În aşteptarea marii sărbători a Învierii Domnului încercăm, după puterile fiecăruia, să înţelegem această taină profundă care a deschis calea mântuirii noastre. În curând vom sărbători patimile, îngroparea şi Învierea lui Hristos, aşa cum Biserica o face de aproape două milenii. Cei care credem, rememorăm aceste evenimente unice şi le
>> Mai multMulte lucruri legate de viaţa monahilor de pe muntele Athos pot fi înţelese doar dacă ai trecut pe acolo. La fel în ceea ce priveşte concepţia lor despre lume, în special cea din afară. Interfaţa principală o constituie pelerinii care, asemenea nouă, vizitează Sfântul Munte în speranţa unei împrospătări duhovniceşti
>> Mai multSă fim serioşi, doar nu credem că tocmai cineva ca dl Pantazi a devenit brusc un „gardian” al valorilor naţionale româneşti, care reacţionează prompt atunci când acestea sunt persiflate. Cine citeşte cu bună credinţă acel fragment scris de Savatie Baştovoi vede că, dimpotrivă, preocuparea lui a fost mai degrabă
>> Mai multSubiectul Mişcării Legionare continuă să rămână în centrul preocupărilor istoricilor români şi străini interesaţi de istoria României. Semnalăm aici o nouă apariţie pe această temă, anume cartea “Faschisten in KZ – Rumäniens Eiserne Garde und das Dritte Reich” (“Fascişti în lagărele de concentrare – Garda de Fier din România şi
>> Mai mult