Aspecte ale istoriei Mişcării Legionare din anii ´90: poziţia Comandantului faţă de divergenţele din ţară

Prin materialul de faţă dorim să ne aducem contribuţia la clarificarea unor aspecte ale istoriei legionare din primii ani după căderea regimului comunist. Din punctul nostru de vedere, acestea au fost redate în cea mai mare măsură în cartea „Mişcarea Legionară între adevăr şi mistificare“, în care reporterul Liviu Vălenaş

>> Mai mult

Batalioanele de exterminare Sărata

Sărata, cu batalioanele ei de „reabilitare”, formulă cinică prin care legionarii sunt azvârliți pe front în condiții câinoase, umilitoare și de-a dreptul ineficiente pentru mersul războiului, a însemnat un capitol sângeros înscris în activul de suferință al Gărzii de Fier. Acolo se nimicesc stupid sute și sute de oameni care

>> Mai mult

Îndreptar la spovedanie

Recomand Îndreptarul de faţă tuturor celor care se spovedesc la mine, pentru că e alcătuit pe firul Decalogului şi al celor 9 Porunci Bisericeşti. În acelaşi timp, poartă pecetea credinţei, a smereniei şi a evlaviei unui Mărturisitor, care s-a jertfit curajos pentru Biserică şi Neam. Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

>> Mai mult

Strigat-am către Tine, Doamne…

Prigonitori şi călăi, vă ascultăm fără să vă urâm cum ne acoperiţi cu invective şi insulte după ce ne-aţi trecut prin flăcările iadului. Vă ascultăm minciunile, calomniile, dispreţul, dezonoarea „emanate” de răutatea voastră, fără să osteniţi. Vă iertăm şi uneori, în clipe de graţie, ne rugăm pentru voi. Eu nu

>> Mai mult

Crăciun întemniţat

Cu acest volum vom învăța istoria de har a rezistenței. El este răcorirea de suflet a unei generații întregi de supraviețuitori și sămânța de nădejde a noastră, a următorilor iubirii lor de Neam și Dumnezeu. Veți descoperi oameni care s-au transparentizat într-atât încât nu pot pleca din memoria Bisericii, suflete

>> Mai mult

Un document de arhivă privind „rebeliunea legionară”

În cele ce urmează publicăm fragmente dintr-o scrisoare a lui Horia Sima, datată 6 februarie 1941 şi adresată Reichsführerului SS, Heinrich Himmler. Documentul este cunoscut de istorici şi poate fi găsit în arhivele germane în fondul NS 19/1944, p. 1-13. O menţiune a sa însoţită de un rezumat sumar de

>> Mai mult

Permanenţe europene, rosturi româneşti

Prima jumătate a volumului surprinde panoplia ideologică a marionetelor actuale: proiectul unei U.E. din care naţiunile trebuie să dispară odată cu graniţele, persecutarea Bisericii Creştine, ameninţarea Rusiei, apoi globalizarea al cărei instrument de propagandă poartă numele corectitudinii politice. Bogdan Munteanu are un acut simţ al tradiţiei, atâta doar că pentru

>> Mai mult

Martirii sunt printre noi

Prin cartea “Martirii sunt printre noi”, Părintele Marius Vișovan le propune cititorilor, potențiali sau reali, un nou exercițiu de retrezire, de reactivare a memoriei anticomuniste. O întreprindere menită să înfrângă atitudinea amnezică pe care, din păcate, mulți dintre noi o manifestăm față de o secțiune importantă din istoria noastră modernă,

>> Mai mult