În luna mai fiind aniversarea trecerii la cele veșnice a Comandantului Horia Sima ( + 25 mai 1993), chiar dacă anul acesta nu avem o cifră rotundă am dorit să închinăm câteva gânduri memoriei Comandantului și reverberațiilor misiunii sale în sufletul neamului românesc.
Titlul poate părea ușor provocator…, nu există nicio dovadă a prezenței fizice a lui Horia Sima în Maramureș ( deși ne-am fi bucurat enorm să fie !), lucru perfect explicabil atât prin condițiile de prigoană antilegionară din majoritatea anilor interbelici, concentrarea activității sale pe zona Banatului și București, dezvoltarea târzie a Mișcării în Maramureș și probabil și alte motive secundare. Fiind răpit din trupul țării împreună cu tot nordul Ardealului prin Diktatul de la Viena în august 1940, Maramureșul nu a făcut deloc parte din Statul Național – Legionar și nu a avut parte de efervescența legionară atât de benefică din cele 4 luni de guvernare și nu a făcut nici obiectul măsurilor guvernamentale în care era implicat vice-primministrul Horia Sima. De vizite în Maramureșul ocupat de unguri nici nu putea fi vorba…Apoi în 1941, Horia Sima a părăsit definitiv țara după lovitura de stat mișelească a noului prigonitor, Antonescu. Maramureșul și întreg spațiul românesc aveau să rămână doar în inima și mintea cuprinzătoare a lui Horia Sima, mereu preocupat de înalta sa responsabilitate în slujba Neamului….
Și totuși legătura spirituală este foarte intensă, Horia Sima a fost făcut prezent în Maramureș de sufletul și credința legionară a atâtor tineri maramureșeni – studenți și elevi, țărani și muncitori și a altor sute de suflete dârze pe care aceștia le-au antrenat în lupta anticomunistă dând în munți și închisori jertfe sublime și mărturii impresionante. Tinerii legionari din “grupul Vișovan” cu activitate între 1946 și 1948 știau că luptă sub ordinele Comandantului Horia Sima, care din exil coordonează rezistența din țară ( vezi „Acțiunea de pe malul Tisei” descrisă într-un articol din Permanențe de acum câțiva ani ). Chiar fără să-l fi văzut vreodată personal, fidelitatea față de Comandant ca expresie concretă a unității legionare, făcea parte – pentru tinerii maramureșeni – din setul de valori nenegociabile pe care le-au mărturisit și apărat ( nu cunosc niciun caz de legionar maramureșean care să fi fost implicat în vreo formă de lepădare sau dizidență față de Comandant ).
Valul de entuziasm al acelor tineri nu s-a stins nici după arestare, Aurel Vișovan compune în temnițele de la Sighet și Cluj poemul legionar „Rapsodia Maramureșului” în care afirmă fără echivoc: „Noi am răspuns chemării lui Horia cel viteaz !”, arătând clar că energiile naționale izvorâte în acei ani din conștiința curată a neamului în fața urgiei bolșevice au ca reper pe urmașul legitim al Căpitanului, pe deja mult încercatul și neînfrântul luptător Horia Sima, al cărui model fascina și mobiliza și care – fiind în libertate în Occident – inspira speranță.
În închisorile comuniste, anchetatorii securiști nu de puține ori au cerut legionarilor să se lepede de Horia Sima, în forme mai brutale sau mai subtile ( pentru a distruge astfel unitatea legionară), prin amenințări, amăgiri sau dezinformări – manevră care a eșuat în imensa majoritate a cazurilor. Și lui Aurel Vișovan i s-a cerut asta, dar fără succes. Oricât ar fi fost de distrus fizic și traumatizat psihic după torturile de la Pitești și Gherla, încrederea și fidelitatea față de Comandant nu au putut fi clintite.
Unul dintre martirii din elita luptătoare a Maramureșului, Vasile Vlad ( executat în 1953 în „lotul parașutiștilor”), cu activitate de durată în Mișcarea Legionară, a participat la cea mai amplă și spectaculoasă acțiune anticomunistă a Mișcării Legionare din exil, prin care Horia Sima colaborează direct cu armata americană și cea franceză pentru spargerea Cortinei de Fier. Frații lui au fost deasemenea implicați în lupta legionară și și-au adus tributul lor de credință și jertfă.
Legătura probabil cea mai directă a unui legionar maramureșean cu Comandantul Horia Sima a avut-o camaradul Vasile Bizău, membru al „grupului Korneuburg”, (componentă a Armatei Naționale a Guvernului de la Viena condus de Horia Sima în 1944-1945 ), apoi implicat în activitatea legionară postbelică din exil pentru care Comandantul îi conferă gradul de instructor legionar-ajutor ( Horia Sima a și fost găzduit în casa lui Vasile Bizău din Franța, în timpul unor călătorii efectuate acolo ). Ulterior Vasile Bizău a fost unul dintre donatorii pentru construcția monumentului Moța – Marin de la Majadahonda, Spania ( inaugurat în 1970 ), realizare de excepție, înfăptuită la inițiativa și sub coordonarea lui Horia Sima.
Ploaia de calomnii ( unele pervers de viclene altele efectiv stupide) continuată și după 1989 contra lui Horia Sima, în presa și publicațiile din România, aparent libere ( dar majoritatea controlate sau dirijate tot de fosta Securitate ), calomnii din păcate unele susținute și de câțiva foști legionari, din frustrări personale sau compromisuri făcute în detenție sau în libertate, au găsit un înverșunat adversar în camaradul maramureșean Gheorghe Andreica ( stabilit la Constanța ), care în mai multe lucrări ale sale, publicate în regie proprie ( „Punct și Contrapunct” și alte câteva) combate neobosit și cu argumente bine țintite falsurile vehiculate la adresa Comandantului de-a lungul vremii, reafirmându-și loialitatea și admirația față de acesta. La acestea se adaugă și textele subsemnatului din revista noastră, din anii 2009-2014, grupate ulterior în două broșuri intitulate „Citindu-l pe Horia Sima” în care am încercat să prezint în mod autentic aspecte din activitatea și gândirea Comandantului, legându-l simbolic de Maramureș și prin această modestă contribuție.
Nu aș vrea să închei aceste evocări fără a semnala prezența la noi la Sighet în anii 1998-2000 (încă era în viață tatăl meu ) a două personalități marcante: domnul Nicolae Roșca din Constanța ( secretar general al Senatului Legionar, secretar personal și prieten apropiat al lui Horia Sima timp de peste 40 ani, președintele Fundației noastre „George Manu” în ultimii ani de viață ) și domnul Jose Luis Jerez Riesco din Spania ( avocatul Comandantului în anii exilului, profesor universitar, eminent jurist și istoric, mare prieten al Mișcării Legionare și al românilor ), prezență care ne-a bucurat și onorat în mod deosebit. Acești camarazi de înaltă distincție morală și intelectuală au adus cu ei în Maramureș ceva din comoara sufletească a lui Horia Sima…