Articole din categoria

Diverse - Page 2

diverse

/

Nicolae Roşca – 100 de ani

Azi 9 ianuarie 2021 se împlinesc 100 de ani de la naşterea domnului Nicolae Roșca ( + 2 aprilie 2013), figură de prim – plan a Mișcării Legionare din exil (înainte de ’89) și apoi din țară (după ‘89), președinte și părinte sufletesc al Fundației noastre “George Manu”. La acest

>> Mai mult
/

Despre pretinsele „mesaje secrete“ ascunse în pictura părintelui Arsenie Boca

La sporirea celebrităţii picturii din biserica Drăgănescu, realizată între anii 1968-1983 de părintele Arsenie Boca, au contribuit cu siguranţă inclusiv controversele iscate pe marginea ei. Dacă unele observaţii sunt pertinente, altele sunt pur şi simplu fabulaţii ieftine, iar altele, pe baza unei argumentaţii aparent coerente,  încearcă să atribuie unor scene

>> Mai mult

Schimbarea la Faţă: o viziune mistică

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul (1934-2019) se înscrie, fără îndoială, în galeria marilor mistici ai Bisericii Ortodoxe. Iar după receptarea aşa cum se cuvine a operei pe care a lăsat-o în urmă şi adunată în numeroase volume, majoritatea fiind transcrierea unor cuvântări/predici/omilii, cu siguranţă că la momentul potrivit se va pune şi

>> Mai mult

Taina morţii şi a Învierii

În aşteptarea marii sărbători a Învierii Domnului încercăm, după puterile fiecăruia, să înţelegem această taină profundă care a deschis calea mântuirii noastre. În curând vom sărbători patimile, îngroparea şi Învierea lui Hristos, aşa cum Biserica o face de aproape două milenii. Cei care credem, rememorăm aceste  evenimente unice şi le

>> Mai mult

Un spaţiu dincolo de timp: impresii athonite

Multe lucruri legate de viaţa monahilor de pe muntele Athos pot fi înţelese doar dacă ai trecut pe acolo. La fel în ceea ce priveşte concepţia lor despre lume, în special cea din afară. Interfaţa principală o constituie pelerinii care, asemenea nouă, vizitează Sfântul Munte în speranţa unei împrospătări duhovniceşti

>> Mai mult