Massă şi elită

Atitudini din exil - Pe linia neamului

Speculaţiile ce se fac în gândirea modernă asupra conceptelor de “massă” şi “elită” suferă de un viciu fundamental: temele sunt tratate în abstract, ca şi cum s-ar referi la realităţi de sine stătătoare. Desprinse de corpul social care le dă viaţă şi generalizate, este firesc ca aceste noţiuni să apară într-o falsă lumină. În această perspectivă izolaţionistă, massa şi elita n-au altă putinţă decât de a se afirma una în detrimentul celeilalte, pentru că entitatea ce putea să le asigure pacea şi conlucrarea, naţiunea, a fost scoasă din circulaţie. Fenomenele sunt cercetate la suprafaţă, fără a mai fi raportate la realitatea comună căreia îi aparţin. Se operează cu succedaneele noţiunii, în loc să se caute dezlegarea problemei pornind din creştetul ei.

Un elementar apel la experienţă ne convinge că nu există decât “masse naţionale” pe suprafaţa pământului. Întinderi uniforme de oameni, fără caractere etnice distincte, nu întâlnim nicăieri. Peste acest fapt nu se poate trece. (Evident, nu ne referim la “fenomenele de massă”, care sunt apariţii de moment, ci la un fapt mult mai constant, caracteristic vieţii moderne, la marea mulţime a unui popor, care se dezmorţeşte şi îşi reclamă cu hotărâre dreptul în stat şi în societate). Şi atunci raportul dintre cei doi termeni trebuie dezbătut pe platforma naţiunii. Cum rostul unei elite este de a conduce massa, ea nu-şi va putea îndeplini chemarea decât punându-se în slujba organismului de bază, adică devenind o elită naţională. Chiar şi în biserică, instituţie clădită pe ideea universalităţii, nu se poate face abstracţie de acest principiu.

Massa şi elita sunt energii, sunt moduri de tensiune specifice naţiunii. Şi una şi alta îşi trag puterea de la o realitate superioară amândurora: neamul. De aici şi posibilitatea acordului dintre ele. Sufletul unui neam este prezent şi este acelaşi în massă ca şi în elită. În massă răzbate mai greoi, în vreme ce în elită îşi ia avânt şi îndrăzneală.

O elită este formată din indivizii care au ajuns să stăpânească aria spirituală a unei naţiuni. Elita gândeşte şi acţionează pe neam, ca entitate inalterabilă în timp. Sau, cum se exprima Corneliu Codreanu, cunoaşte legile de viaţă ale neamului şi îl conduce în spiritul acestor legi.

Pătura conducătoare a unei ţări nu coincide totdeauna cu elita. Sub haina ei se poate ascunde şi o altă elită. Nici oamenii cu carte, intelectualii, funcţionărimea statului, liberii profesionişti, nu aparţin cu necesitate elitei. Poţi să îngrămădeşti cunoştinţe peste cunoştinţe, diplome peste diplome, şi să rămâi străin de tainele unui neam. Nu putem construi egalitatea intelectual – om de elită. Cel mult e valabilă presupoziţia că intelectualii, dispunând de mijloace de informaţie mai numeroase asupra vieţii unui neam, din sânul lor se vor recruta mai multe elemente de elită. Cartea nu e decât un instrument de pătrundere în lumea neamului, dar cât de adânc s-a înaintat spre inima lui, e o chestiune de trăire şi documentare interioară. Un intelectual ce şi-a însuşit vasta panoramă a neamului e socotit om de cultură. Un intelectual lipsit de viziunea intrinsecă a neamului rămâne cel mult un specialist onorabil.

Nimic nu împiedică, în principiu, ca un individ să se ridice din rândurile massei de-a dreptul în cadrul elitei. Şi unui muncitor şi ţăran îi este dat să cucerească tainele unui neam, să treacă de la trăirea anonimă a legilor lui de viaţă la trăirea lor distinctivă şi creatoare. Elita este o proiecţie a spiritului şi în spirit mutaţiile cele mai îndrăzneţe sunt posibile. Ea nu este o castă, ci o categorie deschisă massei şi în continuă primenire de jos în sus.

Omul de elită trebuie să fie şi un om al massei (nu un om de massă), adică să exprime neliniştile ei, tendinţele ei difuze, ceea ce massa simte, dar nu-i stă în putinţă să întruchipeze aievea. Massa, graţie acestui raport de exprimare, se va recunoaşte în elită şi o va urma. Între massă şi elită se stabileşte o continuitate naturală de substanţă spirituală.

Conceptul de « massă » trebuie restaurat, purificându-l de aprecieri nedrepte şi jignitoare. Abstracţie făcând de massele degenerate din suburbiile marilor oraşe, imensa majoritate a unui popor, mulţimile lui cuminţi şi aşezate, merită o stimă infinită. Ele garantează continuitatea unui popor. Viaţa elitelor este expusă intermitenţelor, rupturilor, chiar dispariţiilor mai îndelungate. Aceste pierderi se pot înlocui, adică posibilitatea de apariţie a unei noi elite rămâne intactă atâta vreme cât adâncurile vitale ale unui neam n-au fost atacate.

În domeniul culturii, lucrurile nu stau altfel. Massele populare poartă cu sine, în decursul veacurilor, permanenţele unei culturi. Cultura majoră a unui popor nu face decât să stilizeze motivele culturii populare. Ca să existe Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Pârvan, trebuie să preexiste doina, horele, tăieturile în lemn, cusăturile pe cămăşi – un întreg complex de tradiţii culturale, produs al păturilor largi ale poporului. Marii realizatori clădesc pe aceste fundamente. Tot ce nu se ridică pe ele, nu e cultură. De la ceramica neolitică din Valea Dunării şi până la Rebreanu şi Blaga este aceeaşi cultură care se afirmă, expresie a aceluiaşi suflet care palpită sub învelişurile ei. Dacă sufletul colectiv românesc s-ar stinge, n-ar mai fi de unde să se reînnoiască nici elitele noastre culturale.

Elita e un fragment detaşat din massa unei naţiuni, cu scopul de a-i exprima mai limpede caracteristicile. Ea se diferenţiază de massă în mijloacele de expresie, în intensitatea cu care trăieşte drama naţiunii.

Tezele ce vor să opună massa elitei sunt greşite. Nici revolta masselor şi nici revolta elitelor, ci comuniunea lor în duhul naţiunii. Massa se revoltă contra falsei elite. În falşii conducători massa nu se recunoaşte şi se simte asuprită de stăpânirea lor. Dar niciodată nu se va revolta contra elitei adevărate.

Massa şi elita au un inamic comun. Este falsa elită, care se luptă să împiedice joncţiunea între cele două forţe reale ale unui popor. Numai odată cu înlăturarea falsei elite, se instaurează pacea internă şi rodnicia în viaţa unei naţiuni.

Horia Sima, Vestitorii, Decembrie 1952

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

21 de rubini: personajul ignorat

Default thumbnail
Subiectul următor

Părintele profesor Vasile Gordon la împlinirea a 70 de ani

Cele mai recente din

Decemvirii (28)

Presa oficială și clasa politică la moartea lui Stelescu  Vestea morții lui