Legăturile Fericitului Episcop Ioan Suciu cu Mișcarea Legionară reflectate într-un document al Siguranței 

Un raport din iulie 1948 al Direcției Regionale Sibiu a Siguranței comuniste ( devenită la scurtă vreme Securitate ), semnat chiar de sinistrul  Gheorghe Crăciun (directorul de mai târziu al închisorii Aiud și promotorul “reeducării” pretins non-violente a deținuților politici )  reflecta colaborarea, de notorietate în epocă, a Episcopului greco-catolic de Blaj, Ioan Suciu, cu diferiți membri ai Mișcării Legionare din zona pe care o păstorea ( arhidieceza Blajului cuprindea practic pe toți greco-catolicii din jumătatea de sud a Ardealului – actualele județe Alba, Sibiu, Brașov, Mureș și secuimea ). Documentul, obținut de la CNSAS, a fost inclus în lucrarea lui Ion Gavrilă Ogoranu “Episcopul Suciu în fața furtunii “( Editura “Viața creștină”, 2006).

Direcția Regională a Siguranței Sibiu

4 iulie 1948

Din cercetările făcute cu studenți cu privire la organizația legionară de pe raza acestui Inspectorat reiese legăturile acesteia cu Episcopul  Greco-Catolic ( Ioan Suciu, n.n.), de la care primeau diferite ajutoare. Legionarul Broscățean Gheorghe a făcut rost de o fișe specială pentru a cumpăra o penicilină ( de la Ajutorul Catolic).

Legionarul Berghezan Ion din Ludoș – Sibiu, a făcut un memoriu către Minister  pentru predarea religiei în școli. În 1947 el a vorbit cu Episcopul Suciu. Berghezan Ion a cerut cartea “Mama” de la Episcopul Suciu. Episcopul i-a dat mai multe exemplare să o răspândească la elevii și elevele din Sibiu.

Berghezan Ion a înființat împreună cu preotul Onofrei un cerc religios pentru citirea cărților Episcopului Suciu. Cercetările continuă.

Inspector de Siguranță, Gheorghe Crăciun

Șeful Biroului, L.Moldor

(dosar 2578, fila 192)

 

Câteva observații și comentarii pe marginea raportului și a stării de spirit existente în țară și în mod special în Ardeal în 1948, anul redactării documentului ( dar și anul arestării în masă a legionarilor și a interzicerii Bisericii Greco-Catolice ).

  1. Autoritățile comuniste și în special Securitatea ( indiferent dacă purta deja sau nu formal acest nume ) desfășurau o activitate intensă de urmărire a episcopilor și clericilor greco-catolici (planul lichidării Bisericii Greco-Catolice fiind deja ordonat de la Moscova – după modelul aplicat în Ucraina – și însușit de regimul comunist de la noi),  Ioan Suciu fiind de departe cel mai activ și combativ, prin sute de vizite pastorale la țară și vibrante conferințe în marile orașe ( inclusiv București), mesajele sale nefiind adresate doar catolicilor ci îndemnând pe plan general la rezistența creștină în fața bolșevismului. În același timp, Securitatea urmărea intens pe toți membrii Mișcării Legionare pe care îi identificase ( existau și excepții de care Securitatea va afla doar mai târziu) pregătind arestarea lor simultană din 14 mai 1948. În unele cazuri, cele două filiere de urmărire informativă se intersectau.
  2. Episcopul Ioan Suciu cunoștea personal mulți legionari, din Blaj și din alte părți încă din anii ‘30, când Mișcarea ( sub diferite denumiri ) avusese o existență legală, unii dintre ei fiind, ca elevi sau studenți, sub îndrumarea sa spirituală ( se cunosc nume sonore ca Grigore Pop Câmpeanu, Ioan Gherasim, Eugen Pintea etc, tineri legionari greco-catolici foarte apropiați de viitorul episcop Suciu ). Pe unii dintre ei i-a vizitat în închisoare la Aiud unde fuseseră închiși pe timpul lui Antonescu, unora le trimitea cărți, se interesa de situația lor, etc. Mărturiile greco – catolice din epocă ( părintele Nicolae Lupea, canonicul Nicolae Brânzeu, etc) exprimă clar simpatia sa publică pentru Mișcarea Legionară ( nu există însă  dovezi că ar fi întâlnit vreodată personal pe liderii acesteia ). Jertfa lui Moța și Marin din Spania a fost reflectată admirativ în revista “Tinerimea Nouă” pe care o conducea Ioan Suciu.  Liturghia celebrată de Episcopul Suciu în închisoarea Aiud în 1947 a impresionat enorm și pe legionarii ortodocși, care până atunci îl cunoșteau doar din scrierile sale, impresie consemnată în numeroase memorii ( Petru Baciu, părintele Nicolae Grebenea, etc), predicile sale din Cluj în aceeași perioadă erau audiate și admirate de tinerii și tinerele din organizațiile legionare, indiferent de confesiune ( mărturia Aspaziei Oțel Petrescu ).
  3. Raportul sus-menționat arată clar și tipul relațiilor pe care le avea Episcopul Ioan Suciu cu membrii legionari din zonă, este o colaborare pe linie educativă ( citirea cărților de spiritualitate ale Episcopului – acțiune în care era implicat și cunoscutul preot sibian Onofrei, una dintre marile personalități ale rezistenței greco- catolice, cel care l-a spovedit ultima dată pe Ion Banea înainte de arestarea și asasinarea sa de către regimul carlist în 1939) și umanitară ( procurarea de medicamente). Vicleanul colonel Gheorghe Crăciun ar fi fost cu siguranță fericit  să poată atribui Episcopului ceva legat de acuzațiile tradiționale aduse legionarilor “depozite de arme”, “instigare la violență”, “propagandă fascistă și antisemită”, “pregătirea unor atentate” sau mai recent “ascunderea unor parașutiști” sau “legăturile cu imperialiștii anglo-americani” dar nimic…, chiar nimic nu îi permitea să facă o conexiune cu așa ceva.
  4.  Când arestarea Episcopului devenise iminentă, legionarii îi oferă șansa de a fi scos din țară ( mărturia  lui Grigore Pop Câmpeanu ), salvându-și astfel viața și chiar perspectiva de a deveni liderul exilului românesc în Occident ( ceea ce ar fi fost, omenește vorbind, o idee foarte bună, dat fiind imensul respect de care Episcopul se bucura). Fericitul Ioan Suciu a refuzat însă să-și părăsească turma în timpul prigoanei, și a devenit martir, ceea ce a fost mereu idealul declarat al vieții sale ( a dat jertfa supremă la 27 iunie 1953 în închisoarea Sighet și a fost beatificat de Papa Francisc la 2 iunie 2019 la Blaj ).

Preot prof. Marius Vișovan

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

In memoriam Ioan Dunca (1932-2026)

Default thumbnail
Subiectul următor

Sfintele Paști oglindite în amintirile Aspaziei Oțel Petrescu

Cele mai recente din

Default thumbnail

22 Mai 1929

Mă întreb: oare sub ce zodie e sortit a se naște (sufletește)