Dacă ar fi ca în locul predicii să rostesc un singur cuvânt după ce am adus slavă lui Dumnezeu, acesta ar fi recunoștință. Recunoștință pentru Maica Preacurată și pentru toți sfinții, și împreună cu ei, pentru sfinții mărturisitori care au pătimit în această închisoare de la Târgu Ocna. Pentru ei aducem cuvânt de recunoștință care să însemne nu numai pomenirile la Sfânta Liturghie și parastase, ci și citirea izvoarelor care prezintă istoria neamului nostru, cu deosebire istoria pătimirilor neamului nostru. Între pătimitorii care au stat aici a fost și tatăl soției mele, părintele Constantin Voicescu, între anii 1950-1954, împreună cu cei care erau atunci aici…
„Dacă veti iubi numai pe aproapele ce faceţi mai mult? Au nu şi păgânii fac acelaşi lucru?” Un exerciţiu, un exemplu deosebit de iubire a aproapelui şi a vrăjmaşului l-au făcut mărturisitorii din închisoarea de aici şi din toate închisorile, de altfel, de pe cuprinsul patriei noastre. Şi al doilea exemplu se leagă de Sfânta Evanghelie de astăzi, şi anume a fost vorba de înmulţirea pâinilor, de înmulţirea peştilor, de săturarea mulţimilor. Dar înainte să se împartă hrană celor de faţă, Mântuitorul a făcut câteva gesturi şi vă amintiţi acum, e vorba de gesturi euharistice. Luând pâinile şi peştii a privit spre ceruri, adică s-a rugat, a mulţumit, a binecuvântat, a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulţimilor. Aceste gesturi euharistice prevestesc ceea ce se va întâmpla la Cina cea de Taină. Aceleaşi gesturi se petrec în fiecare Sfântă Liturghie aşa cum aţi văzut şi astăzi şi cum ştiţi că se petrece în fiecare biserică la Sfânta Liturghie. Cât puteau să înţeleagă ucenici şi mulţimile? Înţelegeau şi ei cât ştiau din legea veche, cât prinseseră din cuvintele Mântuitorului până în acele clipe. Şi atunci ce şi-au zis ei?
Vă invit să recitiţi episodul din Evanghelia după Ioan, la capitolul al şaselea, un capitol special al Bibliei, intitulat „Hristos, Pâinea vieţii”, şi anume relatează Ioan aceleaşi lucruri, numai că spune ceva mai mult, completează. Şi aici deschid o foarte mică paranteză. Citind în paralel Sfintele Evanghelii, veţi observa cum se completează evangheliştii între ei. Primul a scris Matei, al doilea Marcu, al treilea Luca şi ultimul Ioan. Şi Ioan nu mai repetă multe din cele ce s-au scris, în schimb vine cu noi detalii, cu lămuriri care ne luminează şi pe noi foarte mult. Mulţimile care s-au săturat şi au mai rămas şi câteva coşuri cu firimituri, n-au vrut să se mai despartă de Iisus şi-au manifestat încă o dată dorinţa de a le fi rege; de un astfel de rege avem nevoie, să alunge stăpânirea romană şi să ne dea hrană. Ce ne trebuie mai mult? Iar Iisus ştiind, spune Ioan Evanghelistul, că vor să-l facă rege, a plecat de acolo, a luat corabia şi a plecat la Capernaum. Mulţimile, după el. Şi acolo, desigur că sunt multe versete, acum eu fac un rezumat. Mântuitorul, privind la ei, le-a zis: mă cautaţi nu pentru ca fac mununi, ci pentru că v-aţi săturat. Dar să nu căutaţi doar pâinea aceasta a trupului, ci mai ales pâinea care s-a pogorât din cer. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, dar au murit. Pâinea care se coboară din cer, dacă o mănâncă cineva din cer, nu mai moare, ci are viaţă veşnică. Despre ce pâine este vorba? Despre Sfânta Împărtăşanie sau Sfânta Euharistie, sau Sfânta Cuminecătură, cum se mai spune prin unele părţi. Şi atunci le-a mai spus unele cuvinte: Cine mănâncă trupul meu, cine bea sângele meu, nu va muri în veci. Şi au început să se uite unii la alţii, chiar şi dintre ucenici. Cum adică?
Era prea tare cuvântul. Cum adică să mâncăm trupul lui, să bem sângele lui? Şi unii au plecat.
Cu fiecare cuvânt rostit, Mântuitorul Iisus Hristos a dorit să ridice înțelegerea celor de față cu o treaptă mai sus decât erau până în acel moment și întâlnim aceasta mai ales în Predica de pe munte.
Cu câtă râvnă s-au întors după el, au plecat şi au rămas câţiva ucenici apropiaţi, Sfinţii Apostoli, de fapt. Şi Mântuitorul s-a întors către ei şi a întrebat: voi de ce nu plecaţi, de ce nu vă duceţi? Şi atunci Petru, fiind mai în vârstă, a luat cuvântul şi a spus: Doamne, tu ai cuvintele vieţii veşnice, la cine ne vom duce?
Pentru cuvintele vieţii veşnice, prima parte a Sfintei Liturghii, pentru Liturghia Euharistică, a doua parte a Sfintei Liturghii, ne-am adunat şi noi atăzi aici, dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a făcut parte de o Sfântă Liturghie într-o zi specială. Nu avem cuvinte să îi mulţumim lui Dumnezeu.
Înainte a de a încheia, aş vrea să scot în evidenţă cuvântul recunoştinţă faţă deoamenii aleşi prin care a lucrat El în aceste zile ca să trăim noi aceată bucurie. Aş începe cu părintele paroh, Andrei Turcu, care împreună cu cei apropiaţi, desigur cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului, au rectitorit această frumoasă biserică, acestă biserică mărturisitoare într-un mod special.
Recunoştinţă faţă de toţi ostenitorii centrului eparhial de la Roman, care împreună cu Înalt Preasfinţitul, părintele Vicar Pimen şi toţi ceilalţi care au ostenit şi în direcţia acestei bucurii pe care o avem.
Îmi exprim recunoştinţa şi preţuirea pentru Dvs. toţi cei veniţi astăzi, pentru toţi pelerinii veniţi, unii mai de aproape şi mai de departe.
Doamne, Tu ai cuvintele vieţii veşnice, la Tine ne vom întoarce, Ţie Ţi-aducem slavă, mărturisind slava către Prea Sfânta Treime şi zicând: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh! Amin.