Prea cucernici Părinți,
Dragi prieteni dreptcredincioși
Mă adresez în acest fel tuturor celor prezenți pentru că, fiind aici cu prilejul acestei sfinte sărbători, suntem cu toții prieteni în suflet și credință.
Reamintesc acum și salutul dragei noastre doamna Pazi care cu siguranță ne privește de Sus și în această zi de sărbătoare:
„Vă mulțumim din adâncul sufletului pentru prezența domniilor voastre în această sfântă sărbătoare și pentru că ați dat ascultare dangătului de clopot ce a răsunat din adâncul veacurilor în incinta acestei vechi așezări mânăstirești mislene și v-ați alăturat rugăciunilor prea cucernicului părinte și alor noastre ce s-au înălțat în numele Sfintei Treimi și a Mult Milostivei noastre Maici din ceruri a Cărei Sfântă Naștere o proslăvim.”
Parcă o și aud….
Cu marea voie a lui Dumnezeu, ne aflăm astăzi aici să comemorăm al 31 – lea hram al „iubitului nostru paraclis” cum obișnuia să-l alinte doamna Pazi.
Pentru a nu știu câta oară, cu capul plecat dar cu sufletul Sus trebuie să mulțumim Bunului Dumnezeu și Prea Milostivei Sale Maici pentru îngăduința de a ne aduna din nou „acolo unde șezum și plânsem”. Să ne adunăm în suflet cât ni se mai îngăduie!
Să ne reamintim că absolut tot ce s-a realizat pentru „iubitul nostru paraclis” a fost făcut din dragoste. Din dragoste pentru Dumnezeu, din dragoste pentru amintirea tinereților chinuite aici în anii ’50, din dragoste pentru viețuitorii de azi ai acestui așezământ. Căci, cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Şi acum rămân: credinţa, nădejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea.”
În aceste locuri a funcționat mânăstirea zidită în anul 1534 de către Radu Paisie Vodă, mânăstire care devine în 1868 închisoare pentru minori, iar din 1924 până în 1977 în penitenciar pentru femei.
La începutul anilor ‘90 am avut bucuria să descoperim Mislea mânăstirii lui Radu Paisie Vodă prin treapta de intrare în biserica mânăstirii, treaptă existentă și azi, care ne-a permis să marcăm conturul bisericii și locul Sfântului Altar, ajutați fiind și de vechi fotografii. Pe atunci exista intenția de a reconstrui biserica, dar am înțeles că era prea mult pentru puterile noastre…
În perioada de penitenciar politic aici și-au închis tinerețile multe din femeile socotite „vinovate” de a fi încercat să facă ceva pentru neamul nostru, pentru a-l scăpa din ghearele comuniste și ateiste. Putem redescoperi fosta închisoare în clădirea atelierului de covoare, ca și în partea din spate a corpului de clădire din stânga unde, la etaj, erau camerele 12 și 13 ale secției de deținute politic. Dar, mai ales, o regăsim în grupul de camere de pedeapsă, carcere.
Aici ia ființă în 1977 Căminul de bătrâni, actualul Centru de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap. Vom găsi noua destinație în corpul de clădire nou construit și prin cel modernizat dar mai ales prin „bisericuța noastră” prin amenajarea și îngrijirea căreia am urmărit atât aducerea aminte a suferințelor trăite aici de deținutele politic precum și alinarea suferințelor persoanelor îngrijite aici de la înființarea Căminului până azi.
De menționat faptul că până în anii 1946 – 1947 a funcționat și străvechea biserică a mânăstirii, care a fost transformată după 1948 în magazie a penitenciarului, iar după cutremurul din 1977 este demolată complet.
Este important să ne amintim și cum a devenit sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului hramul acestui sfânt paraclis. Doamna Lucica Popșor, în 1994, explică: „Când să stabilim hramul … s-a hotărât: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), ca să fie în orice caz o sărbătoare a Maicii Domnului care le-a ocrotit pe toate și a primit rugăciunile și lacrimile tuturor.”
În același an s-a constituit un comitet de inițiativă format din 12 foste deținute politic pentru ca acest Sfânt Paraclis să se nască și, mai apoi, să crească și să trăiască. Voi reaminti numele întreg al fiecăreia dintre cele douăsprezece plecate dintre noi și le voi spune salutându-le cu profund respect și iubire: PREZENT!
- Sofia Cristescu Dinescu (Nana Sofica);
- Lucia Scurtu Popșor (Lucica);
- Natalia Nicolicescu Vasilcovschi (Natalița);
- Constanța Georgescu Moței (Tanți);
- Elena Ionescu (Nuți);
- Elena Ioan Bota (Lica);
- Xenia Mămăligă (monahia Mina);
- Victoria Holtean (Vichi);
- Alexandra Chirițescu (Lealea);
- Florica Mitre Constantinescu;
- Aspazia Oțel Petrescu (Pazi);
- Georgeta Iancu Gheorghiu (Geta),
Aceasta din urmă, așa cum scrie în procesul verbal încheiat atunci, a fost „împuternicită să fie coordonatoarea echipelor de voluntari care vor lucra la amenajarea paraclisului și, în continuare, ea să fie purtătoarea de grijă a sfântului locaș.”
De asemenea Dumnezeu a hotărât să închidă și cercul „băieților de peste 70 de ani” (așa îi numea doamna Pazi la începuturi, în 1994) care s-au angajat cu tot sufletul în această lucrare de suflet. Voi reaminti numele întreg al fiecăruia dintre ei salutându-i cu profund respect și iubire: PREZENT!
- Gheorghe Bobia;
- Romulus Teodoru;
- Tudor Stănescu – monahul Teodor;
- Vasile Afilie.
Și în acest an ne-a părăsit încă o mărturisitoare a închisorilor comuniste: Elisabeta Seta Miron Ionescu. Născută la Fălticeni în 1923, devine șefa cetățuii din liceul „Oltea Doamna”, iar apoi urmează cursurile Facultății de Litere din Iași. În 1948 a fost arestată și anchetată pentru activitate legionară. A trecut prin închisorile Galata și Suceava. După 1990 Elisabeta Ionescu s-a implicat activ în activitățile de promovare și comemorare a foștilor deținuți politic, în special în cele legate de Valeriu Gafencu. A fost membră implicată a Fundației Profesor George Manu.
Iată-ne, dar, adunați din nou la parastasul pe care Dumnezeu a îngăduit să-l facem aici, la 31 de ani de când, așa cum stă scris în Documentul parafat de Prea Sfințitul Teodosie Snagoveanu, pe atunci Arhiepiscop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Cu vrerea Tatălui, cu puterea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a realizat amenajarea şi sfinţirea Paraclisului din fostul penitenciar Mislea, cu hramul <<Naşterea Maicii Domnului>> în anul mântuirii 1994, luna noiembrie, ziua 12.”
Suntem deci aici ca să pomenim o parte a femeilor deținute politic aici și oriunde în gulagul românesc. Lupta lor se înscrie în rezistența poporului român în fața tăvălugului comunist, rezistență formată din femeile deținute politic, bărbații deținuți politic, luptătorii din toți munții României și familiile tuturor acestora. Și, prin toți aceștia, am rezistat atât cât am putut, atât cât a vrut Dumnezeu. Să avem încrederea că odată, cândva, Dumnezeu va hotărî ca adevărul istoric să fie scris cu litere mari…..
Să ne închinăm cu plecăciune adâncă în fața jertfei acestora și să nu uităm niciodată că holocaustul comunist a existat!
Au plecat deja la Domnul toți cei care, acum 31 de ani, au pus temelia sărbătorii de astăzi: hramul „bisericuței noastre”, Paraclisul Nașterea Maicii Domnului de la Mislea. Timpul trece. Vor urma cei din linia a doua. Nădăjduiesc cu toată ființa mea că aceia care veţi rămâne după noi nu veţi uita să cinstiţi hramul iubitului nostru Paraclis. Să aveți mereu în minte și în suflet faptul că rostul înființării aici a acestui paraclis a fost, este și va fi închinarea și mulțumirea către Măicuța Domnului pentru mângâierea și ajutorul dat sufletelor din penitenciarul Mislea ca și sufletelor trăitorilor dintr-un mereu „astăzi” ai așezământului Mislea.
Cu voia lui Dumnezeu am reușit în acest an să înfrumusețăm interiorul dragului nostru paraclis: avem un rând nou de acoperăminte bisericești și un veșmânt preoțesc. Spre bucuria noastră, pe dveră este brodată icoana Nașterii Maicii Domnului, sărbătoarea de astăzi. De asemenea am înnoit covoarele din naos și altar.
Acum, mai mult decât în alți ani, privind în jur, îmi amintesc cu cutremur spusele doamnei Pazi:
„Vom fi constrânşi să alegem odată pentru totdeauna, cu hotărâre definitivă, între Dumnezeu şi satanism. Va fi suferinţă, tristeţe şi nelinişte şi multă rătăcire. Va trebui să fim foarte uniţi în speranţă şi să credem nestrămutat că vom avea biruinţă în lupta pentru salvarea idealurilor noastre sfinte. Nu trebuie să pierdem speranţa în mai bine. Domnul Nostru Iisus Hristos, prin iubire şi jertfă, a răstignit durerea şi a biruit moartea”.
În fine, dar mai degrabă în primul rând, trebuie să mulțumesc celor care au ajutat la realizarea în sine a acestei întâlniri, fără de care mi-ar fi fost foarte greu să continui.
Și pentru că astăzi, avem în ochi și lacrimi pentru cele plecate dintre noi, dar și lacrimi de bucurie pentru praznicul Nașterii Maicii Domnului, îmi îngădui să vă amintesc din nou o priceasnă:
Nu lăsa, Măicuță,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii
Lacrimilor tale.
Să zicem din nou așa cum s-a spus la primul parastas, acum 31 de ani:
„Veșnică odihnă tuturor femeilor acestui neam care au trecut prin anchete, închisori, lagăre, dislocări și deportări pentru crezul lor, pe întreg cuprinsul țării și dincolo de fruntariile ei, împreună cu neamul lor cel adormit.
Veșnică odihnă tuturor neamurilor adormite ale celor care au contribuit în vreun fel la înălțarea acestui sfânt lăcaș, spre cinstirea acestora.”
A M I N
Mihnea Gheorghiu