Evoluția de aproape un secol a Mișcării Legionare s-a împletit până la identificare cu existența neamului românesc, cu mersul lui în istorie, fiind expresia cea mai profundă a frământărilor sale, a luptei lui pentru supraviețuire demnă, a transformării lui lăuntrice, a dorului său de Absolut. Un secol de suferințe și jertfe imense, unele sublime, care merită dezgropate și cunoscute, care dovedesc vitejia și tăria românească și care sporesc comuniunea Neamului cu Dumnezeu.
Dar drumul legionar al neamului românesc este un drum al Biruinței, al Biruinței obținute prin focul luptei cu tine însuți (în educația legionară „intră un om și iese un erou”) pentru ca apoi eroul să înfrunte dușmanii țării, din interior și din exterior.
Începând cu victoriile individuale ale Căpitanului (unele de mare forță simbolică) în luptele complet inegale din perioada pre-legionară (1919-1927), românii înrolați sub steagul Arhanghelului au învins în numeroase confruntări prin forța Spiritului legionar, prin capacitatea lui de a mobiliza și orienta energiile naționale. Unele victorii au avut doar o amploare locală dar au iradiat prin eroismul lor luminos, altele mai târziu au avut anvergură națională și ecou internațional. În perioada 1937 -1945 Mișcarea Legionară a fost o forță de primă mărime pe care nimeni nu o putea ignora, iar în rezistența împotriva comunismului (în țară și exil) a fost de departe oștirea cea mai numeroasă, mai organizată și mai consecventă.
Primele succese legionare în alegeri
Comandantul Horia Sima trece în revistă sintetic primele încercări legionare de a se prezenta în alegeri, de a intra în jocul electoral pentru a putea aduce poporului suflul nou al unei mișcări curate și o nouă viziune asupra politicii românești. Încercări foarte dificile în fața sistemului de partide care dispuneau de forțe infinit superioare în oameni, bani, rețele de influență și care (indiferent care din ele era la putere) uzau de toate mijloacele pentru împiedicarea sau falsificarea votului. Citim în continuare din „Istoria Mișcării Legionare”.
Tentativă nereușită la alegerile generale din 1931
Participarea Mişcării la alegeri marchează linia de legimitate adoptată de Corneliu Codreanu încă din momentul întemeierii Legiunii. El nu s-a prezentat la alegerile generale din 1927 – 1928, pentru că nu voia să se facă ridicol, riscând obţinerea doar a câtorva mii de voturi în întreaga Ţară. Şi-a pregătit mai întâi cadrele, pe viitorii şefi de organizaţii; pe urmă s-a îndreptat spre masele populare; în fine, numai după ce poporul a făcut cunoştinţă, într-o anumită măsură, cu Legiunea şi cu obiectivele sale, putu risca să înfrunte verdictul electoral al naţiunii.
Ocazia prezentării la alegeri apăru în vara lui 1931. Naţional – ţărăniştii demisionară şi Regele încredinţă guvernul echipei Iorga – Argetoianu, sprijinită de către liberali. Noile alegeri au fost fixate pentru 1 iunie. În vederea depunerii listelor de candidaturi, Corneliu Codreanu se afla în faţa unei dificultăţi. „Legiunea Arhanghelul Mihail” şi „Garda de Fier”, ca organisme politice, erau deja dizolvate. El nu se putea prezenta la alegeri în numele acestor organizaţii, pentru că risca să-şi vadă anulate listele, deşi Justiţia ridicase Mişcării orice acuzaţie.
Pentru evitarea acestei primejdii, el înscrise organizaţia la Comisia Electorală Centrală sub numele de „Gruparea Corneliu Zelea Codreanu” şi reuşi să-şi pună candidaturi în 17 judeţe din 71. În aceste judeţe, Mişcarea îşi putuse forma un embrion de organizaţie. Alegerile se derulară după sistemul tradiţional: teroare şi furt de urne. Candidată numai în câteva judeţe, Garda de Fier nu putu obţine decât 34.000 de sufragii, ceea ce însemna mai puţin de 2 la sută, cotă prevăzută de legea electorală pentru ca o grupare politică să poată intra în Parlament. Asta nu era, propriu-zis vorbind, o înfrângere. Rezultatul alegerilor (mai puţin pierderile suferite din pricina terorii guvernamentale) reflecta gradul de dezvoltare a Mişcării în vara lui 1931.
Victorie legionară la Neamț
Curând survine prilejul pentru ca Legiunea să poată să se revanşeze. Un loc vacant de deputat fu anunţat în judeţul Neamţ şi alegerea parţială fixată pentru 31 august 1931. La alegerile generale din iunie, Mişcarea nu obţinuse în acest judeţ decât 1.200 de voturi. Corneliu Codreanu se hotărî să-şi prezinte propria candidatură, înfruntând vechile partide ce dispuneau de organizaţii puternice. Pentru a echilibra, într-o anumită măsură, posibilităţile locale ale celorlalte partide, Căpitanul aplică, în această campanie, tactica de luptă legionară. El concentră, în judeţul Neamţ, toate efectivele disponibile: câteva sute de legionari. Fiecare venea cum putea, pe cont propriu. Pentru a avea un culcuş şi hrană, echipele legionare lucrau la ţărani. Politicienii luau în derâdere eforturile „don quijoteşti” ale legionarilor. Ei erau siguri: Corneliu Codreanu se va clasa după celelalte partide.
Rezultatul depăşi calculele cele mai optimiste: Garda de Fier obţine 11.000 de sufragii, liberalii 7.000, naţional – ţărăniştii, uniţi cu averescanii 6.000, alţii şi mai puţin. Noua victorie legionară de la Neamţ semănă panică printre adversari şi provoacă un indescriptibil entuziasm în toate cercurile româneşti care salutau o soartă mai bună pentru neamul lor.
Victorie legionară la Tutova
Drept urmare, partidele politice declarară că victoria de la Neamţ a Gărzii de Fier fusese o aventură locală şi nu avea nici o semnificaţie politică. Câteva luni mai târziu, tot sub guvernul Iorga – Argetoianu, survine o nouă vacantare parlamentară, în judeţul Tutova (zona din jurul orașului Bârlad, județ de sine stătător în România interbelică, n.n). Alegerea parţială a fost fixată la 17 aprilie 1932. Corneliu Codreanu studie situaţia; se hotărî să participe şi la această alegere; şi puse candidatura tatălui său, profesorul Ion Zelea Codreanu. Voia să verifice dacă victoria Gărzii de Fier de la Neamţ fusese o aventură, aşa cum afirmau partidele, sau rezultatul unei popularităţi reale.
Partidele aveau certitudinea că „aventura” nu se va mai repeta; dar pentru a fi mai sigure de pronosticul lor, cerură concursul guvernului. Constantin Argetoianu, ministru de Interne, trimite puternice forţe de jandarmerie la Tutova, cu ordinul de a „scoate pe legionarii din judeţ pe tărgi”.
Jandarmii executară ordinul întocmai, cu o violenţă fără de exemplu până atunci. Acolo unde ei au întâlnit echipe legionare, le-au bătut până la sânge, părăsindu-le leşinate. Legionarii se apărau, etalându-şi virtuţile vitejiei. Era o iarnă dură şi drumurile acoperite de zăpadă. Legionarii traversau satele, care aproape că dispăruseră sub zăpadă, înfruntând foamea, frigul şi loviturile de croşetă ale jandarmilor. Sângele curgea şiroi; zeci de legionari au fost „scoşi pe targă”, cu capul spart sau membre rupte, aşa cum ordonase Argetoianu. Dar „aventura” se repetă: profesorul Ion Zelea Codreanu obţinuse 5.600 sufragii, contra 5.200, liberalii şi 4.000, naţional – ţărăniştii.
Intrarea legionarilor în Parlament
În iunie 1932, guvernul Iorga căzu. Naţional – ţărăniştii revin la putere, Vaida – Voevod fiind de data asta preşedintele Consiliului. Parlamentul fu dizolvat, şi noile alegeri se fixează pentru 17 iunie 1932. Abia ieşiseră legionarii din epuizanta bătălie din Tutova, că o nouă încercare îi aştepta. De astă dată, Mişcarea Legionară reuşeşte să-şi depună candidaturi în 36 de judeţe. Campania electorală nu se deosebea de cele precedente. În judeţele în care Mişcarea nu punea în pericol popularitatea vechilor partide, propaganda legionară putu să se desfăşoare liber; dimpotrivă, acolo unde organizaţiile naţionaliste erau deja puternice, jandarmii şi bande de oameni îşi făcuseră apariţia. Unul dintre cele mai penibile incidente s-a derulat la Focşani. Un personaj venerabil din acest judeţ, bătrânul Hristache Solomon, candidat pe listele Gărzii de Fier, a fost atacat de o bandă de oameni înarmaţi aparţinând Partidului Naţional – Ţărănesc şi bătut până la sânge. În alegerile acestea, Legiunea îşi dublă voturile, în raport cu precedentele, ajungând la cifra de 70.000. obţinând 2 la sută prevăzut de legea electorală, gruparea „Corneliu Zelea Codreanu” avea dreptul la cinci locuri în Parlament. Printre noii deputaţi, se găseau Corneliu Codreanu, profesorul Ion Z. Codreanu, şi un tânăr de 25 de ani Mihai Stelescu, ce se distinsese în timpul tuturor luptelor duse până atunci. (Horia Sima, Istoria Mișcării Legionare)