Învierea lui Hristos, după patimile de pe Golgota şi moartea pe cruce, nu e doar o prefigurare a învierii tuturor la sfârşitul veacurilor, ci şi premisa învierii noastre sufleteşti în viaţa de acum. Hristos cel Înviat străluceşte în sufletele sfinţilor, iar tocmai această putere a Învierii pe care a transmis-o oamenilor care L-au urmat fără şovăire a fost elementul care a asigurat biruinţa şi răspândirea creştinismului în ciuda tuturor prigoanelor şi adversităţilor. Şi tot ea este cea care ne asigură că Biserica Sa nu va putea fi biruită în veci nici de către porţile iadului, oricâte cataclisme s-ar mai abate peste omenire.
Sfinţii sunt cei care ne călăuzesc spre mântuire, iar bucuria românilor a fost mare atunci când, la începutul acestui an, Biserica Ortodoxă a canonizat 16 sfinţi mărturisitori sub tirania comunistă din secolul trecut. Cu toţii sunt pentru noi repere, dar ştim că astfel mai sunt şi alţii, care încă îşi aşteaptă rândul la canonizare.
Unul dintre cei trecuţi recent în sinaxare este părintele Ilarion Felea, care a sfârşit ca martir pentru Hristos în temniţa Aiudului. Gândurile sale despre învierea sufletească în Hristos şi biruinţa în numele Lui asupra tuturor uneltirilor răului pe care le vom evoca în cele ce urmează capătă astfel o altă greutate şi putere de convingere.
Asupra datei naşterii sale planează unele controverse, existând mai multe variante în perioada martie-aprilie 1903. Devenit profesor la Facultatea de Teologie din Arad, Ilarion Felea a fost un om deopotrivă de o largă cultură şi de anvergură duhovnicească, care a depus mărturie pentru Hristos în vremurile cele mai grele pentru neamul nostru din secolul trecut. Nu doar prin atitudinea sa consecventă, încununată cu martiriul, ci şi prin bogata sa operă scrisă, multe din cărţile sale fiind publicate abia postum, în anii din urmă. Abordarea sa cuprinde atât teme duhovniceşti, dar şi culturale, în special sub raportul fecund dintre religie şi cultura autentică. Drept repere teologice şi culturale la care se referă în scrierea sa “Religia culturii” (încheiată în prima fază chiar pe 23 august 1944 şi finisată în deceniul următor) el menţionează la loc de cinste, prin referiri frecvente, figuri ca Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Nicolae Paulescu, Ion Petrovici, Lucian Blaga, Petre P. Ionescu, alături de mulţi alţi filosofi şi oameni de cultură străini. Dar încadrarea sa ideatică în generaţia naţionalismului creştin interbelic (lăsând la o parte nuanţele) e una fără echivoc. Ceea ce probabil i-a atras şi condamnările pe motive inventate, mai întâi unele de scurtă durată în 1945 şi 1949, după care a fost arestat în 1958 şi întemniţat la Aiud, unde şi-a găsit un sfârşit martiric în anul 1961.
Lucrarea sa de căpătâi este “Spre Tabor”, o scriere în patru volume, ale căror titluri marchează treptele vieţii duhovniceşti. În al patrulea volum, “Desăvârşirea”, găsim următorul fragment, care ne descrie învierea sufletească a creştinilor, având drept fundament Învierea lui Hristos.
„După moartea păcatului, în viaţa duhovnicească, urmează învierea sufletului, înnoirea şi desăvârşirea vieţii noastre prin Hristos. În Sf. Botez, Iisus Hristos Se îngroapă în noi, ca într-un mormânt, ca să învieze, înviindu-ne şi pe noi, spune Sf. Simeon Noul Cuvântător de Dumnezeu. Hristos a pironit păcatele lumii pe cruce, apoi a înviat şi S-a înălţat la cer. Aşa şi noi ieşim din mormântul pocăinţei şi din lumea păcatului, înviem, ne naştem din nou prin El, care pătrunde şi odihneşte în sufletele noastre, le înviază şi le arată slava învierii Lui. Deci învierea lui Hristos a noastră este. Unite cu El, sufletele noastre se înnoiesc, înviază la o nouă cunoştinţă, la o nouă vedere, la o nouă simţire, la o nouă viaţă. Cei mai mulţi, spune acelaşi sfânt, învierea lui Hristos o cred, însă puţini o văd, puţini o trăiesc.
Duhul Sfânt ne spune (în rugăciune): „Învierea lui Hristos văzând…”. Văzând în noi Învierea lui Hristos, înviem şi noi. Învierea Lui ne înviază şi pe noi, vii ne face din morţi, ne face să-L vedem cum creşte în noi viu şi nemuritor, cu darurile şi desăvârşirile ei, şi cum luminează în noi fulgerele nestricăciunii şi ale Dumnezeirii Lui. Aceasta e taina vieţii şi a credinţei noastre, pe care cei necredincioşi sau puţin credincioşi nu o pot vedea.” (p.59-60)
Astfel de oameni, înviaţi lăuntric în Hristos, sunt cei care au asigurat biruinţa Bisericii asupra tuturor adversităţilor. Unii chiar prin jertfa supremă, asemeni părintelui Ilarion, care a făcut parte din generaţia mărturisitoare a neamului românesc. Cuvintele care urmează nu sunt aşadar doar simple litere aşternute pe hârtie, ci realităţi trăite plenar, cu întreaga fiinţă:
“Eşti mort sau viu în Hristos?…Mori, învie şi creşte şi tu, sufletul meu, în dragoste, în Hristos Iisus. Urmează pe Domnul peste Golgota la Înviere şi la Înălţare. Pătimeşte cu El, ca să te preamăreşti cu El. Prin rugăciuni, prin post, prin îngenuncheri, prin suspinuri, prin lacrimi de pocăinţă, prin fapte de iubire, fă din casa inimii tale un palat, o catedrală în care să locuiască Hristos. Fii un trup şi un duh cu El, ca să poţi zice şi tu ca şi unul din sfinţii Lui [Sf. Simeon Noul Teolog]: „…Iubesc pe Cel ce nu e nicăieri între cele văzute…”; „II sărut şi mă sărută şi El”; îl mănânc şi mă hrănesc cu El; îl văd înlăuntrul meu şi trăiesc cu El…” în inima mea este, dar în cer Se află. Aici şi acolo Se vede la fel strălucind”.” (p.62)
Viu în Hristos, pătimind şi jertfindu-se pentru El, a fost şi Sfântul Ilarion.
„Ideile mari şi adevărurile sfinte biruiesc în lume prin valoarea şi forţa lor spirituală. Prin puterea lor lăuntrică, ele înfrâng toate piedicile şi ies la lumină, întocmai cum florile plăpânde răsar din seminţele îngropate sub greutatea pământului. Aşa a învins şi Iisus Hristos lumea: prin frumuseţea dumnezeiască a vieţii Sale, prin valoarea morală, socială şi religioasă a învăţăturii Sale, şi prin puterea jertfei, a morţii şi a învierii Sale.” (p.128)
Ceea ce a făcut Hristos prin moartea şi Învierea Sa, nu a fost decât să deschidă drumul sfinţilor care L-au urmat în mod desăvârşit, din dragoste şi credinţă. Iar prin ei, biruinţa Lui s-a perpetuat asupra răului care a străbătut fiecare generaţie de oameni. Unul dintre aceştia este şi Sfântul Ilarion Felea, al cărui tropar ne spune:
„Cuvântul Evangheliei ai mărturisit, vrednic slujitor al turmei tale și spre Taborul cel ceresc ai alergat, Pătimirii Domnului urmând. Pentru aceasta, te și veselești de slava Dumnezeirii, Părintele nostru Ilarion. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să miluiască sufletele noastre.”
Hristos a Înviat!