FEB 2025

An XXVIII – Nr.2 – Februarie 2025

Partizanii

Încă din vremea războaielor de la sfârşitul secolului al 17-lea au apărut luptătorii fără uniformă, în afara armatelor regulate, care acţionau prin ambuscade împotriva duşmanului care pătrunsese pe teritoriul ţării lor. Asemenea trupe au jucat un rol important împotriva armatelor lui Napoleon în Spania sau Rusia. Termenul de partizani a cunoscut o răspândire semnificativă mai

>> Mai mult

Unda neamului

Națiunile nu sunt realități etno-istorice cum susțin anumite doctrine, ci sunt creații divine. Nu numai omul, ca individ, a fost creat de Dumnezeu, dar și aceste entități colective, cunoscute sub numele de națiuni. Nici omenirea, ca unitate globală, nu există. Ea nu poate fi descoperită decât sub forma popoarelor. Omenirea sau umanitatea este o noțiune

>> Mai mult

Democraţia şi noi

/

Scurtă introducere, din perspectiva României la final de an 2024 Adevărurile istorice care sunt binecunoscute nu ar mai trebui de fapt repetate. Cine studiază trecutul cu bună credinţă, este familiarizat cu sursele relevante şi ştie unde le poate accesa. Încât ceea ce este de domeniul evidenţei nu mai are nevoie să fie scos în faţă,

>> Mai mult