Rezultatul final al alegerilor prezidențiale în versiunea lor repetată nu a constituit în cele din urmă o surpriză. Campania pentru turul al doilea dusă la turație maximă în favoarea candidatului „independent” Nicușor Dan, votul, exit-poll-urile, rezultatele numărătorii parțiale și rezultatul final au demonstrat că toate au decurs sub cel mai deplin control.
Consecința a fost răsturnarea unei ierarhii aparent surprinzătoare de după primul tur de scrutin, când rivalul său, George Simion, conducea cu un avans confortabil. Numai că acesta s-a topit treptat în campania dintre cele două tururi, mai ales pe seama fricii de necunoscut și a impredictibilității asociată cu o posibilă victorie a sa, care a fost mereu insinuată pe toate canalele mediatice. A se vedea și devalorizarea leului care, spun unii, ar avea de fapt un caracter artificial. De fapt caracterul artificial ține de cei care au avut în mână pârghiile propagandei având drept leitmotiv instabilitatea. Încât consecința nu a fost decât o evoluție firească, ce ține de legile pieței libere, în urma informațiilor vehiculate în spațiul public, adică zvonuri lansate cu bună știință și din calcul rece, dar favorizate și de profilul candidatului suveranist.
Căci diferența au făcut-o și unele lucruri aparent mărunte, dar care au cântărit în opțiunea multor alegători. Multă lume se uită mai ales la profilul moral și profesional al candidaților și mai puțin la ideologiile care stau în spatele lor. Culmea e că cei doi au și o serie de elemente comune, cum ar fi activitatea de oengiști din deceniul trecut, unde nu odată s-au și intersectat la unele acțiuni. Dar înainte de asta a contat faptul că Nicușor Dan a fost olimpic la matematică și student eminent cu doctorat la Paris, iar George Simion venea din mediile galeriilor de fotbal. Un pedigree cu unele inevitabile nuanțe „golănești” în comportament, pe care, e drept, a încercat să le mai tempereze în ultima vreme, dar care au mai fost vizibile în special în timpul primului său mandat de parlamentar AUR. Dacă în turul al doilea contracandidatul său ar fi fost în schimb Crin Antonescu, atunci e foarte posibil ca actualul președinte al României să fi devenit chiar George Simion. Candidatul comun al PSD-PNL a pierdut însă la milimetru calificarea în turul al doilea, lipsindu-i doar câteva zecimi de procent, deschizând astfel calea pentru candidatul agreeat de „sistem”.
Pe scurt, tot arsenalul mediatic și propagandistic pus în slujba candidatului „independent” și-a atins scopul. Așa-zisa independență are însă un caracter relativ, valabil doar dacă ne referim la afilierea partinică. Căci entitatea în numele căreia a candidat și a câștigat Nicușor Dan e una care transcende acest nivel și care, mai ales în ultima jumătate de an, și-a manifestat existența printr-o serie de demonstrații de forță. Ele i-au permis în final menținerea controlului în fața amenințării unei posibile revolte populare dusă cu singura modalitate posibilă pe care o permite legea: ștampila de vot.
Această entitate cu structuri supranaționale, care a dovedit că e capabilă să-și apere cu dinții și cu orice mijloace puterea și privilegiile, e denumită generic „sistem”, mai ales în mediile care se află în opoziție. E posibil ca fact-checkării să sară aici în sus punând eticheta ubicuă de „conspiraționism”. Dar evenimentele ultimelor luni ne-au dovedit că avem de-a face cu o realitate incontestabilă, cu atât mai mult cu cât există deja termenul încetățenit de orientare politică „antisistem”. Ceea ce presupune existența invariabilă a acestui „sistem”. Şi care, nu, nu este ceva abstract, ce ține doar de un cadru legislativ, de instituții ale statului, etc. (pe care nici curentul antisistem nu vrea de fapt să le desființeze) ci e o structură concretă, o rețea de oameni care transcende instituțiile și națiunile și a cărei esență e puterea, care trebuie conservată cu orice preț.
De regulă sistemul se ascunde discret tocmai în spatele legilor și instituțiilor, care în vremuri normale își fac treaba în mod independent. Realitatea sa nefardată a ieșit însă la lumină atunci când lucrurile păreau a scăpa de sub control, prin conturarea ajungerii la Cotroceni a unui candidat inexistent pe radar și care părea să răstoarne prin intermediul votului popular această dominație absolută. Riscul ca cineva precum Călin Georgescu să ajungă în fruntea statului a produs panică și reacții în forță: anularea alegerilor din 2024, respingerea tuturor căilor de atac în justiție împotriva acestei anulări, inclusiv înfierarea unui judecător care în plină campanie pentru noile alegeri a îndrăznit să anuleze anularea, precum și interdicția la adresa lui Georgescu de a candida și permanenta hărțuire juridică, nu numai a sa, ci a multora care păreau a amenința cumva atotputernicia sistemului prin influența lor pe rețelele sociale.
Au urmat pregătirile unor noi alegeri reluate de la zero, care de data aceasta s-au dovedit a fi în permanență „sub control”. Aș semnala aici un fapt pentru care nu am încă o explicație, ci doar unele presupuneri care corelează cu realitatea observată, fără a fi însă o dovadă nemijlocită. Anume, de ce s-a temut atât de mult acest „sistem” de turul al doilea din decembrie 2024, dintre Elena Lasconi și Călin Georgescu, încât a mers până la anularea întregului proces electoral, dar nu a mai avut probleme în turul al doilea din mai 2025?
Între cele două tururi, atât la finalul lui 2024, cât și în 2025, s-a dus o constantă campanie de demonizare a candidatului „suveranist” și s-a mizat pe inducerea unei frici iraționale în fața unei posibile schimbări (vin rușii, legionarii, ieșim din UE și din NATO). Acum în 2025 chiar s-a bătut în permanență monedă pe avansul aparent uriaș al lui Simion, de peste 20% după primul tur. Care însă, dacă ținem cont de cifrele reale de mai jos, era mai degrabă rezultat al unei false perspective, numai bună de a fi exploatată propagandistic de ambele tabere.
Să nu uităm care era situația: în decembrie 2024, voturile cumulate ale lui Georgescu și Simion (locurile 1 și 4) erau de sub 37%, iar voturile cumulate ale Elenei Lasconi, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă (locurile 2, 3 și 5) însumau peste 47%, deci tabăra numită „pro-europeană” avea cu 10% mai mult! Ca să nu mai spunem că dacă adunăm și procentele lui Mircea Geoană, s-ar fi trecut de 50%.
Şi atunci de ce a fost nevoie de anularea alegerilor? Mai ales că în mai 2025 după turul 1 situația era cu totul alta: George Simion avea 41%, iar candidații declarat „pro-europeni”, Dan, Antonescu și Lasconi, ajungeau împreună la 43%. Cele aproximativ 13% din voturi pentru Victor Ponta nici nu le-am mai pus la socoteală. Dat fiind că acesta a candidat tot cu un mesaj de tip suveranist, probabilitatea ca o mare parte din votanții săi să-l voteze pe Simion în turul al doilea era una importantă.
De ce atunci în 2025 lucrurile s-au dovedit a fi totuși sub control, iar în 2024 nu? Explicația nu poate să țină doar de aritmetica cifrelor prezentată mai sus, căci pe acest criteriu ar fi trebuit anulate mai degrabă alegerile de acum.
Între cele două tururi, împotriva lui Georgescu s-a dus chiar o campanie mediatică mai agresivă decât cea la adresa lui Simion. Şi totuși, s-a estimat că în ciuda tuturor acestea, o victorie a lui Georgescu ar fi fost atunci inevitabilă. Poate și pentru că nu era timp suficient pentru a fi promovată contracandidata sa, Elena Lasconi, o figură cu care masele de alegători nu erau familiarizate. Pregătind din timp un contracandidat în persoana lui Nicușor Dan, care s-a manifestat extrem de vizibil și în așa-zisa precampanie, o eventuală victorie a lui George Simion nu a părut a fi mai mult decât o amenințare posibilă, împotriva căreia s-a dus o luptă crâncenă cu toate mijloacele, dar parcă nu sub imperiul unei panici similare cu cea din decembrie.
Concluzia inevitabilă este că în decembrie 2024 sistemul a fost luat total prin surprindere de evenimentele care i-au scăpat de sub control. În 2025 a fost în schimb pregătit pe deplin, având cu siguranță și alți ași în mânecă decât doar propaganda mediatică. Aceasta după ce o nouă candidatură a lui Georgescu fusese deja interzisă, pentru a-l elimina din cursă pe cel considerat principalul pericol.
O altă constatare. Toate exit-pollurile, atât la turul 1 din 2024, cât și la cel din 2025, au dat dovadă de erori majore, ele subestimând cu mult scorul real obținut de candidatul suveranist. În schimb, rezultatele oficiale ale turului 2 de pe teritoriul României au coincis cu precizie cu estimările exit-poll-urilor. Aceasta, cu toate că la aceste exit-poll-uri, procentul non-respondenților a fost în mod invariabil unul substanțial încât s-a presupus, pe bună dreptate, că aceștia nu au dorit să-și declare opțiunea suveranistă. Diferența de 10% de voturi în favoarea lui Dan exprimate pe teritoriul României s-a considerat a fi suficientă pentru a compensa fără emoții victoria previzibilă din diaspora a lui Simion, care într-adevăr, a avut acolo la rândul său un avans de 10%, dar totuși mai mic decât era de așteptat. Un eventual scor de minimum 60% obținut de Simion în diaspora, coroborat cu un minimum 48% obținut în țară, ar fi putut conduce la un rezultat aproximativ egal, adică chiar la pericolul unei victorii la limită a lui Simion. Iată de ce exit-poll-urile din țară au indicat 55-45 în favoarea lui Dan, rezultat confirmat cu precizie și de numărătoarea oficială, iar în străinătate scorul oficial a fost exact invers, dar oricum departe de procentajul necesar pentru a răsturna ierarhia finală.
Pe scurt, în ciuda substanțialelor rateuri anterioare, de data aceasta exit-poll-urile din țară au prezis la milimetru scorul exact, care s-a dovedit a fi cel de care era nevoie, cu o marjă suficientă pentru a nu apărea surprize „neplăcute” pentru unii. Adică de data aceasta totul s-a dovedit a fi sub control, de la campania electorală, până la rezultatul final.
Următoarele două paragrafe sunt o inserție ulterioară, pe care o fac în acest moment (23.05), dată fiind evoluția evenimentelor. În textul inițial, finalizat înaintea contestării la CCR a rezultatului alegerilor de către George Simion, scriam că până în acel moment nu există dovezi palpabile pentru o fraudă electorală în sensul furtului de voturi, prin sistemul informatic, prin votul morților de pe liste, etc., deși posibilitatea e una reală. Încât nici eu nu pot să susțin acest lucru ca pe o certitudine, ci doar să exprim o opinie personală sub formă de posibilitate ipotetică. Am semnalat doar diferențele evidente de comportament din partea sistemului înaintea turului 2 din 2024, marcat de veritabile frisoane, și cel din 2025, în care totuși s-a manifestat cu siguranța victoriei, având o varietate mult mai mare de atuuri pe care le-a putut arunca în joc față de momentul în care a fost prins nepregătit. Constestația lui George Simion a fost ulterior respinsă de CCR. Din câte se vede, ea nu a adus dovezi indubitabile, ci mai degrabă elemente subiective, cum ar fi manipularea campaniei electorale și posibilitatea principială a manipulării rezultatului prin intermediul sistemului informatic, dar fără probe concrete, pentru că nu i s-a permis accesul la date.
Între timp (23.05), George Simion a depus la Parchetul General pretinse dovezi privind posibila fraudă în alegeri. Rămâne de văzut cât de consistente vor fi acestea, dacă vor aduce ceva în plus față de ce a prezentat la CCR și dacă ele vor fi făcute și publice, pentru a ne putea face o părere în privința lor. În orice caz, campania electorală fost în mod evident una dezechilibrată, iar CCR a judecat, după cum era de așteptat, cu dublă măsură față de alegerile din decembrie trecut. Urmează continuarea textului finalizat înainte de contestarea la CCR din 20.05.
Toate aceste observații făcute mai sus asupra celor întâmplate în ultima jumătate de an în România sunt bazate pe elemente cât se poate de vizibile. Ele nu sunt specifice unei democrații, care permite o veritabilă libertate a opiniilor și a convingerilor, ci țin mai degrabă de arsenalul folosit de tiranii, bazat pe cenzură și represiune. Aș spera să fiu contrazis de realitate. Dar asta se va întâmpla doar atunci când în România, ca și în alte țări ale UE, vom asista la o veritabilă alternanță la putere, manifestată prin voința electoratului, care să fie unanim acceptată și respectată. Acesta este de fapt criterul fundamental al unei democrații autentice. Respectarea voinței poporului exprimată prin alegeri libere și corecte, nu desfășurate în permanență sub controlul strict al unui sistem atotputernic. Am văzut că acest lucru a fost posibil anul trecut în SUA.
Iar dacă cele de mai sus, etichetate de unii drept „ teorie conspiraționistă” ar fi false, și chiar mi-ar plăcea să cred asta, atunci ar trebui la un moment dat să asistăm la ajungerea la Cotroceni sau la Palatul Victoria a unui reprezentat al curentului zis „antisistem”. Numele și orientarea sa politică sau partinică nu are importanță. Dar acceptarea alternanței pe baza voinței liber exprimate a poporului este criteriul fundamental al oricărei democrații.
În contextul actual, reprezentanții acestui curent, vârful de lance pe care l-a găsit poporul român în revolta sa contra sistemului a fost reprezentat de Călin Georgescu și George Simion. Personal nu sunt fan al niciunuia din ei (dar românii care s-au afirmat drept susținători zgomotoși ai lor au tot dreptul să o facă) și nu subscriu la unele nuanțe importante din discursul lor. Viziunea mea despre rosturile și valorile românești nu se reduce la „suveranismul” în sensul în care este profesat de unii, pe care îl consider din această perspectivă un termen artificial, incomplet. În plus, mă declar adeptul unui fundament creștin mult mai bine definit decât elementele declarative prezente în discursul celor doi. Care, tocmai, trebuie să fie unul faptic, nu declarativ. Dar, spre deosebire de agresivitatea agendei progresist-globaliste, anticreștine, chiar și această afirmare a valorilor credinței e una menită să despartă apele: în niciun caz nu poți, ca și creștin, să susții tabăra opusă. Cei doi au fost opțiunea segmentului conservator al poporului român în acest moment, care s-a dovedit a fi însă una insuficientă pentru a duce la o schimbare. Ce va fi în viitor, vom vedea.
20-23 mai 2025