Decemvirii (28)

/

Presa oficială și clasa politică la moartea lui Stelescu

 Vestea morții lui Mihai Stelescu a fost știrea bombă din presa națională în a doua jumătate a lunii iulie 1936. Sentințele de la Târgu Mureș nu mai erau niște simple amenințări ale tineretului unversitar. Desigur Regele, guvernul, politicienii erau îngroziți, dar nu atât pentru soarta lui Stelescu, nu vă imaginați că aveau o afecțiune oarecare pentru el sau că îi deplangeau soarta în mod sincer. Listele de la Târgu Mureș cuprindeau multe nume, Stelescu era doar unul dintre ele.

La aproape 40 de ani distanță de evenimentele despre care vorbim, Comandantul Mișcării Legionare, Horia Sima, descria perfect atmosfera acelui iulie îndepărtat: Executarea lui Stelescu a bulversat ţara. Guvernul şi grupările din solda lui, ca şi Forţele Oculte, au fost cuprinse de panică. Nu numai pentru că fusese eliminat unul din instrumentele principale ale planurilor lor tenebroase, dar şi programul studenţilor, anunţat la Tg.Mureş, intrase în faza de execuţie. Unul din acei pe care studenţii îl vizau, căzuse. (Horia Sima, Istoria Mișcării Legionare).

Relatări și afirmații din presa oficială

Primele informații apar în presă în data de 18 iulie 1936, în special în rubrica “Ultima oră” aflată pe ultima pagină a ziarelor. Primele care reacționează sunt ziarele partidelor politice: țărăniștii prin „Patria” și „Dreptatea”, liberalii prin „Viitorul”, conservatorii prin „Epoca”. Li se adaugă publicațiile „Lumea”, „Lupta”, „Opinia”, „Argus” (ziarul economic al Bucurestului interbelic condus de Samuel Pauker, socrul Anei Pauker), “Neamul Românesc” etc.

Din 19 iulie știrea cuprinde toată țara. „Universul”, „Curentul”, presa din Sărindar (adică publicațiile de stânga „Adevărul” și “Dimineața”), dar și gazete regionale ca „Glasul Bucovinei” sau „Gazeta Transilvaniei”, povestesc în cuvinte mai multe sau mai puține filmul suprimării lui Mihai Stelescu. Și vor continua să o facă multe zile după aceea.

Pe lângă relatarea evenimentelor, anumite ziare țin să facă și alt tip de precizări, subliniind violența legionarilor ca mod general de acțiune și ca orientare ideologică. Dacă cineva, care nu ar ști nimic despre Mișcarea Legionară, ar citi aceste texte și-ar imagina că legionarii asta au făcut întotdeauna, au omorât mereu cu pistolul, cuțitul și ce alte arme ar mai fi avut la îndemână. Acesta le-a fost și scopul.

Echipele de execuţie alese la congresul din Tg Mureș au intrat funcțiune […] Atentatul de ieri demonstrează că Garda de Fier a rămas credincioasă suprimării adversarului, a rămas credincioasă revolverului şi cuţitului şi ea nu înţelege că lupta politică să se facă prin combatare de principii, prin cuvântări și presă, ci pur şi simplu prin asasinate. „Patria”, 18 iulie 1936

Multă vreme nu s-a mai vorbit nimic de criminali și organizația lor „politică“. Organizație care există totuși, camuflată sub alte denumiri și în umbra altor fel de măști. N-am voit niciodată să credem în carența autorității. Ne-a întristat totuși întotdeauna lipsa de la datorie a acestei autorități. Numai o lipsă de conștiință a gravității momentului istoric ce traversa România, putea să tolereze propaganda ticăloasă a celor fără Dumnezeu. Teama de propria lor piele precum și convingerea infimă că asemenea diversiuni nu strică, a determinat ca o atitudine imprecisă față de „ăști fără lege“. S-a anunțat cu date matematice rezultatul hotărârei conspiratorilor. S-a știut și numele celor vizați. S-a făcut cunoscut chiar numele viitorilor criminali. Cel ucis acum, zilele acestea, a cerut din timp ajutorul autorității. Acest ajutor a lipsit. “Românul”, 20 iulie 1936

Unele texte vin exact pe calapodul calomniilor lui Mihai Stelescu și ale „Cruciadei Românismului”: Aşa de pildă Dalai-Lama românismului nostru, Corneliu Zelea-Codreanu nu se poate lăuda cu acest avantaj. Tatăl său este născut Zelinschi, iar mama – Lisa Launer. Pe ambele ramuri n-a cântat ciocârlia plaiurilor noastre. Şi totuşi, ne dă lecţii de românism. Bietul Mihail Stelescu a plătit cu viaţa comiţând imprudenţa de a vorbi cu documente în revista sa «Cruciada Românismului» despre originea «Fűrerului» valah. Pieptul i-a fost străpuns de gloanţe, pe patul de spital, unde se afla bolnav. Patru teologi, care glăsuiau mieros la facultate despre iubirea creştină a aproapelui şi a păcătosului – au revendicat onoarea stranie de a mânui browningul şi securea. “Dreptatea” 20 iulie 1936

Cea mai neutră, rezonabilă și scurtă știre pe acest subiect este culmea, cea a comuniștilor evrei ai lui Samuel Pauker: Un grup de adversari politici au asasinat eri, la spitalul Brâncovenesc pe fostul deputat Mihail Stelescu. „Argus” 18 iulie 1936.

Atașăm acestui episod un astfel de articol întreg pentru a ilustra mai bine pe de o parte teama partidelor politice în fața pedepsirii lui Stelescu, pe de alta faptul că presa a taxat mereu și cu termeni mizerabili numai violența venită din partea legionarilor.

Virgil Teodorescu, Sterie Ciumetti dimpreună cu toți martirizatii noștri din prigoana Duca au fost asasinați fie cu revolverul, fie stâlciți în bătaie, doar pentru că făceau campanie electorală unei formațiuni politice legale și nu au acceptat să își trădeze idealul! Nimeni, nimic, nicio indignare, nicio curemurare în fața violenței, nicio apostrofare din perspectiva moralei creștine. Întreagă tăcere de atunci se revarsă acum spumegând cu furie din gurile de multe feluri politice ale presei.

Pe lângă violență, terorism etc, abia în cazul Stelescu se pune eticheta de asasinat politic. Politic de ce? Pentru că mortul fusese cândva deputat? Stelescu nu mai făcea parte din 1934 din niciun partid politic. Politic pentru că făcea politică opusă Legiunii? Nici vorba, aceeași presă “serioasă și scrupuloasă” îl numea pe Stelescu până să fie omorât un extremist de dreapta. Și atunci? La Virgil Teodorescu, omorât la propriu cu politica în brațe – într-o mână avea afișele electorale și în alta găletușa cu lipici și pensula – la el nu a văzut nimeni un asasinat politic!? Nici la Ciumetti, omorât pentru că nu a dezvăluit locația șefului sau politic, Corneliu Zelea Codreanu!? Abia acum e politic pentru că legionarii sunt cei care au lovit.

Mărturii și reacții ale unor oameni politici

Chiar în ziua pedepsirii, Armand Călinescu își notează în jurnal primele impresii. Înțelege că sentințele de la Târgu Mureș se pun efectiv în aplicare și reia și el tema preferată a lui Stelescu: originea lui Codreanu. Nu apare nicio părere de rău, nicio picătură de compasiune pentru victimă.

16 iulie 1936. Zece studenți în frunte cu Caratănase merg la spitalul Brâncovenesc unde era internat Mihai Stelescu și descarcă asupra lui 40 de gloanțe, apoi îl taie cu un topor. Asasinii se predau parchetului. Se pune în aplicare, astfel, planul Gărzii de Fier stabilit în congresul de la Tg. Mureș. Stelescu scotea o foaie „Cruciada Românismului” și denunța pe Codreanu, în special originea lui străină. Codreanu tatăl este polonez după părintele său și ungur după mamă. Codreanu fiul are ca mamă o nemțoaică Lanner. Și acest metis polonezo-român dă lecții de românism! Armand Călinescu „Însemnări politice. 1919-1939”

Constantin Argetoianu, notează și el la două zile distanță de asasinat, impresiile legate de știrea momentului. Departe de a-l compătimi pe cel pedepsit, pune pe hârtie niște cuvinte extrem de interesante.

18 iulie 1936. Opt legionari ai Gărzii de Fier — 7 studenţi şi un şofer — au pătruns ieri seară în spitalul Brâncovenesc unde se afla în tratament Stelescu, şi l-au împuşcat. Acest Stelescu era o lichea. Ales deputat în Parlamentul lui Vaida, unul din cei 4 gardişti, deşi avea abia 25 ani şi era încă student (!), se amesteca în toate chestiunile şi ocupa tribuna cu o obrăznicie rară. Era hipnotizat de fondurile secrete. O dată pe lună interpela Guvernul că să-l întrebe ce am făcut eu cu fondurile de la Ministerul de Interne. Guvernul nu-i răspundea, iar eu, când trecea pe lângă banca mea, îl trimiteam în portul Marsiliei. Mai târziu şi-a trădat camarazii şi pe Zelea-Codreanu tot din patimă pentru fondurile secrete. Dar de data asta nu mai interpela, ci încasa. Exclus ca trădător din Garda de Fier, împreună cu alte unelte de-ale Siguranţei ca Sergiu Lecca şi alţii, fondase o asociaţie poliţisto-naţionalistă şi scotea o porcărie de foaie Cruciada Românismului. A primit o pedeapsă bine-meritată. Băieţii care l-au ucis, s-au predat Parchetului. Constantin Argetoianu, “Însemnări Zilnice, Volumul I, 2 februarie 1935 – 31 decembrie 1936”

Așadar îl vedea pe Stelescu în adevărata sa lumină: trădător al Legiunii, atras și stipendat din fondurile secrete, om al Siguranței, împrăștiind minciuni prin ziarul său. Argetoianu nu a fost niciodată un susținător al Mișcării Legionare și nici un prieten al Căpitanului. Cu toate astea consideră că Stelescu și-a meritat soarta și îi numește pe executanți într-un stil părintesc: „băieții”, nu criminalii, nu asasinii și nici măcar legionarii.

Cât privește statutul de lichea, nu e prima dată când Argetoianu i-l acordă lui Stelescu. Omul politic notase cu trei luni înaintea momentului pedepsirii niște gânduri extrem de sincere care își găseau confirmarea acum. Eliminarea lui Stelescu nu numai că nu l-a surprins pe Argetoianu, dar o prevăzuse și o înțelesese în mare măsură după Târgu Mureș. Iată ce nota la aproximativ două săptămâni după Congres:

21 aprilie 1936. Am primit şi eu o circulară semnată de Stelescu (renegatul) prin care această lichea denunţă „oamenilor cinstiţi” banda de asasini adunată în jurul lui Codreanu. Om de ordine, nu aprob violenţele săvârşite sau proiectate, dar mi le explic prin exasperarea la care au ajuns toţi oamenii tineri şi curaţi faţă de corupţia celui mai neruşinat regim din câte au guvernat ţara noastră. Desigur că nici din tot acest scandal nu va ieşi nimic; câteva milioane din fondurile secrete vor mai lua drumul cunoscut şi dl. Înculeţ va ieşi şi de astă-dată basma curată. Constantin Argetoianu, “Însemnări Zilnice, Volumul I, 2 februarie 1935 – 31 decembrie 1936”

Panica din Palat și din camarilă este și ea foarte bine descrisă de Argetoianu. Desigur, la Târgu Mureș pe lista fusese trecut și numele Elenei Lupescu.

18 iulie 1936. Moruzov a venit să vadă pe Pangal şi să-i spună – că să ajungă la urechile mele – că în anturajul Regelui domneşte panica, de la uciderea lui Stelescu. Poliţistul Moruzov, fără să fi părăsit Statul-Major, lucrează şi la Palat cu Urdăreanu al cărui om de încredere a ajuns. După Moruzov, Regele se gândeşte iar la un Guvern de mână tare „cu moşul (mareşalul Averescu) sau cu generalul Amza (!!!) în frunte şi în tot cazul cu dl. Argetoianu la Interne. Regele e foarte impresionat de actul gardiştilor: n-a crezut până acum în ameninţările acestui tineret pe care socotea că-l poate utiliza în serviciul popularităţii sale. Acum vede că are a face cu adevăraţi terorişti şi cum ştie că mai sunt echipe organizate în vederea suprimării şi altor persoane, printre care una ce-i stă foarte aproape – a băgat-o pe mânecă. Constantin Argetoianu, “Însemnări Zilnice, Volumul I, 2 februarie 1935-31 decembrie 1936”

După moartea lui Stelescu monopolizarea naționalismului teoretic pare a fi o grijă specială a clasei politice, folosind-o atât ca armură contra fricii cauzate de eliminarea lui Stelescu cât și ca umbrelă de propagandă menită să îi adune pe susținători. Care mai de care oamenii politici, asemeni lui Călinescu, se simt superiori la capitolul naționalism declarând că nu acceptă lecții la acest capitol. Ion Mihalache afirmă asta în cadrul mai multor întâlniri politce avute în țară în jurul datei de 20 iulie 1936:

Preşedintele partidului arată apoi atitudinea condamnabilă a guvernului în ceea ce priveşte ameninţarea cu moartea a fruntaşilor naţional-ţărănişti. „Când guvernul nu este în stare să garanteze integritatea fizică a omului şi a ajuns pe ultima treaptă a neruşinării şi trăim epoca asasinatelor, mă întreb: CE PĂZEŞTE PATRIARHUL SF. SINOD, MINISTRUL ŞCOALELOR când sub stăpânirea aceasta asasinatul porneşte de la preoţi, elevi şi studenţi? Repet, nu primesc şi nu voiu primi lecţii de naţionalism şi de patriotism decât dela aceia în mijlocul cărora m-am născut. Aici în Muscel poţi vedea naţionalismul adevărat.”  “Patria”, 29 iulie 1936

Vom urmări în continuare ce reacții interesante au avut doi cunoscuți oameni politici, vom vedea și care a fost reacția „Cruciadei Românismului”, ce s-a petrecut cu revista și cu liderii ei după moartea lui Stelescu. Presa legionară, pe de o parte supusă cenzurii, pe de alta lipsită de ziare cu apariție zilnică, va reacționa cu întârziere față de presa oficială sau de „Cruciadă”, dar reacțiile vor fi dure, hotărâte și unitare. Dincolo de presa legionară vom vedea ulterior atitudinea Căpitanului, a diverselor structuri legionare, reacția lui Moța la valul de atacuri și acuzații formulate de politicieni și de presă.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Horia Sima și Maramureșul

Default thumbnail
Subiectul următor

Frăţia de Cruce - 100 de ani de la înființare

Cele mai recente din

Decemvirii (27)

MIHAI STELESCU PE CATAFALC, DECEMVIRII ÎN AREST Am urmărit derularea evenimentelor până

Decemvirii (26)

DECEMVIRII SE PREDAU AUTORITATILOR DECEMVIRII PARASESC SPITALUL Impuscaturile au provocat panica si

Decemvirii (25)

Mihai Stelescu sub gloanțele Decemvirilor Începutul lunii iulie 1936, București, Decemvirii decid

Decemvirii (24)

Mihai Stelescu și Decemvirii în așteptarea zilei de 16 iulie 1936 La

Decemvirii (23)

ÎNAINTEA PEDEPSIRII  Pe măsură ce ne apropiem de data de 16 iulie