Douã reacții aparte: Iorga și Maniu

Am urmãrit reacțiile presei oficiale, temerile și atitudinile mai multor oameni politici, exprimate la cald, imediat dupã eliminarea luii Mihai Stelescu. În episodul de astãzi vom vedea cum au ales sã reacționeze Nicolae Iorga și Iuliu Maniu.

Iorga și “tineretul sãlbatic

“Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga preia și el știrea momentului. Inițial apare ca o informație între altele la rubrica “Ultima orã” pe ultima paginã (revista avea apariție zilnicã și avea doar 2 pagini), ulterior subiectului i se acordã un articol de sine stãtãtor pe prima paginã. Dacã la prima semnalare accentul cade pe viața irositã a victimei și a executanților, al doilea material se vrea o explicare a stãrii de fapt a tineretului.

Lupta dintre grupãrile naționaliste tinereşti a dus la încã un omor; fostul deputat Stelescu a fost omorât pe patul unui sanatoriu. Ucigaşii s-au predat justiției. Ei afirmã cã au voit sã rãzbune o trãdare, şi un omor pregãtit de Stelescu împotriva d-lui Corneliu Zelea Codreanu. Vieți tinereşti iau drumul ocnei. Sãlbãticia desparte tineretul într-o luptã în care se cere pregãtire, muncã, solidaritate romaneascã, şi unde nu e deloc nevoie de gloanțe de revolver. Pãcat şi pentru viața unui om care a putut greşi, provocând. Pãcat şi de sufletele celor cari au ucis, şi cari vor purta mereu povara lui… “Neamul Românesc”, 18 iulie 1936

Din primele cuvinte ale știrii se înțelege cã Stelescu este a nu știu câtã victima a conflictelor dintre grupãrile naționaliste. O rãutate și o minciunã voitã din partea „marelui” Iorga. Apoi un adevãr spus pe jumãtate: om care a putut greşi, provocând. Deci faptul cã a provocat îi e clar și lui Iorga, dar nu vrea sã se pronunțe dacã prin asta a greșit sau nu Stelescu.

Al doilea text “Rãvãșeala spiritelor tinere” apare la 6 zile dupã moartea lui Stelescu. În el tineretul este iarãși atacat și apostrofat. Desigur tineretul este cel vinovat, cu douã capete mari de acuzare: despãrțirea de bãtrâni și lipsa unui ideal cultural. Unde dai și unde crapã!? Aceastea erau cauzele execuției din 16 iulie, care este iar plasatã în cadrul unei serii de ucideri de oameni.

Una dintre acele ucideri din patime politice, care, orice ar zice teoreticienii lor universitari, n-au stat în ființa poporului nostru, cheamã luarea aminte, pentru nu știm a câta oarã, asupra stãrii de spirit a tinerimii noastre. Mai întâi sã te întrebi dacã a îmbãtrânit toatã lumea din țara româneascã, și asta chiar sub patruzeci, treizeci de ani, astfel cã cei mai mici de aceste vârste sã nu se mai poatã înțelege în niciun chip sufletesc cu înaintașii lor. Cãci, dacã ați luat seama amãnunțit, ceea ce bântue printre tineret, sfâșâindu-l, aruncându-l pânã și la masacru pe tabere, este credința cã el singur trebue sã-și croiascã o soartã în viațã, pe care în niciun caz nu i-o pot da bãtrânii, svârliți afarã. O nouã generație, dupã certificatul de botez, înseamnã azi o conducere de sine, fãrã de nicio legãturã cu generațiile predecesoare. Și de câțiva ani de zile, se sbat unii, care s-au fãcut hercizii acestor stãri de lucruri, cã sã se lipseascã de îndrumãrile celor mai vârstnici, crezând cã și le pot da ei singuri. Rezultatul? Câteva ucideri de oameni, printre care aceea a lui Ion G. Duca, apoi desbinãri, sfâșieri între ei înșiși, sfârșind cu glontele la tâmpla chiar a tovarãșului devenit adversar de moarte pentru cã și el s-a crezut – și de ce nu? – predestinat sã fie cãpitanul generației sale, înmormântând pe aceea a pãrinților. În înferbințeala de a ajunge sus, sus de tot, cocoțat în capul alor mai mari, s-a uitat un lucru în rândurile tuturor acestor pretendenți la cârmuirea țãrii, s-a uitat cã între ei, când s-au rãslețit de bãtrâni și au rãmas așa de capul lor, n-a prezidat cultura, cã dela obârșie și în timpul desvoltãrii lor n-a condus un ideal cultural. A, și generația lui Iorga, Cuza și a altora a fãcut la fel, și-a croit singurã drum, în viațã? Da, dar acolo a fost înscrisã sus și tare cultura româneascã, și de aceea a funcționat creerul, iar acum bomba. “Neamul Românesc”, 22 iulie 1936

Întâi de toate reiau aici ceea ce toți cititorii noștri ar trebui sã știe deja: legionarii nu erau niște asasini de profesie, nici prin ideologie și nici prin faptã. Au pedepsit pe I. Gh. Duca din motivele despre care am vorbit deja de atâtea ori în cadrul acestui serial și nu numai (stoparea asasinatelor comise de autoritãți în rândurile legionarilor, stoparea încercãrii de eliminare a Cãpitanului). În afarã de I. Gh. Duca nu a existat o altã persoanã asasinatã, executatã, suprimatã de legionari pânã la Mihail Stelescu. În plus, nu Mișcarea Legionarã și nici tineretul în general au pus capãt vieții lui Ducã, ci strict 3 bãrbați, e adevãrat, toți 3 legionari acționând din proprie inițiativã. În cazul Stelescu într-adevãr, toatã Mișcarea aflase de rezoluțiile de la Tg Mureș și era de acord cu ele, chiar daca nu ea le inițiase (nu dãduse Cãpitanul ordin studenților legionari sã ia acele decizii la Congres). Sã nu uitãm cã la Tg. Mureș decizia a fost luatã de tineretul universitar.

Apoi legat de bãtrâni, e o afirmație total greșitã cã tineretul și în mod concret legionarii s-au despãrțit de bãtrâni. Da, s-au despãrțit de A.C. Cuza, de un Iorga cu care nu au fost de fapt niciodatã împreunã, de o clasa politicã bãtrânã, dar mai ales coruptã. Sã nu uitãm cã Legiunea avea în acei ani pe Generalul Zizi Cantacuzino care era al doilea om ca funcție și autoritate dupã Cãpitan, avea ca organism important Senatul Legionar alcatuit exclusiv din bãtrâni: Traian Brãileanu, Sextil Pușcariu, Hristache Solomon, Ion Cãtuneanu, gen. Ion Tarnovschi etc. Și de asemenea foarte important, îi avea pe pãrinții întemeietorilor sãi: profesorul Codreanu și protopopul Moța. Deci da, se despãrțiserã de acei bãtrâni corupți și vatamați sufletește.

Cât privește cultura ea nu a constituit niciodatã, pentru nimeni, un scop politic, nici mãcar pentru dl Iorga care se lansa acum în afirmații pretențioase. Idealul cultural a stat oare la baza Partidului Naționalist Democrat fondat de Iorga și Cuza în 1910, lipsa de culturã l-a fãcut atunci sã se despartã de generația bãtrânilor politicieni? Cât privește numãrul și calitatea intelectualilor din Mișcare cred cã istoria a dovedit cu prisosințã cã în niciun alt partid sau mișcare politicã din România nu au existat atâția oameni de culturã, profesori universitari, posesori de doctorare și absolvenți de studii superioare ca în Mișcarea Legionarã.

Toatã vina este pusã pe umerii tineretului “sãlbatic”. Statul, Regele, autoritãțile nu au avut nicio vinã, nici greșealã, nicio influențã asupra “radicalizãrii” unei generații crescute ilegal și forțat sub o continuã stare de asediu, în constantã cenzurã și permanentã prigoanã. Tipic pentru Nicolae Iorga.

Telegrama lui Maniu

O reacție interesantã a venit însã din partea lui Iuliu Maniu, acesta a publicat în presã o telegramã închinatã soției lui Mihai Stelescu. Emisã la 7 zile de la moartea acestuia și publicatã în mai multe ziare în data de 24 iulie 1936, telegrama este datã în nume personal și nu în calitate de lider al PNȚ. Mai mult, ziarele tãrãniste nici nu o publicã. Textul era urmãtorul: Deplâng țara, al cãrui regim nefast, prin procedeele sale de revoltãtoare ilegalitãți a împins lucrurile și oamenii pânã la a se folosi de astfel de mijloace în luptele politice și a crea o atmosferã care face posibilã o astfel de procedare profund condamnabilã. “Opinia”, 24 iulie 1936

Deși adresatã lui Zoe Stelescu, Maniu nu deplânge în ea moartea lui Stelescu ci situația în care se afla țarã. Aratã foarte clar cã regimul condus de Regele Carol al II-lea, prin ilegalitãțile comise, nu a lãsat tineretului altã cale decât violența, pe care desigur o condamnã, dar o și justificã. Regimul i-a împins pe cei zece sã comitã fapta, deci regimul este autorul moral și bãieții noștri doar executanții. Ceea ce spune el nu e deloc departe de realitate și seamãnã foarte mult cu ceea ce spunea Argetoianu. Totuși Maniu este singurul care o spune public, în timp ce Argetoianu o noteazã în jurnal. Mã întreb care a fost reacția soției lui Stelescu la primirea acestei telegrame.

Reacția lui Maniu are de fapt o cheie politicã. În acea perioada Maniu și Mihalache aveau opinii absolut diferite despre modul de acțiune și reacție al PNȚ. În timp ce Mihalache considerã cã scopul PNȚ era intrarea de urgențã la guvernare (încã din 1934 România se afla sub guvernare liberalã cu Gheorghe Tãtãrãscu premier), Maniu considera mai importantã lupta PNȚ împotriva camarilei regale și în special a Elenei Lupescu. În orice caz, telegrama lui Maniu rãmâne singurã reacție publicã a unui om politic important care acuzã regimul carlist în cazul Stelescu.

Am încercat sã creionez modul în care moartea lui Mihai Stelescu a fost reflectatã de presã și cam ce reacții și temeri a stârnit în clasa politicã. Dincolo de abordãrile, stilul și interesul politic dupã care au fost redactate textele din presã, ele atacã și înfiereazã majoritar tineretul și Mișcarea Legionarã. Ce mi se pare interesant este cu totul altceva.

Mihai Stelescu ca om, ca lider al unei publicații, ca șef  al unei mișcãri a tineretului (cruciații), ca fost deputat, lipsește cu desãvârșire din toate aceste articolele de presã închinate asasinãrii lui. În afarã de reacția pe jumãtate incriminatoare la adresa lui din primul text al lui Iorga – pãcat și pentru viața unui om care a putut greși provocând -, nimeni nu deplânge moartea sa, nimeni nu spune cã îi pare rãu cã a murit acest om, cã îi regretã moartea. Absolut nimeni nu a scris „Dumnezeu sã-l ierte” sau „Dumnezeu sã-l odihneascã”. Nimeni nu face referire la viațã sa, la activitatea sa, la eventuale realizãri de orice naturã (politicã, ziaristicã, oratoricã etc).

Citind atâtea articole din zeci de publicații, apare mai mult decât evident faptul cã singurã chestiune pentru care a trãit Stelescu și pentru care meritã sã i se dea atenție la moarte, a fost atacarea lui Corneliu Zelea Codreanu, mai ales textele despre presupusã origine strãinã a acestuia.

Vom vedea și care a fost reacția „Cruciadei Românismului”, ce s-a petrecut cu revista și cu liderii ei dupã moartea lui Stelescu. Presa legionarã, pe de o parte supusã cenzurii, pe de alta lipsitã de ziare cu apariție zilnicã, va reacționa cu întârziere fațã de presa oficialã sau de „Cruciadã”, dar reacțiile vor fi dure, hotãrâte și unitare. Dincolo de presa legionarã vom vedea ulterior atitudinea Cãpitanului, a diverselor structuri legionare, reacția lui Moța la valul de atacuri și acuzații formulate de politicieni și de presã.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Victorii românești, victorii legionare (8)

Default thumbnail
Subiectul următor

Curentul woke - contradicţii şi conspiraţii

Cele mai recente din

Decemvirii (28)

Presa oficială și clasa politică la moartea lui Stelescu  Vestea morții lui

Decemvirii (27)

MIHAI STELESCU PE CATAFALC, DECEMVIRII ÎN AREST Am urmărit derularea evenimentelor până

Decemvirii (26)

DECEMVIRII SE PREDAU AUTORITATILOR DECEMVIRII PARASESC SPITALUL Impuscaturile au provocat panica si

Decemvirii (25)

Mihai Stelescu sub gloanțele Decemvirilor Începutul lunii iulie 1936, București, Decemvirii decid

Decemvirii (24)

Mihai Stelescu și Decemvirii în așteptarea zilei de 16 iulie 1936 La