Revolta de la Brașov, din 15 noiembrie, nu mai lasă nici un dubiu asupra gravității situației din România. Dacă muncitorii din acest oraș au asaltat primăria și sediul partidului, Înseamnă că n-au mai avut ală alegere: sau să moară de foame sau să înfrunte teroarea, făcând această ieșire disperată. Oricine știe ce înseamnă să te ridici contra aparatului de stat în România. Ceaușescu nu e un conducător comunist rezonabil. El nu cunoaște limite în aplicarea ideologiei. A intrat în faza demenței, când crede că poate manipula poporul ca pe o turmă de vite. Dar și vitelor li se dă un minimum de existență, pentru a fi folositoare obștii. El a inventat sistemul cel mai odios din lume: a cere poporului să muncească fără a-i asigura caloriile corespunzătoare. Cum vrea Ceaușescu să muncească omul, dacă nu are energia necesară? Și pentru ce aceste restricții alimentare absurde? Pentru a plăti datoria externă. Dar aceste datorii mai pot fi amânate, convertite, având în vedere greaua situație economică a României. De ce tocmai România să fie la punct cu plățile externe, când țările din America latină, spre exemplu, au sute de miliarde datorii și refuză să le achite?
Ce plăcere sadică are ”Conducătorul” ca să înfometeze un popor întreg? Nici cauza comunistă nu câștigă nimic, deoarece foametea din România a devenit notorie în întreaga lume, cu tot ermetismul impus de regim știrilor dințară. E o enigmă. Se va cunoaște vreodată motivul real al acestei stranii atitudini a lui Ceaușescu, care se pare că simte o satisfacție deosebită la priveliștea mulțimilor flămânde și goale?
Un fapt e cert, că revolta de la Brașov a zguduit conștiința întregii națiuni. A fost ca un far luminos pe cerul întunecat al patriei noastre. Poporul, prin acțiunea bravilor muncitori de la Brașov, a opus un veto lanțului de fărădelegi patronate de regim. De acum istoria României sub comuniști se va scrie în funcție de acest eveniment: înainte sau după răscoala de la Brașov. Indiferent ce măsuri va lua guvernul, bune sau rele, s-a pus o piatră de hotar, peste care nu se mai poate trece.
Repercusiunile revoltei de la Brașov sunt tot atât de importante și pentru exil. De unde acest exil mergea spre fărâmițare și haos, sub impresia evenimentelor dințară, refugiații români încep să-și strângă rândurile pentru a căuta forme de manifestare în comun. Vechile animozități par să fie depășite pentru a face loc ”unirii în cuget și simțiri”.
În scurtul interval de o lună, ca și cum s-ar fi coborât binecuvântarea cerului, românii s-au strâns laolaltă pentru a întreprinde acțiuni de protest contra abuzurilor din țară. La Paris câteva sute de români, de toate culorile și nuanțele politice, s-au adunat în fața ambasadei comuniste-române, cerând pâine pentru poporul muncitor și încetarea terorii.
Comemorarea zilei de 1 decembrie s-a sărbătorit anul acesta în 4 decembrie, cu participarea tuturor asociațiilor românești de la Paris și a tuturor grupurilor politice. Pentru întâia oară s-a realizat această fuziune sinceră și spontană între toate familiile românești.
Tot sub impresia eroicei ieșiri de la Brașov, dl. Radu Câmpeanu, în numele partidului liberal, a adresat un apel tuturor forțelor și personalităților românești din exil, pentru a crea un ”sfat național”, destinat să devină organul central de luptă și intervenție pe lângă forurile lumii libere.
Noi proclamăm necesitatea unei mobilizări generale și permanente a tuturor refugiaților români, în vederea intensificării acțiunii de eliberare a țării. Este adevărat că România este prizonieră în blocul comunist, creat prin nefastele acorduri de la Yalta, dar nu e mai puțin adevărat că nu vom putea scăpa din dominația bolșevică, ca toate țările din răsărit, decât printr-o intensă și susținută campanie de manifestații și proteste în sânul lumii libere. Este o eroare a Occidentului să creadă că diviziunea Europei se poate eterniza, fără nicio primejdie pentru el. Dacă nu ajută la dezrobirea popoarelor din răsărit, Europa liberă va suferi aceiași soartă. Europa se va unifica, dar nu sub steagul libertății, ci al teroarei și al tiraniei moscovite.
Concentrarea de forțe din exil și propaganda care va urma, trebuie să servească la lămurirea acestei probleme fundamentale:
Omenirea se salvează colectiv sau va pieri colectiv. Tertium non datur.
Horia Sima, Ţara şi exilul, an XXIV, 1987-88
