramat numeroase coaste facand rani largi. Inima plamanii si celelalte organe interne au fost ciuruite. „Adevarul”, 18 iulie 1936
Informatiile complete rezultate in urma autopsiei sunt urmatoarele:
Mihai Stelescu a fost ucis cu 36 gloante care i-au patruns in partea dreapta a capului si gatului fracturandu-i craniul, ranind creerul si fracturand in mai multe parti maxilarul inferior. Patru gloante in partea dreapta si anterioara a pieptului au ranit ambii plamani. 18 in partea dreapta si anterioara a pantecelui au lovit ficatul, stomacul, splina, intestinele si rinichii si 6 in brate si picioare.
Dintre cele 36 de gloante 18 au fost gasite la autopsie, 17 au traversat corpul, iar unul nu a fost gasit. Calibrele revolverelor ce au fost utilizate erau de 7,65 mm si 6,35 mm. Victima a mai fost lovita cu toporisca de inculpatul Pele Ion in trei locuri, insa loviturile acestea nu ar fi cauzat moartea. „Adevarul” 24 iulie 1936
Trupul este inapoiat familiei Stelescu, sambata 18 iulie 1936, fiind transportat de la morga direct la Cimitirul Bellu.
Vom urmari derularea inmormantarii lui Mihai Stelescu, situatia sotiei acestuia, confirmarea mandatelor de arestare ale Decemvirilor, reactia lumii legionare si a lumii politice la aflarea vestii suprimarii.
Pana atunci va invit sa parcurgeti conex acestui text o scrisoare inedita a lui Ion Caratanase din temnita Jilava si un omagiu postum minunat scris de Nicolae Steitan aceluiasi Ion Caratanase in timpul guvernarii legionare.
*
Un document istoric
Jilava, 10 Noembrie 1937
Mult timp a mai trecut de când nu ne-am mai văzut! Nu însă mult va mai trece să ne întâlnim. Victoria e mult mai aproape decât îşi închipuiesc mulţi. Tocmai de aceea să nu vorbiţi de ea, ci de ce trebuie: adică oare noi ne-am pregătit ca s-o merităm?! Am ajuns la hotărârea de a suporta loviturile cu fruntea sus, şi chiar moartea pentru ţara noastră, atunci câne e nevoe, precum a făcut şi Iisus Cristos pentru victoria adevărului dumnezeiesc?
Dacă ne-am pregătit de aceasta şi dacă am distrus în noi tot ce este egoism, necinste, înşelăciune, atunci victoria noastră va fi pentru mii de ani, pentru că adevărul şi dreptatea sunt eterne, veşnice.
Acest lucru îl vrea Căpitanul şi Legiunea lui. Noi trebuie să ne învrednicim să corespundem.
Eu pe dumneata te cunosc de mult. Din prigoane, din luptă. Nu mă îndoiesc de a fi acum un bun legionar. Întotdeauna am avut încredere. Cred că nu am greşit.
Noi aproape că ne legasem să fim împreună în toate părţile.
A venit prigoana din 1933, dizolvarea noastră, apoi lupta grozavă de cârtiţă pentru organizare şi acum a început lupta cea mare şi, cred, definitivă. Când îi vom zdrobi pe toţi. Eu însă am ajuns la temniţă. Tare bine îmi pare că am pedepsit trădarea.
Această trădare este cea mai odioasă şi murdară faptă pe care poate să o facă un om. Şi neamul românesc prea mult a avut parte de trădare. A fost trădat Mihai Viteazul, a fost trădat Ioan Vodă cel Cumplit, Horia, Cloşca, Crişan, Tudor Vladimirescu şi toţi cari au vrut mai binele românilor.
De acum cred că s-a terminat cu trădarea. Fiecare trădător nu mai îndrăzneşte pentru că ştie ce-l aşteaptă. Legionarula jurat moarte trădătorilor şi hoţilor muncii săracului.
Ţi-aş mai scrie multe, că am de unde, dar las pe data viitoare, după ce am să primesc răspuns.
Te rog să spui camarazilor de pe acolo sănătate şi că mă gândesc cu dragoste la toţi.
Ce mai fac cei vechi: Mihalcea şi mai sunt câţiva? Se mai ţin? Sau s-au dus cu duşmanii noştri, partidele politice.
Scrie-mi tot ca să ştiu ce să-ţi răspund.
Cu multă dragoste,
Trăiască Legiunea şi Căpitanul!
I Caratănase
Calea Victoriei 171, Bucureşti
Scrisoarea de mai sus este unul din puţinele documente scăpate din prigoană, şi aparţinând lui Ionel Caratănase
*
Ion Caratănase
Este greu ca în câteva rânduri să poţi contura un luptător cum a fost Caratănase.
În primele lupte, când Legiunea îşi făcea loc în sufletul pustiit al neamului, el a fost cu trup şi suflet în slujba lui.
Cine l-a cunoscut şi înţeles pe Caratănase, nu-l mai poate uita.
A fost întruchiparea luptătorului. A învins totul, pentru că a ştiut să se învingă pe el. Şi-a tăiat drumul pe acolo pe unde nu se poate trece fără credinţă şi vitejie. În luptă căuta primejdia. Suferea, pentru că ştia că prin suferinţă se întăreşte Legiunea.
Marea lui credinţă în Căpitan îl întărea. Când îi pronunţa numele, se transfigura. De la început îţi puteai da seama că este gata să moară pentru el..
A mers din suferinţă în suferinţă. A stat mai mult prin închisori. L-am văzut numai în marşuri, în tabere şi apoi în închisori; la urmă, şef al decemvirilor.
Caratănase a clădit suflet legionar.
Căpitanul i-a dat toate gradaţiile şi decoraţiile.
La Carmen-Sylva, după sancţionarea trădării, l-am auzit pe Căpitan elogiindu-l. Era mulţumit de el.
Legiunea s-a ridicat prin această dăruire care a fost şi a lui Caratănase.
Când trădarea muşca şi ameninţa pe Căpitan, el s-a dăruit pentru a-l apăra.
Şi dincolo de moarte el păzeşte pe acela care a făurit evul nou românesc şi ne îndeamnă la luptă.
Nicolae Şeitan
Biruitorii, 25 decembrie 1940
