MIHAI STELESCU PE CATAFALC, DECEMVIRII ÎN AREST

Am urmărit derularea evenimentelor până la data de 18 iulie 1936. La această dată trupul lui Stelescu fusese deja autopsiat și concluziile făcute publice prin presa centrală, așa cum am văzut și noi în ultimul număr al serialului nostru. Să vedem acum câteva detalii despre aflarea veștii în familia Stelescu, desfășurarea înmormântării și situația Decemvirilor imediat după arestare.

FAMILIA LUI STELESCU

Presa face referire doar la soția și părinții lui Mihai Stelescu. Alte rude nu sunt menționate. Așa cum știm, soția lui Stelescu, Zoica a fost ultima persoană care l-a văzut în viață înainte ca acesta să fie executat. Îl vizitase în rezerva din Spitalul Brâncovenesc în după amiaza zilei de 16 iulie, în intervalul orar aproxmativ 14-17.

Până la ora 2 după amiaza Stelescu nu a fost vizitat de nimeni din afară. La această oră, a sosit la spital, soția lui, anume Zoica Stelescu, care a rămas în camera bolnavului aproape 3 ore. “Dreptatea” 18 iulie 1936

Aflăm apoi că la ora 9 și jumătate în acea seară (deci 16 iule 1936, ora 21:30), Zoica și mama lui Mihai Stelescu s-au prezentat la poliție. La ora 9 jumătate s-au prezentat la poliție mama și soția lui Mihai Stelescu “Adevărul”, 19 iulie 1936

În ziarul „Lupta” apare o poveste neverosimilă despre aflarea veștii morții soțului său. Ideea este că autoritățile ar fi mințit inițial că Stelescu este viață și Zoica ar fi aflat adevărul întâmplător, de la un cunoscut care i-ar fi oferit direct condoleanțele fără ca ea să știe că Mihail era mort.

D-na Stelescu plecase, cum am arătat, dela spital la orele 4. Pe la orele 8 seara a aflat vag, că soţul ei a fost rănit. A venit repede la spital, dar nu a fost lăsată să intre. S-a dus la parchet unde i s-a spus că Stelescu e numai rănit, că i se face operaţie şi că-l va putea vedea azi. S-a dus de acolo la poliţie. I s-a spus la fel, – că i se extrag gloanţele, că viaţa nu-i este în pericol. Neîncrezătoare, d-na Stelescu a revenit. De astă dată a întâlnit la plecare un cunoscut: – Zoico dragă, condoleanţele mele! D-na Stelescu s-a prăbuşit la pământ. N-a putut fi readusă în simţiri decât cu greutate, după ce a fost chemat la poliţie d. dr. Teodoru, medicul poliţiei. D-na Stelescu a fost transportată apoi cu automobilul la domiciliu “Lupta” 18 iulie 1936

Cu siguranță vestea a produs o durere imensă familiei care se temea de multă vreme de un asemenea deznodământ. Cu siguranță mama, tatăl lui și tânăra soție au fost doborâți de suferință. Faptul că a încercat să îl externeze chiar înainte de a fi asasinat și că medicul curant nu a îngăduit acest lucru, trebuie să îi fi provocat Zoicai frământare și procese de conștiință.

INMORMANTAREA LUI STELESCU

Înmormântarea lui Mihai Stelescu a avut loc sâmbătă 18 iulie 1936, la Cimitirul Bellu Civil. Iată prezentarea schematică făcută de ziarul „Curentul”.

La ora 3 și jumătate corpul defunctului a fost adus cu automobilul dric la capela cimitirului și așezat pe catafalc. La ora 5 preoții Stratulat și Tomescu au oficiat serviciul divin după care s-au rostit două cuvântări. Au luat parte membri familiei precum și membri „Cruciadei Românismului”, „Curentul” 21 iulie 1936

De fapt lucrurile nu au fost atât de simple precum reiese din cuvintele de mai sus. Întâi de toate trebuie să spunem că familia Stelescu nu a văzut trupul lui Mihai decât la cimitir. Nu i s-a permis accesul la morgă, nu a primit niciun răspuns la solicitarea trupului pentru înmormântare. În aceste condiții familia Stelescu intervine în fața autorităților printr-un interpus.

O intervenție a mareșalului Averescu în favoarea familiei lui Stelescu. Înainte de a să face transportarea corpului lui Mihai Stelescu la cimtir, d. Mareșal Averescu a făcut o intervenție la autorități spre a se preda familiei osemintele pământești ale victimei pentru a fi înmormântate. Cererea d-sale a fost reapinsă. “Lumea” 20 iulie 1936

Deși solicitarea Mareșalului este respinsă, iar înmormântarea anunțată pentru duminică 19 iulie, în cursul după amiezii zilei de sâmbătă 18 iulie 1936, trupul lui Stelescu este trimis la cimitir. Se pare că înmormântarea s-a făcut în grabă din cauza autorităților care se temeau de apariția unor incidente.

Anunțată pe astăzi Duminică, înmormântarealui Mihai Stelescu s-a făcut prin surprindere ieri după amiază. Poliția, spre a preîntâmpina eventuale incidente, a luat severe măsuri la cimitirul Bellu. La ora 3 jum. corpul lui Stelescu a fost transportat la cimitirul Bellu cu duba morgei, secondată de o escortă de peste 100 jandarmi. La cimitir, sicriul a fost luat la primire de d. maior Pascu George, comisar regal și numeroși comisari polițiști. Întreg cimitirul Bellu era înconjurat de jandarmi. Sicriul deschis, a fost expus în fața capelei mortuare. „Lumea” 20 iul 1936

O desfășurare de forțe impresionată. Să înconjori Cimitirul Bellu la dimensiunile sale uriașe, e treabă serioasă. Și să pui încă 100 de jandarmi să păzească un sicriu… Totuși greu de imaginat ce a fost în mintea autorităților. Se așteptau la apariția legionarilor la înmormântarea lui Stelescu? Să facă ce? Să tulbure, omoare pe cine? Poate au vrut să confere o contrapondere în fața eșuării protejării vieții cetățeanului Stelescu. Să vadă cetățeanul de rând și mai ales camarila că Ministerul de Interne e prezent la datorie, ultravigilent și pregătit pentru orice? Nu am idee. Cert este că toți cei 10 legonari care îl executaseră erau în arest, predați de bună voie. Deci ei își atinseseră scopul, așa că nici ei și niciun alt legionar nu ar fi gândit să atace familia lui Stelescu sau pe apropiații acestuia la înmormântare.

De la sosire în cimitir până la începerea slujbei de înmormântare trece doar o oră și jumătate. Interesant e faptul că la sosirea dricului mortuar escortat de jandarmi familia Stelescu nu se afla acolo. Asta arată încă o dată atitudinea ciudată a autorităților care și-au însușit dreptul de a stabili ziua, ora și condițiile înmormântării. La sosirea dricului cruciații preiau pe umeri sicriul lui Stelescu și îl așează pe catafalc, care se umple de flori. Câte 4 cruciați fac de gardă în colțurile sicriului.

Abia apoi ajunge familia Stelescu. Întâi Zoica, ulterior părinții lui. Soția cere insistent deschiderea sicriului pentru a-l vedea pentru ultima dată (mai ales că îi fusese negat dreptul de a-l vedea la morgă).

A fost un moment emoționant sosirea tinerei soții a lui Mihai Stelescu, care plângea în hohote. Rugămintea ei, repetată de nesfârșite ori, era să se ridice capacul sicriului că să mai poată vedea pe cel care i-a fost tovarăș de viață. Când i s-a împlinit dorința și a văzut chipul ciuruit de gloanțe, a izbucnit în strigăte de durere. Peste puțin timp au venit și părinții lui Stelescu, covârșiți și ei de suferință. ”Adevărul” 21 iulie 1936

A fost sfâșietoare scena când soția și părinții victimei au dat ochii cu chipul desfigurat al celui ucis. Catafalcul era copleșit de mulțimea de flori naturale. Sculptorul Ion Pantezi a luat masca mortuară după care la ora 5 doi preoți au oficiat slujba religioasă. „Lumea” 20 iul 1936

După oficierea slujbei de înmormântare vor rosti discursuri: Alexandru Talex (redactor-șef al „Cruciadei românismului” și întemeietor al ei împreună cu Stelescu); Iorgu Manu (în numele lucrătorilor manuali); Gheorghe Scovarză (în numele cruciaților din țară) și Gheorghe Tănase (în numele muncitorilor tipografi). Apoi s-a intonat „Imnul Cruciat” în timp se sicriul era dat pământului. Mormântul lui Mihai Stelescu se afla în apropierea mormântului mentorului său, Panait Istrati.

Rămăşiţele pământeşti au fost scoborâte în mormânt, alături de mormântul lui Panait Istrati. „Universul 21” iulie 1936

Niciun om politic, nicio personalitate publică nu a participat la înmormântare.

MANDATE DE ARESTARE PENTRU DECEMVIRI

În dimineața zilei de 22 iulie 1936, Decemvirii apar în fața judecătorilor pentru confirmarea mandatelor de arestare. Practic li se aduce oficial la cunoștință încadrarea penală a faptei lor, sunt interogați scurt, toți 10 recunoscând fără nicio ezitare executarea lui Stelescu.

Eri dimineaţă mandatele celor 10 asasini ai lui Stelescu au venit spre confirmare în fața tribunalului s. III, în complectul d-lor judecători Ghițescu şi Broşteanu, ministerul public fiind reprezentat prin d. procuror Ş. Stăncescu. Mandatele de arestare sunt emise pe aceleaşi texte ca şi acţiunea publică, adică pentru primii 8 crimă de asasinat săvârşit în grup; ultimii doi complicitate necesară la crimă, şi toţi port ilegal de armă. S-a procedat apoi la interogarea acuzaţilor care au recunoscut faptul declarându-se solidari şi explicându-l ca o sancţionare hotărâtă pentru destăinuirile lui Stelescu. „Dreptatea” 23 iulie 1936

Faptul că toți cei 10 recunosc fapta nu reprezintă nicio surpriză. De aceea se predaseră singuri, tocmai fiindcă își recunoșteau și asumau fapta. Cât privește motivația, aceasta cred că era clară pentru toată opinia publică legionară sau nelegionară. După doi ani de atacuri publice constante din partea lui Mihai Stelescu și a “Cruciadei” sale, după avertismentul tot public dar de data asta lansat și asumat de legionari la Târgu Mureș, sancționarea faptelor lui Stelescu nu putea să surprindă pe nimeni.

Apărarea lor a fost asigurată de nume mari, avocați legionari de primă mână. Aceștia, ca și clienții lor, nu neagă în niciun fel fapta comisă, nu se opun nici emiterii mandatelor de arestare. Se încearcă însă obținerea eliberării din detenție și judecarea în stare de libertate, ceea ce evident nu se obține.

Din partea arestaţilor au luat cuvântul d-nii avocați M. Polihroniade, Vasile Marin, Vargatti, Adonis Popov, Cristian Tell, R. Budişteanu şi Ion Moţa.

Apărătorii nu s-au opus la confirmarea mandatelor de arestare susţinând însă că deţinerea nu este justificată de necesitatea siguranţei statului întrucât acuzaţii au săvârşit o crimă politică în contra unui fost tovarăş de luptă pe care l-au socotit trădător şi că prin aceasta libertatea lor nu prezintă un pericol pentru societate, cu atât mai mult cu cât singuri au înţeles să se constituie prizonieri şi declară că vor sta permanent la dispoziţia justiţiei. În ceea ce priveşte necesitatea instrucţiei, apărarea a combătut-o pe consideraţia că faptele fiind complect recunoscute, instrucţia poate să fie socotită terminală cel puţin în partea ei esenţială. „Dreptatea” 23 iulie 1936

av. Radu Budișteanu spune că de dat aceasta pune concluziuni sumare, însă peste o lună când mandatele se vor aduce din nou la confirmare, atunci faptele vor fi discutate mult mai profund și mai pe larg. Fiindcă s-au predat, deci nu se vor feri de a se prezenta la judecată cu atât mai mult cu cât noi scontăm un verdict de achitare”. În fine pentru că acești oameni nu sunt periculoși societății, astfel că nici din acest punct de vedere punerea lor în libertate nu poate fi refuzată. „Adevărul” 24 iulie 1936

Toţi apărătorii au cerut tribunalului să aprecieze că nu este vorba de un asasinat ordinar şi nici de un asasinat politic, ci este vorba pur şi simplu de executarea unui ordin suprem, şi roagă ca la pronunţarea sentinţei, tribunalul să aibe în vedere toate aceste consideraţiuni. „Lupta” 22 iulie 1936

Singurul avocat care protestează este Adonis Popov, avocatul lui Ștefan Georgescu și Ion Trandafir. D. av. A. Popov în numele inculpaților Șt Georgescu și Trandafir, protestează că fapta lor a fost calificată drept complicitate și împușcarea unui cadavru, deoarece ei declară că au vină egală cu a celorlalți opt tovarăși și cer să fie puși pe picior de egalitate sub raportul calificării faptelor. „Adevărul” 24 iulie 1936

Georgescu și Trandafir vor rămâne până la condamnare sub încadrarea inițială, deși vor susține tot timpul, inclusiv în cadrul procesului, că Stelescu era viu când au tras în el și că l-au văzut mișcându-se înainte să tragă.

Sub aspect juridic fapta Decemvirilor a fost încadrată la asasinat și port ilegal de armă. Iată formularea emisă de Tribunal:

Încheindu-se cercetările preliminare în chestiunea asasinării lui Mihail Stelescu, dosarul a fost înaintat parchetului unde d. procuror Ștefan Stăncescu a procedat la punerea sub acuzare a părtașilor Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Grigore State, Ion Pele, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan și Radu Vlad.

Toți sunt învinuiți de faptele prevăzute de art. 225, 226, 227 și 223 al. 1 c.p. comb. cu art. 7 c.p., în plus aplicațiunea art. 32 din legea pentru reglementarea portului de armă. Textele referitoare la crimă de asasinat săvârșit în bandă, port ilegal de arme, sunt pedepsite cu muncă silnică pe viață.

Deasemenea s-a deschis acțiune publică în contra lui Ștefan Georgescu și Ion Trandafir, ultimii dintre făptași care s-au predat a doua zi, și care sunt învinuiți de complicitate necesară la textele mai sus menționate. „Adevărul” 23 iulie 1936

PLEDOARIILE MOȚA – MARIN, DINAMITĂ PURĂ

Așa cum mă așteptăm, în cadrul pledoariilor avocaților apărării, Ionel Moța și Vasile Marin au niște intervenții extrem de curajoase și de dure.

Dl. avocat Ion. I. Moța a spus că învinuiții roagă Tribunalul să ia în seama că ei își iau toată greutatea faptei asupra lor și nu se dau înapoi de la hotărârile legii. Când legionarii pornesc la asemenea fapte, nu pornesc cu gândul să scape ușor, ci sunt gata să poarte orice osândă dacă judecata îi va socoti vrednici de osândă. De aceea ei nu cer nici milă, nici îngăduință. Tribunalul să facă cum crede el că e dator să facă. Dar mai este bine să se știe că tinerii învinuiți care fac parte din tineretul naționalist, nu au făcut fapta lor pentru plăcerea de a lovi, de a fi „violenți”, sau cum se mai zice „anarhici”, adică oameni care își încheie socotelile numai cu pistolul în mână. Nu, tineretul acesta ține la ordine și la rânduială și la lege. Dar atunci când împotriva lui se țes ticăloșii care îi scot din lege și față de care legea e neputincioasă să-i apere, cum a fost ticăloșia de a urzi omorârea în ascuns a lui Corneliu Zelea Codreanu, atunci acest tineret se apără așa cum poate, așa cum face omul când e cu cuțitul la os. Ori de câte ori tineretul a făcut asemenea fapte, le-a făcut numai în apărare împotriva unei nedreptăți. „Libertatea” 2 august 1936

„Libertatea”, ziarul înființat de părintele protopop Ioan Moța se adresa în special țăranilor, de aceea pledoaria susținută de fiul său Ionel I. Moța la confirmarea mandatelor apare într-o formă accesibilă unui cititor fără cunoștințe juridice. Evident că Moța nu a folosit în instanța cuvintele de mai sus, ele sunt mai degrabă o explicație a pledoariei, nu o citare a ei.

Noroc cu presa oficială care are grijă să păstreze câteva din cuvintele rostite de Moța și iată, datorită lor, avem și noi acces la ele astăzi.

În apărarea acuzaţilor vorbesc o serie de avocaţi în frunte cu d. Moţa. Ei arată că procesul de faţă iese din cadrul strict juridic, şi se situează pe un plan etic. Gestul acuzaţilor este isvorit din sufletul tuturor legionarilor cari au condamnat trădarea lui Stelescu. „Lupta” 22 iulie 1936

Afirmațiile lui Moța sunt dinamită pură. De aceea lumea politică a momentului iulie 1936 este la propriu paralizată de frică, și ca să fim cinstiți, nici mulți dintre cei care astăzi citesc aceste rânduri nu se simt prea confortabil cu parcurgerea lor. Imediat apare un editorial în ziarul țărănist „Patria” cu titlul „Apologia crimei”:

Dogma asasinatului a fost susținută în faţa instanţei de judecată care a confirmat mandatele de arestare pentru asasinii lui Stelescu. Tanărul avocat Ionel Moţa, a susţinut că asasinatul lui Stelescu nu este o crimă de drept comun, ci una de DREPT DIVIN, deoarece bandiţii s-au legat prin jurământ în faţa lui Dumnezeu că vor săvarşi acest asasinat – iar gestul de ordinar asasinat, săvarşit de un grup de animale tinere şi înarmate cu revolvere şi securi, împotriva unui bolnav ţintuit în pat, acest gest oribil, este clasat, de către acelaşi apărător, între gesturile de ordin… etic. „Patria” 23 iulie 1936

Să încercăm să desprindem câteva idei din pledoaria lui Moța, atât cât avem din ea, pe baza citatelor de mai sus. Moța (ca și ceilalți avocați legionari care i-au reprezentat pe Decemviri) nu este doar un avocat apărător, prieten al acuzaților sau doar un avocat legionar care împărtășește aceeași ideologie politică cu acuzații. Moța nu numai că îi consideră nevinovați, dar îi arată drept exponenți ai gândirii și simțirii legionare globale: Gestul acuzaţilor este isvorit din sufletul tuturor legionarilor cari au condamnat trădarea lui Stelescu.

Practic prin acesta afirmație arată că și el și ceilalți avocați, alături de miile de membri ai Mișcării Legionare gândesc la fel că Decemvrii și aprobă actul lor. Pentru că nu au existat legionari care să nu fi condamnat trădarea lui Stelescu. De unde știm asta? Simplu, am văzut că toată agitația lui Stelescu nu a reușit să rupă din corpul legionar decât câteva crenguțe uscate (revedeți episoadele cu Beza de exemplu). Dacă Moța asumă public că și el gândește așa, cu siguranță este în consonanță cu gândirea Căpitanului. Prin gestul făcut Decemvirii devin brațul executant al unei condamnări generale, știută și gândită de toți, anunțată cu 3 luni înainte la Târgu Mureș, dar înfăptuită abia acum prin mâna lor.

Vom vedea în următoarele numere ale revistei că cele afirmate de mine aici pe baza pledoariei lui Moța se vor susține prin atitudinele scrise ale legionarilor după moartea lui Stelescu. Nu numai că se vor susține, dar afirmațiile lui Moța vor fi usturător de tranșante. Și nu doar ale lui.

O altă afirmație care validează gestul Decemvirilor în cadrul de acțiune și de conduită legionară: Când legionarii pornesc la asemenea fapte. Legat de crima de drept comun versus crimă politică, versus crimă etică sau de drept divin. Nu trebuie să ai cunoștințe de drept că să îți dai seama că executarea lui Stelescu nu este o crimă de drept comun.

Nici crimă de ordin politic nu este o încadrare corectă, nu a fost vizată persoană politică Mihai Stelescu, nici nu s-a executat eliminarea unei oponent politic. De ce? În primul rând pentru că Stelescu nu mai făcea parte din lumea politică, singurul mandat politic pe care l-a avut a fost acela de deputat legionar. După excluderea sa din Legiune, deși a încercat să revină în politică, nu a mai făcut parte din Parlament și nici nu mai deținut funcții politice sau publice. În al doilea rând pentru că nu viziunea politică i s-a imputat lui Stelescu, ci atitudinea ticăloșită, lipsa de comportament moral și loial.

De ce este considerată omorârea lui Stelescu de drept etic, divin sau suprem? Pentru că atunci când autoritatea umană de drept își pierde calitatea, nu te mai poți raporta la prevederile ei. Cum legea era cea care îi nedreptatea voit pe legionari din ordinul clasei politice de atâția ani, se face apel și conexiune directă cu altă autoritate în măsură să judece și să acționeze și să-i protejeze: autoritatea divină, care desigur înglobează și aspectul de eticitate. Aici ar trebui să revedem gândirea și atitudinea lui Moța despre trădare, devenite elemente de ideologie legionară cunoscute și asumate universal de legionari (vezi Decemvirii 11).

Să nu uităm de Vasile Marin, direct și neînfricat dă glas unui adevăr care făcea lumea politică să tremure de 3 luni. D. avocat Vasile Marin explică tribunalului că fapta acuzaţilor este o urmare directă a rezoluţiunei celor 4000 de studenţi întruniţi în congres la Tg.-Mureş care au decis suprimarea lui Stelescu. „Lupta” 22 iulie 1936

Și iarăși reacția țărăniștilor speriați: Alt apărător al asasinilor lui Stelescu, d. avocat V. Marin a declarat, tot în fața tribunalului, că asasinatul Iui Stelescu a fost hotărat la Târgu- Mureş. Prin urmare la Tg. Mureş n-a fost un congres studenţesc, ci un tribunal revoluţionar, care a hotărat diferite asasinate, şi ele încep acum să se traducă în fapt. „Patria” 23 iulie 1936

Trebuie să remarcăm consecvența legionară pe linia pedepsirii trădării după Congresul de la Târgu Mureș. Au afirmat-o acolo clar și răspicat, au reiterat-o ulterior și acum în fața efectelor aplicării uneia din sentințele de la Târgu Mureș o mărturisesc deschis în fața unui Tribunal. Iar cel care o face este nimeni altul decât Vasile Marin cel care a pledat magistral și în cadrul procesului dezordinilor din gara Sinaia (va amintiți, este vorba de trenurile studențești aflate în drum spre Târgu Mureș, oprite în gara la Sinaia unde peste 4000 studenți au intonat “Cântecul Nicadorilor” în fața plăcii comemorative a lui I. Gh. Duca). Cine altcineva ar fi putut spune în fața autorităților: ne-ați umilit, ne-ați provocat, ați vrut să ne omorâți Căpitanul, am luat hotărârile de la Târgu Mureș că să vă descurajăm, ați continuat ticăloșiile, așadar iată că a venit vremea scadenței.

Tribunalul fără a delibera confirmă mandatele de arestare. Cei zece făptași au fost conduși de îndată la penitenciarul Văcărești. „Adevărul” 24 iulie 1936

Cum ar fi fost judecarea Decemvirilor în libertate? Imposibilă! Frica, panica dominau clasa politică după moartea lui Stelescu. Listele de la Târgu Mureș nu conțineau doar numele lui Mihai Stelescu. Și așa cred membri camarilei nu au reușit să doarmă de frică nopți bune, cum ar fi fost pentru ei să știe că Decemvirii, care nu mai aveau nimic de pierdut pentru că erau vizați de o condamnare pe viață, se află în libertate?

Acum că am finalizat prezentarea cronologică a evenimentelor legate de înmormântarea lui Stelescu și arestarea Decemvirilor ne vom concentra pe alte aspecte mai delicate și mai interesante. Cum a reacționat clasa politică la asasinarea lui Stelescu? Ce mare politician român îi deplânge moartea? Ce reacții au apărut în presa legionară? Și poate cea mai așteptată parte: atitudinea Căpitanului în fața executării lui Stelescu.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Lazărul nostru de la Târgu Ocna

Default thumbnail
Subiectul următor

Duminica Sfântului Grigorie Palama – Înţelesuri ale Tomului Aghioritic

Cele mai recente din

Decemvirii (29)

Douã reacții aparte: Iorga și Maniu Am urmãrit reacțiile presei oficiale, temerile

Decemvirii (28)

Presa oficială și clasa politică la moartea lui Stelescu  Vestea morții lui

Decemvirii (26)

DECEMVIRII SE PREDAU AUTORITATILOR DECEMVIRII PARASESC SPITALUL Impuscaturile au provocat panica si

Decemvirii (25)

Mihai Stelescu sub gloanțele Decemvirilor Începutul lunii iulie 1936, București, Decemvirii decid

Decemvirii (24)

Mihai Stelescu și Decemvirii în așteptarea zilei de 16 iulie 1936 La