Am ales anume termenul ”salvare”, în titlul acestui articol, pentru a-l apropia de denumirea ”Frontul Salvării Naționale”, sub care a apărut organizația care și-a asumat răspunderea Statului Român, în cursul marii revoluții din decembrie 1989.
Acum, după ce alegerile din 20 mai 1990 s-au încheiat cu biruința lui Ion Iliescu, se pune cu cea mai mare stringență problema ”salvării naționale”. Titlul ce și l-a luat această organizație trebuie onorat, trebuie transformat într-o realitate a politicii românești. Ion Iliescu nu mai e un președinte provizoriu al României, ci un președinte efectiv, împuternicit de marea majoritate a românilor.
În acest articol vrem să stabilim premisele ce pot asigura ”salvarea națională”. Nerespectarea lor va duce la alte dezordini și la alt haos.
Mai întâi, actualul guvern trebuie să-și însușească și să asigure continuitatea acelor măsuri ale defunctului dictator Ceaușescu, care s-au dovedit binefăcătoare poporului. A fost o eroare a actualului regim, că întâia lui proclamație adresată țării, între alte principii salutare, a dat drumul la libertatea fără frâu a avorturilor, cu spectacolul degradant a mii de femei care aleargă la spitale pentru întreruperea sarcinilor. Noi suntem un popor mic, nu putem concura cu miliardul de chinezi, și, deci, nu putem accepta acest genocid camuflat sub dogma libertății individuale. Cu liberalizarea avortului, Iliescu și compania se fac responsabili de un grav atentat contra integrității biologice a poporului român.
A doua moștenire lăsată de la Ceaușescu și care trebuie respectată este plata datoriilor externe. Știm că ștergerea datoriilor față de străinătate s-a săvârșit cu prețul a imense jertfe impuse populației, dar dispariția lor în relațiile internaționale este astăzi o dată certă. Nu trebuie să mai plătim costisitoarele dobânzi bancherilor străini.
În redresarea economiei naționale, guvernul național trebuie să țină seama de acest avantaj. Nu trebuie să facă împrumuturi oneroase, ci să atragă în țară capitaluri constructive. Nu avem nevoie de bani luați de la băncile de peste hotare pentru a acoperi cine știe ce găuri financiare în buget, ci ne trebuie să atragem întreprinderi străine deținătoare de tehnică modernă. Porțile României pot fi larg deschise tuturor străinilor care vin cu idei creatoare și dinamice, valorizând atât bogățiile țării cât și mâna de lucru autohtonă. Dar trebuie închise capitalului speculant, care n-are alt interes în împrumuturile ce le oferă decât cuantumul dobânzilor ce le percepe.
Ceaușescu nu a lăsat în urmă numai un dezastru economic, fără precedent în istoria României, dar și un dezastru moral, infinit mai dăunător pentru viitorul țării. Ceea ce se cheamă moralitatea publică, respectul față de lege și față de instituțiile țării, nu mai există. Se trăiește mai mult din expediente, dintr-o căutare a efortului minim. Cum Ceaușescu își bătea joc de oameni, plătindu-i cu lefuri de mizerie, nici muncitorii nu erau dispuși să onoreze locul de muncă. Această mentalitate de dispreț față de muncă reprezintă cel mai mare obstacol în calea redresării politice și economice a țării, pentru a o reîncadra în sânul națiunilor civilizate, trebuie să plecăm de la om. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de ”oameni noi” (nu oamenii noi ai lui Ceaușescu, ce erau o urâciune morală). Mai mult ca oricând trebuie să ne aducem aminte de învățătura Căpitanului, care acum 70 de ani, când a întemeiat mișcarea, a pus la baza ei crearea unui ”om nou”. Fără de oameni de caracter, nu se poate reface nimic, nici în industrie, nici în comerț, nici în cultură și nici chiar în politică.
Programe sunt ușor de înfăptuit. Într-o noapte, ai dat gata un program politic. Dar dacă nu ai oameni de nădejde, nu poți înfăptui nimic. Viața socială lâncezește și Statul se dărâmă.
Un alt principiu care trebuie respectat este asigurarea suveranității naționale și a integrității Statului Român. În jurul nostru sunt vecini care ne pândesc, așteptând un moment prielnic de debilitate internă pentru a ne cotropi și a ne îmbucătăți. După perioada revoluționară și după efervescența alegerilor, națiunea trebuie să intre în faza înțelepciunii. Opoziția trebuie să se transforme într-o forță constructivă. Răspunderea guvernului e mare, căci nu se mai poate prevala de nereguli, tulburări și dezordini, pentru a-și justifica neputința. Prin măsuri adecvate trebuie să-și atragă masa poporului spre o muncă productivă și bine remunerată.
Am intrat în perioada refacerii, când toți cetățenii țării, din toate minoritățile naționale, sunt chemați să-și aducă contribuția.
Horia Sima, Ţara şi exilul, an XXVI, 1989-90
