Biruința Revoluției Naționale. Protagonist Poporul.

Atitudini din exil – Împotriva balaurului roşu

Evenimentele s-au precipitat în așa măsură în țara noastră încât conținutul acestui număr al buletinului nostru e depășit. De altminteri, ce s-a întâmplat și cu alte foi din exil. Nimeni n-a prevăzut Revoluția Națională din România. S-a scris de o anumită pregătire a revoluției de către personaje comuniste căzute în dizgrația dictatorului. Se face confuzie între un apel sau un manifest ce a circulat cu trei luni înainte, semnat tot de un Front al Salvării Naționale în care Ceaușescu era avertizat de insuportabila stare a țării, și Frontul Salvării Naționale, constituit în toiul Revoluției, când s-au dezlănțuit masele populare și sângele curgea pe străzi. Echipa ce a preluat frâiele guvernării după răsturnarea lui Ceaușescu e constituită și din elemente care au participat la redactarea și lansarea manifestului anterior și așa se explică speculațiile ce se fac în presa străină asupra unei presupuse pregătiri a revoluției, fapt care e recunoscut și de organele oficiale ale noii conduceri. Fără de avalanșa revoluționară a poporului, n-ar fi existat nimic, decât doar o pioasă amintire a unui protest fără nicio urmare practică, ca multele altele anterioare. Acțiunea s-ar fi înăbușit de Securitate, sub ochii placizi ai guvernelor occidentale.

Poporul a fost protagonistul revoluției. Și nimeni altcineva. Fără vreun ajutor străin și fără participarea vreunui partid. Chiar armata a tras, la început, în manifestanți, la Timișoara și în alte orașe și abia după aceea a trecut de partea poporului. N-a fost o revoltă militară, ci o revoltă națională, care s-a amplificat prin propagarea ei între ofițeri și soldați. Acesta e adevărul adevărat. A fost o reacție spontană și generată a nației contra unui regim care atenta la însăși integritatea fizică a ei.

Cum au dezvăluit și unele ziare din Occident, dacă Ceaușescu a putut să guverneze 24 de ani, exclusiv prin teroare, intimidare și foamete, constituindu-și un sistem de securitate de o perfecte necunoscută nici sub Stalin, aceasta se datorează și asistenței permanente de care s-a bucurat din partea cercurilor politice din Apus. E inadmisibil ca guvernanții din lumea liberă să nu fi cunoscut grozăviile ce se întâmplau în România. Și totuși l-au copleșit pe tiran cu atenții, vizite, primiri, ajutor economic, ca și cum ar fi întreținut relații cu o țară civilizată. Strigătele de durere și de moarte ale cetățenilor din România erau înăbușite pe canale diplomatice și atrocitățile lui Ceaușescu își reluau cursul liber, după o pauză. După revolta de la Brașov, din 1987, au fost uciși sute de muncitori, între altele și prin metoda radiațiunilor, care provocau  cancere mortale. Dar copii care mureau pentru că n-aveau lapte? Dar locuințele subîncălzite? Dar foametea artificial provocată? În presa lumii libere s-au filtrat aceste orori, dar ceea ce a lipsit a fost reacția cercurilor oficiale. Guvernele responsabile se mulțumeau cu note de protest sau intervenții pe la forurile internaționale, dar se fereau să forțeze prea mult nota în relațiile cu România, din ”rațiuni de Stat”, cum au mărturisit-o chiar unii lideri politici ai națiunilor europene.

Cu atât mai mare este meritul acestei revoluții. Abandonat de toți, suferind sub apăsarea unei Yalte prelungite de peste 40 de ani, cu un Occident în coaste, indiferent și apatic la strigătele lui de durere, a țâșnit ca o flacără din adâncurile lui neamul nostru înlănțuit, a rupt zăgazurile puterii demonice, a spart închisoarea în care zăcea, și a ieșit triumfător la lumină, ca și Cristos din mormânt, cu prețul a zeci de mii de morți. A plătit un tribut greu pentru libertate, dar a învins.

Poporul român a învins acel cumul de bestialitate și cinism, concentrat în sistemul de guvernare al lui Ceaușescu. Nu numai că a învins, dar a dat și o lecție de civism Europei și lumii întregi. Părăsit de toți, doar Dumnezeu și-a întins mâna ocrotitoare asupra lui. Și când ai pe Dumnezeu, ai totul. În România s-a săvârșit mai mult decât o revoluție națională, o Minune Dumnezeiască.

 

Horia Sima, Ţara şi exilul, an XXVI, 1989-90

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Mobilizare generală şi permanentă

Default thumbnail
Subiectul următor

Victorii românești, victorii legionare (11)

Cele mai recente din