Ultimul senior colaborator al revistei Permanențe
A trecut la cele veșnice la 6 mai a.c. domnul Ioan Dunca din Vișeu de Sus – Maramureș, ultimul colaborator regulat al revistei Permanențe dintre seniorii camarazi, pătimitori în închisorile comuniste. În ultimii aproximativ 20 de ani, peste 100 din textele domniei sale au putut fi citite în paginile revistei noastre reflectând (cu acuratețe, dar și cu talent literar) experiența sa personală din temnițe și lagăre precum și figuri exemplare ale unor camarazi sau alte personalități ale rezistenței creștine românești. În aceste texte cititorul putea respira atmosfera crudă, macabră de multe ori dar și eroismul credinței mărturisite, entuziasmul tineresc al idealului și – când era posibil – momente de umor curat și reconfortant. Descrierea mai largă a celor 11 ani de detenție (împreună cu alte fapte petrecute înainte și între cele două arestări) a fost prezentată în cele două cărți ale sale „Aur și noroi” (2003) și „Amintiri din rezistența anticomunistă” (2010).
Ultimul deținut politic anticomunist din Maramureșul istoric
La venerabila sa vârstă de 94 ani, domnul Ioan Dunca a fost ultimul în viață dintre deținuții politici din Maramureșul istoric (cei 3 seniori maramureșeni încă în viață – Nistor Man, Ioan Pop Arvinte și Aurel Vlad locuiesc în alte orașe din țară). Prin plecarea sa la Domnul se încheie așadar un capitol mare din istoria acestui colț de țară românească care și-a apărat cu dârzenie și demnitate credința și identitatea și s-a opus cu înverșunare comunismului, sute de maramureșeni având condamnări politice grele și alte câteva mii fiind persecutați pentru asocierea cu primii sau pentru statutul lor indezirabil în ochii autorităților.
Arestat în 1948, membru al „lotului Vișovan”, Ioan Dunca va trece prin temnițele din Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Satu Mare, Baia Mare, în lagărele de muncă forțată de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră și din Balta Brăilei, Ioan Dunca unde își va oferi jertfa pentru Dumnezeu și pentru neamul românesc alături de cei mai buni fii ai Maramureșului – preoți, profesori, studenți, elevi și țărani.
Pe camarazii plecați înaintea lui pe drumul cu Arhangheli (maramureșeni și nu numai), domnul Ioan Dunca i-a însoțit mereu prin prezența fizică și rugăciune, păstrându-le cu dragoste și respect un loc în sufletul său și în scrierile sale, memoria sa remarcabilă oferind cititorilor cărților și articolelor sale o mare cantitate de informații despre colegi de detenție din toate colțurile țării, în general puțin cunoscuți.
Fiu al Ieudului – leagăn de eroi
Născut în 1932 la Ieud – Maramureș, Ioan Dunca a fost fiul preotului greco-catolic Ioan Dunca Joldea, personalitate spirituală exemplară a românilor din Maramureș, mărturisitor al credinței și om de mare cultură. Și tatăl a făcut mulți ani de închisoare supraviețuind puțin după eliberare, iar bunicul a murit în lagărul de la Periprava, și nu are nici mormânt nici cruce. Deci 3 generații din aceeași familie simultan în detenție ! Sinistră performanță a celui mai terorist regim din istorie și probabil caz unic pe țară.
Alături de Dragomirești, satul Ieud reprezintă unul din focarele rezistenței maramureșene. Locuitorii Ieudului s-au opus cu dârzenie la toate asalturile comuniste împotriva unității naționale, credinței, libertății, proprietății. Peste 40 de ieudeni au avut condamnări politice, mulți alții fiind arestați temporar, maltratați, persecutați în diferite moduri. Mai multe monumente din localitate amintesc de aceste pagini de luptă și jertfă.
Ucenic și colaborator apropiat al lui Aurel Vișovan
Ca elev al liceului „Dragoș Vodă” din Sighet în perioada 1944-1948, Ioan Dunca aderă la „Frăția de Cruce” sub îndrumarea profesorului Aurel Vișovan și depune legământul în prima serie la 8 februarie 1948 în laboratorul de chimie alături de Nistor Man, Vasile Dunca, Constantin Rad, Ștefan Deac și Gavril Coman (cu care se va regăsi apoi mulți ani în temnițele comuniste), în prezența lui Ionică Curăscu, șeful FDC pe Ardeal. În această perioadă de ucenicie Ioan Dunca își va însuși principiile și valorile legionare, admirația față de martirii și eroii Mișcării și dorința de a le trăi plenar cu spirit de sacrificiu, ceea ce va dovedi prin fapte în toată prigoana ce va urma.
Calitatea de „legionar” însă, ca și grad în Mișcare pe care ar fi urmat să îl primească mai târziu, după absolvirea Frăției de Cruce (dacă nu ar fi intervenit arestarea), Ioan Dunca o privea cu smerenie ca pe un ideal și de aceea și în discuțiile noastre din anii senectuții trata cu neîncredere pe cei care și-l atribuiau triumfalist dar fără acoperire în fapte. El se declara un modest frate de cruce”, smerenia sinceră fiind una din virtuțile pe care le-a cultivat toată viața și care a fost temelia frumoasei sale vieți spirituale de creștin practicant.
Ascultarea și admirația față de Aurel Vișovan au evoluat și s-au aprofundat constant, de la relația elev-profesor până la cea mai solidă și statornică camaraderie în grelele încercări din detenție, dar și în ultimii ani de viață ai acestuia când Ioan Dunca îl vizita regulat la Sighet cu multă dragoste. La compunerea poemului legionar „Rapsodia Maramureșului” (în închisoarea Sighet în toamna lui 1948), Aurel Vișovan a beneficiat de ajutorul lui Ioan Dunca, care avea o voce foarte bună și o anumită cultură muzicală și a fost astfel unul dintre primii interpreți ai Rapsodiei (alături de Gicu Bulacu, Costică Rad, Vasile Dunca etc.).
Cartea sa principală – „Aur și noroi” – Ioan Dunca a scris-o la îndemnul lui Aurel Vișovan, după cum sublinia de fiecare dată, ca un fel de misiune primită care trebuia îndeplinită. Comuniunea dintre cei doi camarazi a fost atât de mare încât mereu eram uimit cum focul sacru ce îi unea nu a putut fi stins niciodată. La mulți ani după moartea tatălui meu domnul Dunca mi-a spus deschis că pentru el Aurel este în continuare Prezent și se simte în dialog spiritual cu el, ca și cu un prieten și model viu.
Ioan Dunca – Prezent!
Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!
Preot prof. Marius Vișovan