În Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 11, citim versetele 25 și 26: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Cunoașteți cu toții fragmentul din Evanghelia de mai sus, cuvintele pe care Iisus i le-a adresesat Martei, celei întristate de moartea fratelui său Lazăr. Marta a crezut și Dumnezeu i-a dat binecuvatarea de a vedea învierea lui Lazăr.
Suntem în postul Sfintelor Paști ale anului 2024, scriu aceste rânduri chiar înaintea Sâmbetei lui Lazăr și mărturisesc cu tot sufletul: cred, Doamne! Dumnezeu ne-a îngăduit să vedem zilelea acestea, pentru a doua oară, învierea unui Lazăr al neamului românesc. Este vorba despre Ion Mihalache, legionarul asasinat în Vinerea Mare a anului 1939, în comuna Poieni (azi cartier al orașului Târgu Ocna), împreună cu ieromonahul Isihie Antohi. De ce spun asta? Acum cinci ani, în 2019, când se împlineau 80 de ani de la asasinat, Dumnezeu ne-a îngăduit în chip minunat să aflăm detaliile asasinatului, să identificăm locul crimei, să reconstituim povestea și să ridicăm o Troiță pentru veșnica lor odihnă și pomenire. Atunci a avut loc învierea lui Ion Mihalache în memoria legionară actuală.
Acum, la 85 de ani de la asasinat, tot în chip minunat, familia lui Ion Mihalache a aflat adevărul despre cel dispărut de atâtea decenii. De loc din Sinești, Iași, părinții și frații lui Ion nu au aflat niciodată ce s-a întâmplat cu el. Ultima informație pe care o știau despre el data din 1939, când au aflat că era internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nicio altă veste nu a ajuns la ei, ulterior au presupus că fost și el asasinat în lagărul de la Miercurea Ciuc în noaptea de 21/22 septembrie 1939. Deși nu i-au găsit numele pe lista celor executați atunci, au aflat că doi dintre cei executați nu au putut fi neidentificați, s-au gândit ca unul dintre ei a fost Ion Mihalache.
Dar Dumnezeu a rânduit ca acum, cu ajutorul preotului din Sinești, vrednicul părinte Gheorghe Bogus, adevărul să fie dezvăluit. Bucuria ne este cu atât mai mare cu cât fratele cel mic al lui Ion, Constantin Mihalache, este încă în viață, la venerabila vârstă de 96 ani. Avea 10 ani când și-a văzut fratele pentru ultima dată… Părinții și toți frații lui Ion, nu l-au uitat niciodată. A fost mereu în gândul lor, a fost mereu trecut la Sfânta Liturghie și pomenit la parastase, așa cum mărturisește Pr. Bogus. Frații și surorile lui Ion Mihalache i-au fost enoriași, iar dl Constantin pentru mulți ani i-a fost epitrop.
Luni 8 aprilie 2024, familia Mihalache și Pr. Bogus au venit la Târgu Ocna să vadă locul în care Ion a fost omorât, să se închine la Troița ridicată și să îi facă parastasul de 85 ani de la moarte. La Sfânta Liturghie din acea zi domnul Constantin s-a împărtășit, ca prin Hristos să fie mai aproape de fratele regăsit. Familia și-a propus să ridice anul acesta o cruce în cimitirul Poieni, cimitir în care se presupune că au fost îngropați Mihalache și Antohi.
Aceasta a fost a doua înviere pe care Dumnezeu, deși nu merităm, ne-a îngăduit să o vedem în Lazărul Ion Mihalache. În sfârșit, după atâta timp, acesta s-a întors la familia sa, nu ca un mort, nu ca un mănunchi de oseminte, ci ca biruitor întru Hristos.
Mulțumind lui Dumnezeu pentru această binecuvântare, pentru a vă face în și mai mare măsură părtași la ea, vă invităm să (re)citiți povestea celor doi martiri legionari Ion Mihalache și Isihie Antohi.
Încă ceva, pe cei care nu vor înțelege de ce îi numesc martiri și eroi pe Mihalache și Antohi, în ideea ca ei au făcut parte din una dintre echipele care aveau ca scop asasinarea lui Armand Călinescu (deci niște “asasini”, nu?), îi rog să aibă răbdare până la numărul viitor ar revistei noastre, atunci le vor explica Ionel Moța și Alecu Cantacuzino ce sunt violențele legionare și cum se pedepsește trădarea de neam.
Ion Mihalache și Isihie Antohi – PREZENT!
Cezarina Condurache
Înviere la 80 de ani de la răstignire – ierodiaconul Isihie Antohi și studentul Ion Mihalache
Răstigniți pe crucea neamului
În seara zilei de 7 aprilie 1939, Vinerea Mare, doi deținuți erau duși într-un camion plin cu jandarmi spre Vaslui. Pe drum, la ieşirea din comuna Poieni/Bacău, în apropiere de intrarea în orașul Târgu Ocna, cei doi, legați, sunt scoși din mașină, așezați în partea dreaptă a drumului, spre pădure. Plutonul de execuție format din jandarmi refuză să tragă, execuția este dusă la capăt de șeful jandarmilor sub amenințarea autorităților… Ordinul a fost executat. Jandarmii sapă o groapă în cimitirul satului, trupurile se acoperă cu pământ, dar și cu uitare.
Cei doi deținuți asasinați în Vinerea Mare, la umbra întunericului și a nedreptății erau legionarii ierodiacon Isihie Antohi și student Ion Mihalache. Numele lor au revenit pe buzele românilor pentru scurtă vreme în 1940, în timpul Statului Național Legionar. Atunci li s-a aflat groaznicul sfârșit, atunci s-a încercat prinderea și judecarea vinovaților. În 24 noiembrie 1940 Directorul General al Poliției Legionare, prințul Alexandru Ghica, îl arestează și îi suspendă salariul inspectorului de poliție Gheorghe Bârzescu pentru contribuție la asasinarea lui Isihie Antohi și Ion Mihalache. La schitul Vlădiceni, Iași, se oficiază, tot în noiembrie 1940, un parastas pentru Isihie Antohi.
Dar… timpul a fost prea scurt pentru a face lumină în toate nedreptățile făcute de camarila carlistă în Prigoana cea Mare. Adevărurile au rămas îngropate în uitarea multă, oarbă, impusă atât de regimul Antonescu cât și de cel comunist. Au trecut 80 de ani și cei doi au rămas două nume amintite în Martirologiu Legionar alături alte sute și sute, fără morminte, fără cruci, fără urmași, fără dreptate. Toate încercările noastre de a afla mai mult, de a-i găsi, de a confirma cele scrise de bătrânii noștri au rămas fără ecou. Până într-o zi când ceasul învierii lor a venit…
Ierodiaconul Isihie Antohi
Isihie s-a născut în 24 ianuarie 1895 în comuna Cudalbi, județul Covurlui (astăzi Galați), în familia lui Ioan și a Zoiţei Antohi (apare scris și ca Antohe sau Antohie). A luat calea mănăstirii de tânăr, fiind călugărit pe seama Mănăstirii Neamț. Primele contacte cu lumea naționalistă și cu Corneliu Zelea Codreanu le-a avut – după câte am putut reconstitui noi – în 1924. După înființarea primei tabere de muncă legionară – cărămidăria de la Ungheni în mai 1924 –, Codreanu hotărăște deschiderea unei noi tabere de muncă, la Iași, pe terenul doamnei Constanța Ghica, unde studenții ieșeni aveau să cultive zarzavaturi pentru asigurarea hranei studenților și elevilor ce lucrau la cărămidărie. Surplusul de legume era vândut Mănăstirilor Văratec, Agapia și Neamț. După acest prim moment de contact, întreaga viață a ierodiaconului Isihie se va împleti cu cea a Căpitanului și a Mișcării Legionare, fiind prezent în toate momentele ei de jertfă, suferință și biruință.
În 1926 este numit diacon printr-o adresă a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei pe seama Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Târgu Neamț. Isihie Antohe petrece din ce în ce mai mult timp la Iași alături de studenți. La 27 iunie 1924, înființarea Legiunii, este enumerat de Căpitan printre cei care s-au alăturat din primul moment cu Hristache Solomon, Gheorghe Clime, Mile Lefter, Ioan Blănaru, Andrei C. Ionescu etc. La înființarea ziarului „Pământul Strămoșesc” în 1 august 1927 se află printre primii abonați și va fi un colaborator constant în paginile revistei.
Tot în luna august 1927 Isihie Antohi organizează la Mănăstirea Neamț cu binecuvântarea PSS Episcopul Nicodim Munteanu (viitorul Patriarh) nunta lui Ionel Moța cu Iridenta Zelea Codreanu, cununia religioasă a avut loc în Mănăstire fiind oficiată de PSS Nicodim cu un sobor de preoții, iar masa într-o poiană din vecinătatea Mănăstirii. Toată organizarea a fost în sarcina ierodiaconului Isihie după cum se arată în relatarea evenimentului din ziarul „Pământul Strămoșesc”. În februarie 1930 participă la marșul în Basarabia, fiind unul dintre vorbitorii Legiunii în fața locuitorilor din Cahul. În lupta de la Tutova din 1932 este participant activ și în ziua scrutinului se află la secțiile de votare din Tutova supraveghind desfășurarea votului. Așa cum spuneam, Isihie Antohi este nelipsit din istoria primului deceniu de viață legionară.
Odată cu dezlănțuirea Prigoanei celei Mari, este arestat și Isihie Antohi. La 15 februarie 1938 se descoperă la Mânăstirea Neamț un depozit de arme și muniții. În posesia lui Isihie Antohi se descoperă un revolver, o carabină ungurească, sute de gloanțe, o grenadă și mult material legionar (cărți, scrisori, manifeste etc.). Arestat de comandantul Legiunii de jandarmi Neamț, Isihie este predat împreună cu toate dovezile găsite Consiliului de Război al Corpului V armată Brașov. Este judecat de Tribunalul Militar Brașov condus de generalul Carlaonț (care în 1945 a organizat o parte a rezistenței armate anticomuniste din Oltenia și ulterior, în 1952 a fost martirizat în temnița Aiud). După 30 de zile de detenție la închisoarea militară Brașov, în urma procesului, avocații apărării Grigore Stratin și Căpitanul Butoiu, obțin punerea în libertate a monahului, era 25 martie 1938, ajunul Bunei Vestiri.
Inventarul arhivei fondului penal al CNSAS indică încă o sentinţă dată de Curtea Marţială împotriva lui Isihie Antohi în 4 noiembrie 1938. Conform mărturiei preotului Ilie Imbrescu, Antohi ajunge în lagărul de la Sadaclia la jumătatea lunii noiembrie 1938 (deci imediat după pronunţarea acelei sentinţe), lagăr destinat preoților legionari. La data sosirii lui Isihie erau acolo 33 de preoți, el fiind singurul călugăr. Cumplita veste a morții Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor o va primi în lagăr la Sadaclia la începutul lunii decembrie 1938. Sadaclia se va transforma apoi în lagăr pentru fetele legionare, astfel că cei internați sunt fie eliberați (cazul Pr. Imbrescu), fie repartizați în alte lagăre. Isihie Antohi a fost transferat în lagărul de la Vaslui de unde va fi eliberat în ajunul Crăciunului. În ziarul “Universul” din 24 decembrie 1938 este publicată lista legionarilor eliberați de la Vaslui după ce aceștia au semnat declarații de desolidarizare de Mișcarea Legionară, luându-și angajamentului de a nu mai face acțiuni nepermise de lege. Desigur că aceste angajamente au fost pur formale, astfel că începutul lunii februarie 1939 Isihie Antohi avea să fie arestat din nou.
Studentul Ion Mihalache
Din păcate datele pe care le avem despre el sunt extrem de sărace. Ion s-a născut la Sinești, Iași, în anul 1914. Din 1928 a urmat Liceul Militar la Iași, fiind elev bursier. Student în cadrul Facultății Politehnice din Iași și membru al Centrului Studențesc Legionar Iași, apare reținut de autoritățile ieșene alături de Isihie Antohi și mulți alți legionari în februarie 1939.
Complot. Arestare. Lagăr. Asasinat.
La jumătatea lunii februarie 1939 Antohi și Mihalache se aflau în arestul Siguranței Iași. Arestarea lor s-a făcut în legătură cu gruparea Nadoleanu de la București care fusese reținută de agenții Siguranței în data de 9 februarie. Motivul arestării: descoperirea unui complot împotriva lui Armand Călinescu. Arestările de la București le determină pe cele de la Iași, care se operează în data de 13 februarie 1939. Siguranța reține 21 de legionari din care vor păstra în arest 10.
Concret cei 10 sunt învinuiți de plănuirea unei tentative de asasinat asupra vicepreședintelui Consiliului de Miniștri în timpul vizitei pe care acesta trebuia să o facă la Chișinău în data de 5 februarie 1939 cu ocazia dezvelirii unei statui a Regelui Ferdinand. Călinescu nu a participat la această ceremonie, astfel că presupusa tentativă de asasinat a rămas fără obiect. Siguranța ieșeană notează că Ion Mihalache ar fi avut rol de curier înlesnind intrarea în Iași a unei valize cu grenade și pistoale și că s-a deplasat la Chișinău în data de 3 februarie pentru a studia locul, cu această ocazie aflând despre neparticiparea lui Armand Călinescu la eveniment. Siguranţa susține că în cazul producerii tentativei de asasinat Mihalache ar fi trebuit să fie un participant activ, fără a putea preciza concret care trebuia să fie rolul acestuia. Ierodiaconul Isihie Antohi este arestat pentru că, potrivit aceleiaşi Siguranțe, nu ar fi fost străin de acest complot, deşi nu avea nicio legătură directă, potențială implicare sau rol în cadrul lui.
După arestare cei doi ajung în lagărul de la Miercurea Ciuc, loc în care se aflau legionarii necondamnaţi și nejudecaţi, al căror statut legal era acela de „internat” la ordinele Ministrerului de Interne. Nu ştim să se fi instrumentat vreodată un proces pentru legionarii implicaţi în teoreticul atentat împotriva lui Călinescu, nici nu apar sentinţe de condamnare în cazul lor. Complotul a rămas nedovedit, dar mare majoritate dintre cei arestaţi în cadrul lui au fost asasinaţi pe parcursul anului 1939.
Monitorul Oficial al statului din 7 aprilie 1939, publică o decizie a Ministerului de Interne datată 31 martie 1939, prin care mai multor legionari li se fixează domiciliu obligatoriu în lagărul de la Miercurea Ciuc, pe termen de 1 an, începând cu data de 7 martie 1939. Decizia este motivată prin apartenența acestora la deja dizolvata Gardă de Fier și prin continuarea activității clandestine interzisă de lege și periculoasă pentru ordinea de stat. Iată încă o confirmare asupra faptului că nu a fost nici judecați, nici condamnați de vreun tribunal. Pe această listă se află atât Isihie Antohi cât și Ion Mihalache. Actul este semnat de Armand Călinescu și a fost publicat fix în ziua în care cei doi au fost asasinați (7 aprilie 1939). La fix 1 lună de la stabilirea oficială a domiciliului obligatoriu a avut loc crima din marginea comunei Poieni.
Cum s-a ajuns de la Miercurea Ciuc în punctul Poieni? Poieni se afla pe traseul folosit de autorități pentru transferul deținuților între lagărele Miercurea Ciuc și Vaslui. Părintele Imbrescu menționează că la transferul său s-a mers cu un camion de jandarmi pe ruta Miercurea Ciuc, Târgu-Ocna, Mărăşeşti, Cosmeşti, Bârlad, Vaslui. Deci cel mai probabil cei doi au fost scoşi din lagăr sub pretextul transferului la Vaslui. De ce a fost ales acest loc – Poieni – pentru asasinat, nu am reușit să aflăm.
Spovedania celui ce i-a răstignit
Încă o dată s-a dovedit că lumina, oricât de mult a fost ținută sub obroc, reușește să străbată întunericul memoriei și – la timpul socotit de Dumnezeu – izbucnește în toată frumusețea ei, strălucind în istoria neamului. Anul trecut mă cauta o doamnă profesoară din Târgu Ocna într-o problema „ciudată” pe care i s-a indicat de către preoții din oraș că ar putea să o rezolve prin mine. Un bătrân i-a mărturisit o crimă înfăptuită de prietenul său cel mai bun – care, fiind căpitan de jandarmi a fost adus cu echipa sa la marginea comunei Poieni pentru a executa doi deţinuţi.
Nu le-a cunoscut niciodată identitatea și nu a știut niciun detaliu despre cei doi. Jandarmii au refuzat să execute ordinul spunând că ei nu împușcă preoți (în fapt doar Isihie era ierodiacon, dar probabil imaginea lui a fost atât de puternică încât s-a creat impresia că ambii sunt preoți). Căpitanul a fost forțat de către autoritățile care însoțeau deținuții să execute ordinul sub amenințarea că în caz contrar vor fi împușcați jandarmii săi pentru refuz de executare a ordinului. Viața acestui om a fost complet distrusă din acel moment. Din păcate nu a avut puterea de a se spovedi, chinuindu-se toată viața cu această povară uriașă a vinovăției, nereușind să privească în ochi niciun preot și nici să calce pragul bisericii. La finele vieții s-a mărturisit prietenului său, arătându-i locul asasinatului.
Acum, acest prieten, aflat și el la capătul vieții nu a putut trece dincolo până nu a dat mărturisirea doamnei profesoare. Am știut din prima clipă cine sunt cei doi! De când îi căutam! De când așteptam orice semn care să mă ducă spre ei! Cele relatate de bătrân ca și cele pe care le știam din Martirologiu Legionar și-au găsit confirmare în registrele Primăriei Târgu Ocna care au înregistrat decesul celor doi în locul știut, în data știută, sentință executată prin împușcare, constatată la fața locului de medicul legist.
Adevărul a ieșit la iveală chiar dacă zeci și zeci de ani a stat ascuns. Înțelegem prin asta încă o dată că la Dumnezeu totul este cu putință și că timpul așa cum îl înțelegem noi nu seamănă cu timpul dreptății și adevărului Dumnezeisc. Nu există bariere nici de timp, nici de spațiu, nici de moarte, atunci când ceasul Învierii îşi revarsă sunetul asupra celor răstigniți.
Înviere întru Hristos în memoria neamului
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul protoieriei Onești și prin colaborare cu Părintele Protosinghel Claudiu Panţâru am reușit să ridicăm o Troiță întru veșnica pomenire a celor doi răstigniți în 1939 și înviați în 2019. Troița se află în curtea Schitului Sfântul Eftimie cel Mare Poieni, în dreptul Altarului. Schitul se află în apropierea intersecției în care Isihie Antohi și Ion Mihalache au căzut ciuruiţi de gloanțe. Sfințirea a avut loc în data de 7 aprilie 2019, la exact 80 de ani de la asasinarea celor doi… De acum veșnicia lor din cer stă aici pe pământ sub semnul Crucii, chiar dacă în 1939 nu le-a fost dat să aibă nici mormânt, nici slujbă de înmormântare, nici lumină și nici adevăr.
Luați aminte! Toți martirii și eroii neamului se vor întoarce într-o zi înviați și biruitori în memoria neamului nostru. Nicio nedreptate nu rămâne ascunsă pentru vecie și nicio jertfă nu rămâne fără rod. De asta s-au temnut călăii lor și de asta se tem și astăzi urmașii lor. Anul trecut pe vremea acesta scriam: „Oricât de mare şi statornică ar fi dragostea noastră, ea nu reuşeşte singură să facă lumină în 80 de ani de nedreptate, nu poate prăvăli piatra, dar noi tot o oferim în primul rând Ţie, apoi Lor. Trimite, Doamne, un înger care, asemeni Arhanghelului de la mormânt, să prăvălească piatra de pe ochii pecetluiţi de întuneric pentru că aceştia să vadă în sfârşit cum biruind, au înviat martirii…”! Și iată că a fost trimis îngerul care a prăvălit piatra nedreptății și uitării ce-i ținea ascunși pe Isihie Antohi și pe Ion Mihalache. Ne curemurăm şi zicem: mulțumim Ție, Doamne!
Cezarina Condurache
Fundația Profesor George Manu
“Permanențe”, Aprilie 2019