În data de 4 iulie 2024, camaradul nostru, Pedro Pablo Peña, după o lungă și grea bătălie cu boala nemiloasă, s-a dus să întărească garda alături de luceferi, în Falanga Cerească.
Născut la Cordoba în 1952, avocat, Pedro Pablo a activat din tinerețe în cadrul Falangei Spaniole în subdivziunea ei numită “Primera Linea”, a fost ulterior șeful mișcării naționaliste spaniole Alianza Nacional, inițiatorul și conducătorul platformei naționaliste “La España en Marcha”.
Pentru noi, Pedro Pablo Peña a fost un exemplu viu de eroism și militantă, o adevărată legendă a luptelor naționaliste. Am avut bucuria de a-l cunoaște și onoarea de a ne oferi încrederea și prietenia sa; un camarad loial și fundamental pentru activitatea, poziția și legitimitatea Fundației George Manu în Spania.
Pedro Pablo Peña: ¡PRESENTE!
Discursul lui Pedro Pablo Peña
Comemorarea Moța Marin, Majadahonda 2015
Moumentul închinat lui Ion Moța și Vasile Marin este un monument al recunoștinței pentru sacrificiul, pentru martiriul – pentru că ei au fost niște adevărați cruciați – dat pe pământ spaniol, chiar aici, apărând Spania de comunismul ateu. Nu îi omagiem doar pe Moța și Marin, ci și pe ceilalți cinci legionari care au venit împreună cu ei în Spania să lupte pentru credința noastră. A fost atât de mare avalanșa înscrierilor pentru a lupta pe frontul spaniol, însă Căpitanul Codreanu a trebuit să oprească înscrierile, să îi oprească pe atât de mulți legionari care ar fi vrut să vină să lupte în Spania, pentru că și în România era mare nevoie de ei, pentru a lupta fix același război, pentru că acest război se derula pe tot teritoriul Europei.
Aici au venit șapte voluntari și doi dintre ei au scăldat pământul spaniol cu sângele lor. Când s-au întors în România, Totu, care are o carte care se numește „Însemnări de pe frontul spaniol”, așterne pe hârtie niște pagini extraordinare: “rămâne în pământul vostru mărturia unor legionari care au venit să lupte pentru Dumnezeu și pentru Spania”. Și această mărturie o reprezintă trupurile celor doi care au murit aici.
Pentru mine este o onoare să va pot vorbi tuturor. Îi mulțumesc Fundației George Manu pentru privilegiul de a continua să facă această manifestare, care se face din anii ’70, este prima dată când mi se oferă ocazia să vorbesc aici și vă mulțumesc din inimă.
Trebuie să facem un paralelism între situația trăită în acei ani și situația actuală. Toată Europa se afla sub ofensiva comunismului care era puternic și viguros, care triumfase în Rusia și care amenința să inunde întregul continent. În Germania se duseseră deja luptele împotriva Ligii Spartachiste și se anihilase statul sovietic care fusese efemer instalat acolo de aceasta, de fapt au fost truele Freikorps care i-au înfrânt. Toată Europa era amenințată de instalarea unui regim comunist sub egida lui Stalin.
În Spania această ofensivă comunistă a făcut să apară Republica, o republică laică, atee, care îi prigonea pe creștini, pe catolici, și efectiv partea sănătoasă a poporului spaniol, armata, Falanga, tradiționaliștii au spus: “Până aici!”. S-au ridicat sub arme și această ridicare, “El alzamiento nacional”, a fost numită de Papa drept „o cruciadă pentru Hristos”. Războiul civil spaniol n-a fost doar un simplu război civil, a fost o cruciadă de eliberare națională pentru apărarea credinței și a țării.
Pentru asta au venit camarazii români, cu acest spirit al cruciadei, au venit gândindu-se că lupta care se dădea în Spania era identică cu cea care se dădea în România; și că oprirea comunismul la granița spaniolă era singură soluție ca acesta să nu pătrundă mai departe în Europa. În acest spirit trebuie să înțelegem prezența camarazilor români, a Mișcării Legoinare și a României însăși, așa trebuie să îi înțelegem pe acești cruciați care ne-au aparat credința și țara.
Azi ne aflăm într-o situație similară. Persecuția religioasă nu mai este atât de evidență ca atunci, nu mai este violentă, acum este sarcastică. Au înlocuit această violență și persecuția sângeroasă cu violența spirituală. Din păcate am pierdut războiul în 1945, pentru că în acel an am pierdut cu toții războiul. Și începând din acel moment a venit persecuția, Europa a fost divizată. S-a instaurat o nouă ordine politică mondială la conferința de la Yalta și o nouă ordine economică mondială la conferința de la Bretton Woods. Și lumea a fost divizată în două: o parte a fost oferită sovieticilor și alta a rămas a capitaliștilor.
Am avut ocazia să ascultăm la sediul Falangei conferința părintelui Vișovan și a lui Marcel Petrișor despre persecuția religioasă și persecuția naționaliștilor români sub regimul comunist din România. Ne-a impresonat această persecuție brutală, a torturilor și închisorilor. Oameni care au făcut 15, 16, 17, 18 ani de închisoare în condiții îngrozitoare, cărora numai cei cu voință de nestrămutat le-au supraviețuit, pentru că trupurile pot arde însă voințele de nestrămutat și sufletele de stancă nu cedează.
Acest tip de persecuție violentă s-a încheiat pentru că au descoprit o metodă mai bună de a domina sufletele și anume corupându-le. Persecuția violentă a bolșevicilor nu a reușit să distrugă sufletele creștine ale poparelor ocupate. Dar persecuția sistematică, maladivă, ofensivă, corupătoare a democrațiilor occidentale capitaliste, a reușit să sfărâme sufletele creștinilor din occident. Slavii rămân în continuare creștini autentici, pentru că au suferit acea persecuție brutală. Popoarele romanice și germanice am cedat persecuției mizerabile și corupției. Este ca o ploaie măruntă care a pătruns până în interiorul nostru corupându-ne, după ce a picurat peste noi timp de peste 70 de ani.
Acum ne confurntăm cu o ofensivă jihadistă care pare că ne va inunda cu totul. Am văzut ce s-a întâmplat la Paris. Mulți oameni se revoltă împotriva islamului, împotriva jihadismului și împotriva ofensivei lui. Noi nu trebuie să cădem în această capcană, repet, nu trebuie să cădem în această capcană. Islamul care ne este dușman, pentru că asta ne este, nu este dușmanul nostru principal. Dușmanul nostru principal este sistemul care a permis apariția pericolului jihadist, adică cel care a deschis porțile occidentului, porțile Europei creștine pentru mase imense de imigranți musulmani care veneau cu o identitate clară, pentru că ei nu au renunțat niciodată la ea. Musulmanii procedează corect pentru că ei știu foarte bine cine sunt și pentru ce luptă. Cei care am uitat cine suntem și pentru ce luptăm suntem noi.
După cele petrecute acum la Paris se încearcă mobilizarea noastră, a tuturor, pentru a forma o cruciadă contra islamului. Dar nu se vrea o cruciadă în numele crucii și a lui Hristos, ci o cruciadă în numele valorilor republicane: toleranță, homosexualitate – pentru că ei numesc drept toleranță homosexualitatea, feminismul, avortul, adulterul. Asta este toleranța lor, dar noi nu luptăm pentru această toleranță, pentru valorile republicane sau pentru valorile revoluției franceze. Noi suntem aici pentru a lupta pentru valorile creștinătății.
Sunt trei actori în această dramă, actori fundamentali: sistemul – care este protagonistul principal și cel care ne-a oprimat și corupt până acum; alt actor este cel care refuză să se lase corupt, este refractar la prostiile occidentului putred, acesta reprezintă jihadiștii; și mai există un al treilea actor, un actor secundar, sărac și marginal și acela suntem noi, naționaliștii europeni. Pe acest actor toată lumea îl dă la o parte pentru că vrea ca el să dispară. Foarte bine, noi vom lasa ca acest război să se dea între ei, să se omoare unii pe alții în acest război.
Morții de la Hebdo – aprops eu „nu sunt Charlie Hebdo”, niciunul dintre noi nu este Charlie Hebdo – aceștia erau niște mizerabili care nu jicneau doar credința musulmană ci în special pe cea creștină. Pentru fiecare caricatură anti-islamică există publicate 10 sau 100 de caricaturi anti-creștine, jicnitoare la adresa lui Hristos, a Sfintei Treimi, au apărut imagini despre care nici nu pot vorbi, nu pot să le numesc, pentru că sunt extrem de ofensatoare, cu Sfânta Treime batjocorită într-un fel abominabil. Și acum ei ar vrea ca noi să ne ridicăm că să apărăm pe acei morți de la Charlie Hebdo. Cei morți își merită soarta pentru că erau niște canalii. Noi nu ne vom ridica pentru a apară astfel de oameni.
Avem două lupte de dus. Una este lupta ideilor, adică frontul cultural, bătălia pentru credință, spiritualitate, pentru națiunea noastră, pentru recuperarea istoriei noastre. Și când o să ne întărim moral, militar, biologic, atunci vom da această luptă. Atunci acel actor dat la o parte și disprețuit va veni în față și va spune „și noi suntem în luptă”, dar nu pentru apărarea valorilor republicii franceze, nici ale republicanismului, nici ale unei false toleranțe care de fapt îi încătușează pe alții – asta nu este toleranță, este temniță pentru sentimentele celorlați, pentru adevărurile religioase, pentru adevărurile teologice. Dacă vom ridica armele va fi și împotriva unora și împotriva altora: și împotriva sistemului și împotriva jihadului. Primii pentru crima de a deschide porțile pentru musulmani și ceilați pentru că sunt un dușman extern în interiorul identității noastre europene. Asta pretindem noi.
Și asemeni cu Moța și Marin al căror martiriu este un exemplu pentru noi toți, noi trebuie să recuperăm spiritul Mișcării Legionare. Și ei îl aveau drept patron spiritual pe Arhanghelul Mihail, așa cum îl avem și noi, pentru că el a spus “Cine este ca Dumnezeu?” atunci când Satan a refuzat să se supună Domnului. Și noi, ca și Mișcarea Legionară, spunem “Cine este ca Dumnezeu?”, că să impunem iarăși în Europa creștinismul și națiunea.
Vă mulțumesc!