„Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit”
(Faptele Apostolilor 4,20)
Cu toate speranțele noastre (nu foarte mari) că evoluția negativă mai putea fi blocată, modificată sau măcar amânată, legea Vexler a fost votată și promulgată în ultimele zile ale anului trecut, statul român dând – prin instituțiile implicate și reprezentanții lor – suprema dovadă de iresponsabilitate și (într-un anumit sens) renunțând să mai fie „român”, pentru că atributul de stat național conține implicit dreptul la istorie și demnitate, exact dimensiunile la care renunță de bună voie prin prezenta lege (și prin cele precedente, asemănătoare în esență dar mai puțin agresive).
Legea combate dur „antisemitismul” românilor, dar nedefinind clar termenul, ea se va preta la infinite abuzuri (e vorba de ură rasială sau religioasă? socială sau economică? e vorba doar de evrei sau și de arabi, care sunt tot semiți? din ce moment o atitudine critică asupra unor evrei devine „ ură” asupra tuturor? etc), incriminând un număr imens de personalități ale istoriei și culturii noastre din ultimele două secole, care s-au pronunțat – frontal sau tangențial – pe subiect, în frunte desigur cu Eminescu (care poate fi taxat și de anti- rusism, anti – grecism, anti- bulgarism etc.). Orice afirmare din trecut a identității noastre naționale trebuie privită ca o dovadă de primitivism de care trebuie să ne detașăm cu dispreț. Deci e clar, legea ne obligă să ne recitim istoria în mod sever autocritic și să ne rușinăm sistematic de răutatea și lipsa de vrednicie a strămoșilor noștri. Fac asta adversarii noștri tradiționali – Turcia, Rusia, Ungaria? Nici vorbă. Iar Israelul, nici într-un caz.
Cenzura și autocenzura
Care vor fi consecințele legii asupra emisiunilor radio și TV, organelor de presă, siteurilor sau paginilor de internet care abordează „greșit” problema, dau citate interzise sau laudă personalități considerate controversate în optica actualei legi? Vor fi închise pur și simplu sau vor fi avertizate și amendate și apoi urmărite penal? Încă nu știm sigur, dar foarte posibil că așa va fi. Spațiul mediatic va fi „curățat”, tot ce e suspect va fi „lichidat”. Corectitudinea politică va stăpâni în liniște toată comunicarea publică românească, tot ce mișcă la suprafață va fi controlat. Celor care refuză minciuna nu le rămân decât catacombele…
Ceea ce însă e absolut sigur e că înainte și mai general decât cenzura din partea autorităților se va instaura autocenzura. Ce avem voie să scriem și ce nu? Ce subiecte ar fi cuminte să evităm? Pe cine avem voie să lăudăm și pe cine nu? (poate domnul Vexler sau Institutul „Elie Wiesel” pot oferi un index al numelor „odioase”, al noțiunilor și expresiilor „periculoase” etc.). Cum vor mai preda profesorii în școlile noastre istoria și literatura? Cu frică permanentă? Eu am făcut liceul în perioada în care Rebreanu și Goga erau predați și apreciați ca vârfuri ale culturii naționale – ne vom întoarce la epoca în care erau taxați ca „fasciști” și complet interziși?
Se instaurează teroarea ideologică, libertatea de exprimare e de domeniul trecutului. Faptul că legea prevede pușcărie pentru o sumedenie de situații (în multe cazuri vag definite) va intimida pe mulți, care în consecință vor tăcea sau vor scrie pe subiecte neutre. Deja după legea 217 unele voci valoroase au dispărut sau au diluat mesajul, iar acum pericolul e și mai mare. Iar Alexandru Florian, acum pe cai mari, cu noua lege în mână se va năpusti asupra ultimelor busturi, plăci memoriale și nume de străzi care amintesc de eroii rezistenței anticomuniste. Se va mai opune cineva dintre reprezentanții locali ai statului român? Mai riscă cineva să apere demnitatea românească?
Raportarea la Mișcarea Legionară
Deși lovește într-un spectru mult mai larg al istoriei și culturii naționale, ținta principală a legii este în mod evident Mișcarea Legionară, membrii și valorile ei, doctrina și noțiunile legionare, adevărul istoric al ultimului secol, simbolurile, cântecele, gesturile și toate manifestările care au dat identitate vizibilă acestui fenomen spiritual și politic românesc. Legea nu ne mai permite să vorbim despre legionari altfel decât pentru a-i calomnia, denigra, demoniza. Orice afirmație negativă depre legionari este permisă și nu trebuie dovedită. Orice afirmație pozitivă despre valori culturale sau educaționale, eroism individual sau efort colectiv, formare de caractere și spirit de jertfă, orice aluzie la vreun rol pozitiv jucat de aceștia în istoria noastră recentă riscă să cadă sub incidența legii. Pe scurt, toată istoria politică și spirituală a poporului român din ultima sută de ani trebuie privită exclusiv prin perspectiva anti-legionară, indiferent câtă confuzie și câte contradicții ar genera o asemenea perspectivă (de exemplu conexiunile cu Mișcarea Legionară ale regelui Mihai și ale lui Iuliu Maniu, două personalități evaluate ultra-pozitiv de corectitudinea politică actuală).
Dar ce facem cu legionarii pe care (după zeci de ani de chinuri în temnițele comuniste) am ajuns să-i cunoaștem personal și să le observăm comportamentul pe termen lung, unii fiind părinții noștri, bunicii, unchii, vecinii și prietenii noștri, profesorii sau preoții noștri? Iar alții, cu care nu am avut tangență direct dar au fost cunoscuți prin cărțile publicate, prin conferințe, interviuri, discursuri și predici care le-au conturat o reputație luminoasă?
Putem declara „criminali” pe niște oameni care nu au dat în viața lor o palmă cuiva, ci din contră s-au sacrificat salvând pe alții în situații extreme? Putem declara „ticăloși” oameni care au dat dovadă de corectitudine exemplară și în lucruri mari și în lucruri mici, care pur și simplu nu știu să mintă, deși mărturisirea adevărului le aduce mereu suferință? Putem eticheta ca și „analfabeți”, „nulități”, „impostori”, „gunoiul societății” oameni care, atât cât li s-a permis, au excelat pe plan intelectual, fiind unii în elita națională sau chiar internațională într-unul sau mai multe domenii? Putem considera ca eminamente negative persoane pe care Biserica le consideră modele morale, sfinți deja canonizați sau creștini mărturisitori în faimă de sfințenie? Profilul caricatural – degradant al legionarilor cultivat de propaganda comunistă, ca fiind: primitivi, iraționali, violenți, brutali, fără scrupule, în mare majoritate inculți și ratați de la periferia societății este contrazis și infirmat total de exemplele concrete de oameni care puteau fi întâlniți și cunoscuți în anii de după ’90. Și nu una sau două excepții… ci sute, mii de cazuri verificabile, asemănători unii cu alții în sobrietate și claritatea convingerilor, reflectând o educație comună, o trăire statornică a idealului, a purtării Crucii. Și aceștia sunt doar cei care au supraviețuit infernului…
Legile oamenilor și legea lui Dumnezeu
Noi, atât revista Permanențe și Fundația „George Manu” ca instituție, cât și pe plan individual, vom respecta prevederile legale și ne vom strădui să ne încadrăm în litera legii. Prudența și înțelepciunea nu sunt doar valori naturale, sunt și valori evanghelice și ne vom lăsa călăuziți de ele. Dar cu spiritul totalitar al acestei legi, cu duhul ei mincinos nu ne putem identifica, ar însemna să ne anulăm conștiința.
În Biblie este consemnat momentul când apostolii Petru și Ioan sunt arestați și anchetați la Templu sub amenințarea de a nu mai vorbi niciodată despre Isus și Învierea Lui. Petru a răspuns Marelui Preot: Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit! (Faptele Apostolilor 4, 20)
Legile omenești reglementează relațiile din societate în probleme pământești și sunt mai bune sau mai rele după capacitatea și intenția celor care le gândesc și le impun. De aceea nu sunt nici infailibile nici veșnice ci sunt criticabile și perfectibile. Și mai ales nu au nicio putere și nicio legitimitate să intervină în relația conștiinței omului cu Dumnezeu, iar dacă încearcă să o facă (cum s-a întâmplat în regimul comunist) atunci sunt diabolice. În fața libertății conștiintei mele are autoritate doar legea lui Dumnezeu!
De aceea Petru și Ioan își permit să sfideze autoritatea Marelui Preot de la Templu. Nu o fac cu aroganță sau cu dușmănie ci doar afirmă simplu că ei ascultă de o Autoritate mai mare. Dumnezeu să ne lumineze ca să găsim mijloacele potrivite pentru a da în continuare mărturia lui Christos, a demnității poporului român, a valorilor în care credem și a oamenilor care le-au trăit cu adevărat! Noi suntem vocea martirilor neamului românesc!