Victorii românești, victorii legionare (7)

Evoluția de aproape un secol a Mișcării Legionare s-a împletit până la identificare cu existența neamului românesc, cu mersul lui în istorie, fiind expresia cea mai profundă a frământărilor sale, a luptei lui pentru supraviețuire demnă, a transformării lui lăuntrice, a dorului său de Absolut. Un secol de suferințe și jertfe imense, unele sublime, care merită dezgropate și cunoscute, care dovedesc vitejia și tăria românească și care sporesc comuniunea Neamului cu Dumnezeu.

Dar drumul legionar al neamului românesc este un drum al Biruinței, al Biruinței obținute prin focul luptei cu tine însuți (în educația legionară “intră un om și iese un erou”) pentru ca apoi eroul să înfrunte dușmanii țării, din interior și din exterior.

Începând cu victoriile individuale ale Căpitanului (unele de mare forță simbolică) în luptele complet inegale din perioada pre-legionară (1919-1927), românii înrolați sub steagul Arhanghelului au învins în numeroase confruntări prin forța Spiritului legionar, prin capacitatea lui de a mobiliza și orienta energiile naționale. Unele victorii au avut doar o amploare locală dar au iradiat prin eroismul lor luminos, altele mai târziu au avut anvergură națională și ecou internațional. În perioada 1937 -1945 Mișcarea Legionară a fost o forță de primă mărime pe care nimeni nu o putea ignora, iar în rezistența împotriva comunismului (în țară și exil) a fost de departe oștirea cea mai numeroasă, mai organizată și mai consecventă.

 

Mișcarea Legionară intră în lupta politică

Contextul politic intern în 1927

Înainte ca să descriem cum s-au desfăşurat cele dintâi ieşiri ale Legiunii spre masele populare, e necesar să evocăm, în câteva cuvinte, momentul politic în care ele s-au produs. Puternicul Partid Liberal suferise două lovituri grave, din care nu putuse să-şi revină. În cursul verii anului 1927, regele Ferdinand, marele protector al acestui partid, muri, şi în toamna aceluiaşi an dispăru şi prestigiosul lui conducător, Ion Brătianu. Partidul Naţional-Ţărănesc, ținut departe de putere de opt ani, a fost cel dintâi beneficiar al acestei situaţii. Calea spre putere îi era deschisă. Liberalii nu se mai bucurau de acelaşi grad de sprijin al factorului constituţional, cu complicitatea căruia guvernaseră până atunci împotriva voinţei poporului.

Coroana trecea şi ea printr-o gravă criză. Fiul cel mare al regelui Ferdinand, Carol, moştenitorul Tronului, fusese exclus de la succesiune în ianuarie 1926, pentru că-şi abandonase soţia, Principesa Elena, şi fugise în străinătate cu metresa lui, evreica Elena Lupescu. Coroana României fusese trecută fiului lui, Mihai, un copil de 5 ani. Până la majoratul său, fusese instituită o Regenţă, compusă din prinţul Nicolae (fratele lui Carol), patriarhul Miron şi primul preşedinte al Curţii de Casaţie, Gh. Buzdugan. Aceste trei persoane, formând Regenţa, nu se pretau, cu aceeaşi uşurinţă, ca Regele Ferdinand, la alterarea mecanismului constituţional în favoarea Partidului Liberal.

După moartea regelui Ferdinand, liberalii s-au cramponat la putere vreme de un an; însă, în faţa ameninţării unei revoluţii a naţional – ţărăniştilor, ce organizau adunări publice antiguvernamentale la care asistau sute de mii de oameni, Regenţa cedă. Liberalii fură îndepărtaţi de la putere şi guvernul lui Iuliu Maniu depunea jurământul în noiembrie 1928. Popularitatea Partidului Naţional – Ţărănesc era enormă. La alegerile derulate o lună mai târziu, la 15 decembrie 1928, aproape toată ţara votă cu ei. Aceasta a fost una din rarele alegeri făcute în România, în care guvernul nu solicitase aparatul administrativ ca să falsifice rezultatele scrutinului. Liberalii ieşiră zdrobiţi. La un total de 387 de mandate, ei nu obţinură decât 13. La aceasta se reducea popularitatea reală a partidului, considerat “partid de guvernământ” ce condusese ţara mai mult decât orice grupare politică.

După acest vot de încredere remarcabil, ţara întreagă tresări de bucurie; se aştepta ca Iuliu Maniu, marele conducător naţional – ţărănist, să inaugureze guvernarea, luând măsuri favorabile păturilor numeroase ale populaţiei. Dar, într-un scurt interval de timp, guvernul naţional –ţărănesc se arată tot atât de incapabil ca şi cel precedent. Ţăranii, în numele cărora noii diriguitori ajunseră la putere, n-au simţit nici o uşurare a situaţiei lor, nici o ameliorare a soartei lor. Noii guvernanţi au imitat pur şi simplu pe liberali, lansându-se în afaceri scandaloase. În schimb, evreii şi toţi străinii, deveniţi elemente privilegiate ale regimului, au dat liber curs rapacităţii. Ca şi în trecut, drepturile fundamentale ale cetăţeanului, garantate de Constituţie, au rămas literă moartă, şi abuzurile puterii executive au continuat. În momentul în care legionarii au voit să pătrundă în masele populare, ei s-au văzut opriţi de metodele de guvernământ, moştenite de la liberali : jandarmii i-au împiedicat să vorbească poporului, au fost arestaţi şi bătuţi, plimbaţi în lanţuri din jandarmerie în jandarmerie, şi deferiţi justiţiei, ca “tulburători ai ordinei publice”.

Legionarii se adresează maselor populare

Prima adunare publică a Legiunii are loc la 15 decembrie 1929, în comuna Bereşti, judeţul Corvului, în Moldova. Aceasta fu şi cea dintâi la care a participat Căpitanul, după întemeierea organizaţiei legionare. Imediat după sosirea lui Corneliu Codreanu în această localitate, comandantul de jandarmi şi procurorul judeţului se prezentară la casa unde se afla, pentru a-l anunţa că adunarea prevăzută a fost interzisă de guvern. “Le-am spus : – Ceea ce pretindeţi dv. nu e nici drept şi nici legal. În ţara aceasta toată lumea are dreptul să ţină întruniri : nemţi, unguri, turci, tătari, bulgari, jidani. Numai eu să nu am acest drept ? Măsura dv. este samavolnică. Este în afara legii şi nu mă voi supune. Voi ţine întrunirea cu orice preţ” . După discuţii foarte animate, adunarea a fost autorizată; dar, intimidaţi de către jandarmi, oamenii nu au venit decât în număr foarte mic. Revoltat de procedeul autorităţilor, care, după ce-şi dăduseră aprobarea, alungaseră publicul cu ajutorul jandarmilor, Corneliu Codreanu hotărî să pună mâna pe toată regiunea. O parcurse călare, sat cu sat, mai întâi cu câţiva camarazi numai; dar, în timpul turneului lor, alţi călăreţi li s-au alipit, astfel încât la întoarcerea în Bereşti, erau deja vreo cincizeci. La a doua întrunire, prevăzută în acelaşi loc, 3.000 de persoane fură de faţă. Le-a vorbit despre noua lume care se năştea odată cu Legiunea, încurajându-i să meargă pe calea învierii neamului.

Abuzurile guvernului

Acest eveniment avu loc un an după venirea la putere a naţional-ţărăniştilor. În timpul celor şapte ani de opoziţie, acest partid denunţase ilegalităţile comise de către Partidul Liberal de la putere, cu o vehemenţă fără precedent în analele politice ale României; liberalii guvernau împotriva voinţei ţării, prin teroare, prin furtul urnelor şi prin asasinat… Or, “noul” guvern nu dovedea de fel mai mult respect pentru lege. Nici cenzura, nici starea de asediu nu existau în ţară. Conform legii fundamentale, orice partid putea să-şi ţină întrunirile, fără să aibă nevoie de o prealabilă aprobare; totuşi autorităţile locale, executând dispoziţiile guvernului de la Bucureşti, interziceau adunările Legiunii. În virtutea Constituţiei ? Nu ! În virtutea unui ordin, a unei măsuri arbitrare, a unui act de forţă. Autorităţile care interziseseră adunarea părăsiseră terenul dreptului, pentru a se stabili pe poziţii de forţă. Guvernul nu se sinchisea de noua formaţiune politică : – Cine este mai tare, dv., d-le Codreanu, cu câţiva oameni, sau noi care avem la dispoziţie întregul aparat de stat ?…

Mişcarea Legionară precizase de la început, prin glasul fondatorului ei, că îşi desfăşoară activitatea politică în cadrul legilor ţării. Însă, acei ce deţineau puterea descoperiseră o metodă simplă şi ingenioasă ca să împiedice propaganda Legiunii : aceea de a ieşi ei înşişi din legalitate. Cu toate acestea, Corneliu Codreanu invoca ordinea legală a statului şi urma prescripţiile acestei ordini. De aceea, autorităţile, atunci când întâmpină rezistenţă, băteau în retragere, căutând formule de compromis. Ele erau conştiente de lipsa unei acoperiri legale şi de comiterea de acte arbitrare. Scena de la Bereşti se repetă în oraşul Cahul, din sudul Basarabiei, la 27 ianuarie 1930. Corneliu Codreanu, urmat de 30 de legionari, se duseră în acest oraş, în care fusese anunţată o întrunire în piaţa centrală; 7.000 de persoane se adunaseră. La intrarea în oraş, un detaşament de soldaţi, cu baioneta la armă, apăru în faţa lui. Colonelul, care comanda detaţamentul, îi puse revolverul în piept :“- Stai, că te-mpuşc !”Mă opresc.“- Domnule colonel, de ce să mă împuşti, căci nu am făcut nici un rău. Am şi eu revolver, dar n-am venit să mă bat cu nimeni şi mai cu seamă cu armata română”. Toate argumentele mele au fost zadarnice. Am stat acolo timp de aproape o oră, suportând toate insultele şi batjocurile posibile. Aş fi putut să răspund la fel şi să mă lupt. Mi-a trebuit însă o răbdare de fier, ca să nu cad într-o situaţie şi mai tristă, aceea de a mă lupta eu, naţionalist român, cu armata ţării mele, în faţa jidanilor comunişti” .

Poporul se recunoaște în lupta și suferințele legionarilor

Corneliu Codreanu renunţă la reuniune. El se duse la Bucureşti unde se prezentă subsecretarului de stat de la Interne, pentru a-i relata conflictul pe care l-a avut cu autorităţile locale din Basarabia. În urma explicaţiilor sale, obţine autorizaţia de a se ţine adunarea proiectată în oraş, câteva zile mai târziu. El îşi ia această precauţie, în ciuda faptului că legile ţării nu cereau necesitatea unei aprobări prealabile în caz similar. La reuniunea, care avu loc o săptămână mai târziu, la 2 februarie 1930, asistaseră peste 20.000 de ţărani şi 300 de legionari, veniţi din toate colţurile ţării. Totul se petrecu în perfectă ordine.Tentativa împiedicării propagandei legionare cu mijlocul forţei publice nu favorizează nici guvernul, nici partidele. Popularitatea Mişcării n-ar fi atins niciodată proporţiile cunoscute, fără aureola suferinţelor pe care i le-a conferit persecuţia continuă la care a fost supusă. Ţăranii se întrebau de ce toate partidele erau libere să se plimbe de-a lungul satelor, să le ceară voturile, în timp ce jandarmii se precipitau împotriva legionarilor spre a-i împiedica să vorbească.

Masele populare n-au trăit niciodată în raporturi bune cu administraţia. Cunoscând prin propria experienţă abuzurile autorităţilor, era natural ca ele să vadă în legionarii loviţi şi alungaţi de către jandarmi, partidul persecutat din cauza justeţei sale. În ale lor spirite, legionarii căpătau deja nimb de salvatori. În timpul iernii 1929 – 1930, Corneliu Codreanu făcuse trei sondaje în masele populare, în trei regiuni diferite ale ţării : Bereşti – Moldova; Ludoşul de Mureş – Transilvania; Cahul – în Basarabia. Vorbise poporului într-un limbaj simplu şi evocator. El constată, cu maximă satisfacţie, că reacţia mulţimilor era peste tot aceeaşi : toţi îl înţelegeau. Toţi fremătau atunci când vorbea despre suferinţele ţării şi despre primejdiile care ameninţau viitorul patriei.Ţăranii din Transilvania trăiseră o mie de ani sub dominaţie maghiară; ţăranii din Basarabia fuseseră reuniţi la Patria Mamă după un secol de separaţie; şi totuşi, felul lor de a gândi şi de a simţi nu se deosebea în nimic cu acela al ţăranilor din Vechiul Regat. Acesta era sufletul neamului ce vibra pretutindeni la fel, erau aceleași reacţii la apelurile lui pentru o viaţă nouă. Frontierele trasate de către dominaţiile străine nu putură altera caracterele specifice ale naţiunii. Singură clasa conducătoare reprezenta un corp străin în mijlocul ţării, şi toate suferinţele proveneau din această ruptură dintre Stat şi Naţiune. Tocmai pe această unică temelie a întregului popor român, Căpitanul va edifica Legiunea.

(Horia Sima, Istoria Mișcării Legionare)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Maramureșul își mai cinstește eroii?

Default thumbnail
Subiectul următor

Lazărul nostru de la Târgu Ocna

Cele mai recente din

Decemvirii (27)

MIHAI STELESCU PE CATAFALC, DECEMVIRII ÎN AREST Am urmărit derularea evenimentelor până