Ca să încheiem descrierea și analiza poziției Mișcării Legionare față de Stelescu și actul Decemvirilor la momentul producerii lui, mai avem de văzut care a fost atitudinea și reacția Căpitanului și a diverselor structuri legionare. Ne referim strict la lunile iulie-august 1936. Vom vedea ulterior, pe măsură ce serialul nostru își va urma firul cronologic, că aceste poziții și atitudini exprimate la cald, nu numai că se vor menține în istoriografia legionară, dar se vor reconfirma și întări odată cu trecerea timpului. Dar despre asta, așa cum am spus, vom discuta separat.
Tabăra de la Carmen Sylva
16 iulie 1936, Căpitanul, Corneliu Zelea Codreanu, se afla de aproximativ o lună în tabăra de muncă legionară de la Carmen Sylva. În 15 iulie 1936 avusese loc în tabără un moment istoric: începerea primului lagăr național al Frățiilor de Cruce. Acest lagăr însemna participarea unui număr de 300 de frați de cruce, reprezentând 56 de Frății, la programul special gândit pentru ei de Gheorghe Istrate, șeful național FDC, în cadrul taberei Carmen Sylva: conectarea fizică a fraților de cruce din toată țara, program comun, marșul FDC de la Constanța până la Carmen Sylva, integrarea în programul de muncă al taberei, ședințe de educație legionară conduse direct de Căpitan etc. În istoria Mișcării au existat doar două astfel de lagăre, ambele la Carmen Sylva, 1936 și 1937.
Tabăra avea în acele zile un efectiv de aproximativ 800-1000 de persoane, după relatările lui Nicolae Ciolacu (devenit ulterior Monahul Nectarie de la Mănăstirea Sâmbătă de Sus). Tot din lucrarea sa, numită „Haiducii Dobrogei”, aflăm că în tabără se aflau la acel moment și 100 de copii de mineri, aduși la mare pe cheltuiala Legiunii și că mama lui Ion Caratănase se afla acolo: atunci am văzut şi am cunoscut pe mama lui Ion Caratănase. Această mamă a venit să dea ajutor la bucătărie, adusă şi protejată de Căpitan. Era o femeie brunetă, de statură mijlocie şi avea între 50 şi 55 de ani. Și Spiru Zechiu și-o amintește pe mama lui Caratănase: În grupul celor 10 legionari care au participat la asasinarea lui Stelescu făcea parte și Caratănase a cărui mamă era cea care dirija bucătăria taberei. „Memorii octogenare. Însemnări de pe front, din lagăre și închisori.”
Tabăra primea zilnic și un număr variabil de vizitatori și chiar oaspeți nelegionari veniți pe termen mai lung. De exemplu reprezentanții Croix-de-Feu, organizație naționalistă franceză condusă de locotent-colonelul François de La Rocque. În localitate a sosit un grup de partizani ai Crucii de Foc din Franța. Grupul a venit cu asentimentul colonelului De La Rocque și va sta în tabăra de la Carmen Sylva două luni, adică până la începutul lunii septembrie. Grupul e obiectul simpatiei publicului de aici. Francezii duc viața de tabără după toate regulile, împlinind conștiincios programul zilnic. „Credința”, 9 iulie 1936, în Puiu Dumitru Bordeiu, „Mișcarea Legionară în Dobrogea anilor 1932-1940 în documente”
Carmen Sylva era cea mai mare tabără organizată de Legiune în vara anului 1936, dar în întreaga țară existau zeci de tabere de muncă și în sute de șantiere legionare. Atmosfera era de serioziate, muncă, educație legionară și voie bună. Iată cum avea să descrie Horia Sima acest moment în „Istoria Mișcării Legionare”: În vara lui 1936, legionarii lucrau în linişte în zeci de tabere deschise în toată ţara. Nimic deosebit n-a survenit în viaţa politică naţională. Guvernul şi el părea să respecte efortul constructiv al Legiunii; şi ezita să arunce jandarmii împotriva legionarilor. În această perioadă de acalmie politică relativă, izbucni cu brutalitate vestea executării lui Stelescu, la 16 Iulie 1936.
Aparent nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple. Cu toate astea tot Horia Sima notează: Ameţit de promisiunile camarilei şi de cantitatea de bani pe care îi primea, Stelescu nu a ţinut cont de furtuna ce se apropia. Or, o grupare aşa de puternică cum era legiunea în 1936 nu putea să tolereze la infinit ca Şeful ei să fie insultat de un om de nimic. „Istoria Mișcării Legionare”
Vestea asasinării lui Stelescu ajunge la Carmen Sylva
Așa cum știm deja, Mihail Stelescu a fost suprimat de echipa celor 10 în seara zilei de 16 iulie 1936. Vestea ajunge în tabără la doar câteva ore distanță, în zorii zilei următoare:
Am fost martor la un eveniment care a zguduit tabăra. Era 17 iulie 1936. La orele 5 dimineața ne-am pomenit cu Spiru Popescu, fiul preotului aromân din Frăsari. Era transfigurat, fața crispată, ochii roșii. – „S-a întâmplat ceva pe acasă, de vii așa cu noaptea în cap în tabără?”, l-am întrebat eu și Tefa, speriați. -„Aveți răbdare și veți afla. Nu-i vorba de acasă.”, ne-a răspuns enigmatic, după care a intrat în cortul Căpitanului. Spiru Zechiu, „Memorii octogenare. Însemnări de pe front, din lagăre și închisori.”
Spiru Popescu, student, întemeietor al primelor cuiburi legionare din județul Durostor, martirizat în 21/22 septembrie 1939 în lagărul de la Vaslui, este cel care a raportat Căpitanului vestea morții lui Stelescu. Iată că știrea momentului ajunge la Carmen Sylva înainte de a ajunge în presă și chiar înainte de a face senzație în toate cercurile politice. Să nu uităm că în seară de 16 iulie, imediat după eliminarea lui Stelescu și părăsirea Spitalului Brâncovenesc, înainte de a se preda autorităților, cei 10 fac o foarte scurtă oprire la Căminul Mediciniștilor unde va intra doar Ion Caratanase. Până să ajungă la Palatul Justiției, echipa va pierde (cum, unde și de ce, nu știm) 2 membri, Fani Georgescu și Ion Trandafir. Aceștia vor veni câteva ore mai târziu să se predea, dar portarul nu îi va lăsa să intre, motivând că este ora târzie, astfel că cei 2 vor reveni dimineața și abia atunci se vor preda (pentru detalii revedeți episodul 26 din serialul nostru). Prin cei 3 vestea s-a răspândit în rândul legionarilor bucureșteni și de aici a ajuns extrem de rapid la Carmen Sylva.
Poziția Căpitanului, mărturii directe
Programul de dimineață al taberei se derula astfel: cel cu serviciul de planton trecea dimineaţa printre corturi şi suna deşteptarea cu un fluier, iar după câteva minute suna scularea. Atunci fiecare ne duceam repede unii la mare, alţii la spălător, ne spălam şi după aceea ne duceam pe platou, ne încolonam fiecare la judeţul său şi formam cu toţii un front compact. […] După câteva minute venea Căpitanul de la cortul său, iar ofiţerul de serviciu comanda: Gardă, drepţi! Pentru onor înainte! Ieşea în faţa Căpitanului, la o distanţă de 3-4 metri, şi spunea cu voce tare: Trăiască Legiunea, Trăiţi Căpitane, tabăra legionară Carmen Silva, cu un efectiv de atâţia legionari în front, sunt gata şi aşteaptă ordinul dumneavoastră. Căpitanul spunea: Bună dimineaţa!, iar noi, tot frontul, răspundeam: Trăiască Legiunea, Trăiţi Căpitane! Nicolae Ciolacu, „Haiducii Dobrogei”
În dimineața de 17 iulie, Căpitanul a dat întregii tabere vestea eliminării lui Mihail Stelescu. Voi reda mai jos trei mărturii ale unor legionari prezenți în tabără la primirea veștii:
Deșteptarea și programul de dimineață, normal. La ora 7 s-a ordonat adunarea taberei. Într-o tăcere profundă ne-a vorbit, abătut, Căpitanul. […]
-„Mi s-a adus vestea, acum trei ore, că ieri la prânz Stelescu a fost împușcat de către 10 camarazi pentru trădare. În asemenea împrejurări, domnul profesor A.C. Cuza ar fi spus: „Nu aprob, nu dezaprob, ci constat.”. Eu, camarazi, aprob și-mi iau răspunderea faptelor. Sunteți liberi!”. Spiru Zechiu, „Memorii octogenare. Însemnări de pe front, din lagăre și închisori.”
Evenimentul cel mal important din timpul şederii noastre în tabără, a fost vestea împușcării lui Stelescu. La un moment dat, în cursul zilei, Căpitanul dă ordin să se facă frontul și spune scurt:
„Un curier venit dela București mă anunţă că trădătorul Stelescu ar fi fost împuşcat”.
Atât. Apoi, s-a rupt frontul și lucrul a continuat.
Seara, din nou în fața frontului, a repetat:
„Legionari, se confirmă vestea că trădătorul Stelescu a fost împușcat. Profesorul Cuza a spus cu această ocazie: Nu aprob, nu desaprob; constat! Ei bine, eu aprob!”
În continuare a făcut anumite considerații, justificând pedepsirea. Ovidiu Stănescu, „Scurte amintiri din tabăra Carmen Sylva” în „Mărturii despre Căpitan”, Madrid, 1978
În 1936 se consumase un fapt destul de mult comentat în toată țară: suprimarea lui Stelescu. Atitudinea față de trădare a fost clar exprimată de Căpitan la Carmen Sylva. Datorită comportării sale, considerat și dovedit ca fiind un adevărat trădător, Stelescu și-a primit meritata pedeapsă, cuvenită unui trădător. A fost întrebat în vara lui 1936 ce părere are. Răspunsul lui a fost fără echivoc: dacă cineva a răspuns la o asemenea întrebare, pusă cu mulți ani înainte „nu aprob, nu dezaprob, ci constat”, eu declar ferm: aprob! Nicu Păun, „Un soldat pe baricada idealului legionar”
Așa cum puteți vedea, mărturiile coincid cu foarte mici diferențe. Că să înțelegem mai bine ce înseamnă acel „aprob” trebuie să ne întoarcem cu mai bine de 10 ani înainte de momentul Stelescu – Decemviri și să lămurim mai întâi cuvintele lui A.C. Cuza.
„Nu dezaprob, nu aprob, ci constat”
Aceasta era una din expresiile celebre ale lui A.C. Cuza, folosită în nenumărate ocazii atunci când nu dorea să afirme ceva concret sau clar. Aproape de fiecare dată expresia înlocuia răspunsul la întrebări care vizau poziția sa în legătură cu evenimente, să zicem „violente” sau potențial periculoase pentru propria-i imagine, cu care nu voia să se asocieze, dar pe care nici nu avea curajul să le conteste sau să le respingă în public, de teamă că opinia publică naționalistă îl va taxa.
A.C. Cuza și-a folosit expresia în 1924 pentru a se apară de complicitatea de care era acuzat în cazul Manciu: Cu ocazia asasinării prefectului Manciu, consiliul profesoral al Facultăţii juridice din Iaşi, a ţinut o memorabilă conferinţă: era vorba de un fapt inedit, de o pantă nouă pe care apucă tineretul universitar, în contradicţie cu însăşi firea poporului român. Bătrînul civilist şi om de omenie Matei B. Cantacuzino s-a ridicat şi într-o scurtă alocuţiune a ţintuit cu arătătorul la stâlpul infamiei pe autorul moral: – Cuza, tu eşti asasinul! Profesorul de Economie Politică A. C. Cuza s-a apărat cu veşnicul său surâs: – Nu aprob, nu dezaprob, ci constat! „Viața Românească”, nr. 7, aprilie 1934
Celebra-i expresie a fost integrată și în doctrina L.A.N.C., fiind folosită pentru a caracteriza și pentru a oferi o justificare doctrinară așa-zisei „probleme jidănești”.
Constituită ca să rezolve problema jidănească pe cale legală, prin formarea conștiinței naționale, L.A.N.C. respinge violența ca mijloc, fiind inutilă și primejdioasă. Inutilă dacă există o conștiință națională destul de puternică, putând să rezolve ea însăși problema; primejdioasă dacă nu există, făcând atunci ca violența parțială să compromită opera ei. Violențele parțiale sunt fenomene sociale, pe care L.A.N.C. le înțelege și caută să înlăture cauza lor. De aceea am răspuns acelor oameni de ordine, care mă întrebau dacă aprob violențele:
Nu dezaprob, nu aprob, ci constat.
Nu dezaprob: pentru că nu pot dezaproba ceea ce nu este decât un simptom al boalei pe care voiesc să o vindec, întocmai precum medicul nu aprobă scuturăturile febrei.
Nu aprob: pentru că nu pot aproba un mijloc de natură să dovedească existența boalei, în adevăr, dar care nu este capabil să o vindece.
Constat: că boala există, că organismul rezistă și cer, de la aceia care au astăzi puterea în mâinile lor, să îi aplice remediile lămurit arătate în programul L.A.N.C. pentru a preveni catastrofa finală. A.C. Cuza, Sistemul politic al L.A.N.C. Originea, principiul organic, organizația și acțiunea ei, în „Svastica Banatului”, 3 iunie 1928
„Eu declar ferm: aprob!”
Să ne întoarcem la Corneliu Zelea Codreanu și la transmiterea veștii morții lui Stelescu. Întâi de toate trebuie să remarcăm că această veste a fost transmisă de însuși șeful Mișcării Legionare, oficial, public și simultan tuturor legionarilor și vizitatorilor aflați în tabără. Nicio intenție de a ascunde informația sau de a o prezenta separat și poate cu un context explicativ anumitor categorii de participanți la viața taberei. Așa cum am spus, aici se aflau sute de elevi din Frății, copiii de mineri, erau și diverși nelegionari jurnaliști, oaspeți veniți din curiozitate sau interes să vadă legionarii la lucru, erau de multe ori și reprezentanți ai altor organizații naționaliste europene.
Deci din start înțelegem că Legiunea și șeful ei nu s-au ferit să afirme public imediat după producerea asasinatului împotriva lui Stelescu, că cei care l-au comis au fost 10 legionari, și mai mult, camarazi, așa cum îi numește Căpitanul. Așadar, nicio dezicere de actul și de persoana celor care l-au comis. Mai mult, nicio teamă de reacții negative sau de proteste în rândul membrilor taberei. Poate că toate acestea par ciudate sau anormale în ziua de astăzi, citite de ochiul și mai ales filtrate de corectitudinea politică a omului secolului XXI.
În fapt, legionarii cunoșteau cu toții situația și contextul Stelescu și atitudinea generală a Legiunii față de trădare și trădători. Între participanții la tabără, cine să nu fi știut și să nu-și fi însușit deja cuvintele și directivele rostite și trasmise de Ionel Moța în mod constant timp de atâția ani? Între participanții la tabără, cine să nu fi știut și să nu-și fi însușit hotărârile de la Târgu Mureș?
Să nu uităm că în vara lui 1936 se răspândise în întreaga Legiune recentul imn compus de Ion Mânzatu și Radu Gyr, „Imnul Tinereții Legionare”, devenit rapid imnul neoficial al Legiunii. Acest imn era cântat zilnic în tabăra de la Carmen Sylva. Mânzatu povestește momentul în care, în cursul lunii august 1936, a vizitat și el tabăra. Atunci, în cinstea sa, Căpitanul a dat deșteptarea în tabără: – Camarazi! Avem astăzi printre vizitatorii noștri pe domnul colonel Constantin Marinescu, pe comandantul de vapor Petre Lateș și pe autorul Sfintei Tinereți Legionare, camaradul Ion Mânzatu. Strângeți rândurile și în onoarea lor dați tonul la cântec! Într-o clipă se formă un careu și pentru întâia oară ascultai aproape cutremurat de emoție, intonat de sute de piepturi goale, arse de soare, propria-mi compoziție. Ion Mânzatu, „Cum am compus cântecele legionare”.
Și înainte de 16 iulie 1936 în tabără răsunau zilnic versurile: Sfântă tinereţe legionară,/ Suim biserici, stăm viteji în închisori…/ În prigoana orişicât de-amară/ Cântăm şi ne gândim la Nicadori,/ Purtăm în crivăţ şi în soare/ Lumini pentru biruitori,/ Pentru cei viteji zidim altare/ Şi-avem doar gloanţe pentru trădători!
Căpitanul alege să își precizeze poziția față de fapta Decemvirilor, folosindu-se de celebra frază a lui A.C. Cuza. De ce face asta? Putea să spună simplu că aprobă fără să îl mai citeze pe Cuza. O face tocmai pentru a arată că în situații delicate din punct de vedere politic, social și judiciar, el, și, prin el, întreaga Legiune, nu se eschivează, nu alege să se protejeze, nu se dezice de camarazii săi. Acel „Eu declar ferm: aprob!” are efecte pe mai multe paliere:
- Dă actului Decemvirilor legitimitate legionară. Să nu uităm că asasinarea lui Stelescu de către Decemviri s-a făcut ca act personal, nu ca o sarcină trasată sau măcar aprobată de Legiune, a fost doar decizia lor. Tocmai de aceea, acționând pe cont propriu, fără a cere și primi acordul Căpitanului, ei au încălcat clar și grav disciplina legionară. Mai mult, în mod deliberat au ales să nu ceară acordul Căpitanului sau să informeze despre ce aveau de gând să facă, știind că nu vor primi acceptul acestuia. Dacă ne gândim la Nicadori, în plină și sângeroasă prigoană Duca, ei nu aveau cum să îl contacteze pe Căpitan, care era ascuns; și ei au luat decizia eliminării lui Duca pe cont propriu, dar în acele condiții de prigoană nu ar fi avut cum să ceară acordul sau dezlegare pentru fapta lor. Dacă ne gândim la Miti Dumitrescu și eliminarea lui Armand Călinescu, știm bine că Miti a plecat mai întâi în Germania unde a informat conducerea legionară aflată în exil despre decizia sa de a elimina pe Călinescu și a primit acordul explicit al acesteia. Decemvirii nu beneficiază de asemenea circumstanțe, ei au ales pur și simplu să nu ceară acordul și să nu informeze, călcând cu bună știință disciplina legionară. Cu toate astea, Căpitanul, prin cuvintele de la Carmen Sylva (și ulterior prin multe alte cuvinte și atitudini), le acordă legitimitate legionară, urcând actul lor personal în istoria Legiunii.
- Transmite această atitudine clară și fermă de aprobare post factum a asasinării lui Stelescu legionarilor din toată țara. În tabără erau, așa cum am tot spus, legionari din toate colțurile țării. Aceștia, la plecarea din tabără, au dus cu ei atât vestea asasinării lui Stelescu de către Decemviri, cât și faptul că însuși Căpitanul aprobă acest gest. Practic legionarii din toată țara au putut afla vestea și rezonanța ei de la un alt legionar care o auzise direct din gura Căpitanului. Era ceva foarte important la acel moment în care informația circula greu, trunchiat și mereu supusă cenzurii instaurate de autorități. Mai mult, procedând în acest fel, Corneliu Zelea Codreanu nu a trebuit să dea nicio Circulară (document scris emis de șeful Legiunii) în care să precizeze poziția sa și a Mișcării.
- Folosind fraza lui A.C. Cuza în opoziție cu atitudinea sa în cazul Decemvirilor, nu numai că îl arată pe acesta ca pe un laș (care în loc să îl apere și susțină în momentul Manciu, a preferat să se eschiveze, știind că Codreanu era nevinovat, fapt constatat fără echivoc de justiția română, în urma procesului), dar alături de el taxează întreaga generație de bătrâni naționaliști care, despărțindu-se de tineret, a ales să își protejeze propriile beneficii și interese în detrimentul jertfelor și luptelor date de acesta. Așa cum s-a întâmplat și în prigoana Duca, și în toți anii în care Stelescu a împroșcat cu noroi în Legiune și în șeful ei, și după Congresul de la Târgu Mureș. Cuza și generația sa de mari luptători naționaliști au eșuat la bătrânețe în confortul propriilor ambiții și a beneficiilor politicianiste.
Autoritățile față de reacția Căpitanului
După asasinarea lui Stelescu și după mărturia dată public de Corneliu Zelea Codreanu, legionarii s-au temut că vor exista repercusiuni, că guvernul va ataca tabăra de la Carmen Sylva și că întreaga situație ar putea prilejui o nouă încercare de suprimare a Căpitanului. În acest sens s-au luat imediat măsurile necesare: Noaptea, s-au luat măsuri de supraveghere mai severe сa de obiceiu. Gărzile au fost dublate. Se aştepta un atac al jandarmilor. Din fericire, lucrurile s-au desfăşurat altfel. Ovidiu Stănescu, „Scurte amintiri din tabăra Carmen Sylva” în „Mărturii despre Căpitan”, Madrid, 1978
În 19 iulie 1936, presa de la București publică știri legate de posibila implicare a Căpitanului în procesul Decemvirilor: Parchetul de Ilfov a emis citații pentru d-nii Corneliu Codreanu și G. Furdui, președintele centrului studențesc București. Aceștia au fost citați ca informatori în legătură cu anchetarea celor zece legionari care au ucis pe Mihail Stelescu. Se așteaptă prezentarea la parchet a d-lor Corneliu Codreanu și G. Furdui, spre a da lămuririle necesare. „Capitala”, 19 iulie 1936
Alte ziare publicau informații false despre presupuse descinderi nocturne pentru ridicarea lui Corneliu Zelea Codreanu, știri evident false. Toată lumea, cu atât mai mult autoritățile știau că la momentul 16 iulie 1936, Codreanu se afla la Carmen Sylva de mai multe săptămâni, cum ar fi putut să îl caute la domiciliu și să se mai și plângă că nu îl găsesc: Descinderile de ieri noapte la interesul cercetărilor, au fost căutați ieri noapte d-nii Corneliu Codreanu și Furdui, președintele centrului studențesc București, pentru a fi audiați ca informatori. N-au fost găsiți, cu toate cercetările făcute. Se crede că ei se află într-o localitate din țară. „Lumea”, 19 iulie 1936
Cu toate astea, în afara câtorva știri false de tipul celei de mai sus, nu au existat altfel de repercusiuni la adresa lui după actul Decemvirilor. Paralizat de teamă, guvernul n-a îndrăznit, cum făcuse odinioară în cazurile „Socor”, „Angelescu”, „Duca”, să implice pe Corneliu Codreanu și pe alți conducători ai Gărzii de Fier. După câteva zile de agitație și de amenințări, guvernul tăcu. Justiția se mărgini la arestarea și punerea sub acuzație a autorilor atentatului. Horia Sima, „Istoria Mișcării Legionare”
De fapt, Căpitanul s-a prezentat pentru scurte declarații la Tribunal: Căpitanul a fost chemat la Cabinetul de Instrucție la Tribunalul Militar din Capitală, unde a declarat că el nu are niciun amestec în această execuție; însă înțelegea starea de spirit a acestor băieți, că o aprobă și că-i va apăra la proces. Horia Sima, „Istoria Mișcării Legionare”
Apoi va reveni la Carmen Sylva fără alte probleme. Mai mult, pe finalul lunii iulie, tabăra a fost martora unui alt eveniment istoric: o nuntă legionară. Eri a avut loc în tabăra legionară din Carmen-Sylva, cununia religioasă a comandantului legionar Teodor Ioraș cu d-ra Maria Pascu. Nunii au fost d-na și d. Corneliu Zelea Codreanu. Această ceremonie a prilejuit o grandioasă serbare legionară, la care au luat parte și numeroși vizitatori din Carmen-Sylva și Eforie. „Porunca Vremii”, 28 iulie 1936
Ne oprim aici, urmând ca în episodul următor să ne ocupăm de reacțiile corpurilor legionare.
PEDEPSIREA LUI STELESCU
Se cunoaşte biografia lui Stelescu. Acest tânăr, la 25 de ani ajunse la o situaţie nesperată: fusese ales deputat pe listele Gărzii de Fier, datorită lui Corneliu Codreanu, care, prin acest gest, voia să arate cum răsplăteşte Legiunea vitejia şi sacrificiul soldaţilor ei.
Totuşi, îmbătat de orgoliu, Stelescu s-a pus în slujba duşmanilor organizaţiei ţării sale, şi atentase împotriva vieţii şefului lui. Descoperit, înainte de a-şi fi pus în aplicare planul monstruos, el fusese judecat de un Tribunal legionar de Onoare şi declarat vinovat. După această judecată, Căpitanul îl eliminase din Mişcare, lăsându-i, cu toate acestea, o posibilitate de a se răscumpăra, prin sacrificii voluntar consimţite.
Stelescu, devorat de orgoliu şi resentiment, a urmat o altă cale. Tentativa de asasinare cu revolverul sau otrava nereuşind, încearcă să-l asasineze pe Şeful Legiunii moraliceşte. Cu bani de la guvern, scoase o revistă, pompos denumită, „CRUCIADA ROMÂNISMULUI”, care se limita să-l defăimeze pe Căpitan.
Mârşăviile publicate de „Cruciada Românismului” nu puteau să întineze pe Căpitan. El înregistra cu tristeţe şi dezgust convulsiile neputincioase ale unui camarad decăzut din demnitatea şi din plenitudinea fiinţei lui spirituale. Nu de el se temea, în efectul acestei campanii, căci nu se punea chestiunea unei rivalităţi cu Stelescu, în ciuda eforturilor inamicilor în acest sens. Căpitanul avea în jurul său zeci de mii de oameni întregi, în timp ce Stelescu nu dispunea decât de câteva elemente, şi acestea îndoielnice. Fondurile guvernului nu erau suficiente pentru a crea o mişcare!…
Cu toate acestea, pe când Căpitanul suporta în tăcere avalanşa aceasta de calomnii, mânia sporea din partea legionarilor. Ei erau furioşi, şi cu greu îşi stăpâneau indignarea, citind foaia lui Stelescu, care apărea cu regularitate în condiţii tipografice excepţionale. Repetarea infamiilor punea la grea încercare puterea de rezistenţă a oamenilor. Tensiunea creştea zi de zi şi scandalul devenea inevitabil. La toate întrebările lor în legătură cu atacurile lui Stelescu, legionarii primeau acelaşi răspuns al lui Corneliu Codreanu: „Dacă eu, care sunt lovit, pot să fiu răbdător, voi nu puteţi? Lasă că trece!”
Foştii amici şi camarazi de luptă ai lui Stelescu erau scandalizaţi şi chinuiţi. În adâncul inimii lor, ei mai păstrau un sentiment de regret pentru fostul lor camarad câzut atât de mult. De aceea, ei s-au dus să-l găsească, rugându-l să se calmeze şi să înceteze de a face jocul duşmanului. Stelescu interpreta gestul lor drept un semn al slăbiciunii lui Corneliu Codreanu; şi, în loc să se modereze, îşi intensifica campania. Or, toate aceste tentative au fost făcute fără ştirea Căpitanului.
Văzând că atacurile „Cruciadei Românismului” se înteţesc, conducătorii studenţilor, dintre care unii fuseseră prieteni de-ai lui Stelescu, au făcut un pas mai departe: la Congresul de la Tg. Mureş, din Aprilie 1936, l-au inclus pe Stelescu printre complicii Forţelor Oculte şi au anunţat formarea unei echipe pentru a-l lichida, în cazul în care ar atenta la viaţa lui Corneliu Codreanu. Acest sever avertisment, exprimat public şi sub formă solemnă, nu servi la nimic. Seria ticăloşiilor a continuat cu aceeaşi virulenţă…
Ameţit de promisiunile camarilei şi de cantitatea de bani pe care îi primea, Stelescu nu a ţinut cont de furtuna ce se apropia. Or, o grupare aşa de puternică cum era legiunea în 1936 nu putea să tolereze la infinit ca Şeful ei să fie insultat de un om de nimic. Stelescu îşi imagina că temeritatea şi insolenţa lui îi sunt îndestulătoare pentru a paraliza toate reacţiile. Se înşelase amarnic. Cu efective şi posibilităţi mult mai slabe, legiunea putuse domina prigoana anilor 1933-1934. Şi acuma, când potenţialul ei de luptă se mărise considerabil, era cu atât mai puţin dispusă să se lase intimidată de un element aventurier.
În vara lui 1936, legionarii lucrau în linişte în zeci de tabere deschise în toată ţara. Nimic deosebit n-a survenit în viaţa politică naţională. Guvernul şi el părea să respecte efortul constructiv al Legiunii; şi ezita să arunce jandarmii împotriva legionarilor. În această perioadă de acalmie politică relativă, izbucni cu brutalitate vestea executării lui Stelescu, la 16 Iulie 1936.
Iniţiativa pedepsirii lui Stelescu aparţinea unuia dintre foştii camarazi de luptă, Ion Caratănase, originar din Dobrogea. El a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Stelescu, şi în numeroase conflicte cu jandarmii înfruntaseră pericolul cot la cot. Când a aflat de trădarea lui Stelescu, a fost stupefiat. Legăturile dintre dânşii erau aşa de strânse, încât nu putea crede asta. Pe urmă, văzând că Stelescu era decis să-l nimicească pe Căpitan cu orice preţ, şi că, pentru a-şi atinge scopul, nu se dădea înapoi de la nici o crimă şi nemernicie, sufletul i se umplu de furie şi văzu în Stelescu un monstru, posedat de demon. De la revoltă, nu avea decât un pas de străbătut ca să încolţească în el ideea suprimării trădătorului.
Între timp, Centrul legionar aflase că Palatul urmărea un obiectiv precis prin campania lui Stelescu împotriva lui Corneliu Codreanu: redeschiderea procesului Duca, în intenţia de a-l împiedica pe Căpitan, pe baza „revelaţiilor” lui Stelescu. Nu-i nevoie de nici un efort de imaginaţie pentru a ne da seama de ceea ce ar fi putut declara Stelescu, un om care-şi trădase şeful şi atentase la viaţa lui. Era capabil de toate infamiile, pentru a-şi sluji noii stăpâni. Perspectiva aceasta neliniştea şi mai tare pe Caratănase, întărindu-l în decizia de a acţiona.
Mărturisi aceste nelinişti lui Ion Bozântan, un legionar din Transilvania, cunoscut prin spiritul hotârât şi curajul lui. Bozântan era turmentat de aceleaşi gânduri ca şi dânsul şi, împreună, stabiliră un plan în vederea suprimării lui Stelescu. Încetul cu încetul, opt alţi legionari au fost iniţiaţi în acest proiect; în aşa chip încât echipa finală a fost constituită din zece persoane.
De ce Caratănase şi Bozântan au implicat în acţiunea lor atâţia oameni, de vreme ce trei persoane puteau acţiona tot aşa de bine? Ideea era că nu trebuia suprimat numai trădătorul, dar se cerea să se dea şi un exemplu istoric. Trădarea în sine trebuia stigmatizată; şi de aceea Stelescu trebuia pedepsit de un grup de legionari, simbolizând plutonul de execuţie de pe front. Ei au ajuns şi la concluzia că la atacul de pedepsire a lui Stelescu trebuiau să participe nu numai reprezentanţii tuturor provinciilor româneşti, ci şi studenţi şi muncitori, categoriile naţionale cele mai conştiente şi dinamice din Mişcarea Legionară. Toate aceste deziderate au fost făcute, de unde compoziţia echipei. Fiind în număr de zece, executorii lui Stelescu au primit supranumele de „DECEMVIRI”, şi sub acest nume au intrat în istorie.
Odată constituită echipa, membrii ei s-au reunit la Bucureşti, în cursul lunii Iulie, şi au început să-l urmărească pe Stelescu. Între timp, acesta s-a internat la spitalul Brâncovenesc, în vederea unei operaţii uşoare. S-a spus mai târziu că el presimţise ceva şi s-a internat la spital, spre a i se pierde urma. Acolo, a fost identificat de un student la Medicină, care, întâmplător, a informat pe unul din membrii grupei şi a dat precizări asupra pavilionului şi a camerei unde se găsea. Echipa, mobilizată în permanenţă, s-a dus la spital şi a putut pătrunde uşor până în cameră. Stelescu, care se afla în pat, schiţă un gest de apărare, dar nu a putut să fugă. Cei zece legionari descărcaseră pistoalele asupra lui. La autopsie s-au găsit 200 de gloanţe în corpul lui. Fără să fie deranjaţi de nimeni, legionarii s-au retras şi au mers să se predea „in corpore” justiţiei.
Executarea lui Stelescu a bulversat ţara. Guvernul şi grupările din solda lui, ca şi Forţele Oculte, au fost cuprinse de panică. Nu numai pentru că fusese eliminat unul din instrumentele principale ale planurilor lor tenebroase, dar şi programul studenţilor, anunţat la Tg.Mureş, intrase în faza de execuţie.
Unul din acei pe care studenţii îl vizau căzuse. Paralizat de teamă, guvernul n-a îndrăznit, cum făcuse odinioară în cazurile „Scor”, „Angelescu” şi „Duca”, să implice pe Corneliu Codreanu şi pe alţi conducători ai Gărzii de Fier. După câteva zile de agitaţie şi de ameninţări, guvernul tăcu. Justiţia se mărgini la arestarea şi la punerea sub acuzaţie a autorilor atentatului. Căpitanul a fost chemat la Cabinetul de instructaj, la Tribunalul militar din Capitală, unde a declarat că el n-are nici un amestec în această execuţie; însă înţelegea starea de spirit a acestor bărbaţi, că o aproba şi că-i va apăra la proces.
Horia Sima, „Istoria Mișcarii Legionare”, fragment
