În loc de comunicat: Precizări necesare

Recentele evenimente ne-au bulversat, ne-au întristat și ne-au dezamăgit pe toți. Pe de o parte avem apariția neașteptată a unui Călin Georgescu care, speculând bâlbâielile, neputințele și greșelile clasei politice din ultimii 35 de ani, a creat mesaje țintite, simple, ireale, dar exemplar livrate, câștigând turul întâi al alegerilor pe prima poziție, cu un scor incredibil și imposibil.

De cealaltă parte avem politicienii, autoritățile, structurile (de toate felurile) care, (aparent) luate prin surprindere de rezultatul votului din primul tur, au ajuns să calce în picioare democrația (atâta câtă era) fix în numele apărării acestei democrații… Nu voi intra în analize politice și nu voi comenta mai mult aceste aspecte pentru că recunosc, în acest moment situația mă depășește, iar părerile mele personale pe subiect sunt irelevante. Aștept, alături de toți românii, indiferent de opțiunea lor politică și ideologică, niște explicații clare și niște dovezi concrete care să justifice aplicarea acestor măsuri fără precedent.

Mulți dintre voi, membri și prieteni ai Fundației George Manu, mi-ați cerut redactarea și publicarea unui comunicat. Așa cum v-am spus, nu consider că un comunicat din partea Fundației ar putea ajuta la ceva sau lămuri pe cineva în situația actuală. Cine a vrut să cunoască adevărul despre Mișcarea Legionară, cine a vrut să îi cunoască pe foștii deținuți politici – legionari și frați de cruce – a avut 35 de ani la dispoziție să o facă. Chiar și acum, această posibilitate mai există, deși puțini și la vârste venerabile, acești oameni se mai află încă printre noi, cărțile lor de memorii există în librării și biblioteci, după cum există colecții întregi de ziare interbelice ce pot fi consultate online sau în sălile de lectură. Pentru că cei care ne citesc așteaptă totuși o reacție scrisă din partea mea, în calitate de președinte al Fundației, ținând cont și de poziția camarazilor mei, voi puncta mai jos câteva aspecte.

Implicarea politică

Fundația George Manu nu se implică în sfera politică. Scopul și activitatea noastră sunt axate pe recuperarea memoriei legionare (morminte care au stat ani de zile neștiute, locuri în care s-au comis asasinate, oameni excepționali pe nedrept scoși din istorie, subiecte prea puțin studiate și dezvoltate, presa legionară interbelică și din exil etc), menținerea comemorărilor anuale la monumentele ridicate de foștii deținuți politici pe tot cuprinsul țării, menținerea revistei ”Permanențe”, cultul sfinților din închisori etc. Toate acestea sunt realizate de o mâna de oameni, mereu aceiași, întotdeauna pe timpul și resursele lor personale. Când, cum și cu cine să facem politică?

Niciodată Fundația nu a susținut un partid politic sau vreun candidat, nici din partidele clasice și nici din cele mai nou apărute care se pretind „naționaliste”. Naționalismul nu înseamnă circ, nu înseamnă scandal și nu înseamnă mediocritate. Nici în prezentele alegeri nu ne-am implicat, nici direct și nici indirect.

Desigur, fiecare membru și prieten este liber să voteze pentru cine vrea sau să nu voteze, după cum consideră. M-ați întrebat cum am votat eu și vă răspund: nu am votat nici la prezidențiale și nici la parlamentare, de mulți ani refuz să aleg „rău cel mai mic”, pentru că românii de 35 de ani asta fac și iată unde am ajuns. Nu aș fi votat nici la turul al doilea al prezidențialelor pentru că dincolo de ceea ce am scris mai sus, în această situație concretă mi-era efectiv imposibil să aleg între un om care nu m-a convins și un reprezentant al unui partid progresist.

Prezidențiabilul Călin Georgescu

Până pe 1 decembrie 2024 era doar un nume care revenea în buclă de ani și ani, atât în sfera pretins naționalistă (cu care noi, Fundația George Manu, nu numai că nu ne identificăm, ci luptăm să ne ținem la distanță cât mai mare), dar și în diverse cercuri media (tv, internet, mai nou platforme de socializare), chiar și în marile televiziuni unde numele lui a fost avansat de mai multe ori ca variantă de premier.

Mi s-a cerut să dau o desolidarizare fermă astfel încât oamenii să înțeleagă că Georgescu nu are nicio legătură cu noi. Nu pot da o desolidarizare de o persoană față de care nici eu și nici Fundația nu am fost vreodată solidare! Pentru oricine a avut măcar o tangență minimă cu Fundația noastră este clar că omul acesta nu este nici legionar, nici nu ne reprezintă, nici nu ne convinge, în schimb provoacă (intenționat sau nu) un prejudiciu de imagine uriaș Mișcării Legionare.

Fabrica de legionari

În ultimele săptămâni Călin Georgescu a devenit pentru opinia publică (deopotrivă pentru susținătorii și contestatarii săi) un mare ”legionar” (oh, și pe lângă el mulți alții, este absolut incredibil cum se pot fabrica „lideri legionari” peste noapte) pentru că mass-media i-a lipit această etichetă și nici el nu s-a ferit de ea, chiar pe dos aș putea zice. Problema este mult mai complexă și nu am cum să o expun în integralitatea ei și cu atât mai puțin să o rezolv în cadrul acestui text.

Avem două aspecte principale: în România post-decembristă statutul de legionar îl poate invoca oricine dorește sau poate fi lipit oricând oricărei persoane pentru a o denigra și stigmatiza. De ce? Pentru că la nivelul societății nu a avut loc niciodată o discuție onestă asupra Mișcării Legionare, drept urmare a rămas când tabu, când stigmat și întotdeauna o mare necunoscută.

Tot ce ține de Mișcarea Legionară, adică o bucată mare din istoria contemporană și recentă a României, este și astăzi prezentată la același nivel la care istoricii primilor ani ai instaurării comunismului în România au distorsionat-o. Pretindem că am scăpat de comunism în ‘89, astăzi auzim că autoritățile apără România împotriva comuniștilor de la Moscova care ne atacă, dar în același timp folosim integral tezele lor referitoare la Mișcarea Legionară. Fix pe astea și numai pe astea le-au scris corect comuniștii. Bineînțeles oricând este nevoie de a scinda societatea, atunci când trebuie semnalizat un pericol (real sau imaginar) și când acesta trebuie să poarte un nume, statul și mass-media scot de la naftalină legionarismul.

Vă amintiți cu toții celebrele discursuri ale lui Ion Iliescu de la începutul anilor ‘90, minerii au venit să apere capitala de legionari, legionarii amenință nou instaurata democrație… Minerii au venit, au băut, au bătut, chiar au omorât, dar legionarii nu au mai apărut. Acum avem aceeași situație, dacă citești articolele de presă, dacă deschizi televizorul, ai impresia că la fiecare colț de stradă vei găsi echipe legionare gata să preia puterea. Aflăm de nu știu câți „lideri legionari”, care de care mai periculos pentru siguranță națională. O nebunie!

Mă întreb și eu, unde or fi acești mulți legionari când la parastasele pe care le facem la monumente din diverse puncte ale țării mă uit în jur și văd că suntem sub 10 oameni. Unde or fi toți legionarii ăștia de la televizor, când la înmormântarea unui fost deținut politic legionar vezi că pe lângă famlilie suntem tot noi, o mâna de oameni. Unde or fi toți acești legionari când abonații revistei noastre au rămas câteva zeci. Poate nu le place să citească, cine știe.

Nu a existat o discuție onestă asupra Mișcării, nu s-a clasat ca fapt istoric pozitiv sau negativ nimic din ce s-a întâmplat în perioada legionară (mă refer la 1927-1940, doar atunci Mișcarea a funcționat în forma ei clasică, în exil îmbrăcând o altă formă de care culmea, nici americanii și nici alte mari națiuni democratice nu s-au dezis) pentru că există și astăzi un interes de a folosi legionarismul pe post de sperietoare, în loc de justificare pentru măsuri aberante. Drept urmare mass-media poate crea oricând un legionar din orice persoană care deranjează și autoritățile statului îi dau dreptate.

Pe de altă parte oricine se poate auto-numi legionar. Doar e democrație, nu? Și sub această identitate asumată poate să acționeze imoral sau ilegal, poate să aibă discursuri care mai de care mai aberante sau poate să caute foloase și simpatii în diverse zone și de la diverse persoane. Evident, toate problemele pe care o asemenea persoană le-ar putea provoca, sau i s-ar pune în spate, se impută automat Mișcării Legionare ca ansamblu. Cum rămâne cu dreptatea și adevărul? În niciun fel, ele sunt mai relative decât teoriile lui Einstein.

Cine reprezintă Mișcarea Legionară azi?

Unde e Mișcarea Legionară azi, cine reprezintă Mișcarea Legionară azi, de ce poate oricine să îi uzurpe numele și să îi pretindă monopolul? Adevărul este că după atâta dezinformare, între atâția impostori și persoane care și-au asumat poate cu bună intenție acest statut care nu li se cuvenea, în general oamenilor le este aproape imposibil să discearnă. Adevărul nu este nici pe departe atât de spectaculos ca titlurile pe care le afișează presa, ci mai degrabă dureros. O să îl prezint aici cât se poate de succint.

Mișcarea Legionară în forma ei autentică, interbelică (structură, organizare, propagandă, recrutare, prezentare publică etc) nu mai există din ianuarie 1941, degeaba unii o caută, alții o denigrează. După rebeliunea generalului Antonescu și apoi în timpul regimului comunist, în România Mișcarea Legionară a funcționat până în anul 1948 printr-un comandament de prigoană cu organizare, structuri și activități adaptate luptei în clandestinitate (rezistența din munți, rețele de sprijin, organizare clandestină etc). După 1948 nu se mai poate vorbi de o Mișcare Legionară în țară, ci de legionari individuali care au supraviețuit după ani de temnițe, torturi, supravegheri etc.

În afara țării îl avem pe Comandantul Horia Sima care adaptează și el organizarea și structura Mișcării la realitățile din exil, nici acolo din motive evidente nu s-a putut reveni la situația din interbelic. În plus a apărut o dăunătoare dizidență legionară care a fragmentat unitatea. Așa cum știți cu toții, Horia Sima a trecut la Domnul în 1993. În urma lui a existat o formă legitimă de conducere a Mișcării Legionare, un Comandament Legionar din Exil ai cărui membri au revenit sau au călătorit în țară după 1990.

În primii ani după Revoluție au încercat, fără succes, să reorganizeze Mișcarea Legionară, în primul rând din cauza neînțelegerilor ivite între legionarii din țară (dizidența ajunsese și aici), în al doilea rând pentru că autoritățile i-au tratat ca pe niște bandiți periculoși ca pe vremea comunismului și în al treilea rând, și poate cel mai important, din cauza faptului că ideea legionară nu a găsit aderenți în număr semnificativ în noile generații crescute sub comunism și nici în cele născute după 1990.

Ultimul membru al Comandamentului din Exil, Nicolae Roșca, a trecut la Domnul în anul 2013, înainte de aceasta a încercat alături de alți legionari aflați în viață la acel moment, să stabilească o nouă structură de conducere a Mișcării Legionare formată din patru persoane. Din păcate aceasta, deși stabilită verbal și teoretic asumată de cei implicați, nu a funcționat niciodată. Ăsta este adevărul chiar dacă nu e nici spectaculos, nici picant și nici șocant.

Unde se află Fundația George Manu în toată povestea asta? Înființată de foști deținuți politici legionari în anul 1994, a rămas singura formă legitimă prin care aceștia au continuat să își mărturisească crezul, să își expună pătimirile din temnițe sau exil, să își cinstească morții și să încerce să transmită adevărul despre toți acei ani pe care ei i-au trăit și pe care alții îi denigrau din auzite sau din paginile de istorie scrise la comandă ideologică sub cele trei mari și criminale dictaturi ale României: carlistă, antonesciană și comunistă.

Fundația George Manu nu este Mișcarea Legionară, este însă entitatea în care seniorii legionari s-au organizat și au acționat legal și legitim, expresia ei legală și legitimă. Toți membrii Comandamentului Legionar din Exil, adică ultima autoritate legitimă a Mișcării Legionare, au făcut parte din fundația noastră, Nicolae Roșca fiind președinte al Fundației George Manu până la trecerea în veșnicie.

„Legionarul” Călin Georgescu

Revenind la Călin Georgescu, acesta nu este legionar și nici nu ar avea cum să fie dacă ne uităm în CV-ul său și de ce nu, către părinții săi. E adevărat că eticheta de legionar i-a pus-o mass-media, dar nici el nu numai că nu s-a ferit de ea, ci de-a lungul timpului a lăsat voit impresia că se află pe această poziție.

Ocazional în diverse filmări sau expuneri a folosit afirmații pozitive la adresa Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, în același timp rostind aberații la adresa Comandantului Horia Sima. Nu mai spun că Georgescu reușește să laude în aceeași frază pe Corneliu Zelea Codreanu și pe Ion Antonescu (nu este singurul, sunt mai mulți care repetă această inconsecvență).

Desigur, libertatea de exprimare este garantată de Constituție, dar să îi privești cu aceeași admirație pe cel care a înființat Mișcarea și pe cel care a vrut să și-o însușească, i-a întemnițat mulți membri, i-a trimis pe front pentru a fi eliminați în prima linie, ne arată fără echivoc cam la ce nivel se află legionarismul său.

Totodată folosește expresii sau citate din Codreanu, evident fără a specifica sursa, lăsând să se înțeleagă că ar fi propriile sale cuvinte. Bineînțeles că acest lucru trece neobservat de cea mai mare parte a celor ce-l ascultă, dar noi înțelegem și considerăm nepotrivit.

Că are sau nu simpatii reale pentru Mișcarea Legionară, că în sinea lui îl consideră într-adevăr un erou pe Corneliu Zelea Codranu este fix problema lui. Că are legături și relații cu diverse persoane și grupări care își asumă sau pretind o filiație legionară, este iarăși problema tuturor celor în cauză. Toate acestea însă, profund și injust exploatate de media nu fac decât să lovească iarăși, cu o ură similară celei proletare, în aceeași Mișcare Legionară, cea nedreptățită de dictaturi și hulită nedemocratic de democrație.

Anularea alegerilor

Anularea alegerilor este un act de maximă gravitate, un atentat la esența democrației care poate conduce la disoluția instituțiilor și haos în opinia publică. Pentru ca un asemenea act să fie acceptat de societate este nevoie de dovezi de gravitate extremă (care până la ora acestui articol nu au fost prezentate) și sancțiunile pe măsură.

Faptul că în turul doi au ajuns două personaje cu care nu rezonăm nu înseamnă că putem justifica reacția (cel puțin până acum) de neînțeles a statului român. Ne place sau nu, Călin Georgescu a fost votat de peste 2 milioane de români. Că au fost sau nu manipulați, nu știm, așteptăm dovezi concrete. Că voturile au crescut artificial, prin fraudă, iarăși nu știm, așteptăm aceleași dovezi concrete. Până atunci toți cei peste 9 milioane de votanți ai turului întâi au fost pur și simplu batjocoriți de autoritățile și instituțiile statului. Nu mai vorbesc despre zecile de mii de români care au apucat să voteze în turul doi sau cărora li s-a închis în nas ușa secției de votare.

Institutul „Elie Wiesel”

Desigur nu putem uita de reacția reprezentanților Institutului Elie Wiesel. Aceștia au ales să comenteze partizan rezultatele alegerilor, ceea ce este o depășire gravă a atribuțiilor acestui institut și o prevalare vicleană pentru a justifica amplificarea persecuției împotriva simbolurilor și memoriei naționale.

Sigur, să nu trecem cu vederea și faptul că același Institut a obținut de curând de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) statutul de notificator de încredere. Mai pe românește, de acum înainte acest statut îi va permite Institutului Elie Wiesel să notifice platformele online cu privire la existența de conținut ilegal, mai exact „Discurs instigator la ură” și „Negaționism istoric, apologia crimelor împotriva umanității sau negarea crimelor de război”. Ce să mai comentăm? Asta făceau și până acum. Aș vrea să precizez că până la acest moment există doar doi asemenea notificatori acceptați: Institutul „Elie Wiesel” și Organizația Salvați Copiii.

Din noaptea anunțării rezultatului votului din primul tur, am înțeles că prezența lui Călin Georgescu în fruntea clasamentului va declanșa o nouă isterie anti-legionară și că Institutul „Elie Wiesel” va folosi această oportunitate pentru a cere măsuri suplimentare pentru ”apărarea democrației”. Momentan suntem în plină campanie de ură și nu se va termina prea curând.

Ar fi multe de scris, dar mă voi opri aici. Sper că acest text să fie de folos celor care au simțit nevoia unei reacții din partea noastră.

Veți primi revista în preajma Crăciunului așa că vă doresc Sărbători liniștite, să trăiți alături de cei dragi bucuria deplină a Nașterii Domnului și sper că anul ce vine să ne găsească tot împreună, pe aceleași tranșee a luptei pentru memoria legionară.

În dar, un colind pe care l-am scris în urmă cu câțiva ani, Colindul Tâncăbeștiului. Nu bănuiam atunci că locul în care Căpitanul, Nicadorii și Decemvirii au căzut asasinați de gloanțele dictaturii carliste, va fi astăzi murdărit pe de o parte de politicienii care apar aici noaptea pentru a transmite live-uri, pe de altă de veninul mediatic.

Cezarina Condurache,

Presedintele Fundatiei Profesor George Manu

Colindul Tâncăbeștiului

(se cântă pe melodia colindului ”La Vifleem colo-n jos”)

La Tâncăbești colo-n jos,

Codru plânge mânios,

Căpitanul cade frânt pentru Hristos.

Decemviri și Nicadori,

Cad cu dânsul frățiori,

Plumbul greu le mușcă trupu-ucis de sfori.

Îi îngroapă până-n zori…

Îi îngroapă până-n zori,